Ai nevoie de ajutor? Alege agenţia pe care te poţi baza

6 motive ca să lucrezi cu o agenţie

Vânzarea unei proprietăţi se poate dovedi un proces mai complicat decât ai crede.
La prima vedere, încheierea unei tranzacţii imobiliare pe cont propriu poate suna atractiv prin evitarea achitării unui comision către un intermediar. În practică însă, solicitarea ajutorului unui agent profesionist în relaţia cu potenţialii cumpărători te poate scuti de multe bătăi de cap.
Imobiliare.ro îţi prezintă o listă a lucrurilor pe care un astfel de broker mai multe...

Intermediere sau reprezentare exclusivă, ce preferi?

Atunci când decizi să apelezi la ajutorul unui broker imobiliar pentru o vânzare, ai de ales între două moduri diferite de lucru. Cel dintâi - şi cel mai des întâlnit - este intermedierea, prin care permiţi mai multor agenţii să se ocupe de promovarea locuinţei tale; în cele din urmă, agentul care încheie tranzacţia primeşte şi comisionul. Cea de-a doua variantă presupune încheierea unui contract de reprezentare exclusivă, prin care un singur broker primeşte dreptul de a se ocupa de vânzarea respectivei proprietăţi.
Care dintre cele două variante este însă cea mai avantajoasă pentru tine? mai multe...

Agenţii PRO din Bucuresti

KING IMOBILIARE PRO

Piata Unirii

Telefon

🌎 Acoperire Nationala.

Detalii agenţie
8135 anunţuri

HABITAT GROUP ESTATE PRO

Str. Turnu Magurele nr 14, Sect 4.

Telefon

Suntem în permanenta mișcare și adaptare pentru tine si nevoile tale. Evoluția domeniului imobiliar în România cere o nouă aborda...

Detalii agenţie
3403 anunţuri

ERezidential PRO

Bucur, nr. 16

Telefon

Erezidential este o alegere de incredere pentru serviciile imobiliare complete. Daca sunteti in cautarea unei agentii care sa va ofere servicii personalizate si rezult...

Detalii agenţie
1665 anunţuri

GALAXY IMOB PRO

Strada Doctor Nicolae Staicovici nr 17, Sector 5, Bucuresti

Telefon
1632 anunţuri

Top Estate Team PRO

Str. Stolnicului nr. 6-10, ap. 6, et. 1

Telefon

TOP ESTATE TEAM porneste în forță pe 7 iunie 2018, moment din care au fost tranzacționate până în prezent peste 2500 de propriet&...

Detalii agenţie
1548 anunţuri

ALLIANCE REZIDENTIAL IMOBILIARE PRO

Str.Sg. Ion Pechiu nr.3-7, sector 4

Telefon

Alliance Rezidential este o agentie imobiliara ce ofera servicii complete in domeniu, cu o vechime de 5 ani pe piata de profil din Zona de Sud a Capitalei. Echipa noas...

Detalii agenţie
1164 anunţuri

R&D ADVISERS PRO

cluceru udricani nr. 20, Etajul 2, New Old Center Building, Bucuresti, Sectorul 3

Telefon

Proprietăţi şi dezvoltări imobiliareR&D Advisers ofera o larga varietate de servicii imobiliare profesioniste : Vanzari Rezidentiale , Inchirieri B...

Detalii agenţie
1120 anunţuri

SVN residentialist VICTORIEI PRO

Strada Duiliu Zamfirescu nr. 5, Bucuresti, sector 1

Telefon

În calitate de membri ai Rețelei de Valori Comune SVN, ne dedicăm pentru realizarea următoarelor obiective: 1. Crearea unei valori extraordinare ...

Detalii agenţie
1087 anunţuri

Imobiliar Expert Grup PRO

Bd.Dacia NR. 99 Romania - Bucuresti 2

Telefon

Imobiliar Expert Grup este una din cele mai importante companii imobiliare din București, cu o experiență de peste 20 ani în furnizarea de servici...

Detalii agenţie
712 anunţuri

Global Home Romania PRO

Calea Dorobanti Nr. 112 - Sector 1

Telefon

Global Home Romania, este o firmă în schimbare de jocuri pe piață imobiliară din România ce se afla intr-o expansiune rapidă. Mode...

Detalii agenţie
678 anunţuri

R.E.A. Imobiliare PRO

Str. H.M. Berthelot nr. 59, et. 1

Telefon

R.E.A. Imobiliare este o agenție care a apărut în urma unui proiect creat de brokeri imobiliari cu experiență. O agenție care pune accen...

Detalii agenţie
671 anunţuri

CR Imobiliare PRO

Piata Romana

Telefon

Ne propunem sa oferim clientilor nostri cea mai reusita experienta atunci cand vine vorba despre o tranzactie imobiliara, fie ea vanzare, cumparare sau inchiriere. C...

Detalii agenţie
641 anunţuri

REOS Group PRO

Str. Constantin Aricescu 14

Telefon

REOS Group a fost creat avand menirea inca de la inceput, de a veni in sprijinul clientilor si de a umple un gol in piata locala din Bucuresti si nu numai. Fiecare mem...

Detalii agenţie
591 anunţuri

ADAMA ESTATE PRO

Splaiul Unirii nr. 197, Sector 3

Telefon

Domeniul imobiliar face parte din viața fiecăruia dintre noi, la un moment dat sau în mod constant și pregnant, fiind, poate, primul pas spre prop...

Detalii agenţie
516 anunţuri

CLEVER IMOBILIARE PRO

Drumul Gura Ariesului nr. 10/12-16 Bl. A ap 2 Sector 3

Telefon
507 anunţuri

ANG Luxury Properties PRO

ONE Herastrau Plaza - Str Zagazului 21-25, Sect 1.

Telefon

Divizia ANG Luxury Properties combina 1 deceniu de experienta, un proces cuprinzator cu unul dintre cele mai de succes birouri din Bucuresti. Inspirat de revanzarea ...

Detalii agenţie
496 anunţuri

Premium Estate Solutions PRO

Bucuresti

Telefon

COMPANIA S.C. PREMIUM ESTATE SOLUTIONS S.R.L. S.C. PREMIUM ESTATE SOLUTIONS S.R.L. este o o agentie imobiliara al carei obiectiv este furnizarea unor servicii in dome...

Detalii agenţie
491 anunţuri

Activ Property Services PRO

Str.Doctor Carol Davila, Nr.34, Et.4, Sector 5

Telefon

Activ Property Services este una dintre principalele companii de consultanta imobiliara din Romania, activand la nivel national din anul 1993. Sediul central este ampl...

Detalii agenţie
485 anunţuri

ABI - Asociatia Brokerilor Imobiliari PRO

Nicolae Caramfil 61C Sector 1

Telefon

Asociatia Brokerilor Imobiliari este o organizatie autonoma, cu caracter non-guvernamental si nepatrimonial, in folosul public. ABI s-a nascut ca o consecinta fireasca...

Detalii agenţie
439 anunţuri

RENET The Real Estate Network PRO

Strada Traian 214, parter, sector 2, Bucuresti

Telefon

Vanzatorii si proprietarii care angajeaza un agent RENET vor beneficia printre altele si de : -cel mai bun marketing imobiliar posibil pentru proprietatea lor;-analize...

Detalii agenţie
421 anunţuri

Refinder Elite PRO

Piata Alba Iulia nr 5, Sector 3, Bucuresti

Telefon

Compania REfinder Elite este o societate comerciala ce are obiect exclusiv de activitate prestarea de servicii imobiliare, identificate prin consultanta imobiliara, tr...

Detalii agenţie
415 anunţuri

Premier Imobiliare PRO

Bulevardul Metalurgiei, Nr. 78

Telefon
414 anunţuri

RE/MAX Properties PRO

Str. Docentilor, Nr. 9, Sector 1

Telefon

Suntem o echipa de profesionisti care va trata intotdeauna cu seriozitate nevoile clientilor sai!RE/MAX este prima retea imobiliara din lume implicata in mai mult de 1...

Detalii agenţie
405 anunţuri

CRISTAL IMOBILIARE PRO

Bulevardul Unirii

Telefon

Cristal Imobiliare este una dintre cele mai importante companii imobiliare, cu o experienta de 20 ani în crearea, dezvoltarea si implementarea celor mai eficient...

Detalii agenţie
394 anunţuri

TOPHOME.RO PRO

Sos.Berceni nr.100 Sector 4

Telefon
387 anunţuri
374 anunţuri
365 anunţuri
365 anunţuri

Apulum'94 PRO

Str. Sperantia D. Theodor NR. 14

Telefon

𝗩𝗶𝗻𝘇𝗶, 𝗰𝘂𝗺𝗽𝗲𝗿𝗶 𝘀𝗮𝘂 𝗶𝗻𝗰&...

Detalii agenţie
364 anunţuri

IMOBILIARE HERASTRAU - Trusted Real Estate Advisor PRO

Bucuresti,Soseaua Nordului,94A

Telefon

Suntem profesionisti. Pentru ca ne-am indragostit de aceasta meserie, studiem, ne actualizam si suntem mereu in cautarea perfectiunii.Doar asa putem aduce clientilor n...

Detalii agenţie
363 anunţuri

SVN RESIDENTIALIST FLOREASCA SRL PRO

Calea Floreasca 70-72

Telefon

Despre noi: Brandul SVN s-a născut în 1987 cu determinarea de a revoluționa peisajul imobiliar urmărind cu atenție colaborarea și compet...

Detalii agenţie
360 anunţuri

SMART ESTATES PRO

Splaiul Unirii 455

Telefon

Smart Estates - agentia imobiliara care vizeaza mai mult decat simpla cumparare sau vanzare de proprietati. Suntem un partener de incredere pentru toate nevoile tale i...

Detalii agenţie
346 anunţuri
345 anunţuri

Blitz Bucuresti PRO

#1 Sos. Mihai Bravu nr. 255 | #2 Bld. Dimitrie Pompeiu nr. 9-9A

Telefon

Blitz ® - Franciză și companie imobiliară cu dezvoltare națională, cu o gamă largă de oferte și servicii imobiliare: v&aci...

Detalii agenţie
345 anunţuri
342 anunţuri

GOLDENKEY PRO

73 Aron Cotrus St., Bucharest 1

Telefon

GoldenKey Premium Real Estate provides the highest standards of quality and integrity in property transactions and management. Our uncompromising reputation and profes...

Detalii agenţie
298 anunţuri

Estimobiliar PRO

Cladirea Prociv, et. 1, Drumul Gura Ariesului nr. 30-40, CP 032605, Sector 3, Bucuresti, Romania

Telefon
297 anunţuri

ALLIANCE REZIDENTIAL COMUNA BERCENI PRO

Bulevardul 1 Mai 251

Telefon

Noua ta CASA te așteaptă! Suntem aici să te ajutăm să găsești cea mai buna variantă pentru tine si familia ta! ALLIANCE REZID...

Detalii agenţie
295 anunţuri

BEST EXPERT INVEST S.R.L. PRO

str. Dumul Gura Crivatului 4-22, sector 3, Bucuresti

Telefon
294 anunţuri

B & B Imobiliare PRO

Drumul Gura Calitei nr. 70 sector 3 Bucuresti

Telefon
288 anunţuri

MR. EXCLUSIVITATE PITESTI PRO

Popa Nan 185 , Sector 3 , Bucuresti

Telefon
286 anunţuri

SOUTH REAL ESTATE COMPANY PRO

Str Sf Agnes, Nr 124.

Telefon

Agentia imobiliara Sud Imobiliar Expert, cu sediul in centrul orasului Popesti Leordeni, pune la dispozitia clientilor sai o mare varietate de oferte imobiliare, la ce...

Detalii agenţie
285 anunţuri

REGATTA PRO

Str. Puskin, nr. 30, et. 4, sector 1, Bucuresti

Telefon

Regatta Imobiliare este o companie imobiliara din Bucuresti cu o experienta de peste 25 de ani in domeniul imobiliar.Expertiza noastra in domeniu, alaturi de experient...

Detalii agenţie
282 anunţuri
273 anunţuri

SVN ROMANIA RESIDENTIALIST SRL PRO

soseaua Unirii 28, Corbeanca

Telefon

SVN este astăzi o franciză imobiliară recunoscută la nivel mondial, care reunește peste 1.600 de consilieri și angajați &icir...

Detalii agenţie
268 anunţuri

Better Real Estate PRO

Str. Amurgului, Nr. 17, Bl. 2, Ap. 2, Parter

Telefon

Proiectul BETTER. a luat naștere din pasiune pentru domeniul tranzacțiilor imobiliare și dorința de a aduce împreună oameni și locu...

Detalii agenţie
266 anunţuri

SFINX IMOBILIARE PRO

Piata Alba Iulia 5

Telefon

Suntem cea mai eficientă agenție imobiliară din Bucuresti, recunoscută atât pentru calitatea serviciilor pe care le oferim, cât și...

Detalii agenţie
260 anunţuri

SKIA REAL ESTATE PRO

Bulevardul Mircea Eliade 16B

Telefon

SKIA Real Estate este agentul exclusiv de vânzări și închirieri rezidențiale, comerciale și de birouri al grupului One United Propertie...

Detalii agenţie
256 anunţuri

RE/MAX Klass PRO

Strada Muzeul Zambaccian, Nr.1, 011871

Telefon
251 anunţuri

Atmyhome PRO

Str. Erou Iancu Nicolae 61

Telefon
249 anunţuri

Goldtim Real Estate PRO

Bvd.Agronomiei,Baneasa, sector 1

Telefon
236 anunţuri

RE/MAX Innovation PRO

Str. Nerva Traian, nr. 3, etaj 10

Telefon
233 anunţuri
231 anunţuri

Conadi PRO

Tiriac Center, Sos. Nordului nr. 24-26, etaj 4, Sector 1

Telefon

Conadi a fost infiintata in 1997. Cei 24 de ani de experienta au modelat personalitatea companiei, transformand-o intr-o puternica structura cu un consistent know-how ...

Detalii agenţie
227 anunţuri

RAMAX BEST IMOBILIARE PRO

Str. Baba Novac, Nr. 6, Bl.T2, Sc.1, Ap.2, Sect. 3

Telefon
217 anunţuri

kasata PRO

Str. MIRCEA CEL BATRAN, Nr. 3, Bl. M2, Sc. C, Ap. 42

Telefon
216 anunţuri

CZV- Constructii & Imobiliare PRO

Str. Toamnei NR. 15A Bl.1, Ap.2 Romania - Bucuresti 2

Telefon

CZV - Centrul Zonal Vanzari Furnizam clientilor nostrii servicii, incluzand: - consultanta in domeniul investitiilor; - intermedierea tranzactiilor de vanzare-cumpar...

Detalii agenţie
215 anunţuri
209 anunţuri

CAUTLOCUINTA.RO PRO

Bucuresti

Telefon

Cautlocuinta.ro a introdus în premieră în România cea mai simpla solutie de cautare a unui imobil si cel mai scurt proces de cumparare sau vanza...

Detalii agenţie
207 anunţuri

NEOCASA REAL ESTATE SOLUTIONS PRO

Calea Victoriei Nr. 155 Bl.D1, Sc.7, et.11, Bucuresti - Sector 1 - Romania

Telefon

Evolutia dinamica pe care o inregistreaza piata afacerilor autohtone impune o noua viziune si o noua abordare din partea unei companii imobiliare. O companie care isi ...

Detalii agenţie
205 anunţuri

CROSSPOINT REAL ESTATE PRO

Ethos House 240B Calea Floreasca, 3rd floor

Telefon

CROSSPOINT REAL ESTATE este una dintre cele mai experimentate case de investitii din Romania - cu o prezenta de peste 13 ani pe piata locala, ce ofera servicii de cons...

Detalii agenţie
196 anunţuri

PREMIUM IMOBILIARE BY MIHAELA MARIUTA PRO

BUCURESTII

Telefon

Premium Imobiliare by Mihaela Mariuta, a venit sa incuneneze munca si experienta acumulata in aproape 10 ani, perioada in care in calitate de agent dar si de manager,...

Detalii agenţie
196 anunţuri

AXIA DEVELOPMENT PRO

Str. Transilvaniei nr.11

Telefon

Dorim sa devenim partenerul dvs. prin oferirea de consultanta la cele mai inalte standarde de profesionalism si integritate. Prin atentia acordata si experienta doband...

Detalii agenţie
193 anunţuri

IPROPERTIES ESTATE PARTNERS PRO

Str. Turnu Magurele NR. 270D, Sect 4.

Telefon

Partenerul oficial CAVAR RESIDENCE

Detalii agenţie
193 anunţuri

Real Home PRO

Str. Maior Atanase Ionescu, Nr. 26

Telefon
191 anunţuri

NORTHSTAR IMOB PRO

Str. Mihail Sadoveanu. Nr. 2

Telefon
185 anunţuri

MAUWIS IMOBILIARE SRL PRO

Soseaua Mihai Bravu nr 43

Telefon

Suntem pe piața imobiliară din 2004, timp în care am reușit să vindem un număr remarcabil de imobile și terenuri, să elabor...

Detalii agenţie
182 anunţuri

CITY IMOB INVEST PRO

B-dul Burebista, nr. 3, sector 3, Bucuresti

Telefon

Suntem o agentie de brokeraj cu servicii complete, creata pentru a schimba modul in care experimentati tranzacțiile imobiliare. Functionam sub brand-ul: City Imob...

Detalii agenţie
179 anunţuri

CONFORT CASA PROPERTIES PRO

Str Nerva Traian Nr. 17-19, Bl. M70, scara 1, etaj 1, sector 3, Bucuresti

Telefon

De 12 ani pe piata! Activitate imobiliara de intermediere vanzari - cumparari, inchirieri, administrare de imobile, spatii comerciale, terenuri Agentie, care prin prof...

Detalii agenţie
173 anunţuri

Vectorial Broker PRO

Bld Basarabia nr 57, sector 2

Telefon
172 anunţuri

Land Estate SRL PRO

Str. Ceahlaul nr. 12

Telefon

Land Estate va poate sprijini si ajuta in vederea vanzarii, cumpararii sau inchirierii pentru toate tipurile de imobile precum apartamente, case, spatii comerciale sau...

Detalii agenţie
172 anunţuri

TRUST GROUP ESTATE PRO

Iacob Felix 26

Telefon

TRUST GROUP ESTATE se dedica pentru realizarea următoarelor obiective: 1. Crearea unei valori extraordinare pentru clienți, colegi și comunitate 2. Coo...

Detalii agenţie
171 anunţuri

RIMO PRO

Barbu Vladoianu nr 46, sector 1

Telefon

RIMO a pornit din dorința de a face ceva diferit, de a pune pe primul loc satisfactia clienților.

Detalii agenţie
169 anunţuri
166 anunţuri

HConcept PRO

Drumul Gura Putnei nr 60, Sector 3

Telefon
163 anunţuri

ESOP Imobiliare PRO

Str. Carol Davila nr. 40, etaj 1, sector 5, Bucuresti

Telefon

ESOP Imobiliare – Spatii birouri si spatii industriale, Bucuresti, Romania Acceseaza cel mai mare portofoliu de spatii de birouri si spatii industriale. Prin ES...

Detalii agenţie
162 anunţuri
162 anunţuri

RASIG IMOBILIARE PRO

Str. Turda, nr. 106, bl. 32, sc. A, parter, ap. 4, sector 1

Telefon

Ne-am inceput activitatea în anul 1994, din dorinta de a descoperi un domeniu relativ nou la vremea respectiva, de a ne numara printre “pionierii” de...

Detalii agenţie
161 anunţuri

SI Development Group PRO

Bucuresti, Bulevardul Unirii

Telefon

SI Development Group reprezinta un concept unic in segmentul zonei de real estate, fiind o retea ce conecteaza anumiti parteneri ce s-au remarcat de-a lungul anilor pr...

Detalii agenţie
159 anunţuri

RentUs Imobiliare PRO

Trestiana nr.3

Telefon

Echipa Rent Us imobiliare va sta la dispozitie in fiecare zi cu cele mai bune oferte de pe piata.

Detalii agenţie
155 anunţuri

Imoneria - Inginerie Imobiliara PRO

Str. Penes Curcanul, Nr. 16-18, Sc. 2, Et. 5, Ap. 85, Sect. 3

Telefon

Cauti un apartament sau casa intr-un ansamblu rezidential nou? Consideri ca este important sa achizitionezi un imobil bine construit? Vrei sa lucrezi direct cu biroul ...

Detalii agenţie
153 anunţuri

RUSTLER PROPERTIES PRO

Str. Dionisie Lupu Nr. 64-66

Telefon

Avand o baza de date bine structurata, diversificata, si actualizatata in timp real, oferim clientilor nostri cele mai bune solutii in gasirea spatiului potrivit nevoi...

Detalii agenţie
150 anunţuri
149 anunţuri

RoEstates PRO

Mitropolit Filaret 13

Telefon

În Compania RoEstates suntem dedicați să transformăm visele dvs. imobiliare în realitate. Cu o reputație construită pe încre...

Detalii agenţie
147 anunţuri

GOPO REAL ESTATE PRO

Strada Thomas Masaryk 24

Telefon

GOPOre | great opportunities | creative solutions | positive thinking GOPO REAL ESTATE consultantul tau in tranzactiile imobiliare

Detalii agenţie
144 anunţuri

GREEN ALLEY REAL ESTATE PRO

Str. Stockholm, nr. 19, parter, sector 1

Telefon

Together, let’s give another state of mind for the Real Estate industry.Experiența ne-a învățat că traseul care aduce împreun...

Detalii agenţie
143 anunţuri

Imoland Consulting PRO

Calea Floreasca, nr. 218, sector 1

Telefon

Imoland Consulting, cu peste 10 de ani de experiență în domeniul imobiliar, oferă clienților săi servicii profesioniste și complexe...

Detalii agenţie
143 anunţuri

DACIA IMOB SRL PRO

Strada Alunisului 3

Telefon

Parcurgem impreuna drumul spre casa

Detalii agenţie
139 anunţuri

Dezvoltator Pallady PRO

Intr. Liniei, nr.1, sector6, Bucuresti

Telefon
136 anunţuri
124 anunţuri

REGAL Imobiliare PRO

Piata Unirii

Telefon

Suntem o echipa de profesionisti care va trata intotdeauna cu seriozitate nevoile clientilor sai!

Detalii agenţie
122 anunţuri

OTHO Estate PRO

Piata Victoriei - Bdul. Nicolae Titulescu nr. 1, Sector 1, Bucuresti

Telefon

Credem in a gandi diferit si luptam pentru a multumi fiecare client. Scopul nostru este ca tu sa beneficiezi de servicii superioare in orice moment. Daca iti place sa ...

Detalii agenţie
121 anunţuri

Comunitatea Profesionistilor in Imobiliare-ACPI PRO

Bulevardul Dacia nr. 39, etaj 2, ap.3, sector 1

Telefon

CPI este o asociatie cu caracter profesional, membrii sai fiind persoane individuale si persoane juridice care-și exercita profesia într-un mod profesionist...

Detalii agenţie
120 anunţuri

First Agency PRO

Str. Argentina, Nr. 25

Telefon

FIRSTAGENCY este o agenție imobiliară cu viziune progresivă care redefinește modul în care sunt găsite și achiziționate propri...

Detalii agenţie
118 anunţuri

MTK REAL ESTATE COMPANY PRO

Splaiul. Unirii nr 197 ,Sect 3

Telefon

MTK Real Estate Bucuresti Based in Bucharest, the company takes pride in having a wealth of invaluable experience in sales, lettings and ongoing management of property...

Detalii agenţie
116 anunţuri

EXPRESS IMOBILIARE PRO

Istriei, Nr. 2A, Parter

Telefon

LIDER IN SERIOZITATE!

Detalii agenţie
115 anunţuri

EXCES IMOBILIARE PRO

(1.)Calea Vitan nr. 17A, et1. (2.)Sos. Mihai Bravu nr.132, bl. D22, parter (3.)Bd. Sincai nr.6

Telefon

ECHITABIL PENTRU AMBELE PARTI! ATAT CUMPARATOR CAT SI VANZATOR!

Detalii agenţie
115 anunţuri

EUROMETROPOLA PRO

Str. Hatmanul Arbore nr. 15-19 etaj 2, Sector 1

Telefon
114 anunţuri

White Mountain Property PRO

Bulevard Libertatii 22

Telefon

Echipa White Mountain se bucură de notorietate în ceea ce privește dedicarea, integritatea și orientarea către client încă din anu...

Detalii agenţie
114 anunţuri
114 anunţuri

INSTA HOUSE RENTAL PRO

strada Parangului 58, sector 1

Telefon

INSTA HOUSE RENTAL, agentie imobiliara de consultanta si tranzactionare de proprietati de tip case, terenuri si apartamente.

Detalii agenţie
114 anunţuri

IMOZONE PRO

Bd. Iuliu Maniu nr. 19F, sc. 1, ap. 53, sector 6

Telefon

Reprezentam un pilon al segmentului imobiliar din sector 6 de mai bine de 10 ani, timp in care am realizat sute de tranzactii din tot spectrul imobiliar, insa cu preca...

Detalii agenţie
113 anunţuri
113 anunţuri

NOYA REAL ESTATE PRO

Sector 1

Telefon

https://www.noyarealestate.ro/despre-noi.html

Detalii agenţie
113 anunţuri

AB Properties PRO

Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești 98A, București 013824

Telefon

AB Properties imobiliare este o companie care a luat fiinta din dorinta de a oferi clientilor din domeniul imobiliar servicii imobiliare de cea mai buna calitate. Vorb...

Detalii agenţie
112 anunţuri
109 anunţuri

HIGHLOT KAPITAL MANAGEMENT PRO

Platinum Business & Convention Center, Sos. Bucuresti-Ploiesti, Nr. 172-176, Corp A1, Et. 1

Telefon
109 anunţuri

HABITAT Brokers PRO

Bulevardul Pipera nr. 48D

Telefon

Intre adrese, suprafete si sume, profesionistii in imobiliare pot uita ce este cel mai important: factorul uman.Noi intelegem ca bunul imobil este pentru proprietari o...

Detalii agenţie
107 anunţuri

ALPHA IMOBILIARE PRO

Piata Amzei

Telefon

Orientati spre client, oferim solutii inovative si personalizate, care ne disting fata de concurenta. Ne luam angajamentul sincer fata de toti clientii de a lucra cu p...

Detalii agenţie
105 anunţuri
103 anunţuri

CARTAGINA ESTATE PRO

Sos. Pipera Tunari NR. 40 A Romania - Bucuresti 1

Telefon

Suntem onorati sa va prezentam in continuare oferta noastra de prestari servicii imobiliare. S.C. Cartagina Build S.R.L. este o societate specializata in inchirieri si...

Detalii agenţie
102 anunţuri

RE/MAX OPTIMUS PRO

Alexandru Constantinescu 41, et.2, Ap.3

Telefon

La RE/MAX Optimus, știm şi vrem să facem mai mult decât o simplă vânzare. Mixul nostru de specialiști în imobiliare, managem...

Detalii agenţie
102 anunţuri

ROMTOR REAL ESTATE PRO

Bd Lacul Tei nr 71, bloc 18, scara B, et 4, ap 60, sector 2

Telefon

Romtor Real Estate garantează tranzacții sigure și avantajoase, bazate pe consultanță și evaluări autorizate. Brokeri cu peste 20 de...

Detalii agenţie
100 anunţuri

CLEFDOR CONSULT PRO

Str. Giuseppe Garibaldi nr.1, parter, Bucuresti 1

Telefon

Clefdor Consult este o agenție imobiliară românească, specializată pe zona de centru-nord a municipiului București. Fie că dori&#...

Detalii agenţie
100 anunţuri

DION IMOBILIARE PRO

Sector IV; Str. Splai Unirii Nr.8, Bl.B4, Sc.2, Ap.34

Telefon

DION IMOBILIARE - companie cu o experienta de peste 15 ani pe piata imobiliara din Bucuresti si cu o baza de date bogata si actualizata in timp util, satisface in oric...

Detalii agenţie
96 anunţuri

REMAX Impact PRO

Soseaua Nicolae Titulescu nr 14, bl 21, Parter, Lot 1 (spatiu comercial Remax), sector 1, Bucuresti,

Telefon

Descoperă RE/MAX Impact - Experiența imobiliară la cea mai inaltă calitate! Bine ați venit la RE/MAX Impact, agenția ta imobiliară ...

Detalii agenţie
96 anunţuri

Premium Home Imob PRO

Str. Argentina, Nr. 25, Parter, Sector 1, Bucuresti

Telefon

Premium Home Imob, companie specializata in servicii imobiliare, se identifica prin: calitate, profesionalism, orientare catre nevoile clientilor. Experienta in domen...

Detalii agenţie
93 anunţuri

CONTINENTAL INVEST PRO

Str. Principatele Unite, Nr. 38-40, Bl. 18, Et. P, Ap. 3, Sector 4

Telefon
93 anunţuri

24 REAL PRO

DV24 Business Center, Strada Delea Veche, Numarul 24, Parter, Corp A

Telefon

http://www.24real.ro/despre-noi.html

Detalii agenţie
92 anunţuri

NSI Real Estate Business PRO

S-Park, Tipografilor 11-15, Ground Floor

Telefon
91 anunţuri

MR. EXCLUSIVITATE BUCURESTI PRO

Popa Nan 185

Telefon

Mr.Exclusivitate este mai mult decat o companie imobiliara. Este un concept unitar si simplu, creat sa respecte timpul, bugetul si sa depaseasca constant asteptarile c...

Detalii agenţie
91 anunţuri

DIRECT DEZVOLTATOR PRO

Str. Preot Sebe Costin, Nr. 21Bis, Bl. C2

Telefon
91 anunţuri

HOME AGENCY PRO

Str. 1 Decembrie, Nr. 165, VILA 4

Telefon
88 anunţuri

LUXURY CLASS IMOB SRL PRO

Strada Diamantului nr 108-112

Telefon

Cumpărarea unei proprietăți se poate transforma într-un proces foarte stresant și obositor și necesită mai multă atenție ...

Detalii agenţie
88 anunţuri
85 anunţuri

ESOP Imobiliare PRO

Str. Carol Davila NR. 40 etaj 1

Telefon

ESOP Imobiliare – Spatii birouri si spatii industriale, Bucuresti, Romania Acceseaza cel mai mare portofoliu de spatii de birouri si spatii industriale. Prin ES...

Detalii agenţie
84 anunţuri

Royal Estate PRO

Sos Mihai Bravu nr 139-145 sector 2

Telefon
84 anunţuri

Level Empire PRO

Iuliu Maniu 6q

Telefon

SUNTEM IN SECOLUL 21 ASA CA PUNEM ACCENT PE VITEZA. VREI SA INCHEI O TRANZACTIE CAT MAI RAPID?! EI BINE, CONTACTEAZA-NE SI NU VEI REGRETA!

Detalii agenţie
82 anunţuri
82 anunţuri

SMASH FREE PRO

Bucuresti, sector 2, sos. Stefan cel Mare, nr. 46

Telefon

Alături de tine în procesul de tranzacționare a proprietăților imobiliare.

Detalii agenţie
81 anunţuri

PROESTATE PRO

Adrian Carstea nr. 13

Telefon

ProEstate | Real Estate Professionals „Din pasiune pentru imobiliare” – DA, din pasiune pentru imobiliare ne dorim sa progresăm, să gener&...

Detalii agenţie
80 anunţuri

NORISK IMOBILIARE PRO

CA Rosetti nr. 17

Telefon

Venim in intampinarea nevoilor clientilor nostri cu o gama de servicii si produse premium. Succesul nostru depinde de seriozitatea angajamentului nostru. Alege Norisk ...

Detalii agenţie
80 anunţuri

SELECT HOMES PRO

SPL. INDEPENDENTEI 202H Bl. 2 Sc. B Et. P Ap. 3

Telefon
80 anunţuri

RE/MAX Anteea PRO

Sos. Nordului 96F, ap 1, sector 1

Telefon

Istoria noastra a inceput in anul 2004. Ne-am inceput drumul cu servicii de Property Management, Real Estate, iar in anii ce au venit ne-am extins serviciile atat pe p...

Detalii agenţie
79 anunţuri

TOP HOME ADVISORS SRL PRO

Lascar Catargiu nr 11A

Telefon

Top Home activeaza in domeniul imobiliar, ne ocupam de intermedierea proprietatilor dumneavoastra, oferind servicii de cea mai buna calitate si profesionalism. Agentii...

Detalii agenţie
79 anunţuri

INFINITY CAPITAL PRO

Soseaua Bucuresti Nord, nr. 10

Telefon
79 anunţuri
79 anunţuri

AMS IMOBILIARE PRO

Bdul. Constantin Brancoveanu, Nr. 116, Bl. M2/111, Sc. 3, Ap. 138

Telefon
77 anunţuri

K IMOBILIARE CONSULT PRO

Str.BISERICA ENEI NR. 14 , Ap.24, Sect 1.

Telefon

K-Imobiliare Consul este un concept puternic pe piata imobiliara din Bucuresti. Ideea de baza este de a oferi o solutie completa la orice solicitare de ordin imobiliar...

Detalii agenţie
76 anunţuri

EVIMEX IMOBINVEST PRO

Bdul Camil Ressu, nr.8, bl.1, sc.D, et.2, ap.127, int.127C

Telefon

SUNTEM O AGENTIE IMOBILIARA CU VECHIME. EXPERIENTA NE AJUTA SA NE DESERVIM CLIENTII IN CEL MAI PROFESIONIST SI AVANTAJOS MOD PENTRU ORICE INFORMATII, NU EZITATI SA NE ...

Detalii agenţie
75 anunţuri
74 anunţuri

Rent Pro PRO

Calea Mosilor 105, Parter , Corp B , Scara A

Telefon
72 anunţuri

5Imobiliare PRO

Str.Nerva Traian nr 15, sector 3

Telefon
70 anunţuri

CONFORT HOUSE IMOBILIARE PRO

Argentina nr.25, parter

Telefon

Motto: "Ca să ai succes în imobiliare, trebuie să urmăreşti întotdeauna şi în mod constant, să pui interesul clientului...

Detalii agenţie
70 anunţuri
69 anunţuri

Catalog Rezidential PRO

Splaiul Independentei

Telefon

Catalog Rezidential este agentia imobiliara activa atat pe segmentul vanzarilor cat si cel al inchirierilor de locuinte, spatii si terenuri din Bucuresti si Ilfov. Inf...

Detalii agenţie
69 anunţuri

TNT Imob PRO

Iuliu Maniu 20

Telefon

Agentie imobiliara bazata pe corectitudine, ce pune accent pe detaliile produsului prezentat spre vanzare sau inchiriere si care doreste sa multumeasca atat proprietar...

Detalii agenţie
69 anunţuri

RealPro PRO

Strada Ana Davila 2, Etaj 2

Telefon

Realpro este Metoda Modernă pentru a Vinde sau Cumpăra o Casă. Sistemul nostru redefinește imobiliarele în favoarea clientului.Realpro a conc...

Detalii agenţie
69 anunţuri

REZO REAL ESTATE AGENCY PRO

Calea Dorobantilor 51

Telefon

Misiunea noastra este de a oferi servicii de consiliere imobiliara la un nivel ridicat, care sa ne deosebeasca in mod clar prin excelenta

Detalii agenţie
68 anunţuri

Real Estate Unirii Agentia Imobiliara Unirii PRO

Bd Corneliu Coposu 7

Telefon

Bine ați venit la Real Estate Unirii Agentia Imobiliara Unirii, partenerul de încredere în tranzacțiile imobiliare din București! Cu o expe...

Detalii agenţie
68 anunţuri
66 anunţuri
65 anunţuri

HOUSE PROVIDERS PRO

Calea Dorobantilor nr. 112, etaj 2, ap. 6, interfon 96

Telefon

HOUSE PROVIDERS va ofera o gama larga de servicii: Intermediere credite cu principalele banci din Romania, case de avocatura si birou notarial, lucrari de cadastru si...

Detalii agenţie
64 anunţuri

Step Inside PRO

Str. Fabrica De Gheata, Nr. 10, Bl. 91, Sc. B, Ap. 48

Telefon
63 anunţuri

Alpha Imobiliare Invest PRO

Str. Argentina, Nr. 25

Telefon

Alpha Imobiliare este o agentie care se ocupa atat de INCHIRIEREA, cat si de VANZAREA/CUMPARAREA imobilelor din zona Centrala si de Nord a Bucurestiului. Suntem carac...

Detalii agenţie
63 anunţuri

REMAX Loyalty PRO

Str. Nicolae G. Caramfil, nr. 77

Telefon
62 anunţuri
62 anunţuri

Real Vision Imobiliare PRO

Str. Glodeni NR. 12, Sect 2

Telefon

Suntem o agentie independenta cu sediul in Bucuresti .Indiferent ca sunteti cumparator sau vanzator, un rezident local sau un nou venit in orasul nostru, suntem aici s...

Detalii agenţie
61 anunţuri

SUD REZIDENTIAL PRO

Strada Drumul Jilavei nr 72 Sector 4 Bucuresti

Telefon

O intreaga echipa de profesionisti cu o foarte mare experienta iti sta acum la dispozitie pentru a te indruma catre cea mai buna investitie imobiliara, iar daca te afl...

Detalii agenţie
60 anunţuri

PLUS IMOBILIARE PRO

Bd. Nicolae Balcescu nr 24, sect 1.

Telefon
60 anunţuri

UNIQUE HOME REAL ESTATE S.R.L. PRO

Bulevardul Pipera, nr. 40 ,Pipera.

Telefon

UNIQUE HOME Real Estate este o companie infiintata ca urmare a intelegerii nevoii clientilor si a adaptarii la realitatile pietei de real estate din Romania.Venim catr...

Detalii agenţie
59 anunţuri

INESS INTERMED PRO

Strada Cetatea De Balta Nr. 26, Bl. P10, Sc. C, Ap. 41, Sectorul 6

Telefon

Visezi la casa ta? Cu noi o poţi avea

Detalii agenţie
59 anunţuri

REZIDENTIAL IMOBILIARE PRO

Sat Crevedia, Comuna Crevedia, Str Darzei

Telefon
59 anunţuri

NEW ERA REALTY PRO

Bd. Aviatorilor nr. 51-53, sector 1

Telefon
59 anunţuri

GLS Imob - GREAT LOCAL SERVICES PRO

Splaiul Independentei 17

Telefon

Ce este si ce face un broker imobiliar? Brokerul imobiliar este persoana care organizeaza si eficientizeaza procesul de tranzactionare imobiliara, atat in avantajul v...

Detalii agenţie
58 anunţuri

GALACTIC HOUSE CONCEPT PRO

HERASTRAU

Telefon

Ai un apartament de inchiriat|vanzare in Bucuresti? Lasa in grija noastra administrarea proprietatii si relatia cu chiriasul. Echipa noastra va pune la dispozitie o ga...

Detalii agenţie
58 anunţuri

AGENTIA PRO

Sectorul 1, Sos Chitilei nr 222

Telefon
58 anunţuri

Andreea Alecu PRO

Str. SPERANTEI, Nr. 30-32, Ap. 20

Telefon
58 anunţuri
58 anunţuri

Creditrezidential PRO

Str. Visinilor, Nr. 19

Telefon

Creditrezidential.ro va ofera servicii complete de consultanta imobiliara si servicii financiare in vederea obtinerii unui credit pentru achizitie,constructie,amenajar...

Detalii agenţie
57 anunţuri

GLOBAL IMOB ESTATE PRO

Strada Turturelelor nr 48

Telefon

Locuințe de calitate de la oameni cărora le pasă! Global Imob reprezintă o echipă de profesioniști ce au la bază un numitor comun: ...

Detalii agenţie
57 anunţuri

FINDYOURPLACE SRL PRO

Aleea Meseriasilor, Nr. 3, Bl. C94, Sc. A, Ap. 31

Telefon
57 anunţuri

Milluu PRO

Str. Mihai Eminescu nr. 163

Telefon
56 anunţuri

RE/MAX Value PRO

Hatmanul-Arbore 15-19, Sector 1

Telefon
56 anunţuri

Bogdan PRO

Bd. Iuliu Maniu NR. 7, Sect 6.

Telefon
55 anunţuri

OPTIM ESTATE PRO

Strada Johann Strauus, nr. 2A

Telefon
55 anunţuri

AGENTIA H PRO

Str. Stirbei Voda, nr. 2, Sc. 3, parter

Telefon

Agentia H infiintata in 1990 a activat la inceput in zona de sud a Bucurestiului. Dupa numai 2 ani agentia deschide birou in zona ultracentrala, in aceeasi locatie in ...

Detalii agenţie
54 anunţuri

TOPIS Imobiliare PRO

Aleea Calistrat Hogas nr.24-26.sector 3

Telefon

Imobiliare perfecte!

Detalii agenţie
54 anunţuri

CITY-IMOB PRO

Str. Soseaua Colentina Nr. 4

Telefon

Suntem SMART CITY PROMOTIONS, (www.city-imob.ro) compania imobiliara cu o echipa tanara si dinamica, activam pe piata de profil din BUCURESTI.Dinamica sectorului in ca...

Detalii agenţie
53 anunţuri

imoberry PRO

Calea Grivitei 82-98, Sector 1

Telefon

Your real estate interest is our business! Since 2007

Detalii agenţie
53 anunţuri
53 anunţuri

VIRTUS GRUP IMOB PRO

Str.Hrisovului NR. 2-4, Sect 1.

Telefon
52 anunţuri

Premier Properties PRO

Virgil Madgearu

Telefon

Premier Properties Agentia noastra imobiliara specializeaza in oferirea de imobile de lux, terenuri si birouri pentru clientii nostri exigenti. Cu o experienta vasta i...

Detalii agenţie
51 anunţuri

MIHAILESCU INVEST PRO

MISIUNEA NOASTRA  Oferim clientilor nostri fundatia de incredere pentru achizitii imobiliare si creditare ipotecara. Credem ca relatia cu ei este de fapt baza ...

Detalii agenţie
51 anunţuri

Redwood Real Estate Solutions PRO

Str. 13 Decembrie, Nr. 19

Telefon

Redwood este o companie imobiliara romaneasca, specializata pe zona centru-nord a Bucurestiului. Indiferent dacă doriți să cumpărați, să...

Detalii agenţie
51 anunţuri

Resedinta 8 PRO

Aleea Buhusi Nr 5, Sect 3.

Telefon
50 anunţuri

UP REAL ESTATE PRO

Bucuresti

Telefon

Obiectivul nostru este sa oferim clientilor o experienta de neuitat atunci cand decid sa realizeze o tranzactie imobiliara si au nevoie de un specialist in domeniu. Ne...

Detalii agenţie
50 anunţuri

PLATINUM Real Estate & Arhitecture PRO

Banul Antonache 40-44

Telefon

Platinum Real Estate este format dintr-un grup dinamic de profesionisti, fiecare cu o pasiune pentru imobiliare. Suntem specializati in consultanta, marketing si vanza...

Detalii agenţie
49 anunţuri

SWEET HOME IMOB PRO

Str Lirei nr 13

Telefon

Sweet Home Consulting este o agenția imobiliara care se mândrește cu o echipă puternică de vânzări cu experiență și c...

Detalii agenţie
49 anunţuri
49 anunţuri

X imobiliare PRO

Soseaua Giurgiului nr. 259

Telefon
49 anunţuri
47 anunţuri

Centrul Imobiliar 2003 PRO

Str. Turnu Magurele 270D, Cavar Center corp A, etaj 3, sector 4

Telefon

Companie imobiliara specializata in tranzactionarea proprietatilor(apartamente, vile, spatii comerciale, industriale, hale,terenuri)situate in zona centrala si de nor...

Detalii agenţie
46 anunţuri

CEZAR ESTATES PRO

SOS. NORDULUI NR. 110-112 ,Sect 1.

Telefon

Avand o experienta in domeniul imobiliar de peste 10 ani, am invatat sa ne orientam catre client ajutandu-l sa transforme vanzarea, inchirierea sau cumpararea unui imo...

Detalii agenţie
46 anunţuri

ImoNord PRO

Bulevardul Ion Mihalache 26-28

Telefon

Oferim persoanelor fizice cat si juridice care au proprietati imobiliare o gama de solutii complete pentru administrarea de imobile.Cei mai importanti doi factori care...

Detalii agenţie
46 anunţuri

PRIVATE HOUSE BROKERS PRO

Strada Argentina, nr 25, Sector 1

Telefon

In trei cuvinte ne-am putea caracteriza astfel: profesionalism, seriozitate, promptitudine!

Detalii agenţie
46 anunţuri

CREATIVAE DOMUS PRO

Str. 11 Iunie, nr. 35, et. 1, ap. 2, Sectorul 4

Telefon

Creativae Domus este o agentie imobiliara care se ocupa in principal de imobilele din zona centrala a Bucurestiului: apartamente mari, case, vile, spatii de birouri si...

Detalii agenţie
46 anunţuri
46 anunţuri

CLICK IMOB SOLUTIONS PRO

Str. Macesului, Nr. 68-70, Ap. 7

Telefon
46 anunţuri

Caruz Estate PRO

Str. Nicolae G. Caramfil, Nr. 32, Bl. 1B, Sc. B, Ap. 20

Telefon
46 anunţuri

BLISS IMOBILIARE PRO

Strada Erou Iancu Nicolae 8 Rose Residence

Telefon

https://blissimobiliare.ro/despre-noi BLISS imobiliare este o agenție de consultanță imobiliară profesionista și fiabilă, care lucreaz&#...

Detalii agenţie
45 anunţuri

COMPLEX IMOBILIARE PRO

Nerva Traian nr. 14

Telefon

Pe o piaţă imobiliară în continuă mişcare şi transformare,obiectivul nostru principal il reprezintă abordarea în mod pro...

Detalii agenţie
45 anunţuri

Undertown Estate PRO

Plevnei 90

Telefon

UnderTown Estate este o companie imobiliară din București, alcătuită dintr-un grup de profesioniști tineri și dinamici, cu o pasiune pent...

Detalii agenţie
45 anunţuri

ONTHEMARKET.RO PRO

Strada Gladitei nr 42 Bloc T6

Telefon

Onthemarket - este o companie de administrare rezidențială si imobiliara care se concentrează pe satisfacerea nevoilor proprietarilor, care dețin a...

Detalii agenţie
45 anunţuri

REALPLUS ESTATES PRO

Calea Calarasilor , nr 300, sector 3, bucuresti

Telefon
45 anunţuri

SVA STRATTON OAKMONT SRL PRO

BATISTEI NR 17 sec2

Telefon

AGENTIE IMOBILIARA DIN CENTRUL BUCURESTIULUI CU EXPERIENTA DIN 1999 SPATIU COMERCIAL STRADA BATISTEI NR 17 SECTOR 2!

Detalii agenţie
45 anunţuri

Nord Side PRO

23 august, nr 254

Telefon

Agentie SPECIALIZATA pe vanzarea de CASE in OTOPENI si TUNARI . "Proprietati cu PERSONALITATE si 0% Comision"

Detalii agenţie
45 anunţuri
45 anunţuri

TRUE ESTATE PRO

Bucharest

Telefon

Oferim servicii de calitate si garantam tranzactii de succes!

Detalii agenţie
45 anunţuri

RE/MAX SELECT PRO

.str. Mihai Bravu nr. 35

Telefon

Viziunea noastră pentru biroul RE/MAX Select este aceea de a construi o reputație solidă și de a fi recunoscuți ca fiind o agenție imobil...

Detalii agenţie
45 anunţuri
44 anunţuri
44 anunţuri

La Citadella PRO

Str.A.I.Cuza nr.99

Telefon

Ne place sa credem ca noi, La Citadella, reprezentam o referinta pe piata imobiliara locala si nu numai. Cuvinte goale? Experianta in domeniu poate fi un argument in ...

Detalii agenţie
44 anunţuri

ROMCONSULTING PRO

Str. Ghetarilor nr. 15, et.5, biroul nr. 7

Telefon

Grupul Romconsulting este o companie românească ce se află pe piața imobiliară de aproximativ 20 ani. Acesta își centrează a...

Detalii agenţie
44 anunţuri

ACTIV Properties PRO

Str. DEZROBIRII 12, Bl.23, Sc.C, Ap.47 Sector 6

Telefon
44 anunţuri

Etic Brokers Real Estate PRO

Voluntari, Soseaua Bucuresti Nord nr. 10

Telefon
44 anunţuri
44 anunţuri

THE LIST PRO

Strada Constantin Sandu-Aldea 81, București 012062

Telefon

THE LIST este prima agentie imobiliara de tip boutique din Romania, specializata in proprietati premium si de lux. “The IT place” atunci cand vine vorba de...

Detalii agenţie
44 anunţuri
44 anunţuri

PRIME LIVING PRO

Str. Dr. Iacob Felix, Nr. 41

Telefon
44 anunţuri

Cushman & Wakefield Echinox PRO

Strada Buzesti nr. 82-94, Tiriac Tower, etaj 6

Telefon

Departamentul rezidential al Cushman & Wakefield Echinox ofera servicii complete de vanzare si inchiriere pentru proprietari, investitori și chiriași î...

Detalii agenţie
43 anunţuri
43 anunţuri

Ocazii Imobiliare PRO

Str. Turnu Magurele, Nr. 270D, Cavar Center, Corp C, Et. 2, Birou 5

Telefon

Agentia imobiliara Iuvo Consulting a fot infiintata in anul 2013, obiectul principal de activitate constand in oferirea de servicii imobiliare tuturor celor care dores...

Detalii agenţie
42 anunţuri

SUN REZIDENTIAL PRO

Sos.Berceni, nr 19, bloc 27

Telefon

Singura TA grija este alegerea!De restul ne ocupam NOI!

Detalii agenţie
41 anunţuri
41 anunţuri

Tecnocasa PRO

Calea VICTORIEI, Nr.122, Ap. 4

Telefon
41 anunţuri
41 anunţuri

ANDREI CONSULTANTA IMOBILIARA PRO

Str. Tohani, Nr. 2, Bl. 33, Sc. B, Ap. 64

Telefon
41 anunţuri

Vector Imobiliare PRO

Pescarusului nr.11 Romania - Bucuresti

Telefon

Indiferent dacă aveţi o întrebare despre piaţă imobiliara, despre gasirea unei locuinte sau aveti în vedere vânzarea unei proprie...

Detalii agenţie
40 anunţuri
40 anunţuri

ARY & EVE IMOBILIARE PRO

Str. Stefan Dinca, Nr. 4, Bl. 71, Sc. B, Ap. 46

Telefon
40 anunţuri

BIG INVESTMENT GROUP PRO

Spai Unirii NR. 49

Telefon

ASK THE BEST FROM THE BEST !

Detalii agenţie
39 anunţuri
39 anunţuri

Rosso Properties PRO

Sos Gheorghe Ionescu Sisesti,225c

Telefon
39 anunţuri

Birou Vânzări Dezvoltator PRO

Toamnei nr 2

Telefon

Buna ziua! Ma numesc Pintica Daniel si am lucrat ca agent imobiliar timp de 5 ani. In acest timp, am reusit sa realizez vanzari de peste 3 milioane de euro. Am inceput...

Detalii agenţie
39 anunţuri

CENTRAL LEADING IMOBILIARE PRO

C. Vacaresti NR. 252-254 Romania - Bucuresti et. 2 cam 2

Telefon

Va ajutam sa luati cele mai bune decizii

Detalii agenţie
38 anunţuri

LIAD REAL ESTATE PRO

Calea Calarasilor

Telefon

• Liad Real Estate este o companie de servicii imobiliare ce propune spre inchiriere si/sau vanzare proprietatile proprii si/sau ale colaboratorilor, oferind ser...

Detalii agenţie
38 anunţuri
38 anunţuri

Ideal Imob Solution Concept PRO

Bdul. Timisoara, Nr. 103L, Tronson 1, Ap. 31

Telefon
38 anunţuri

VISSION HOUSE PRO

Atlassib Business Center, B-dul Unirii, nr.72, tronson 2, et.2, birou 204, sector 3

Telefon

Viziunea noastra este sa oferim servicii imobiliare de o calitate cat mai buna, bazandu-ne pe profesionalismul echipei noastre. Astfel punem la dispozitia dumneavoastr...

Detalii agenţie
37 anunţuri

3Nord Imobiliare PRO

Str. 23 August, nr.11, etaj 1 - Centru Comercial

Telefon

3Nord Imobiliare este un concept nou, format dintr-o echipa cu experienta in domeniul imobiliarelor, cu studii de specialitate, avand un portofoliu larg dezvoltat in c...

Detalii agenţie
37 anunţuri
37 anunţuri

REIM PRO

Spl. Independentei, Nr. 202 B

Telefon
37 anunţuri

Vantage Properties PRO

Str. Athanasie Enescu 39, ap. 2A, Sector 1

Telefon

Misiune Vantage Properties vă oferă servicii complete, fiind un partener profesionist în tranzacții și investiții imobiliare. Prezentare...

Detalii agenţie
36 anunţuri
36 anunţuri

Agentia Imobiliara Monada PRO

Bdul. Iuliu Maniu, Nr. 61, Bl. 8P, Sc. 6, Ap. 210

Telefon
36 anunţuri

LuxOrLiving PRO

Str. Grigore Ionescu, Nr. 71, Bl. T26, Sc. A, Ap. 36

Telefon
36 anunţuri

Flanda Servimpex PRO

B-dul Iuliu Maniu NR. 188 Bl.C, Sc.B, parter, sector 6

Telefon

Flanda este o companie infintata in 1997 timp in care a devenit o agentie care se bazeaza pe profesionalism si seriozitate. Succesul nostru se bazeaza pe relatia arm...

Detalii agenţie
35 anunţuri

TERA IMOBILIARE PRO

STR. GHEORGHE MANU NR. 1 ,SECT 1.

Telefon

AGENTIA IMOBILIARA TERA REPREZENTATA DE IONUT ENACHE CU EXPERIENTA IN DOMENIUL IMOBILIAR DIN ANUL 1990, RESPECT FATA DE CLIENTII SI PUNCTUALITATE!!!

Detalii agenţie
35 anunţuri

Ivory Residence PRO

Bv Pipera nr. 1

Telefon

Ivory Residence Pipera reprezintă un concept ce-și propune satisfacerea celor mai exigente gusturi. Construcția blocurilor este concepută și ...

Detalii agenţie
35 anunţuri

ELIS EXPRESS PRO

MILITARI RESIDENCE, Str. REZERVELOR Nr. 44

Telefon

Agenția imobiliară ELIS EXPRESS este o societate comercială ce are obiect de activitate prestarea de servicii imobiliare, identificate prin consultan...

Detalii agenţie
35 anunţuri

MUNTENIA GRUP PRO

BDUL. LACUL TEI 109 Bl. 13. A Sc. A Et. P Ap. 1

Telefon

Agentia imobiliara Muntenia GRUP, ofera servicii de calitate superioara, mediaza in vederea gasirii rapid si eficient, solutiile cele mai avantajoase pentru beneficiar...

Detalii agenţie
35 anunţuri
35 anunţuri

BRIZA LAND SRL PRO

SOS. BUCURESTI-TARGOVISTE 22B

Telefon

Agentia imobiliara Briza Land sta la dispozitia clientilor, care cauta un apartament, o vila, o casa la curte sau un teren intr-o zona linistita si usor accesibila a c...

Detalii agenţie
35 anunţuri

CLICK FOR MORE PRO

sector 3 str Vlad Dracu nr 1

Telefon
35 anunţuri

ART BIRO PRO

Bucuresti

Telefon

CONSULTANTA IMOBILIARA - SPATII BIROURI

Detalii agenţie
35 anunţuri

AIM HOUSE IMOBILIARE PRO

De ce AIM HOUSE? Eu sunt Florin Frumusanu si reprezint cu mandrie agentia AIM HOUSE IMOBILIARE,primul contact cu constructiile l-am avut in afara tarii,acolo am lucra...

Detalii agenţie
35 anunţuri

SAFIR GLOBAL PRO

Bdul. Pache Protopopescu 87

Telefon
35 anunţuri
35 anunţuri

INDRA PRO

Erou Iancu Nicolae

Telefon

Indra este o agenție imobiliară cu sediul în nordul Bucureștiului, activând de doi ani pe piața imobiliară, dar cu o echipă c...

Detalii agenţie
35 anunţuri

ORIZONTAL IMOB SRL PRO

Sos. Oltenitei, Nr. 162, Bl. 3, Sc. 4, Ap. 140

Telefon
35 anunţuri

DHOMES PRO

Soseaua Pipera 46

Telefon

Our portfolio is made and updated daily with the most beautiful and correct-priced properties. We wish our customers to have the home they love being in. We know wha...

Detalii agenţie
35 anunţuri

BXM IMOBILIARE PRO

Aleea Calinesti, Nr. 16, Bl. C5, Sc. 2, Ap. 20

Telefon
35 anunţuri

CRIB ESTATE PRO

Str. Academiei, Nr. 39-41, Sc. B, Et. 2, Ap. 10

Telefon
35 anunţuri

IMOB COMPANY PRO

Bdul. 1 Decembrie 1918, Nr. 2

Telefon
35 anunţuri
35 anunţuri

General Service 2000 PRO

Putul Olteni

Telefon

Activam in domeniul imobiliar din 1993, cu o vasta experienta in domeniu si un plus de siguranta si credibilitate!

Detalii agenţie
34 anunţuri

Photo Drone Agency PRO

Uverturii 83, sector 6 București

Telefon

Pentru cei mai exigenți clienți, in cea mai concurențială piață din 1990 si până azi, aveți nevoie de un agent imobiliar ...

Detalii agenţie
34 anunţuri

Hunter House Imob PRO

Strada Cetatuia nr. 1

Telefon

Înfiinţată în anul 2014, Hunter House Imob are deja o istorie pe piaţa agenţiilor imobiliare din Bucureşti, ceea ce s-a tradus î...

Detalii agenţie
34 anunţuri

VIBE ESTATE PRO

Bucuresti

Telefon

Am pornit acest proiect din dorința reală de a ajuta oamenii din România, să își găsească nu doar un loc în care să...

Detalii agenţie
34 anunţuri

Atlas imobiliare PRO

Calea Dorobanti, nr. 40, sector 1

Telefon
34 anunţuri
34 anunţuri

CRISALDO IMOBILIARE PRO

Sector III; Piata Unirii,Aleea Negru Voda, Nr.6, Bl.C3, Sc.3, Et.1, Ap.49

Telefon

S.C. CRISALDO IMOBILIARE S.R.L.

Detalii agenţie
33 anunţuri

DEZIM PRO

Sos.Vitan-Barzesti, Nr.11A

Telefon
33 anunţuri

RealStart Imobiliare PRO

Calea Victoriei 155

Telefon

REAL START Imobiliare isi propune sa ofere servicii imobiliare integrate, eficiente, usor de accesat, atat in mediul online, cat si prin intermediul telefonului mobil ...

Detalii agenţie
33 anunţuri

TOP ESTATES PRO

Unirii

Telefon

Cu o experienta de peste 17 ani in acest domeniu, acreditari acordate de ministerul muncii, membra a unor asociatii imobiliare din Romania, agentia noastra va ofera se...

Detalii agenţie
33 anunţuri
33 anunţuri

Right Key PRO

Bd Iuliu Maniu 105

Telefon

RIGHT CALL, RIGHT KEY

Detalii agenţie
33 anunţuri

DanImobiliare Bucuresti PRO

Dionisie Lupu 55, Sectorul1, Bucuresti

Telefon

”Să ne străduim să facem bine: aici este principiul moralității.” (Blaise Pascal)

Detalii agenţie
33 anunţuri

AMAZING SOLUTIONS & CONSULTING PRO

Str. Emil Racovita, Bucuresti

Telefon

In a world where you can be anything, be Amazing!

Detalii agenţie
33 anunţuri

Militari Residence PRO

Str. Tineretului, nr. 19

Telefon

Militari Residence, cel mai de succes si important proiect imobiliar din Romania, va invita sa profitati de o oferta speciala.Apartamentele pe care le propunem catre v...

Detalii agenţie
32 anunţuri

Kostas Imob PRO

Str Avionului nr 26, Sector 1 Bucuresti

Telefon
32 anunţuri
32 anunţuri
32 anunţuri

PORUMBESCU 48 PRO

Bucuresti

Telefon

PORUMBESCU 48 reprezinta un ansamblu nou de vile situat in Otopeni, strada Ciprian Porumbescu nr.48, cu acces atat din D.N. 1 strada Grivita cat si din centura Capita...

Detalii agenţie
32 anunţuri
32 anunţuri

Imoteca.ro PRO

Str. Dumbrava Rosie, nr. 6, Sector 2, Bucuresti

Telefon
31 anunţuri

PFA PRO

Str.Nasaud NR. 4 ,Sect 5

Telefon

Te invit sa descoperi ca tranzactiile printr-un agent imobilar pot fi profitabile si placute in acelasi timp. Iti voi oferi cele mai bune servicii imobiliare pentru a ...

Detalii agenţie
31 anunţuri

ART IMOBILIARE PRO

Sos. Mihai Bravu, nr. 42-62, Sector 2

Telefon
31 anunţuri

Dinamic Service PRO

Str. Dristorului nr. 114

Telefon

SIGURI DINAMICI EFICIENTI

Detalii agenţie
31 anunţuri

GKOTSI PROPERTIES PRO

Blvd. Pipera nr. 198, Voluntari, Ilfov

Telefon

gkotsi.ro Gkotsi Properties promovează exclusiv proprietăți care definesc un nou standard al luxului - in cele mai noi proiecte rezidențiale din z...

Detalii agenţie
31 anunţuri

ALEGRIA ESTATE PRO

Str. Aurel Persu 150 Et. 1 Ap. 3

Telefon
31 anunţuri

Reyhan International PRO

Intr. Gheorghe Simionescu, Nr. 19, Ap. B26

Telefon
31 anunţuri

TOP ASSET PRO

Textilistilor nr.7

Telefon

Povestea noastră: Agenția Top Asset a apărut în vara anului 2012, după o vastă experiență acumulată în domeniul imo...

Detalii agenţie
30 anunţuri

OKASA PRO

Pache Protopopescu, 31, Bucuresti

Telefon

Bine aţi venit la Agenţia Imobiliară OKASA Ne-am câştigat respectul clienţilor noştri prin furnizarea de servicii imobiliare de foa...

Detalii agenţie
30 anunţuri
30 anunţuri

NIF PROJECT MANAGEMENT SRL PRO

Str. Muresana, Nr. 9

Telefon

Agenti cu experienta in domeniul imobiliar de peste 20 de ani.Oferim o gama completa de servicii in domeniul imobiliar.

Detalii agenţie
30 anunţuri

ANM Estate PRO

Soseaua Nicolae Titulescu 64

Telefon
30 anunţuri

ORLANDO RESIDENCE PRO

Sos. Nordului, nr. 114-140, Sat Francez, nr. 100 B, sector 1

Telefon

Orlando Residence reprezintă altă zonă de interes a unor antreprenori români ce investesc în creșterea capacității locale de ...

Detalii agenţie
30 anunţuri
30 anunţuri

Tudor Estates PRO

Str. Gafencu nr 9, parter, apartament A02, Sector 1, Bucuresti

Telefon

Home is the place where you feel free and comfortable, where you find happiness and peace of mind. Home is where you always have your loved ones close to you, where yo...

Detalii agenţie
29 anunţuri

TINERETULUI IMOBILIARE PRO

Lanariei

Telefon

Compania noastra este formata dintr-o echipa cu o vasta experienta in domeniul imobiliar, specialisti bine pregatiti si informati care va stau oricand la dispozitie cu...

Detalii agenţie
29 anunţuri

PRIMOB PRO

Strada Subcetate 30,sector 1

Telefon

Va ajutam sa cumparati sau sa vindeti o casa,un apartament,un proiect imobiliar.Garantam asistenta juridica si tehnica.Putem face o evaluare reala a imobilului de vanz...

Detalii agenţie
29 anunţuri

EXCLUSIVITATE NOVA S.R.L. PRO

Str. Mihai Eminescu NR. 140-142

Telefon

Exclusivitate NOVA. Real Estate Experts since 1993 . Exclusivitate NOVA is a boutique real estate company which serves clients from all over Bucharest area to buy, r...

Detalii agenţie
29 anunţuri
29 anunţuri

. PRO

București, Romania

Telefon

Tik Tok: Bunnyimob1

Detalii agenţie
29 anunţuri
29 anunţuri

AVO Real Estate PRO

Sos. Cotroceni, Nr. 16, Ap. 2

Telefon
29 anunţuri

Twins Imobiliare PRO

Bulevardul Theodor Pallady, nr. 66c

Telefon
29 anunţuri

BBRENT CENTER PRO

Bdul. Corneliu Coposu, Nr. 4, Bl. 105, Sc. 3, Ap. 61

Telefon
29 anunţuri
29 anunţuri

VALEXPERT IMOBILIARE PRO

Strada Oituz 9, oras Bragadiru, Ilfov.

Telefon

VALEXPERT IMOBILIARE are o experienta de 15 ani pe piata imobiliara si va sta la dispozitie cu detalii si informatii privind ofertele care va intereseaza. Seriozitatea...

Detalii agenţie
28 anunţuri
28 anunţuri

Doamna Imobiliare PRO

Bucuresti

Telefon

Agentie imobiliara cu sediul in sectorul 3, Bucuresti. Vanzari si inchiriere.

Detalii agenţie
28 anunţuri

Rivera Properties PRO

Sector 1, Str. Volga 29

Telefon

Companie de consultanță, management și marketing imobiliar Suntem o companie de top în domeniul consultanței și managementului imobiliar...

Detalii agenţie
28 anunţuri

NORD IM PREMIUM PRO

Str. Grigore Ionescu, Nr. 63

Telefon
28 anunţuri
28 anunţuri

CONCEPT IMOBILIARE PRO

Strada Moinesti, nr.40 Sector 6

Telefon

Concept Imobiliare va ofera consultanță si servicii de specialitate, informații corecte din piața imobiliara si acces rapid la toate tipurile de pr...

Detalii agenţie
27 anunţuri

ISIMOBILIARE PRO

Str. Siriului NR. 23, Sector 1, Bucuresti, Romania

Telefon

ISIMOBILIARE o idee moderna de abordare a afacerilor imobiliare care s-a dezvoltat din Inteligent Space.Inteligent Space si-a facut debutul pe piata imobiliara din Buc...

Detalii agenţie
27 anunţuri

QUARTZ MEDIA PRODUCTION SRL PRO

2, Cristofor Columb Str., 010475, 1st District

Telefon
27 anunţuri

ETHICAL REAL ESTATE AGENCY PRO

Str. Nerva Traian, nr.3, etaj 7, sector 3, Bucuresti

Telefon

Valoarea numarul 1 pentru agentia Ethical Real Estate Agency o reprezinta Etica in tranzactionare. In fiecare tranzactie ne asiguram ca obtii cel mai bun pret, in cel ...

Detalii agenţie
27 anunţuri
27 anunţuri
27 anunţuri

North Imobiliare PRO

Sos Bucuresti Nord 10B, Voluntari, Ilfov

Telefon
27 anunţuri

Lobster Real Estate PRO

Sos. Gheorghe Ionescu Sisesti, Nr. 259, Et. 1, Ap. 4

Telefon
27 anunţuri

Doris Imobiliare PRO

Str.Sipotul Fantanilor Nr 2,Ap 2,Parter Sector 1.,

Telefon

Doris Imobiliare:• consultanta imobiliara in alegerea celei mai bune variante atat pentru locuinta cat si pentru investii imobiliare• prezentarea ofertelo...

Detalii agenţie
26 anunţuri

OMNIA CITY PRO

Str. G.Enescu

Telefon

Imobiliare asa cum vrei! Iti pretuim timpul, iti respectam asteptarile, gasim impreuna solutiile potrivite. Te ajutam sa capeti confort. Te scapam de efort. Pentru ca ...

Detalii agenţie
26 anunţuri

SINCRON IMOBILIARE PRO

Str.Eprubetei nr. 15-17, bl. A, parter, sector 3

Telefon
26 anunţuri

EDNA iMOBILIARE PRO

Bd. Ion C. Bratianu ,Sect 3.

Telefon

- Evaluare si consiliere in domeniul imobiliar - Consultanta Imobiliara - Property Management - Evaluari Imobiliare

Detalii agenţie
26 anunţuri

ZONA DE NORD SERVICES SRL PRO

Str. Stanescu Gheorghe, slt. NR. 1, sector 2

Telefon
26 anunţuri

NAI Romania PRO

Gara Herastrau 2-4, sector 2 Bucuresti

Telefon

NAI Romania is the exclusive representative of NAI Global in Romania. NAI Romania is based in Bucharest with national coverage in all 41 counties. NAI Global is the ...

Detalii agenţie
26 anunţuri

AZK PROPERTIES PRO

Gara Herastrau, numarul 2, Sector 2, Bucuresti

Telefon

AZK Properties tratează fiecare client ca o entitate singulară, cu obiective operaționale și financiare unice, care necesită soluții inte...

Detalii agenţie
26 anunţuri

Stancu Camelia Lidia PRO

SECTOR 6

Telefon

Dacă crezi că angajarea unui profesionist este costisitoare, aşteaptă până când angajezi un amator. Casa la care te-ai uitat ast&#...

Detalii agenţie
26 anunţuri

REMAX NORD ESTATES PRO

Str. Apusului, Nr. 31, Bl. M5, Sc. B, Ap. 52

Telefon

La RE/MAX Nord Estates, abordăm imobiliare cu pasiune și responsabilitate ca membru al liderului global RE/MAX. Valorile noastre fundamentale de etică, ...

Detalii agenţie
26 anunţuri

ROCKSTARS VENTURES PRO

Soseaua Pipera, nr.

Telefon

Bine ați venit la agenția noastră imobiliară! Ajutăm proprietarii să-și valorifice proprietatea în cele mai bune condiții...

Detalii agenţie
26 anunţuri

AGENTIA DENYHOO SRL PRO

Str. Burdujeni, Nr. 1, Bl. A12, Sc. 1, Ap. 1

Telefon
26 anunţuri

Marimar Imobiliare PRO

SOS COLENTINA NR. 2 Bl.ALMO1, Sc.A, Ap.29

Telefon
25 anunţuri

AXA REAL IMOBILIARE PRO

Str. Maior Atanase Ionescu, nr. 5A, camera 7, etaj 1.

Telefon
25 anunţuri

Landmark Tower PRO

Calea Floreasca nr 104 sector 1

Telefon
25 anunţuri
25 anunţuri

ECKERMAN IMOBILIARE PRO

Str. Bdul Lacul Tei, nr. 123, Sect 2

Telefon

Compania Eckerman Imobiliare a aparut pe piaţa de profil din România in anul 2008. În anul 2008 a fost finalizat primul proiect imobiliar, o mică...

Detalii agenţie
24 anunţuri

PALACE ESTATE PRO

Sos. Nordului nr.60, sector 1

Telefon

Fie ca doresti sa cumperi sau sa inchiriezi o proprietate din segmentul premium, in Nordul capitalei sau in Pipera, fie ca esti diplomat, reprezentant de ambasada, top...

Detalii agenţie
24 anunţuri

First Bank PRO

Sos.Nicolae Titulescu nr. 29-31, sector 1, Bucuresti

Telefon
24 anunţuri
24 anunţuri
24 anunţuri

Belize Residence PRO

Strada Gradinilor nr 30 lot 1 corp 1 ap. 11

Telefon
24 anunţuri
24 anunţuri

Gold Estates PRO

Str. Mantuleasa 16

Telefon

Boutique Real Estate agency based in Bucharest and Neamt County with over 15 years experince in selling / renting properties. We cover the most important areas in Bu...

Detalii agenţie
24 anunţuri

VUVI HOME PRO

Cotroceni

Telefon

Intermediere si consultanta in tranzactionarea proprietatilor imobiliare.Oferim solutia corecta atunci cand vrei sa vinzi sau cumperi o proprietate imobiliara.

Detalii agenţie
24 anunţuri
24 anunţuri

Rezidenta PRO

Str.Erou Iancu Nicolae, nr.122, sc.F, et.1, Pipera

Telefon

Reputația noastră se bazează pe integritate și calitate. Fiecare membru al echipei a fost ales datorită cunoștințelor extinse î...

Detalii agenţie
24 anunţuri

Country Estates PRO

Sos. Unirii, Nr. 236, Moara Corbeanca Commercial Center

Telefon
24 anunţuri

Agentia CREDO AMG PRO

Sector III; Calarasi, nr. 134

Telefon

Agentia imobiliara Credo AMG va ofera servicii, vinzari si inchirieri de garsoniere, apartamente, case/vile, terenuri, spatii comerciale, etc, Din 1994 Credo AMG ofera...

Detalii agenţie
23 anunţuri

A.D.E.L. INVEST S.R.L PRO

Strada Batistei 11 et. 8

Telefon

Property Management Company and Real Estate Investment Fund with an exclusive portfolio of commercial spaces, offices and residential buildings; we are working with lo...

Detalii agenţie
23 anunţuri

ESA IMOBILIARE PRO

Str.George Calboreanu NR. 2 ,Sect 6.

Telefon

Suntem aici sa oferim serviciile noastre imobiliare tuturor persoanelor care doresc sa parcurga alaturi de noi cu profesionalism vanzarea/cumpararea/inchirierea propri...

Detalii agenţie
23 anunţuri
23 anunţuri

TRICAPITAL Imobiliare PRO

Strada Antiaeriana Nr. 24 B, Sector 5

Telefon
23 anunţuri

LAND & HOUSE INTERMED PRO

Str.23 August, nr 191, Otopeni

Telefon

Agentia imobiliara Land & House Intermed, cu sediul in Otopeni, functioneaza din anul 2003, fiind una dintre cele mai cunoscute agentii din judetul Ilfov. Pentru a de...

Detalii agenţie
23 anunţuri

THE MIDDLEMAN PRO

15th Charles de Gaulle Plaza Center, 3rd floor, Bucharest, Sector 1, Romania

Telefon

The first property management company on residential real estate market from Romania. With over 10 years experience in the field, MIDDLEMAN provides integrated r...

Detalii agenţie
23 anunţuri

EFR UPGRADE IMOBILIARE PRO

SPLAIUL INDEPENDENTEI 202B, SECT 6.

Telefon

Oferim un pachet complex de servicii imobiliare : - intermediere vanzare-cumparare - reprezentare proprietar in vederea vanzarii imobilului - reprezentare exclusiva p...

Detalii agenţie
23 anunţuri

ENIA BUSINESS CONSULT SRL PRO

Pipera

Telefon

We know our business and our markets like no one else.

Detalii agenţie
23 anunţuri

MEEDMAAT CONSULT PRO

str. Sg. Maj. Dumitru Samoila nr 12 sector 4

Telefon
23 anunţuri
23 anunţuri

RE/MAX Alpha PRO

Str. Emanoil Porumbaru nr.31

Telefon

Agenția imobiliară Alpha din București face parte din rețeaua de francize RE/MAX, apreciată și recunoscută în întreaga l...

Detalii agenţie
23 anunţuri

Property Pro PRO

Bucuresti

Telefon

Premium Real Estate Company with focus on customer needs.

Detalii agenţie
23 anunţuri
23 anunţuri
23 anunţuri

URBANESQ PRO

Str. Popa Tatu, Nr 52, S1

Telefon
23 anunţuri

KASTEL GROUP PRO

Bulevardul Dacia 11

Telefon

Piața imobiliară este vibrantă și plină de oportunități atât pentru cei care își caută o proprietate, câ...

Detalii agenţie
23 anunţuri

Artom Expert Imobiliare PRO

Bd Theodor Pallady nr 18

Telefon

Agentia Imobiliara Artom Expert Imobiliare, infiintata in anul 2015, intermediaza vanzarea si inchirierea de garsoniere, apartamente, case si vile, terenuri si paduri,...

Detalii agenţie
23 anunţuri

ROND REAL ESTATE PRO

Sos. Unirii Nr. 337A

Telefon

Tantica LascuBucuresti, Romania, 41 ani13 ani - Vechime in activitatea imobiliaraPregatire profesionala 1988 - 1992 Liceul Economic, Finante-Contabilitate 1992 E...

Detalii agenţie
22 anunţuri

IMOBILIARE ACASA PRO

Cotroceni, str. Dr. Nicolae Manolescu 4, sector 5

Telefon

De-a lungul timpului, am realizat ca, un client multumit valoreaza mai mult decat orice comision, asa ca multumirea si satifisfactia clientului au devenit scopurile pr...

Detalii agenţie
22 anunţuri
22 anunţuri
22 anunţuri

Lara Advisers PRO

Bucuresti

Telefon

Lara Advisers is a full-service real estate solutions company that delivers the insights and experience needed to assist private clients achieve their investment real ...

Detalii agenţie
22 anunţuri

HOUSE ADVISERS PRO

House Advisers, companie specializata in servicii imobiliare, se identifica prin: calitate, profesionalism, orientare catre nevoile clientilor. Experienta in domeniu ...

Detalii agenţie
22 anunţuri
22 anunţuri

GALA BEST SRL PRO

Maior Coravu 33,ap.10, sector 2

Telefon
22 anunţuri

ANAID Estate Solutions PRO

INTR. ARHITECT IULIUS IORDAN NR. 22

Telefon

IMPREUNA GASIM LOCUL NUMIT ACASA!Servicii oferite - Segment de piata: Vanzare, Cumparare, Inchiriere de apartamente, spatii comerciale, terenuri, case, vile. - Consult...

Detalii agenţie
22 anunţuri

CREC PREMIUM ADVISORS PRO

bd. Timisoara, 35 C

Telefon

CREC PREMIUM Advisors a fost infiintata in anul 2017, servind categoriile de clienti pentru cele trei linii de business: Suport Microintreprinderi si Consultanta Aface...

Detalii agenţie
22 anunţuri

CASAESTATE PRO

Bucuresti

Telefon

CASAESTATE este mai mult decat o companie imobiliara . Va oferim o solutie completa de a cumpara , vinde sau inchiria proprietati.Suntem pasionati in a livra servicii ...

Detalii agenţie
22 anunţuri
22 anunţuri

CRSImobiliare PRO

Str. Dimitrie Orbescu, nr. 8 , sector 2

Telefon

Avand o vasta experienta pe piata imobiliara din Bucuresti - Ilfov, agentia noastra este specializata in reprezentare exclusiva imobiliara, asigurand in acest fel serv...

Detalii agenţie
22 anunţuri

6Rezidential PRO

Bucuresti

Telefon

https://6rezidential.ro/ Discutam intotdeauna despre camine si case, nu despre tranzactii si vanzari. Ne plac povestile cu happy end-ing, unde fiecare dintre voi si-a...

Detalii agenţie
22 anunţuri

Dan Bobia PRO

Strada Laborator 130-132 bl.S18 sc1 et6 ap31

Telefon
22 anunţuri

RealEstate Partner PRO

Bd. Pipera

Telefon

Agentia imobiliara Real Estate Partener a fost infiintata din dorinta de a veni in intampinarea nevoilor clientilor pietii imobiliare cu solutii personalizate, la un n...

Detalii agenţie
22 anunţuri
22 anunţuri
22 anunţuri
22 anunţuri
22 anunţuri
22 anunţuri

PAVEL IMOBILIARE PRO

Erou Iancu Nicolae Romania - Bucuresti 1 014121

Telefon
22 anunţuri

FIRST BUSINESS CONSULTING PRO

Str Eforie Nr. 27 ,camera 7 , ilfov

Telefon

Fondată în 2005, Compania imobiliară First Business este una din cele mai inovative companii imobiliare din București.La baza filozofiei noastre d...

Detalii agenţie
21 anunţuri

MOVE REAL ESTATE PRO

Strada Barbu Delavrancea nr 55,et.1,ap.2 Romania - Bucuresti 2

Telefon

Move Real Estate Compania Move Real Estate a fost fondata in anul 2012 cu o echipa de profesionisti in imobiliare avand experienta in domeniul imobiliar din anul 2005,...

Detalii agenţie
21 anunţuri

COLUMBIA IMOBILIAR EXPERTS PRO

STR. ARGES, NR. 2A

Telefon

Oferim servicii de consultanta in domeniul imobiliar. Ne recomanda experienta acumulata in toti anii de activitate, standardele inalte, profesionalismul, seriozitatea,...

Detalii agenţie
21 anunţuri

Expert Pro Imobiliar PRO

Str. Cernisoara nr.24 ,sect 6

Telefon

EXPERT PRO IMOBILIAR este o agentie imobiliara, fondata in anul 2003, al carei obiectiv este furnizarea unor servicii excelente in domeniul real estate, prin imbinarea...

Detalii agenţie
21 anunţuri

CAPITAL ESTATE PRO

Ion Mincu 29 Bis, Sector 1

Telefon

THE BEST ADVISORS IN TOWN

Detalii agenţie
21 anunţuri

RE/MAX Home Connection PRO

Str. Polona nr 91, Sect 1

Telefon

RE/MAX Home Connection este infiintata in 2018, si are in prezent 11 agenti imobiliari, in domeniul consultantei imobiliare.

Detalii agenţie
21 anunţuri

YELLOW TREE SERVICES PRO

Str. Nerva Traian, Nr. 3, Biroul 11

Telefon
21 anunţuri

CONCEPT IMOBILIARE PRO

BD. Unirii 72, modul 804

Telefon

Suntem o companie specializata in furnizarea serviciilor de consultanta imobiliara. Oferim servicii imobiliare de calitate si suntem dedicati clientilor nostri. Valori...

Detalii agenţie
21 anunţuri

Upper North Side Corbeanca PRO

Sos Unirii 355A Corbeanca

Telefon

Suntem o echipa tanara si dinamica care abordeaza cu professionalism si integritate relatia cu partenerii si viitorii clienti, cu o experienta de peste 8 ani in vanzar...

Detalii agenţie
21 anunţuri

ACASA SI LA BIROU IMOBILIARE PRO

Str. Emil Racovita, nr. 16

Telefon

Acasa si la Birou

Detalii agenţie
20 anunţuri

LIDL PRO

Str. Av. Al. Serbanescu nr. 58A

Telefon
20 anunţuri

Succes Imobiliar PRO

Str Ialomicioarei nr 36 ,Sect 1

Telefon

Experienta 25 ani in imobiliare.

Detalii agenţie
20 anunţuri
20 anunţuri
20 anunţuri

CATOMA REAL ESTATE PRO

Calea Floreasca nr. 79

Telefon

Catoma Real Estate pune la dispoziția clienților servicii profesioniste în domeniul imobiliar, de la consultanță și evaluarea propriet&#...

Detalii agenţie
20 anunţuri

VIVO IMOBILIARE PRO

Str. VISTIERNICUL STAVRINOS 28 sector 6

Telefon
20 anunţuri
20 anunţuri

Homing In Properties PRO

Splaiul Independentei 17,Bloc 101, Sc.4, Et.7, Ap. 74

Telefon

We strive to bring first class services which include Property Sale, Rental apartments, Valuations, After Sales and Customer Service. We aim to give a personal and car...

Detalii agenţie
20 anunţuri

City North Estate PRO

Bdul. Apicultorilor, Nr. 70-72, Ap. 405

Telefon
20 anunţuri

HERMANOS IMOB PRO

Str. Ghirlandei, Nr. 36, Bl. 79, Sc. 1, Ap. 3

Telefon
20 anunţuri
20 anunţuri

LACUSTA SORIN PFA PRO

Sos. Salaj, Nr. 267, Bl. 1B, Sc. A, Ap. 33

Telefon
20 anunţuri

HAPPY PROPERTY21 PRO

Bdul. Nicolae Balcescu, Nr. 5, Bl. 1, Sc. A, Ap. 2

Telefon
20 anunţuri

Enso PRO

Str. Aeroportului, Nr. 55C

Telefon
20 anunţuri

EVAR IMOB PRO

Bulevardul Decebal nr. 3

Telefon
20 anunţuri

Goya Properties PRO

În lumea noastră, fiecare colțișor al pământului are o poveste de spus, iar Goya Properties este mesagerul acestei bogate moștenir...

Detalii agenţie
20 anunţuri

ABB UNITED PRO

Bdul Gheorghe Sincai NR. 9

Telefon

Echipa serioasa cu experienta! Impreuna din anul 1999! '' Agentul meu este un tip formidabil!!!''

Detalii agenţie
19 anunţuri

ERRE CONSULTING PRO

STR. SOLD. ILIE MIHAIL NR. 6, SECT 5.

Telefon
19 anunţuri

ARES FRANCIZA IMOBILIARA PRO

Str. Ramnicu Valcea NR. 9

Telefon

ARES FRANCIZA IMOBILIARA este o companie Real Estate din care fac parte agenti acreditati APAIR® REALTOR® SRS® NAR . Agentia imobiliara are ca obiect d...

Detalii agenţie
19 anunţuri
19 anunţuri

MOFT Estate PRO

Victoria Business Center, Calea Victoriei 155

Telefon
19 anunţuri

MOVE IT CONCEPT PRO

Sos. Oltenitei nr.8,Sect 4

Telefon

MoveIT este o companie care are ca activitate intermedierea vanzarii si inchirierii bunurilor imobile si ofera consultanta in domeniul vanzarii si inchirierii de imobi...

Detalii agenţie
19 anunţuri

ON ESTATE PRO

Sector 3

Telefon

Misiunea noastra este sa gasim si sa valorificam cele mai dorite proprietati. Solutiile pe care le oferim sunt creative si ingenioase, pentru toate nevoile imobiliare ...

Detalii agenţie
19 anunţuri

AXXA IMOBILIARE PRO

Str.Slt. Popa nr 46, Sect 5.

Telefon
19 anunţuri

SAPPHIRE SMART INVEST AGENCY PRO

Str. Novaci, nr. 7, bl. P52, sc. 2, ap. 41

Telefon

Agenția imobiliară Sapphire Smart Invest a fost înființă în luna Mai 2021. Obiectul principal de activitate: Vă ajutăm să...

Detalii agenţie
19 anunţuri

ELEVEN GROUP PRO

Strada Moise Nicoara, Nr 36

Telefon

Am infiintat aceasta companie imobiliara, al carei obiectiv sunt clientii, inainte de orice altceva. In spatele fiecarei case, apartament, teren, este o poveste, timp...

Detalii agenţie
19 anunţuri
19 anunţuri

TENTANT Imobiliare PRO

Str. Petru Poni, nr. 6, et. 1, sector 1

Telefon

Agentia TENTANT Imobiliare s-a infiintat in ianuarie 2006 si intermediaza tranzactii imobiliare de vanzare si inchiriere pentru imobile din intregul Bucuresti si Ilfov...

Detalii agenţie
18 anunţuri
18 anunţuri
18 anunţuri

PREZIDENT IMOB CONSULTING PRO

Sos.Oltenitei NR. 35-37 ,Sect 4.

Telefon

O agentie mica dar cu vechime din anul 2003, si cu agenti experimentati care sa vina in sprijinul tuturor doleantelor clientilor!

Detalii agenţie
18 anunţuri

VIACASA IMOBILIARE PRO

Bd. Unirii nr. 23 bloc 13 scara 1 mezanin

Telefon

Viacasa este o echipa de profesionisti in domeniul imobiliar ce ofera servicii de consultanta imobiliara, evaluari imobiliare, certificate energetice, audit energetic,...

Detalii agenţie
18 anunţuri

EXPERIENCE INVEST PRO

Titan Sector 3

Telefon

Esti in cautarea unui loc pe care sa il numesti ACASA? Sau doar vrei sa vinzi vechea locuinta? Fie ca vrei sa CUMPERI,INCHIRIEZI sau VINZI,suna-ti agentul de la Exp...

Detalii agenţie
18 anunţuri
18 anunţuri
18 anunţuri
18 anunţuri

NORD PROPERTY PRO

Sector 1 Pipera

Telefon

Oferim consiliere atât în vânzarea cât și în cumpărarea unui imobil, promovăm la cele mai profesionale standarde oferta du...

Detalii agenţie
18 anunţuri
18 anunţuri

Grid Imob PRO

Str. CAMPIA LIBERTATII, Nr. 43, Bl. MC3, Sc. 1, Ap. 26

Telefon

Dam dovada de profesionalism in relatia cu clientii, gasim solutii la orice problema! -evaluarea gratuita a proprietatii si stabilirea pretului corect -promovarea prop...

Detalii agenţie
18 anunţuri
18 anunţuri

HOME2 PRO

Str. Capalna, Nr. 16, Bl. 15M, Sc. 2, Ap. 25

Telefon
18 anunţuri
18 anunţuri
18 anunţuri
17 anunţuri

L&M UNIVERSAL PRO

Str. Calea Vitan NR. 8 ,Sect 3.

Telefon
17 anunţuri
17 anunţuri

Dezvoltare Imobiliara PRO

SOLD. PETRE M. TINA, NR 11, Bloc L39, Scara 1, Ap. 27, Bucuresti, Sect 3, Municipiul Bucuresti, RO

Telefon
17 anunţuri

CMD IMOB PRO

Bulevardul Lacul Tei

Telefon

Seriozitatea si promptitudinea ne reprezinta! Asteptam sa ne contactati pentru orice tip de tranzactie imobiliara.

Detalii agenţie
17 anunţuri
17 anunţuri

House Expert PRO

Calea Floreasca , nr 91-97

Telefon
17 anunţuri

IO Real Estate PRO

Strada Jiului, nr. 144, Lotul 11, camera 1, etaj 2, ap. 11

Telefon
17 anunţuri

CAA VISION IMOB SRL PRO

Drum Murgului, Nr. 6, Bl. H2, Sc. A, Ap. 22

Telefon
17 anunţuri
17 anunţuri

ARKA BLUE PRO

Erou Iancu Nicolae 103, vila F1

Telefon

Arka Blue oferă consultanță imobiliară personalizată, adaptată nevoilor clienților. În cazul VÂNZĂRII: - Pentru PR...

Detalii agenţie
16 anunţuri

CASA MEA PRO

Str. Poet Vasile Carlova Nr 2 .Sect 3.

Telefon

Activitate profesionala a agentiei nostre Casa Mea Imobiliare consta in intermedierea vanzarii sau inchirierii bunurilor imobile, oferind consultanta imobiliara in do...

Detalii agenţie
16 anunţuri
16 anunţuri

Toff Dominium PRO

Global City Business Park, corp O11

Telefon

La Toff Dominium investim numai în imobile la standarde înalte de calitate, pe care le utilăm modern și elegant, astfel încât să-...

Detalii agenţie
16 anunţuri

DIAMOND ESTATE PRO

Aleea Cetatea Veche, Nr. 1

Telefon

Stim cat de mult conteaza sa ai INCREDERE in oamenii din jurul tau. De aceea ne angajam sa iti oferim servicii profesionale, de cea mai inalta calitate, adaptate la ce...

Detalii agenţie
16 anunţuri
16 anunţuri

RD Broker PRO

Bdul. Corneliu Coposu nr. 6-8, Cladirea UNIRII VIEW, birou RESCO-WORK11

Telefon
16 anunţuri

E KLASS ESTATE CONCEPT PRO

Intr. Portocalelor, Nr. 2, Bl. ROSU, Sc. C, Ap. 3

Telefon
16 anunţuri

ATMA IMOBILIARE PRO

Sachelarie Visarion, Sector 2

Telefon

Echipa de profesionisti care ofera servicii de reprezentare la vanzare, cumparare si inchirirere de imobile. Ne distingem prin dedicare fata de clienti si onestitate f...

Detalii agenţie
16 anunţuri

ANCORA BLUE PRO

Bdul Nicolae Titulescu nr.1., Bl A7, AP 59, Sector 1

Telefon
16 anunţuri
16 anunţuri
15 anunţuri

The Estate PRO

Ai un apartament de inchiriat in Bucuresti? Lasa in grija noastra administrarea proprietatii si relatia cu chiriasul Cat timp petreci intr-o luna cu apartamentul pe c...

Detalii agenţie
15 anunţuri

Cyclon Imobiliare PRO

Sos Stefan cel Mare nr 25

Telefon

Suntem o echipa de profesionisti, activam pe piata imobiliara din anul 2003, dorim sa fim apreciati si recomandati datorita seriozitatii noastre. Cu noi gasesti oriund...

Detalii agenţie
15 anunţuri
15 anunţuri

ELIXIR IMOBILIARE PRO

Strada Clopotarii Vechi 27

Telefon

Elixir Imobiliare este o agenție dinamica, al cărei obiectiv este furnizarea unor servicii excelente in domeniul real estate, prin imbinarea experienței...

Detalii agenţie
15 anunţuri

PREMIUM RETAIL SERVICES PRO

Sos. Virtutii, nr, 19D, Biroul B, et. 4, Bucuresti sect 6

Telefon
15 anunţuri
15 anunţuri
15 anunţuri
15 anunţuri

GREEN ANGELS PRO

Strada Grigore Manolescu 7A, C4, Sector 1, București

Telefon

„Angels make every client happy!” MISIUNE: Existam pentru a face fiecare client Green Angels fericit, prin oferirea celor mai bune solutii de consultan...

Detalii agenţie
14 anunţuri

Ned Com Imobiliare PRO

Str. Dumbrava Noua, nr 33, sector 5

Telefon

Ne-am inceput activitatea cu pasi curiosi si mici in 1994 si ne mandrim cu faptul ca in ultimii douazeci de ani am construit, impreuna cu clientii si asociatii nostri,...

Detalii agenţie
14 anunţuri

REALKOM PRO

Calea Calarasilor 173

Telefon

A venit timpul sa lucrati cu profesionisti ! RealKom va ofera toate beneficiile la care trebuie sa va asteptati de la o Agentie Imobiliara cu servicii de calitate, ra...

Detalii agenţie
14 anunţuri
14 anunţuri

EMIVIO INVEST PRO

Sector 1

Telefon

Pentru Proprietar: Emivio Invest are rolul de a gestiona în mod direct și personalizat proprietățile care fac parte din portofoliul agenției &...

Detalii agenţie
14 anunţuri

ART VISION DESIGN PRO

Str. Alexandru Ioan Cuza, 19B, HALA C1, Et. P, BIR. 1

Telefon
14 anunţuri

FREUDE REAL ESTATE AGENCY PRO

Str. Triumfului nr. 51

Telefon

Your comfort is our priority!

Detalii agenţie
14 anunţuri

CRISTACHE IMOBILIARE PRO

Str. Dantelei, Nr. 98

Telefon

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul financiar-bancar, ca agent imobiliar și broker de credite, mă consider un profesionist de î...

Detalii agenţie
14 anunţuri
14 anunţuri

REGAL SERVICE PRO

Bd. Dimitrie Cantemir NR. 3 Bl.4, Sc.a, Ap.20

Telefon
13 anunţuri

ALBU OVIDIU MIHAI PFA PRO

Str. Gheorghe Petrascu, Nr. 10, Bl. B7, Sc. A, Ap. 17

Telefon
13 anunţuri

Blu Properties PRO

BLU Properties activeaza in domeniul imobiliar ca agentie full-service, iar serviciile noastre reprezinta consultanta completa in vanzari sau achizitii de proprietati,...

Detalii agenţie
13 anunţuri

ESHO ESTATE PRO

Șoseaua București Nord, Nr. 10

Telefon
13 anunţuri

HOME CONCEPT STUDIO PRO

Str. Emanoil Porumbaru 33

Telefon

Am ales să activez pe piața imobiliară în cadrul unei agenții de nișă, în care să mă pot dedica cu servicii complete ...

Detalii agenţie
13 anunţuri
13 anunţuri

Agentia Veles PRO

str. 23 August nr 252F C2

Telefon

VELES a fost infintata in 1992 si rebrenduita in 2010 devenind, in timp, una dintre cele mai cunoscute si mai apreciate Agentii Imobiliare de pe piata romaneasca. Suc...

Detalii agenţie
12 anunţuri

EIMOBILIARE.RO PRO

Sector 6; Str. Nicodim Nr. 9

Telefon
12 anunţuri

IMOSUPORT PRO

Bulevardul Unirii nr.27 bloc 15 scara 1 etaj 2 apartament 4

Telefon

Suntem prezenti in piata imobiliara bucuresteana de la inceputul anului 1993. Oferim servicii profesionale si specializate de reprezentare, consultanta, asistenta si p...

Detalii agenţie
12 anunţuri
12 anunţuri

Star Property PRO

Splaiul Unirii Nr. 4 ,Sect 4.

Telefon

Suntem specializati in asistenta vanzatorilor pentru proprietati rezidentiale situate in zona centrala si semicentrala a Bucurestiului. De asemenea, ne ocupam si de in...

Detalii agenţie
12 anunţuri
12 anunţuri
12 anunţuri

Astorium PRO

Str. Gen. Ioan Culcer, Nr. 6

Telefon
12 anunţuri
12 anunţuri

CRISTIAN IMOBILIARE TEAM PRO

Batistei nr.1

Telefon

Va stam la dispozitie cu o experienta de 30 ani in domeniul imobiliar care va poate ajuta sa gasiti casa mult visata.

Detalii agenţie
12 anunţuri
12 anunţuri
12 anunţuri

GreenSA - GREEN SERVICES AGENCY PRO

B-dul Ghencea, nr. 28

Telefon

Cu o experienta de peste 20 ani pe piata bucuresteana, Green Services Agency, dispune de expertiza necesara pentru a va consilia in procesul tranzactionarii proprietat...

Detalii agenţie
12 anunţuri
12 anunţuri

SKYVISION IMOB PRO

Sos. Fabrica De Glucoza, Nr. 6-8, Sector 2

Telefon
12 anunţuri

BVL Agency PRO

Str. Petre Nenciu, Nr. 36, Et. 1

Telefon
12 anunţuri
12 anunţuri
12 anunţuri
12 anunţuri

LIDER IMOBILIARE PRO

Sector IV; Str. Calea Vacaresti, Nr.280, Bl.67, Sc.1, Ap.34

Telefon

LIDER IMOBILIARE

Detalii agenţie
11 anunţuri

21imobiliare PRO

Victoria Business Center, Calea Victoriei nr. 155, bl.D1

Telefon

21imobiliare- este un brand detinut de SC Success Active Business SRL- persoana juridica cu capital 100% romanesc ce activeaza cu succes pe piata din Romania din anul...

Detalii agenţie
11 anunţuri

Magnolia Imobiliare PRO

Str. Sfantul Elefterie nr. 11, Sector 5

Telefon

Noi contribuim calitativ la realizarea aspiratiilor tale.

Detalii agenţie
11 anunţuri

SOARE REAL ESTATE GROUP PRO

Piata Alexandru Lahovari nr.5A, sector 1 Bucuresti Romania

Telefon

VREM SA OFERIM FIECARUI CLIENT CE AVEM MAI BUN, SUNTEM FOARTE BUCUROSI SA VEDEM OAMENI MULTUMITI DE SERVICIILE NOASTRE .AVEM SATISFACTIA DEPLINA SA CONTRIBUIM LA FERIC...

Detalii agenţie
11 anunţuri

ARIROM CONFORT SRL PRO

P-ta Romana, Str. Caderea Bastiliei Nr.19, sector 1, Bucuresti - Romania

Telefon
11 anunţuri

Pipera Homes PRO

Aviator Popisteanu 54A, EXPO Business Park, Cladirea 2, Etaj 1, Bucuresti, Romania

Telefon
11 anunţuri

Pipera Exclusive Real Estate PRO

Strada Dimitrie Zosima, Nr. 48, Corp B, Camera 1, Ap. 1

Telefon

Sunt Nicolae Preda si reprezint Pipera, Pipera Exclusive - Real Estate.Prin tot ceea ce fac ii ajut pe proprietarii de case din Pipera sa evite bataile de cap generate...

Detalii agenţie
11 anunţuri
11 anunţuri
11 anunţuri

LUXURY ESTATE IMOBILIARE PRO

Principala nr 1186

Telefon

Ne bucuram inca din 2009 de increderea, aprecierea si recomandarea constanta a tuturor clientilor nostri, in procent majoritar expatriati, membri ai corpului diplomati...

Detalii agenţie
11 anunţuri

PANONIA REAL ESTATE PRO

Banul Antonache 40-44

Telefon

Panonia Real Estate este o companie de consultanta imobiliara cu experienta atat pe segmentul rezidential cat si pe segmentul business. Oferim sfaturi de specialitat...

Detalii agenţie
11 anunţuri
11 anunţuri

Florilor Villa PRO

Str. Smaraldului, Nr. 5, Domnesti

Telefon
11 anunţuri

MAZEC IMOBILIARE PRO

Str. Chiristigiilor, Nr. 26-30

Telefon
11 anunţuri
11 anunţuri

SC CROITORU IMOBILIARE SRL PRO

STR. GHIRLANDEI, Sect.6, Bucuresti

Telefon

Toata experienta acumulata pe parcursul anilor - peste 15 ani doar in domeniul imobiliar ( inchirieri/vanzari/administrare imobile) o pot impartasi cu tine, iar tu vei...

Detalii agenţie
10 anunţuri
10 anunţuri
10 anunţuri

TRION AX PRO

ALEEA TEIUL DOAMNEI NR. 8

Telefon
10 anunţuri
10 anunţuri

Immotion Luxury Estates PRO

Floreasca - Strada Banul Antonache 40-43

Telefon

IMMOTION Home is not a place, it’s a feeling… Personalizare pentru Eficienta - IMMOTION personalizeaza ofertele fiecarui client, pentru o experienta imob...

Detalii agenţie
10 anunţuri
10 anunţuri
10 anunţuri

CREATIVE SOLUTIONS SHOP SRL PRO

Aleea Sld. Dragos Mladinovici, nr. 2, bloc R11, scara 2, etaj 7, ap. 69

Telefon
10 anunţuri
10 anunţuri

HOUSE OF DARE PROPERTIES PRO

Sector 3, Strada Alexandru Vlahuta, Nr. 5, Bl. M47, Sc. 2, Et. 7, Ap.56

Telefon
10 anunţuri

BLISS IMOBILIARE PRO

Strada Erou Iancu Nicolae, Nr. 8, Rose Residence

Telefon

REALTOR®️ | SRS®️ | PSA®️ BLISS Imobiliare este activă în industria imobiliară din România inca din anul 2006....

Detalii agenţie
10 anunţuri
10 anunţuri
10 anunţuri
10 anunţuri

Plesa Camelia P.F.A. PRO

Piata Alba Iulia nr.1, bloc H1, scara 5, etaj 6, apartament 164, sector 3,Romania - Bucuresti 3

Telefon
9 anunţuri

AXA DOMENII INTERNATIONAL PRO

Bd. Decebal NR. 11 Bl.S14, Sc.1, Ap.24 Romania - Bucuresti 3

Telefon

Axa Domenii International ofera servicii imobiliare de top, avand o experienta de 15 ani in consultanta imobiliara. Echipa noastra este formata din oameni tineri,...

Detalii agenţie
9 anunţuri
9 anunţuri

GLOBAL RETAIL SERVICES PRO

STR. NICOLAE G. CARAMFIL NR. 68-70 ,Sect 1.

Telefon

Compania Global Retail Services a fost infiintata in anul 2008 din dorinta de a oferi servicii de consultanta si tranzactii imobiliare (vanzari / inchirieri / investit...

Detalii agenţie
9 anunţuri

ERRA Partner PRO

Str. Dumitru Zosima, Ing. NR. 38

Telefon
9 anunţuri

AMC ESTATE MANAGEMENT PRO

STR. ANTON BACALBASA 7 Bl. 51 Sc. A Et. 8 Ap. 54

Telefon
9 anunţuri
9 anunţuri

NORTHLUX DEVELOPMENT S.R.L PRO

Str Capalna nr 32 Bl.15i Sc.1 Ap.8 Sector 1 Bucuresti

Telefon

Premium Real Estate Company

Detalii agenţie
9 anunţuri

GREENMEN ESTATE MEDIA PRO

Calea Mosilor, Nr. 158, Sc. B, Ap. BIR. 2A

Telefon

Cu o experiență de peste 20 ani în domeniul imobiliar pe piața rezidențială cât și cea comercială din România, cu ...

Detalii agenţie
9 anunţuri

CONCEPT ONE PRO

Calea Mosilor, Nr. 88, Sc. F, Ap. F1

Telefon
9 anunţuri

Proactiv Estates PRO

Str. Erou Radu Costache, Nr. 22 A

Telefon
9 anunţuri

TGC REAL ESTATE SRL PRO

Str. Vartejului, Nr. 76 Bis, Ilfov

Telefon
9 anunţuri
9 anunţuri
9 anunţuri

IMO GROUP PRO

Intr. Reconstructiei, Nr. 8

Telefon
9 anunţuri
9 anunţuri

Tri Adymar imobiliare PRO

Bd. Timisoara nr.43 ,Bl.34, vis a vis de Plaza Romania

Telefon

Suntem o agentie imobiliara situata in cartierul Drumul Taberei vis a vis de Plaza Romania si putem ajuta clientii ce doresc sa cumpere, sa vanda sau sa inchirieze un ...

Detalii agenţie
8 anunţuri

SIAD CONCEPT PRO

Str. George Enescu, nr. 19, sector 1

Telefon

Profesionalism, seriozitate, consilere juridica si imobiliara gratuita.

Detalii agenţie
8 anunţuri
8 anunţuri

Good Estate PRO

Strada Serdarului, nr 9, Sector 1

Telefon

"De profesie economist, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucuresti, activez in domeniul imobiliar din anul 2008 si sunt REALTOR®, membru al Aso...

Detalii agenţie
8 anunţuri

TEMPO GROUP INTERMED PRO

STR. MOLDOVITA 25 Bl. 17 Sc. B Et. P Ap. 18

Telefon
8 anunţuri

PREMIUM BROKER REAL ESTATE PRO

bucuresti

Telefon

Suntem o echipa de tineri cu foc interior care lucreaza cu unelte ca: ambitia, dorinta si puterea de a va ajuta, know-how adunat din specializari diverse, experienta i...

Detalii agenţie
8 anunţuri
8 anunţuri

Click4Home PRO

Erou Iancu Nicolae nr 122

Telefon

Suntem o echipa dedicata care utilizeaza tehnologia pentru a transforma visul unei case intr-o realitate placuta, simpla si rapida, printr-un parcurs digitalizat, fara...

Detalii agenţie
8 anunţuri

GOOD IMOOB CONSTRUCT PRO

Str. Constantin Brancusi 9 Bl:D15 Sc:2 Et:6 Ap:65 CAMERA 2

Telefon
8 anunţuri
8 anunţuri

META HOMES PRO

Str. Muntii Tatra, Nr. 4-10, Et. 4

Telefon

Meta Homes este o echipa compusa din profesionisti cu competențe relevante, diverse și complementare. Analizăm riguros fiecare proiect în care inv...

Detalii agenţie
8 anunţuri

Zoom City PRO

Str. Dr. Mihail Mirinescu, nr. 11, etaj 1, ap. 2, sector 5.

Telefon

Zoom City este o companie privata, infiintata in februarie 2011, de către David Grigorescu, agent imobiliar cu vasta experiență profesionala, specializa...

Detalii agenţie
7 anunţuri

PROFIMOB PRO

Soseaua Nicolae Titulescu Nr.64, Bl.24, Sc.A, Et.2, Ap.7

Telefon

Agentie imobiliara Sectorul 1 Bucuresti. Profitati de experienta noastra!

Detalii agenţie
7 anunţuri

INTERCONSULTING PRO

Sos Bucuresti-Ploiesti NR. 135P ,Sect 1.

Telefon
7 anunţuri
7 anunţuri

AreaNorthEstate PRO

Str. Linistei 80-82, Bucuresti

Telefon
7 anunţuri

INDEPENDENT BROKERS PRO

10 Frederic Chopin, Bucuresti

Telefon

Am luat fiinta în ianuarie 2010, dar ne bazam pe multi ani de experienta pe piata imobiliara, si suntem prima retea de brokeri independenti activă în ...

Detalii agenţie
7 anunţuri

Electrica Serv SA PRO

Soseaua Stefan cel Mare, nr. 1A

Telefon
7 anunţuri
7 anunţuri

ARCA 93 IMPEX PRO

Calea. Calarasilor nr 175,Bucuresti.

Telefon
7 anunţuri

VPI REAL ESTATE PRO

Bucuresti

Telefon

Oamenii de succes stiu ca, uneori, conteaza mai mult pe cine cunosti decat ce stii. De aceea este important sa ai propria echipa de profesionisti, formata din persoane...

Detalii agenţie
7 anunţuri
7 anunţuri

Amabo Imobiliare PRO

Strada rotundă nr 9 bloc H20A sc 2 Ap 17

Telefon
7 anunţuri
7 anunţuri

Terranova real estate PRO

Piata Alba Iulia, nr. 7, bl. i6, ap, 11, sector 3

Telefon
7 anunţuri
6 anunţuri
6 anunţuri
6 anunţuri
6 anunţuri

Rav Imob PRO

Calea Dorobantilor 61-63

Telefon

Cu ce vin in relatia cu tine? Cu pasiunea si dragostea pentru case, cu bucuria de a ajuta oamenii sa-si gaseasca caminul, cu nevoia de a impartasi cunostintele acumula...

Detalii agenţie
6 anunţuri

MHT ADVISERS PRO

Bld Unirii 57

Telefon

Profesionalism, Respect, Etica. Ne axam pe calitatea serviciilor oferite, avem strategii de marketing ingenioase si experienta riguroasa in tranzactiile imobiliare; su...

Detalii agenţie
6 anunţuri

Freedom Group Real Estate PRO

Sos Nicolae Titulescu nr 64, Sector 1

Telefon
6 anunţuri

EMGI CONSULT INVEST SRL PRO

Bd Constantin Brancoveanu nr 116 Sector 4

Telefon
6 anunţuri
6 anunţuri
6 anunţuri

Kairos Imobiliare PRO

Titan, sector 3 Bucuresti

Telefon

Kairos Imob. Development este o agentie imobiliara care are grija de nevoile dumneavoastra, avand 0% comision. Kairos- in limba greaca inseamna ,,sansa/moment oportun...

Detalii agenţie
6 anunţuri
6 anunţuri

FRONTIVO PRO

Sector 3

Telefon

"Incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat un om de succes." Albert Einstein Echipa noastra de consultanti este formata din profesionisti cu vasta experienta in...

Detalii agenţie
5 anunţuri

COUTURE PROPERTIES PRO

str. Paris, nr. 31

Telefon

Povestea noastră se scrie în fiecare zi, din momentul înfiinţării, având în centrul atenţiei un singur personaj principal: ...

Detalii agenţie
5 anunţuri

CITY APPRAISAL PRO

Str. Stolnicul Vasile, Nr. 5-7, Parter

Telefon
5 anunţuri

TEHNO CASA PRO

BD.CHISINAU NR 18

Telefon

TEHNO CASA este "omul" din companie, partenerul tau care iti gaseste si livreaza cu promptitudine si calitate solutiile pentru cea mai buna casa in care sa te simti ac...

Detalii agenţie
5 anunţuri

Margot Real Estate PRO

A boutique company managed by a real estate aficionado, since 2005.Exhaustive market knowledge and client focus are core values, wrapped in a special approach, real es...

Detalii agenţie
5 anunţuri
5 anunţuri

Tudor City PRO

Str. Constantin Sandu-Aldea, Nr. 105, etaj 2

Telefon
5 anunţuri

BM Consulting PRO

Str. Trandafirilor, Nr. 24 C

Telefon
5 anunţuri

REVS PRO

Calea. Floreasca 112,Sector 1

Telefon

If you are looking for a company to serve you with commitment, passion and energy; an agency that can combine local expertise with a global reach; and a knowledgeable,...

Detalii agenţie
4 anunţuri
4 anunţuri

LOGISTICAL SUPPORT SERVICES PRO

Str. Dr. Iacob Felix nr. 28, etaj 4, Sector 1, Bucuresti

Telefon

Logistical Support Services, face parte dintr-un grup international de societati ce activeaza preponderent in domeniul imobiliar si al constructiilor.Managementul grup...

Detalii agenţie
4 anunţuri
4 anunţuri

HOME INVENT CONSULTING PRO

Intr. Reconstructiei nr 4 sector 3

Telefon
4 anunţuri
4 anunţuri

VICTORIA CONSULT PRO

B-dul Ion Mihalache nr. 187, bloc 4, etaj 4, ap. 18, Sector 1

Telefon
3 anunţuri

IMOLANDIA PRO

STR. FRUNTE LATA NR. 5 , SECT 5.

Telefon
3 anunţuri

Necula Imobiliare PRO

Bucuresti

Telefon

Misiunea noastra este sa oferim fiecarui client o experienta de tranzactionare exceptionala prin crearea de relatii bazate pe incredere si loialitate, expertiza imobil...

Detalii agenţie
3 anunţuri

PERFECT ESTATE SOLUTIONS S.R.L PRO

Str.Azurului 1, bloc 113B, sc.A , Etaj. 1, ap. 12

Telefon

Profesionisti la dispozitia dumneavoastra.

Detalii agenţie
3 anunţuri

DARINOUT PRO

Str. Emanoil Porumbaru nr 93-95, Sect 1.

Telefon
3 anunţuri

Regi Estate PRO

Splaiul independentei nr 290

Telefon
3 anunţuri

NEOFARM GROUP SRL PRO

Str. Ion G. Racoteanu, Nr. 10, Et. 1, Ap. 2

Telefon
3 anunţuri

Alverna Imobiliare PRO

Aleea Fizicienilor Nr. 2B

Telefon

ALVERNA Imobiliare - Suntem o agenție imobiliară care își desfășoară activitatea pe raza Mun. Cluj-Napoca și nu numai. Î...

Detalii agenţie
3 anunţuri

Stralex PRO

Str. Aurel Vlaicu Nr.119, et1, ap.2

Telefon
2 anunţuri
2 anunţuri

WERENT PRO

Str. E. Porumbaru, nr.15, sector 1

Telefon

www.werent.ro

Detalii agenţie
2 anunţuri

PROHASCA PFA PRO

Bd. Basarabia Nr 186-192, Sector 2

Telefon

Inchirieri si vanzari case, vile si apartamente in vila.

Detalii agenţie
2 anunţuri

ALPHA VIM IMOBILIARE PRO

Str. Izvorul Muresului 11, Sect 4

Telefon
2 anunţuri

GORGAN MEDIA GROUP PRO

Bdul. Ion Mihalache 327

Telefon

Ca agent imobiliar din 2010 pana in 2014, am acumulat o vasta experienta in zonele centrale ale Bucurestiului. In acest timp, am fost responsabil de gestionarea a nume...

Detalii agenţie
2 anunţuri

CRISTI PRIZA PRO

Aleea Teiul Doamnei, Nr. 8

Telefon
2 anunţuri

ONEK LUXURY ESTATE PRO

Str. Grigore Manolescu, Nr. 7 A

Telefon
2 anunţuri

BACKYARD STUDIO PRO

Str. Pictor Theodor Aman 42- Bucuresti 1

Telefon
1 anunţ

HOUSE ART IMOBILIARE PRO

Aveti un apartament, spatiu comercial si doriti sa-l vindeti sau sa-l inchiriati ? HOUSE ART va poate ajuta. www.houseart.ro

Detalii agenţie
1 anunţ

Sims Parkman PRO

Bd. Unirii nr. 72, Bl. J3C, Tronson 2, Modul 204

Telefon

Bun venit! Daca citesti aceste randuri, probabil ca intentionezi sa vinzi o proprietate. Am ales acum 16 ani o cariera in imobiliare pentru ca este un domeniu cu si ...

Detalii agenţie
1 anunţ

Umis Imobiliare PRO

Bd. Dacia, nr. 68, sector 2, Bucuresti

Telefon

UMIS imobiliare este o companie tanara, dinamica, profesinista care pune un accent foarte puternic pe notiunea de seriozitate. Experienta variata in domeniul imobilia...

Detalii agenţie
1 anunţ

Gheorghe Andra PRO

Floreasca

Telefon

Firma este înființată în anul 2001 și este cu capital integral privat. Politica managerială a firmei este o politică de sus...

Detalii agenţie
1 anunţ
Vezi toate agenţiile din Bucuresti >