Lună: aprilie 2010

Compania dezvoltatoare a primit finanţarea necesară pentru continuarea lucrărilor la ansamblu

Euro Habitat a semnat actul adiţional care asigură finanţarea pentru reluarea construcţiei la proiectul Planorama. Suma totală necesară pentru finalizarea lucrărilor se ridică la cinci milioane de euro, jumătate din aceasta provenind din împrumut bancar. Potrivit informaţiilor oficiale, banii vor fi viraţi dezvoltatorului în termen de câteva luni, până atunci acesta urmând să cofinanţeze proiectul din resurse proprii.

Livrările încep la sfârşitul lui mai
Ansamblul rezidenţial Planorama, situat în cartierul Colentina, este alcătuit din patru clădiri, două fiind în stadii avansate de construcţie. Unul dintre turnuri a fost deja conectat la electricitate, iar predarea apartamentelor va începe la sfârşitul lunii mai şi se va termina la finalul lui iulie. „Planificăm începerea livrărilor pentru a le preda clienţilor noştri apartamentele contractate”, subliniază David Silberstein, managerul de proiect desemnat de BSR pentru Planorama. În următoarele săptămâni urmează să aibă loc licitaţia pentru selectarea contractorului în vederea finalizării celui de-al doilea turn.

Renunţarea clienţilor la penalităţi, decisivă
BSR, dezvoltatorul proiectului West Park din Bucureşti, a fost acceptat anul trecut ca manager al proiectului Planorama de către Piraeus Bank. La sfârşitul lui 2009, compania a venit cu o soluţie pentru continuarea lucrărilor la proiect, ce ar fi trebuit să fie finalizate în 2007: acordul cumpărătorilor de a renunţa la penalităţile la care era obligat dezvoltatorul şi acceptarea noilor termene de livrare. „Sunt situaţii diferite de la un cumpărător la altul şi pentru unii renunţarea la penalităţi pare de neacceptat. Sunt situaţii sociale, oameni care sunt loviţi de criză şi nu mai pot să plătească diferenţa, iar penalităţile ar fi acoperit deficitul. Nimeni nu e fericit că trebuie să renunţe la acestea, dar, cel puţin din punctul meu de vedere, este acceptabil şi, făcând un calcul simplu, rezultatul ne arată că este cea mai ieftină cale şi, poate, cea mai rapidă. În acest moment, pare şi singura”, declara unul dintre cumpărători la vremea respectivă. David Silberstein precizează că, chiar şi după obţinerea împrumutul de la bancă pentru continuarea lucrărilor, colaborarea cu cei care au cumpărat apartamente în cadrul ansamblului rămâne o condiţie esenţială pentru ducerea proiectului la bun sfârşit.

Următorul proiect pe lista de investiţii a dezvoltatorului va fi situat în Berceni

În ciuda precauţiei generale, unii jucători din piaţa imobiliară se încăpăţânează să-şi ţină motoarele pe turaţie ridicată. Un exemplu în acest sens este dat de compania Adama, care are în plan noi investiţii pentru piaţa locală. „Ne vom focusa pe noi faze ale unor proiecte deja demarate, atât în ţară, cât şi în străinătate. În plus, avem de gând să începem noi proiecte.

România este principala noastră prioritate”, subliniază Asher Lax, director de marketing şi vânzări al companiei. Acesta a precizat că unul dintre obiectivele Adama este atingerea unui portofoliu de 3.000 de locuinţe pe plan local în următorii câţiva ani. Pe termen scurt, următoarea ţintă a developerului ar fi construcţia unui nou ansamblu rezidenţial localizat în cartierul Berceni.

Cinci terenuri în Bucureşti
În funcţie de oportunităţile apărute, compania intenţionează să se extindă în noi direcţii. „Avem multe terenuri”, susţine Asher Lax. În Bucureşti, dezvoltatorul deţine cinci loturi (dintre care trei in Pipera) pretabile pentru dezvoltarea unor proiecte rezidenţiale şi de birouri. Acestora li se adaugă şi terenuri în oraşe în care până acum nu a demarat dezvoltarea: Arad, Oradea şi Timişoara. „Putem dezvolta. Dacă piaţa începe să se mişte, începem şi noi. Avem şi putere financiară şi putere de management”, ne-a declarat Asher Lax. Adama a inaugurat oficial luna aceasta ansamblul rezidenţial de lux Evocasa Selecta, ce însumează 77 de unităţi locative. În câteva luni, reprezentanţii companiei intenţionează să lanseze prima fază din proiectul Optima din cartierul bucureştean Titan, dar şi prima etapă a ansamblului Orizont din Ploieşti (ce cuprinde 108 apartamente şi 40 de vile).

Cartier de 1.000 de locuinţe în Ucraina
Planurile de dezvoltare ale Adama nu se opresc totuşi la România. În vizor sunt luate şi pieţe precum Ucraina, Republica Moldova şi Turcia. Un ansamblu rezidenţial va fi lansat în Ucraina, la Kiev, sub numele de Riverside Exclusive. Acesta va fi alcătuit din 100 de vile private, adresate atât segmentului mediu, cât şi de lux. Tot în Ucraina, compania intenţionează să dezvolte şi un cartier de 1.000 de locuinţe pentru populaţia cu venituri medii şi ridicate. Zaporozhye Residences va fi situat pe o zonă deluroasă de deasupra râului Dnepr, în apropiere de centrul oraşului Zaporozhye.

Guvernul României a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) privind luarea unor măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii.

Modificările au fost aduse legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu completările ulterioare.

Ordonanţa de urgenţă are scopul de „a asigura cadrul legal necesar stopării construcţiilor ilegale, care au afectat în mod grav zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, rezervaţiile naţionale, zonele construite protejate şi zonele de protecţie a monumentelor istorice”, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al MDRT.

48 de ore pentru demolare
Actul normativ aprobat prevede desfiinţarea tuturor construcţiilor cu destinaţie turistică şi a celor realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă situate în staţiunile turistice şi în localităţile aflate pe litoralul Mării Negre care au fost ridicate fără autorizaţie sau cu depăşirea limitei autorizaţiei de construire.

Legea vizează deopotrivă clădirile aflate pe proprietatea publică sau privată, finalizate sau în curs de execuţie. În ceea ce priveşte implementarea noilor prevederi, Inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcţii au misiunea de a constata starea de ilegalitate, de a înştiinţa MDRT, iar ministerul va soma proprietarii să desfiinţeze construcţiile în termen de 48 de ore. În cazul în care aceştia din urmă nu vor da curs somaţiei, desfiinţarea se va face în termen de 24 de ore de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu recuperarea ulterioară a cheltuielilor de la proprietarul construcţiei.

Simpla publicare a standardului imobiliar european în varianta românească nu este de ajuns pentru a pune ordine în piaţă

Un neajuns care afectează consumatorii de servicii şi profesioniştii din imobiliare deopotrivă este absenţa unei reglementări a acestui domeniu de activitate. Cristian Popescu-Ialomiţa, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI), spune că alte ţări europene, ca Germania, spre exemplu, funcţionează foarte bine fără o lege imobiliară. Acesta nu este însă şi cazul României. De ce? „Pentru că în România trăiesc români, iar în Germania trăiesc nemţi”, observă simplu Popescu-Ialomiţa. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în România, sistemul legal german este foarte bine pus la punct, modalităţile de coerciţie funcţionează şi ele foarte bine, şi, în plus, există o îndelungată tradiţie a activităţii imobiliare. Acestea ar fi principalele elemente care fac distincţia dintre o piaţă matură şi una aflată abia la începutul existenţei, cum este cea românească.

Ridicarea ştachetei, o necesitate
Reprezentantul ARAI spune că un prim pas important în reglementarea pieţei imobiliare a fost deja făcut. Acesta constă în elaborarea standardului european al activităţii imobiliare, ce a avut ca obiectiv principal este facilitarea serviciilor transfrontaliere între pieţele europene. Varianta românească a acestui standard va fi publicată de către Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) în mai puţin de o lună. Va urma apoi înfiinţarea instituţiilor şi mecanismelor necesare în procesul de certificare potrivit reglementărilor standardului. După ce va deveni aplicabil, standardul va putea fi adoptat de fiecare agenţie sau agent independent din piaţă.

O asemenea ridicare a ştachetei privind calitatea serviciilor imobiliare este cât se poate de necesară în momentul de faţă, potrivit lui Popescu-Ialomiţa. „Din cauza boom-ului imobiliar, foarte multă lume s-a apucat să facă un ban din imobiliare, declarându-se agent”, motivează el. Aşa se explică faptul că, la ora actuală, piaţa este saturată de persoane care nu sunt competente şi care nu merită denumirea de agent imobiliar pe care şi-o arogă. Acest lucru conduce şi la o imagine proastă a profesiei în rândul publicului, ca urmare a faptului că, per ansamblu, la nivel global, serviciile oferite nu se situează la nivelul corespunzător.

O lege generală şi o entitate de autoadministrare
Totuşi, simpla publicare a standardului imobiliar în variantă românească nu este de ajuns pentru a pune ordine în piaţă. De ce? Pentru simplul motiv că acesta nu va fi obligatoriu. „N-am niciun dubiu că, într-un interval de timp, de 5-15 ani, standardul va deveni ca şi obligatoriu. Treptat, atât consumatorii, cât şi profesioniştii vor înţelege că numai ridicând nivelul profesional pentru a răspunde unui minimum de cerinţe ale standardului se poate desfăşura o activitate corespunzătoare”, spune Popescu-Ialomiţa. În opinia sa însă, acest proces natural de selecţie ar trebui grăbit, pentru a ajunge cât mai repede la o piaţă imobiliară care să funcţioneze în mod optim.

În acest sens, Cristian Popescu-Ialomiţa oferă un model de reglementare a profesiei imobiliare ce ar putea avea rezultate mult mai rapide. „La delimitarea acestei idei a contribuit şi faptul că, fiind arhitect, sunt membru al unei alte profesii liberale care este reglementată şi m-am gândit că am putea lua exemplu”, explică reprezentantul ARAI. Acest model presupune existenţa unei legi organice care să definească în mare profesia, domeniul de activitate şi să pună nişte limite de pregătire profesională. În acelaşi timp, legea ar trebui să atribuie gestionarea profesiei unei entităţi similare cu Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), din care, pentru a-şi putea practica meseria, ar trebui să facă parte fiecare membru al breslei. Funcţionarea unei astfel de entităţi nu ar exclude în niciun fel existenţa asociaţiilor profesionale deja existente. Un avantaj major al acestui model de reglementare ar fi faptul că gestionarea activităţii imobiliare ar fi făcută de către profesionişti în domeniu, de oameni care sunt la curent cu ceea ce se întâmplă la modul real în piaţă, şi nu de instituţii ale statului.

Un an de zile până la întrezărirea primelor rezultate
O astfel de lege ar fi relativ uşor de făcut, dat fiind că există deja un precedent care funcţionează. Conţinutul legii ar trebui să fie conceput de către profesionişti în imobiliare, în vreme ce cadrul acesteia ar fi stabilit de către experţi în domeniul juridic. Dacă una dintre prevederi ar fi ca, în practicarea profesiei, normele să fie cele stabilite de standardul european, ar fi perfect, spune Popescu-Ialomiţa. Asta cu atât mai mult cu cât, în decurs de câţiva ani, există posibilitatea ca normele emanate de comunitatea europeană să devină obligatorii.

În ceea ce priveşte implementarea concretă a acestui model de reglementare a pieţei imobiliare, reprezentantul ARAI spune că ar trebui să se meargă în paralel cu elaborarea mecanismelor de certificare, cu înfiinţarea instituţiilor şi modelelor de educaţie, dar şi cu concepţia legii. Toţi aceşti paşi durează şi necesită un efort al jucătorilor cu interes direct în piaţa imobiliară – de timp, de voinţă, dar şi financiar. „Eu cred că un orizont rezonabil în care putem să vedem ceva foarte bine conturat ar fi cam un an de zile. Aşa sper”, spune Popescu-Ialomiţa.

Un efort comun, necesar pentru succes
Acest model de reglementare este deschis discuţiilor şi aportului jucătorilor din piaţă. „Nu consider că treaba este perfectă, că nu se poate decât aşa. E doar o idee de pornire, soluţia cu cele mai multe avantaje şi cele mai puţine dezavantaje. E şi cea mai simplu de realizat, pentru că există deja modele”, subliniază Popescu-Ialomiţa. Acesta precizează că este nevoie de efortul cumulat al întregii comunităţi imobiliare, susţinut şi de instituţiile statului, pentru gestionarea eficientă a unui domeniu de activitate ce influenţează profund întreaga economie.

În următoarele trei luni, preţurile lucrărilor de construcţii vor înregistra o creştere moderată, arată rezultatele unei anchete calitative realizate de INS asupra managerilor a 1.258 de întreprinderi din domeniu. Per ansamblu, în acest sector economic se poate întrezări o tendinţă de stabilizare comparativ cu ultimele trei luni ale anului.

Astfel, managerii companiilor de profil prevăd menţinerea la un nivel relativ constant atât a volumului producţiei, cât şi a stocului de contracte şi comenzi. În acelaşi timp, agenţii economici intervievaţi estimează o scădere moderată a numărului de salariaţi, atât per total, cât şi pe grupe de mărime a întreprinderilor.

Previziunile jucătorilor din piaţa construcţiilor sunt doar unul dintre elementele ce conturează un tablou economic preponderent optimist pentru perioada următoare. Astfel, potrivit opiniilor exprimate în luna aprilie 2010 de către managerii societăţilor comerciale, perioada aprilie-iunie 2010 va fi caracterizată de o relativă stabilitate a activităţii şi în comerţul cu amănuntul. În acelaşi timp, în industria prelucrătoare şi în sectorul serviciilor va putea fi observată o creştere moderată în raport cu cele trei luni anterioare.

Cumpărarea unei proprietăţi la un preţ peste nivelul pieţei este principalul risc pe care şi-l asumă un cumpărător care derulează o tranzacţie pe cont propriu

Marius P. ilustrează perfect tiparul de acţiune al cumpărătorului român de locuinţă. El a început să caute un apartament în primăvara anului trecut, cu intenţia de a evita, pe cât posibil, plata unui comision către o agenţie. Când găsea câte o proprietate care se încadra în bugetul său de 50.000 de euro, mergea la vizionări. De multe ori a dat şi peste agenţi, în funcţie de proprietăţile pe care le găsea. Impresia lăsată de o bună parte dintre aceştia nu a fost una tocmai bună: unii nu văzuseră niciodată proprietatea pe care încercau să o vândă, alţii nu ştiau preţul exact, iar ceilalţi nici măcar nu discutaseră cu proprietarul înainte de vizionare. După o vreme, Marius P. a renunţat la căutare. A revenit în scenă abia în luna februarie a acestui an, cu un credit garantat prin Prima Casă în valoare de 60.000 de euro. După trei luni de căutări, a găsit în sfârşit ceea ce dorea: un apartament cu două camere în zona Dristor-Nicolae Grigorescu, scos la vânzare direct de proprietar, la un preţ de 58.000 de euro. Acum se află în proces de achiziţie a locuinţei. Deşi se bucură de această reuşită, Marius P. se gândeşte şi că, dacă ar fi găsit din start o agenţie imobiliară profesionistă, ar fi scutit mult din timpul, efortul şi chiar banii pierduţi în procesul de căutare.

Precauţia adusă de criză, binevenită
Victor Zaharia, Associated Broker în cadrul Coldwell Banker, se numără printre cei care nu se sfiesc să recunoască că agentul imobiliar nu se bucură de o imagine pozitivă în piaţa românească. „S-a ajuns la această imagine proastă pentru că oamenii vroiau să vândă şi cumpere mult şi repede”, explică el. În perioada de boom, cea mai mare parte a agenţilor nu făceau consultanţă, ci doar vânzări. Aşa se câştigau bani mulţi şi repede. Este evident că nu toţi jucătorii din piaţă se încadrau în această categorie, chiar dacă erau astfel percepuţi.
Zaharia crede că, din acest punct de vedere, criza a avut şi efecte pozitive. Ea l-a făcut pe consumator să se gândească de zece ori înainte să cumpere, să evite deciziile pripite de a-şi cheltui banii şi să fie dispus să-şi ia un aliat în acest proces. Acesta ar reprezenta tiparul occidental de a face o achiziţie imobiliară: unul în care clientul caută, mai întâi de toate, agentul potrivit, în care poate avea încredere, după care îi încredinţează acestuia misiunea de a-i găsi locuinţa potrivită.

Stabileşte o relaţie cu agentul!
Pentru ca trecerea la un asemenea model de acţiune să aibă loc, distincţia dintre o agenţie imobiliară profesionistă şi una ce oferă servicii de slabă calitate se dovedeşte crucială pentru cumpărător. Zaharia spune că primul pas în deosebirea celor două categorii este calitatea listingului (oferta postată pe internet – aceasta reprezintă acum cea mai rapidă modalitate de a ajunge la o proprietate şi, de multe ori, la o agenţie). „Proprietatea unei agenţii imobiliare profesioniste este „împachetată” bine, are descrieri coerente şi fotografii de calitate”, subliniază reprezentantul Coldwell Banker. Cel de-al doilea punct în evitarea unor servicii slabe constă în stabilirea unei întâlniri cu brokerul, înainte de a efectua orice vizită, în care clientul să-i explice detaliat ce anume îşi doreşte. „La acea „consultaţie”, clientul o să simtă dacă agentul este profesionist sau nu, dacă ştie ce face”, spune Zaharia. Un al treilea pas are loc în momentul vizionării apartamentului şi constă în analizarea relaţiei agentului cu proprietarul, care ar trebui să fie una solidă şi bazată pe încredere. „La prima vizionare îţi dai seama clar cum e agentul”, completează brokerul Coldwell Banker.

Să pierzi 3.000 sau 30.000 de euro?
Cel mai adesea, când vine vorba despre a apela sau nu la o agenţie imobiliară, cumpărătorul vede doar partea goală a paharului: aceea de a fi nevoit să plătească nişte bani în plus la finalizarea tranzacţiei. Dincolo de acest dezavantaj perceput, există şi beneficii pe care puţini le iau în seamă. Zaharia spune că, de cele mai multe ori, consumatorul final nu este pregătit pentru o asemenea tranzacţie importantă, pe care o face o dată sau de două ori în viaţă. „Apelând la o agenţie profesionistă, cumpărătorul se simte confortabil emoţional, iar aceasta îl ajută să depăşească anumite pericole”, subliniază el. În primul rând, este vorba de un pericol de natură financiară: acela de a cumpăra la un preţ mai mare decât nivelul real al pieţei. „De multe ori, ca să economisească 3.000 de euro, clientul poate pierde şi 30.000 de euro, fără ca măcar să ştie acest lucru”, spune reprezentantul Coldwell. Un studiu efectuat recent de www.imobiliare.ro a relevat că agenţii imobiliari par mai ancoraţi în realităţile noii pieţe, preţurile practicate de ei fiind cu până la 8,5% mai mici decât cele ale proprietarilor. “Proprietarii tind să îşi seteze aşteptările prea sus, raportându-se în mod subiectiv la poveştile de succes ale altor proprietari care au reuşit să încheie tranzacţii spectaculoase în perioada de vârf a pieţei”, susţine Adrian Erimescu, director general www.imobiliare.ro.

Un alt pericol de care un agent îşi poate feri clientul ţine de partea legală ce trebuie avută în vedere în orice tranzacţie. Spre deosebire de un cumpărător neavizat, un agent profesionist are cunoştinţele necesare pentru verificarea unor acte sau proceduri. Un avantaj deloc de neglijat este şi că acesta din urmă dispune de o bază de date ce acoperă o bună parte din piaţă, având astfel la dispoziţie un instrument realist de comparaţie a ofertelor.

Un preţ mediu de 10 euro pe metru pătrat pentru parcele situate în zone de munte atrage valuri de cumpărători, români şi străini

Terenurile sunt segmentul imobiliar cel mai afectat de recesiune. Cel în care tranzacţiile se încăpăţânează să rămână îngheţate de doi ani de zile, fără semnale concrete de revenire. Asta o ştiu mai toţi jucătorii care activează în acest sector. Cu toate acestea, există şi excepţii. Cât se poate de notabile chiar. Afaceri cu terenuri care reuşesc să ignore cu graţie actualul context economic.

Cumperi pe timp de boom, vinzi în recesiune
Un astfel de exemplu este oferit de compania sugestiv denumită Lord of Lands, a cărei cifră de afaceri s-a triplat în fiecare an începând din 2007, ajungând în 2009 la un nivel de peste 700.000 de euro. Cum a început totul? Silviu Rotariu, proprietarul companiei, povesteşte că a început să cumpere terenuri în masă pe „panta ascendentă a boom-ului, în urmă cu patru ani”. Deşi trendul general era pe atunci de scumpire, a reuşit să facă achiziţii la preţuri suficient de mici astfel încât acum să poată vinde proprietăţile cu profit, la valori care altora le-ar părea poate de nimic. 10 euro pe metru pătrat pentru o parcelă situată într-o zonă de munte, în apropierea oraşului Braşov. Adică 7.000-10.000 de euro pentru cumpărătorul unui lot de 700-1.000 de metri pătraţi. Per total, Rotariu a cumpărat în jur de 120 de hectare de teren, pe care a început să le vândă în vara lui 2007. Până în 2008, înainte de izbucnirea crizei, preţurile de vânzare ale parcelelor au urmat un curs uşor ascendent, ajungând până la un maximum de circa 20 de euro pe metru pătrat. Această perioadă a fost însă urmată de o tendinţă descendentă a preţurilor, până la o media actuală de 10 euro pe metru pătrat.

70 de tranzacţii în patru luni
Dincolo de necesitatea ajustării preţurilor la perioada de recesiune, proprietarul Lord of Lands spune că interesul clienţilor pentru achiziţionarea unui teren în zona de munte nu a scăzut în niciun fel. Majoritatea clienţilor au devenit mult mai precauţi, e adevărat, însă această precauţie a putut fi îndepărtată printr-o ofertă convenabilă. „Indiferent că e criză sau nu, oamenii sunt dispuşi să investească într-o afacere pe care o consideră profitabilă”, subliniază Rotariu. Pentru a face proprietăţile tranzacţionate şi mai atractive în actualul context economic, acesta a introdus, la începutul anul trecut, şi posibilitatea achitării în rate. De atunci, majoritatea tranzacţiilor s-au desfăşurat în acest sistem. Pe întregul parcurs al lui 2009, a vândut peste 130 de parcele în rate, iar de la începutul acestui an a ajuns la circa 70 de loturi de teren. În cea mai mare parte, clienţii sunt consumatori finali, interesaţi de achiziţia unui lot pentru a-şi construi fie o casă de vacanţă la munte, fie o reşedinţă permanentă.

Imobiliarele, o afacere profitabilă pe termen lung
Până acum, Rotariu a reuşit să vândă 20-30 de hectare din suprafaţa totală achiziţionată în anii de boom. Nu s-a lăsat oprit de criză. Totul rezultă dintr-o perspectivă pe termen lung, explică el. În ciuda condiţiilor economice actuale, pe termen lung, afacerile imobiliare sunt în mod clar profitabile. Recesiunile sunt fireşti şi era de aşteptat ca piaţa românească să înregistreze o astfel de perioadă, dat fiind că media de apariţie a unei crize este de circa 20 de ani. Problema este că, dat fiind că românii sunt, în general, speculanţi, sunt obişnuiţi să facă bani doar în perioadele de ascensiune, în vreme ce, în perioadele de scădere, „îngheaţă”. „Stagnare există doar la acei speculanţi care nu lasă la preţ”, spune proprietarul Lord of Lands. Acesta precizează că, dacă toată lumea ar fi lăsat preţurile la un nivel rezonabil imediat după izbucnirea crizei, aceasta n-ar mai fi durat atât.

Investitorii străini cumpără loturi „la pachet”
Exemplul lui Rotariu nu este singular. O strategie asemănătoare aplică şi firma BLP SA, al cărei acţionar majoritar este fondul american de investiţii Avalon Management International. Terenurile scoase la vânzare de către companie se află situate la circa 30-45 de kilometri de Braşov, înspre Făgăraş, şi au preţuri de circa 10 euro pe metru pătrat sau chiar mai puţin. „Afacerea a început cumpărând uşor-uşor terenuri de la proprietari, făcând comasări şi trecând terenurile în intravilan”, spune Dan Dăneţ, administratorul BLP SA. Începând din 2008, firma oferă şi posibilitatea achiziţiei în rate. Perioada maximă de plată este de 3-5 ani, în vreme ce avansul se ridică la 20-30% din valoarea terenului, în funcţie de perioada de plată (avansul creşte odată cu numărul ratelor de achitat). Cumpărătorii sunt atât persoane fizice, cât şi juridice, români, dar şi străini. În general, românii au achiziţionat terenuri pentru folosinţă proprie, în vreme ce străinii au cumpărat loturi „la pachet”, de multe ori în scop investiţional, cu intenţia de a revinde mai târziu.

Preţurile terenurilor turistice, la pragul de jos
Care este secretul succesului unei afaceri cu terenuri într-o perioadă de criză? „Să-i oferi clientului ceea ce-i trebuie, când îi trebuie, la un buget pe care şi-l poate permite”, spune Dăneţ. Acesta precizează că, în opinia sa, pe segmentul terenurilor turistice, preţurile au atins un prag minim. De ce ar decide totuşi cineva să cumpere un lot într-o zonă de munte? „Spre deosebire de majoritatea lucrurilor în care poate investi, un teren nu-şi pierde valoarea. Dacă astăzi cumpără un lot la 10 euro pe metru pătrat, peste şase luni îl va putea revinde cu cel puţin acelaşi preţ”, răspunde administratorul BLP SA.

Proaspăt înfiinţata Asociaţie a Brokerilor Imobiliari (ABI) are ca obiectiv declarat apărarea imaginii brokerului imobiliar

„Cu toţii am asistat, de-a lungul timpului, la degradarea imaginii agentului imobiliar”, a declarat Dragoş Vîlceanu, preşedintele şi fondatorul Asociaţiei Brokerilor Imobiliari (ABI). Principala cauză este faptul că piaţa imobiliară nu dispune de mecanismele necesare pentru trierea jucătorilor care activează în domeniu, pentru excluderea agenţilor neprofesionişti, pe de o parte, şi pentru perfecţionarea celor dornici să înveţe, pe de altă parte.

Toată această situaţie dăunează grav funcţionării normale a pieţei per ansamblu. „Toată lumea vrea să facă afaceri într-un mediu cât mai prielnic. Ştiu teoretic ce e de făcut, dar, practic, nu pot face totul singur”, a subliniat Vîlceanu. Acesta a lansat reprezentanţilor agenţiilor imobiliare invitaţia de a se alătura noii asociaţii. Momentan, aceasta numără trei membri fondatori, ce fac parte din consiliul director, cărora li se adaugă un comitet executiv format din nouă persoane.

Primul pas: organizarea unor cursuri de trei zile
Sub umbrela mai largă a gestionării relaţiei agentului imobiliar cu societatea, ABI îşi propune ca obiectiv imediat schimbarea imaginii agentului imobiliar în faţa consumatorilor. Care sunt acţiunile concrete prin care va fi atins acest obiectiv? Primul pas în acest sens va fi înfiinţarea unei şcoli de pregătire a agenţilor imobiliari. Potrivit preşedintelui asociaţiei, documentaţia de acreditare a unor cursuri specializate este pregătită şi aşteaptă doar aprobarea comitetului executiv pentru a fi depusă. În 30 de zile această documentaţie ar trebui să fie aprobată, după care vor putea începe cursurile. Acestea vor dura trei zile şi vor oferi agenţilor imobiliari o instruire elementară despre cadrul legislativ de exercitare a profesiei, despre principiile de marketing imobiliar şi comunicarea cu clientul. După această primă triere, ce va putea scoate din piaţă chiar şi 10% dintre agenţii activi momentan, se vor putea organiza şi cursuri mai îndelungate, de şase luni, spre exemplu. „Poate ar trebui cursuri de mai mult de trei zile, dar în momentul de faţă este ce se poate face. Pot să am ţeluri mult mai măreţe, dar vreau să încep treaba acum, fără să aştept o lege viitoare”, a subliniat Vîlceanu. Acesta a adăugat că reprezentanţii ABI nu au formulat deocamdată un cod etic al profesiei, însă intenţionează ca, odată cu publicarea de către ASRO (Asociaţia Română de Standardizare) a variantei româneşti a standardului imobiliar european, acesta să fie adoptat de către asociaţie.

Schimbarea începe de la interior
Care sunt răspunsurile directe ale agenţilor imobiliari la această iniţiativă de apărare a profesiei pe care o practică?
„E clar că avem probleme cu imaginea din cauza lipsei de profesionalizare, iar profesionalizarea nu există pentru că nu avem reglementare”, spune Victor Zaharia, Associated Broker Coldwell Banker.
„Chiar ne facem chiar atât de bine treaba şi presa doar minte? Prima dată trebuie să ne facem curat în propria casă”, a subliniat Ion Cătuţoiu, general manager Real Time.
„Ca orice pădure, avem şi noi uscăturile noastre. Trebuie să lucrăm la imaginea agentului, să avem grijă cine ne reprezintă în stradă”, crede Valentina Stanciu, director general în cadrul Armstrong Imobiliare.
„Fiecare agenţie ar trebui să pornească din interior, să-şi educe angajaţii. Asta ar trebui să înveţe patronii din această asociaţie”, consideră Lucia Sîrbu, consilier în cadrul Triada Imobiliare.

Mai jos puteţi urmării un interviu directorul Fondului, Eugen Dijmărescu.

D-le Dijmărescu, suntem un popor cu spirit de economie? Ce spun statisticile anului 2008, când încă oamenii nu simţeau criza economică?
Nu cred că se poate vorbi despre «un spirit de economie» specific poporului român! Economisirea este un proces continuu, ale cărui nivel şi intensitate depind – în primul rând – de condiţiile sociale şi economice existente la un moment dat în economie, precum şi de predicţiile în legatură cu evoluţia acestora, pe termen scurt şi mediu. În cadrul acestora, un element important este acela al evoluţiei nivelului veniturilor populaţiei, siguranţa şi perspectiva obţinerii lor, pe termen mediu şi lung. Din studiile efectuate, a rezultat de asemenea că – în cadrul comportamentului de economisire al populaţiei – există diferenţieri pe categorii de vârstă, ocupaţie profesională, gradul de instruire etc. Studiul comportamentului de economisire al populaţiei a scos în evidenţă faptul că tocmai în perioadele mai grele din punct de vedere financiar – adică, de criză – populaţia are tendinţa de a reduce cheltuielile, preferând să economisească, tocmai din teamă pentru pierderea locului de muncă şi pe cale de consecinţă, a sursei principale de venit. În anul 2008, valoarea depozitelor garantate aparţinând populaţiei a crescut comparativ cu 2007 cu 22%, iar numărul deponenţilor garantaţi, cu 4,4%.

Venind în actualitate, criza la români se simte anul acesta şi prin puterea mai scăzută de a face economii?
Nu aş putea spune asta! În ceea ce priveşte anul 2009, din analiza datelor pe primele 9 luni se constată că – în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent – s-a înregistrat o creştere a valorii totale a depozitelor garantate ale persoanelor fizice cu 17,1%. La finele trimestrului III – 2009, valoarea depozitelor garantate ale persoanelor fizice era în sumă de 91.131 mil. lei, în creştere cu 14,2%, faţă de 31 decembrie 2008.

Cum poate veni Fondul de Garantare în sprijinul celor care economisesc bani prin bănci?
Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a fost creat încă din anul 1996, înainte ca România să fie admisă ca membru cu drepturi depline in UE. Înfiinţarea acestuia a constituit, de fapt, una dintre măsurile premergătoare, în domeniul financiar bancar, necesare pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană (UE). Modul de constituire şi de funcţionare a acestuia a fost reglementat prin Ordonanţa nr. 39, din 28 august 1996, care ulterior a suferit o serie de modificări si adaptări, determinate în principal de evoluţia sistemului bancar din România, precum şi în funcţie de reglementările comunitare în domeniu, ultima fiind efectuată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2009. Potrivit prevederilor legale, persoanele care deţin sume de bani depuse la instituţiile de credit, precum şi persoanele îndreptăţite la sume din respectivele depozite băneşti au calitatea de “deponenti garantaţi”, cu excepţiile prevăzute de lege. În această calitate, aceştia sunt îndreptăţiţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, să primească din partea Fondului o sumă al cărei cuantum este stabilit prin lege drept despăgubire, în situaţia în care instituţia de credit la care erau depozitele băneşti respective se află în stare de insolvenţă şi – ca urmare – în imposibilitatea de a rambursa, la cerere, respectivele sume către depunători.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în prezent, în cazul în care o instituţie de credit (bancă) este în imposibilitate de a onora, la cererea unui deponent, persoană fizică sau juridică, depozitele băneşti pe care acesta le are depuse la respectiva instituţie, suma în cauză poate fi obţinută, cu titlu de compensaţie, de la Fondul de Garantare, în limita unui plafon de maxim 50.000 euro. Fondul garantează, în limitele şi condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, depozitele băneşti constituite la o instituţie de credit aparţinând atât persoanelor fizice, cât şi juridice, în orice monedă. Suma cuvenită drept compensaţie urmează să fie plătită celor îndreptaţiţi după un interval de 20 zile lucrătoare de la data la care autoritatea competentă a emis o decizie definitivă cu privire la starea de insolvenţă a respectivei institutii de credit. Este de menţionat faptul că, dacă un deponent garantat se află sub urmarire penală pentru infracţiunea de spălare de bani, Fondul poate suspenda plata compensaţiei pentru acesta, la solicitarea organelor abilitate legal, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, instituţiile de credit participante la Fond au obligaţia să pună la dispoziţia deponenţilor existenţi sau potenţiali informaţii privind garantarea depozitelor, care să se refere cel puţin la: tipurile de depozite garantate, respectiv, excluse de la garantare, nivelul plafonului de garantare, modul de calcul al compensaţiei, documentele, condiţiile şi formalitaţile ce ar trebui îndeplinite pentru a beneficia de repectiva compensaţie.
De asemenea, instituţia de credit are obligaţia expresă de a-l informa pe respectivul deponent şi cu privire la faptul că depozitul bănesc al acestuia nu intră în categoria celor garantate. Aceste categorii de depozite sunt expres prevăzute de lege şi se referă, printre altele, la: depozite la instituţia de credit respectivă, aparţinând, după caz, administratorilor acesteia, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, auditorilor, acţionarilor semnificativi, inclusiv membrilor familiilor acestora, respectiv, soţ/soţie, precum şi rudele şi afinii de gradul întâi, dar şi ale terţelor persoane ce acţionează în numele acestora etc. De asemenea, nu sunt garantate depozitele nenominative.

Toate instituţiile bancare din România sunt înscrise la Fond sau sunt şi bănci….”descoperite”, din acest punct de vedere?
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, toate instituţiile de credit autorizate de către BNR sunt obligate să participe la Fond şi ca urmare, practic, acestea sunt membre ale Fondului. Calitatea de participant la schema de garantare, respectiv, de membru al Fondului implică obligaţia pentru instituţiile de credit respective de a participa la constituirea resurselor băneşti ale Fondului, prin plata unor contribuţii anuale iar, pe de altă parte, dreptul deponenţilor la respectiva instituţie de credit de a beneficia de compensaţii băneşti, în cazul constatarii indisponibilizării depozitelor băneşti.
În condiţiile în care România a devenit membru al UE cu drepturi depline, se impun câteva precizări. Astfel, depozitele plasate la sucursalele instituţiilor de credit cu sediul în alte state membre, care operează în ţara noastră, sunt garantate de schema din statul de origine, în condiţiile prevăzute de legislaţia aplicabilă în acel stat. Pe de altă parte, o sucursală din România a unei instituţii de credit, având sediul într-un alt stat membru, poate avea calitatea de participant la Fond, la cererea acesteia, în cazul în care în ţara de origine a acesteia este stabilit un plafon de garantare inferior celui practicat în România şi/sau o arie de garantare mai restrânsă decât în România. Este de menţionat că, în astfel de situaţii, participarea se face numai pentru diferenţa de plafon de garantare şi/sau de sfera de garantare.

Au fost cazuri de intervenţie a Fondului pentru a despăgubi deponenţii? Câte cazuri şi care este suma totală?
Din păcate, economia României şi – mai exact – sectorul bancar a trecut şi printr-o astfel de experienţă, inevitabilă poate într-o perioadă de tranziţie de la un sistem economic la altul. După cum se ştie, la vremea respectivă, a primilor ani de tranziţie la economia de piaţă, lipsa de experienţă şi a unor reglementări şi supravegheri bancare bine puse la punct au contribuit la intrarea unor bănci în faliment. Până la 30 iunie 2009, Fondul a efectuat plăţi de compensaţii însumând 512,2 milioane lei, pentru despăgubirea deponenţilor persoane fizice, la un număr de şapte bănci, care au intrat în faliment în perioada 1999 – 2006.

Care este acum plafonul de garantare şi cum se procedează pentru a primi despăgubiri, dacă o bancă intră în faliment?
Plafonul de garantare reprezintă nivelul maxim al garantării per deponent si per instituţie de credit şi care, în prezent, se situează la un nivel reprezentând echivalentul în lei a sumei de 50.000 euro. Echivalentul în lei al plafonului de garantare şi respectiv al sumelor în valută, care se iau în considerare la determinarea compensaţiilor, se calculează prin utilizarea cursurilor de schimb valutar pentru valutele respective, comunicate de BNR la data la care depozitele au devenit indisponibile. Nivelul compensaţiei ce urmează a fi efectiv plătită unui deponent se determină prin deducerea din sumă a tuturor depozitelor garantate deţinute de deponentul garantat la respectiva instituţie de credit, la data la care depozitele au devenit indisponibile, a valorii totale a creanţelor exigibile, la aceeaşi dată, la instituţia de credit asupra respectivului deponent. Compensaţia de plătit, în astfel de situaţii, este limitată la nivelul plafonului de garantare legal stabilit.
Este de menţionat faptul că nu se datorează şi nu se acordă compensaţii pentru depozitele rezultate din tranzacţii în legătură cu care au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare pentru infracţiunea de spălare a banilor. Stabilirea de către Fond a existenţei unor asemenea cazuri se face pe baza informaţiilor primite de la autoritaţile competente, de la instituţia de credit ale cărei depozite au devenit indisponibile ori de la lichidatorul desemnat de instanţă, după caz. Un element important îl constituie şi faptul că – pentru compensaţiile primite – deponenţii garantaţi sunt exceptaţi de la plata oricăror comisioane, taxe sau impozite. Potrivit prevederilor legale în vigoare, recent modificate în conformitate cu ultimele decizii luate la nivel Comunitar, plata compensaţiilor trebuie să înceapă în termen de cel mult 20 zile lucrătoare de la data la care depozitele în cauză au devenit indisponibile. În cazuri absolut excepţionale, Banca Naţională a României poate – la solicitarea Fondului – să prelungească termenul respectiv cu maxim 10 zile lucrătoare. De asemenea, legea prevede şi obligaţia informării corespunzătoare a deponenţilor cu privire la: instituţiile de credit mandatate să facă plata compensaţiilor, perioada în care se fac plăţile respective, procedura de obţinere a compensaţiilor, în cazul în care acestea nu sunt solicitate în termenul stabilit, modalitaţile de plată, documentele, condiţiile şi formalitaţile necesare pentru obţinerea compensaţiilor, precum şi cu privire la procedura de soluţionare a contestaţiilor referitoare la listele pe baza carora se face plata compensaţiilor. În ceea ce priveşte creanţele deponenţilor – altele decât cele plătite de Fond, în limita prevăzută de lege – vor putea fi compensate din averea instituţiei de credit, în conformitate cu prevederile legale în domeniu.

Investitorii iau în vizor proprietăţile de calitate, ale căror preţuri au ajuns aproape de nivelul minim

„Criza imobiliară mondială dă semne că începe să se disipeze”, a subliniat Manuel Negrao, preşedintele Confederaţiei Imobiliare Europene (CEI), în cadrul Conferinţei Naţionale a Agenţilor Imobiliari din România (CNAIR). Observaţia sa pare să fie îndreptăţită – cel puţin pe piaţa europeană a birourilor. „Începutul lui 2010 confirmă previziunile noastre conform cărora acest an va fi unul de stabilizare. Pieţele imobiliare îşi revin treptat de la minimul atins în 2009. Totuşi, deoarece situaţia economică nu s-a normalizat încă, până la redresarea totală ne aşteaptă un drum cu multe capcane. Se anticipează că redresarea va fi fragilă şi neuniformă pe continent”, se arată în cel mai recent raport de piaţă al companiei de consultanţă BNP Paribas.

Creşte activitatea de investiţii şi închiriere
Unul dintre indiciile de revenire a pieţei europene este reprezentat de creşterea cu circa 9% a Indicelui European al Investiţiilor calculat de BNP Paribas, în concordanţă cu trendul ascendent iniţiat în al doilea semestru al anului trecut. Principala ţintă a investitorilor care tatonează acum pieţele europene sunt oportunităţile apărute în urma crizei – proprietăţi de calitate, ale căror preţuri se situează aproape de pragul minim.

Un al doilea semnal încurajator este dat, pentru al doilea trimestru consecutiv, de creşterea cu 8,6% a Indicelui European al Ratei de Ocupare a Birourilor. Astfel, activitatea de închiriere s-a majorat în mai toate pieţele analizate, ca urmare a relocărilor derulate de companii în vederea reducerii costurilor. Exact pe aceeaşi direcţie se înscrie piaţa bucureşteană de birouri. Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, volumul închirierilor din Capitală a crescut cu 20%, ajungând la aproximativ 63.000 de metri pătraţi.

Tot pe o direcţie ascendentă s-a situat şi Indicele European al Chiriilor pentru birouri de clasa A, care a crescut cu 3,9% în primul trimestru al anului. Cu toate acestea, chiriile medii din zonele secundare se află încă în scădere. Pe o traiectorie descrescătoare se înscrie încă şi Bucureştiul, unde chiriile s-au diminuat cu 15-25% de la începutul anului trecut până acum, în funcţie de calitatea, localizarea şi gradul de ocupare a proprietăţii.

Randamentele scad în zonele căutate
Un alt trend ce a putut fi observat în primul trimestru al acestui an constă în scăderea, pentru al treilea trimestru consecutiv, a Indicelui European al Randamentelor. Competiţia dintre cumpărători şi raritatea proprietăţilor determină micşorarea randamentelor pentru clădirile de birouri de clasa A, explică reprezentanţii BNP Paribas. Nu aceeaşi situaţie se regăseşte şi pe pieţele europene secundare. În Bucureşti, spre exemplu, randamentele pentru proprietăţile de clasa A au crescut de la 8,5% în trimestrul I din 2009 până la circa 9% în aceeaşi perioadă din 2010, în contextul în care nivelul maxim atins anul trecut a fost de 9,5%.

Majoritatea ofertelor prezentate în cadrul Project Expo vor avea ca ţintă populaţia cu venituri medii

Între 7 şi 9 mai va avea loc târgul imobiliar Project Expo. Ca şi la cele şase ediţii precedente, intenţia organizatorilor este să atragă prin preţurile accesibile oferite de către vânzători. Una dintre cele mai ieftine locuinţe disponibile spre vânzare în cadrul târgului este reprezentată de o garsonieră ce va putea fi achiziţionată cu 38.000 de euro. Preţul include atât TVA de 5%, cât şi un loc de parcare gratuit. Locuinţa face parte din ansamblul Scandinavia Residence, situat pe Şoseaua Alexandriei. Proiectul este alcătuit din 550 de apartamente cu una, două şi trei camere.

O altă ofertă accesibilă ca preţ este disponibilă pe segmentul terenurilor de data aceasta. Astfel, cumpărătorii interesaţi de construcţia unei case ar putea fi interesaţi de achiziţia unor loturi de teren cu 10 euro pe metru pătrat situate lângă DN1, la 30 de kilometri de oraşul Braşov. Parcelele au suprafeţe cuprinse între 700 şi 1.000 de metri pătraţi şi dispun de un front la stradă de minimum 12 metri. Cumpărătorii pot demara imediat lucrările de construcţie, fie că este vorba de locuinţe, spaţii comerciale sau de birouri. Potrivit informaţiilor Braşov Invest, firma care se ocupă de tranzacţionarea terenurilor, cei care au achiziţionat loturi până acum au ridicat deja două case de vacanţă, alte cinci-şase imobile fiind în faza de construcţie.

Flexibilitatea vânzătorilor și disponibilitatea acestora de a negocia ratele reprezintă un mare plus în ochii cumpărătorilor de locuințe

Pe lângă prețul apartamentului, mai există un alt element esențial luat în calcul de cei care intenționează să-și achiziționeze un apartament: flexibilitatea în ceea ce privește finanțarea. “În 2010 vor reuși să vândă dezvoltatorii care înțeleg să accepte un profit mic, dar, în aceeași măsură, să ofere și soluții de finanțare cumpărătorilor”, spune Mihaela Pană, directorul departamentului rezidențial al DTZ Echinox.

Accesarea unui credit, mai facilă decât în 2009
În ultimul an și jumătate, una dintre cele mai atractive modalități de plată apărute pe piață au fost așa-numitele rate la dezvoltator. Principalul avantaj al acestora constă în neimplicarea băncii în procesul de achiziție. Reprezentanţii biroului de vânzări al complexului Gran Residencia au instituit acest sistem de plată la începutul acestui an. Motivul este unul evident: existenţa unor clienţi care îşi puteau permite plata unor rate lunare, dar, din cauza condiţiilor “nescrise” ale băncilor, nu puteau accesa totuşi un credit. Deocamdată însă, spun reprezentanții Gran Residencia, nu au vândut niciun apartament prin acest sistem. Dacă în a doua jumătate a lui 2009 era o cerere foarte mare pentru această facilitate, acum oamenii îşi pot lua mai uşor un credit, încearcă aceștia să explice situația.

600 de apartamente în rate de până la 10 ani
În ciuda relativei relaxări a creditării generate de programul Prima Casă, sistemul de rate la dezvoltator continuă să stea în picioare. Principala țintă a acestui instrument de marketing este reprezentată de cumpărătorii care dispun de resurse financiare dar fie nu se califică pentru un credit, fie vor, pur și simplu, să excludă banca din tranzacție. Dovadă că un asemenea public există este faptul că vânzătorii de locuințe continuă să i se adreseze – uneori “în masă”. Un exemplu concludent în acest sens este dat de unul dintre investitorii majori de portofoliu activi în piața românească. Astfel, Benevo the Homes Store aplică sistemul de rate la dezvoltator în toate ansamblurile în care deține locuințe, în București și Brașov: Rose Garden, Primăvara Ghencea, Quadra Place, Green Lake, Felicity, Cosmopolis, Citadella, Seasons. Per total, este vorba de circa 600 de apartamente disponibile spre vânzare prin această modalitate de finanțare. “Am lansat sistemul de plată în rate în 2009, cu produsul pe trei ani, în condițiile în care accesul la credite era mult restricționat, ca o măsură de impulsionare a vânzărilor”, spune Oana Ivan, general manager Benevo. La ora actuală sunt disponibile trei produse: pe o perioadă de trei, cinci și 10 ani. “Cerințele clienților noștri sunt însă mult mai diverse decât atât și atunci, pornind de la câteva date fixe (avans 10%, perioadă maximă de 10 ani, dobândă fixă), oferim soluții adaptate fiecărui client”, completează Ivan.

Valoarea plăților lunare, negociabilă
Dincolo de multiplele posibilități oferite de piață la ora actuală, din punctul de vedere al cumpărătorului, o întrebare rămâne totuși decisivă: ar trebui sau nu să achiziționeze un apartament în rate de la vânzător? Avantajele acestui sistem sunt clare și decurg, în cea mai mare parte, din neimplicarea băncii în tranzacție. În primul rând, este vorba de eliminarea necesității de calificare pentru un credit, ceea ce duce la o reducere considerabilă a formalităților și la evitarea documentației justificative de venit. Un alt avantaj este reprezentat de ratele flexibile, negociabile, acest punct fiind dublat de dobânda fixă practicată de Benevo.

Perioadă de achitare mai mică decât la un credit
Pe de altă parte, potrivit Oanei Ivan, dezavantajele ratelor la dezvoltator stau în dobânda ceva mai mare comparativ cu a altor produse bancare ipotecare și în perioada de creditare mai redusă. Aceasta din urmă face ca ratele lunare să fie mai puțin accesibile comparativ cu ratele la un credit pe o perioadă de 30 de ani. Spre exemplu, pentru un apartament de 63 de metri pătrați în complexul rezidențial Rose Garden, ce costă 68.000 de euro, rata minimă lunară de plată este de 459 de euro, după achitarea unui avans de 10%. Pentru o locuință cu trei camere în același ansamblu, rata ar fi de 614 euro, la un preț total de 91.000 de euro. Un alt dezavantaj important al ratelor la dezvoltator îl reprezintă riscul de pierdere al apartamentului. “Prin neplata timp de trei luni a ratelor, contractul devine nul și clientul pierde sumele achitate”, spune Oana Ivan. Un sistem de protecție a clientului în caz de neplată este oferit de ansamblul rezidențial City Lights din Pipera. Începând cu al doilea an de plată, cumpărătorul poate amâna achitarea oricăror cinci rate pe durata celor zece ani de „creditare” la dezvoltator.

Populaţia cu venituri scăzute care visează totuşi la achiziţia unei locuinţe poate avea motive de bucurie.

Ioan Andreica, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a declarat că Guvernul are în pregătire un program ce vizează construcţia de locuinţe sociale prin intermediul unor parteneriate public-private. „La astfel de locuinţe ar trebui să aibă acces populaţia cu venituri medii care nu-şi poate cumpăra o locuinţă nici chiar prin Prima Casă”, a subliniat acesta.

Scopul unui astfel de program este de a putea construi nelimitat, cu participarea statului, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări. Asta pentru că, pe termen lung, statul n-o să aibă niciodată fonduri pentru construcţia de locuinţe sociale pe cont propriu.

Deocamdată, acest program se află în faza de discuţii la nivelul Guvernului. În 1-2 ani, estimează Andreica, ar putea fi înfiinţate societăţi publice cu capital mixt (privat, local, de stat) care să poată derula astfel de lucrări.