Un astfel de document oferă o mai mare siguranţă ambelor părţi implicate într-o tranzacţie.
Când vine vorba de ocuparea temporară a unei locuinţe, cei mai mulţi vor să rezolve lucrurile rapid şi fără prea multă bătaie de cap, pe cât posibil direct cu proprietarul. Dezavantajul este că, de multe ori, acesta din urmă este destul de reticent la a semna un contract de închiriere. Motivul este dat de faptul că astfel ar trebui să plătească un impozit considerabil, în valoare de 12% din valoarea chiriei încasate.
Dincolo de acest aspect însă, avantajele semnării unui contract de închiriere sunt considerabile. „E un câştig de ambele părţi. În ultima vreme, atât proprietarii, cât şi chiriaşii sunt mult mai deschişi la asta”, subliniază Florin Lungu, consultant senior în cadrul Gavriliu Imobiliare. Acesta precizează că, din punctul de vedere al chiriaşului, contractul reprezintă baza legală pentru care ocupă un anumit spaţiu locativ şi îi oferă o garanţie a faptului că nu poate fi dat afară oricând şi oricum. Pe de altă parte, semnarea unui act legal îi oferă proprietarului o siguranţă mult mai mare în privinţa persoanei căreia îi încredinţează locuinţa, explică şi Nicu Enciu, agent imobiliar al Apulum ’94.
Drept de reziliere de ambele părţi
Cum ar trebui să arate un contract de închiriere? În primul rând, acesta ar trebui să fie echilibrat din punctul de vedere al obligaţiilor şi drepturilor, atât pentru chiriaş, cât şi pentru proprietar. O atenţie deosebită ar trebui acordată, spre exemplu, dreptului de reziliere a documentului. „Există proprietari care spun că ei te pot da afară când vor, dar tu nu poţi pleca când vrei”, subliniază Florin Lungu. În acest sens, Nicu Enciu recomandă includerea unei clauze care să permită atât proprietarului, cât şi chiriaşului să rezilieze contractul cu anunţarea celeilalte părţi în termen de 30 de zile. Asta pentru că situaţii neprevăzute pot interveni oricând, şi de o parte şi de alta.
Potrivit reprezentantului Gavriliu Imobiliare, o altă situaţie des întâlnită este atunci când proprietarul vrea să aibă acces oricând în apartament. Din punct de vedere legal, la semnarea unui contract, nu are voie să facă acest lucru. Asta pentru că, în mod normal, el are drept de proprietate şi de folosinţă asupra unei locuinţe. Însă, în momentul în care semnează un contract de închiriere, proprietarul cedează dreptul de folosinţă. O soluţie ar fi o clauză care să stipuleze că proprietarul are dreptul de a vizita locuinţa la un anumit interval de timp, după anunţarea în prealabil a chiriaşului.
Acoperire în caz de daune
Un alt avantaj al semnării unui contract intervine în momentul în care apartamentul sau bunurile din acesta suferă anumite daune. În mod normal, chiriaşul este expus riscului ca proprietarul să-i oprească întreaga garanţie ca despăgubire, deşi valoarea reală a pagubelor este mai mică. Pe de altă parte, proprietarului i se poate întâmpla ca pagubele provocate să fie mai mari decât garanţia şi să rămână neacoperite. Astfel de situaţii pot fi evitate însă prin semnarea unui proces verbal de predare-primire anexat contractului, arată Florin Lungu. În acesta se vor trece atât toate bunurile din locuinţă, cât şi starea în care se găsesc acestea.
L.F.
ora 4:56 PM
#
In Romania legislatia in domeniul imobiliar este confuza si, oricum, nu prea este respectata. Preturile de inchiriere sunt MULT sub orice alta tara europeana, stimata doamna ”EUGENIA”. La Roma, unde am locuit multi ani, o garsoniera in zona IN, centrul istoric, depaseste 1000E… Aici, pe Bul. Magheru, cu C.T. prorprie, a.c., etc. etc. TOTUL NOU abia am obtinut 380 E..pentru un contract pe 10 luni. Am platit 190E Agentia imobviliara…Deci, pe luna, am ramas cu 360E..In conditiile in care Statul imi ia nu 12% ci….pentruca la calcularea impozitului se ia in calcul – la sectorul 2, cel putin – o rata de schimb LUNARA, alta in fiecare luna , mult deasupra schimbului real obtinut la orice Casa de schimb (nu mai spun de Banci…), si pe deasupra Tov. Boc ma obliga sa platesc si pentru Sanatate ( a se intelege MOARTE SIGURA in spitalele romanesti….), cu cat raman eu, proprietar?.. Apoi, in ORICARE alta tara europeana, garantia este de 2 (uneori chiar 3)chirii/luna..Aici, numai una. Chiriasul are 6o de zile termen de a rezilia contractul (de unde, garantia pe o luna este insuficienta), in timp ce proprietarul numai 30 de zile…Daca mai pleaca si cu intretinerea, lumina neplatite sau cu lucruri din inventar lipsa sau stricate, castigul este NESIMTIT DE MAAARE!!!…Asadar, Doamna EUGENIA si toti cei ce gabditi la fel……nu mai invidiati proprietarii si informati-va inainte de a scrie …ineptii.
loading...
Eugenia
ora 3:53 PM
#
Romania a intrat in U.E. de mai bine de trei ani, si nu exista inca o lege de stat care sa oblige atat chiriasul cat si proprietarul sa “semneze un contract”! Si nu orice fel de contract pe care oricine le poate face conform imaginatiei fiecarui avocat sau agentii imobiliare,etc)! Chiar si perioada de 30 de zile este prea mica! In Romania chiriile sunt nesimtit de mari in comparatie cu orice tara din Europa, iar de cele mai multe ori conditiile oferite sunt nu mai departe de cartierele aproape marginase din tarile africane!
Aceasta chestiune ar trebui sa fie reglementata obligatoriu prin legi de stat! Astfel amandoua partile, atat chiriasul ,cat si proprietarul sa fie in securitate si sa aiba drepturi egale, cum este si normal! Iar mai presus de toate, in Romania exista, inca, imens de multe minti obtuze care privesc chiriasul ca pe “un caine vagabond” care nu are “cotetul” lui, iar proprietarii ca pe niste nababi ai petrolului!
loading...
moromete
ora 10:09 AM
#
Habar n’ai.
N’ai inteles nimic.
loading...