Cumpărarea unei proprietăţi la un preţ peste nivelul pieţei este principalul risc pe care şi-l asumă un cumpărător care derulează o tranzacţie pe cont propriu

Marius P. ilustrează perfect tiparul de acţiune al cumpărătorului român de locuinţă. El a început să caute un apartament în primăvara anului trecut, cu intenţia de a evita, pe cât posibil, plata unui comision către o agenţie. Când găsea câte o proprietate care se încadra în bugetul său de 50.000 de euro, mergea la vizionări. De multe ori a dat şi peste agenţi, în funcţie de proprietăţile pe care le găsea. Impresia lăsată de o bună parte dintre aceştia nu a fost una tocmai bună: unii nu văzuseră niciodată proprietatea pe care încercau să o vândă, alţii nu ştiau preţul exact, iar ceilalţi nici măcar nu discutaseră cu proprietarul înainte de vizionare. După o vreme, Marius P. a renunţat la căutare. A revenit în scenă abia în luna februarie a acestui an, cu un credit garantat prin Prima Casă în valoare de 60.000 de euro. După trei luni de căutări, a găsit în sfârşit ceea ce dorea: un apartament cu două camere în zona Dristor-Nicolae Grigorescu, scos la vânzare direct de proprietar, la un preţ de 58.000 de euro. Acum se află în proces de achiziţie a locuinţei. Deşi se bucură de această reuşită, Marius P. se gândeşte şi că, dacă ar fi găsit din start o agenţie imobiliară profesionistă, ar fi scutit mult din timpul, efortul şi chiar banii pierduţi în procesul de căutare.

Precauţia adusă de criză, binevenită
Victor Zaharia, Associated Broker în cadrul Coldwell Banker, se numără printre cei care nu se sfiesc să recunoască că agentul imobiliar nu se bucură de o imagine pozitivă în piaţa românească. „S-a ajuns la această imagine proastă pentru că oamenii vroiau să vândă şi cumpere mult şi repede”, explică el. În perioada de boom, cea mai mare parte a agenţilor nu făceau consultanţă, ci doar vânzări. Aşa se câştigau bani mulţi şi repede. Este evident că nu toţi jucătorii din piaţă se încadrau în această categorie, chiar dacă erau astfel percepuţi.
Zaharia crede că, din acest punct de vedere, criza a avut şi efecte pozitive. Ea l-a făcut pe consumator să se gândească de zece ori înainte să cumpere, să evite deciziile pripite de a-şi cheltui banii şi să fie dispus să-şi ia un aliat în acest proces. Acesta ar reprezenta tiparul occidental de a face o achiziţie imobiliară: unul în care clientul caută, mai întâi de toate, agentul potrivit, în care poate avea încredere, după care îi încredinţează acestuia misiunea de a-i găsi locuinţa potrivită.

Stabileşte o relaţie cu agentul!
Pentru ca trecerea la un asemenea model de acţiune să aibă loc, distincţia dintre o agenţie imobiliară profesionistă şi una ce oferă servicii de slabă calitate se dovedeşte crucială pentru cumpărător. Zaharia spune că primul pas în deosebirea celor două categorii este calitatea listingului (oferta postată pe internet – aceasta reprezintă acum cea mai rapidă modalitate de a ajunge la o proprietate şi, de multe ori, la o agenţie). „Proprietatea unei agenţii imobiliare profesioniste este „împachetată” bine, are descrieri coerente şi fotografii de calitate”, subliniază reprezentantul Coldwell Banker. Cel de-al doilea punct în evitarea unor servicii slabe constă în stabilirea unei întâlniri cu brokerul, înainte de a efectua orice vizită, în care clientul să-i explice detaliat ce anume îşi doreşte. „La acea „consultaţie”, clientul o să simtă dacă agentul este profesionist sau nu, dacă ştie ce face”, spune Zaharia. Un al treilea pas are loc în momentul vizionării apartamentului şi constă în analizarea relaţiei agentului cu proprietarul, care ar trebui să fie una solidă şi bazată pe încredere. „La prima vizionare îţi dai seama clar cum e agentul”, completează brokerul Coldwell Banker.

Să pierzi 3.000 sau 30.000 de euro?
Cel mai adesea, când vine vorba despre a apela sau nu la o agenţie imobiliară, cumpărătorul vede doar partea goală a paharului: aceea de a fi nevoit să plătească nişte bani în plus la finalizarea tranzacţiei. Dincolo de acest dezavantaj perceput, există şi beneficii pe care puţini le iau în seamă. Zaharia spune că, de cele mai multe ori, consumatorul final nu este pregătit pentru o asemenea tranzacţie importantă, pe care o face o dată sau de două ori în viaţă. „Apelând la o agenţie profesionistă, cumpărătorul se simte confortabil emoţional, iar aceasta îl ajută să depăşească anumite pericole”, subliniază el. În primul rând, este vorba de un pericol de natură financiară: acela de a cumpăra la un preţ mai mare decât nivelul real al pieţei. „De multe ori, ca să economisească 3.000 de euro, clientul poate pierde şi 30.000 de euro, fără ca măcar să ştie acest lucru”, spune reprezentantul Coldwell. Un studiu efectuat recent de www.imobiliare.ro a relevat că agenţii imobiliari par mai ancoraţi în realităţile noii pieţe, preţurile practicate de ei fiind cu până la 8,5% mai mici decât cele ale proprietarilor. “Proprietarii tind să îşi seteze aşteptările prea sus, raportându-se în mod subiectiv la poveştile de succes ale altor proprietari care au reuşit să încheie tranzacţii spectaculoase în perioada de vârf a pieţei”, susţine Adrian Erimescu, director general www.imobiliare.ro.

Un alt pericol de care un agent îşi poate feri clientul ţine de partea legală ce trebuie avută în vedere în orice tranzacţie. Spre deosebire de un cumpărător neavizat, un agent profesionist are cunoştinţele necesare pentru verificarea unor acte sau proceduri. Un avantaj deloc de neglijat este şi că acesta din urmă dispune de o bază de date ce acoperă o bună parte din piaţă, având astfel la dispoziţie un instrument realist de comparaţie a ofertelor.

31 Răspunsuri la

“Trei paşi în evitarea unei agenţii imobiliare neprofesioniste”

  • ….este o batjocura ce sume pretind asa zisi “vanzatori” de case de la tara,dar vi se pregateste ceva frumos cat de curand,ceva impozitel de solidaritate pentru mai mult de una casa care nu este inchiriata,statul ar trebui sa puna termen,daca imobilulul este cumparat pentru reva……. prin declaratie pe proprie raspundere data in fata notarului public,sa zicem de 3 luni in care sa nu platesti acel impozit cand a trecut acel termen automat ANAF-ul isi intra pe rol anuntind ca ai de platit suma de …………….pana in momentul cand se face dovada ca este vandut sau inchiriat.Atunci si acei vanzatori ar reveni cu piciorele pe pamant si ar fi interesati sa-si vanda imobilele la preturi rezonabile,ca sa nu intre postura de rau platnic fata de stat.Dar la noi e ca la nimeni in lume,niste ziduri de pamant ridicate fara pic de geometrie se pune pe ziduri niste tigle”clasice”interiorul cu loc pentru soba,geamuri si usi luate de la oras,cele schimbate si aruncate de la apartamente,puse de forma in acele ziduri de pamant,mai pune si niste polistiren,asa ca sa faca impresie la cumparator si bineinteles aici se aplica si cresterea de pret,uite vezi casa izolata termic geamuri bla,bla, are si pod si loc de parcare iar in grajd este garajul, apa este naturala,izvor acolo in vale(o groapa facuta in graba)plina cu apa de ploaie,este si baie si wc cu alta groapa de scurgere langa izvorul natural,si uite asa se ajunge la sume de sute de mii de ron. o casa la tara,a uitasem sa va spun ca are si apa de cluj si gaz dar sunt in zona inca nu este racordata dar este in plan pana la ………….sa se introduca asa ca este un mare “avantaj”sa-ti poti cumpara o casuta la tara ca in loc de 3 camere gasesti numai una si doua alte incaperi sunt aiurea(si camara sau un fel debara tot camera este) sunt multe,sa va dumnezeu spo,r vanzatorilor de chilipir,sa auzim de bine.

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • ……sunteti niste profitori mai vreti si bani pentru vizionare, huu, nu am voie sa negociez cu proprietarul,este dictatura privatului sau a firmei de imo….,ati pus monopol pe aceasta bransa ,dar vi se termina ghemul in cateva luni,ati ajuns ca cei care vand legume si fructe,sa ajungeti acolo unde doresc eu………….pa si pu……..

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • ………parca se vand campuri petrolifere,aurifere asa preturi stim sa punem pe o palma de pamant,dar treziti-va la realitate,pe 1mp. nici un wc nu poti sa faci.Si culmea se vand facilitati care sunt “in zona”cca 1000 de metri, te abureste ca totul este ok.cand soliciti actele se incurca treaba rau de tot,terenul sau casa(din pamant cu niscaiva barne de lemn cariat)nu este a celui care a pus pretul si este un oarecare ins care a pus mana pe niste acte de propietate de la oameni amarati,promitindu-le ca le da si lor o suma oarecare din suma obtinuta din vanzare.Casele de la tara dupa unii au dotari ca la oras,ha ha daca a pus o usa de apartament de la gunoi si un geam tot din ala are de toate,inclusiv pod,loc de parcare in curte si garaj!!!!si mai are la poarta dar nu curte,gaz,contor de apa!!sic!!!si fosa se…ca ca asa e modern,acoperis Lindab!!!!la casa construita in 1900……toamna. Sa fim seriosi,sa stam drept si sa judecam dupa cum ne este hardul…sa auzim de preturi rezonabile…

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • Agenti neseriosi..???…hai sa o lasam “balta”…Voua viitorilor cumparatori de apartamente ar trebui sa va fie rusine…sunteti niste banditi crescuti in tara asta de banditi, nu stati decat cu gandul ca dati un comision la agentie dupa ce ati cautat ca fraierii luni intregi si nu ati gasit nimic , nu stiti decat cum sa fentati agentia imobiliara dupa ce agentul va gasit apartamentul dupa care stati cu limba scoasa de-un cot, toti cumparatorii sunt niste hoti si banditi

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • Buna ziua
    In primul rand felicitari pentru articol.
    Eu consider ca parerile desi impartite sunt in totalitate adevarate. Si persoanele care considera ca sunt destui de multi agenti imobiliari neprofesionisti au dreptate, dar si persoanele care considera ca destul de putini Clienti se comporta onest si onorabil sunt in cunostiinta de cauza. Din pacate pana in momentul in care nu va fi aprobata o lege clara, despre drepturile si obligatiile agentiilor imobiliari dar si ale Clientilor colaborarea Agentie imobiliara-Client nu va fi una foarte buna. Sau infiintat uniuni ale agentiilor imobiliare, se fac cursuri pentru acreditarea agentilor imobiliari dar nu este suficient pentru ca sa poata fi eliminati cei care profeseaza aceasta meserie dar o si fac de rusine. Uniunile agentilor imobiliari create au incercat sa ajunga la legislativ si sa le ceara aprobarea unei legi care sa guverneze activitatea agentiilor imobiliare dar din pacate mare lucru nu sa reusit. Eu lucrez in bransa de ceva vreme si cred ca de multe ori comisionul perceput de unele agentii este destul de mare si ar trebui mult diminuat dar mai cred ca si unii Clienti si nu putini, trebuie sa inteleaga ca daca cer ca o Agentie imobilara prin reprezentantii ei sa se comporte profesionist este imperios necesar ca acest lucru sa fie reciproc.
    Parerea mea este ca si comisionul sa fie perceput numai de la proprietar?locator dar cumparatorul/lacatarul sa plateasca o taxa de vizionare(modica undeva la 20-30 ron, bineinteles ca pentru distante mai mari si sumele sa fie la fel) pentru fiecare imobil vizionat. In acest fel ar putea fi eliminati Clientii care fac turism imobiliar. Nu pot sa cred ca un Cumparator care doreste sa cumpere un imobil nu este de acord cu plata acestei taxe de vizionare atata timp cat Agentia imobiliara trebuie sa ii prezinte exact ce doreste si nu altceva, caz in care nu numai ca ar trebui returnati banii Clientului dar ar trebui platita si o despagubire. In ceea ce ii priveste pe proprietari eu consider ca ramane la propria alegere daca apeleaza sau nu la o agentie imobiliara ,daca dau sau nu exclusivitate unei anumite agentii, atata timp cat se comporta onest si nu fac concurenta agentiei cu care tocmai a semnat un contract, publicand in ziar anuntul privind vanzarea/inchirierea dar la un pret mult mai mic. Cei care lucraza in bransa stiu foarte bine la ce ma refer si daca ar fi sa descriu toate problemele si neajunsurile agentiilor imobiliare dar si ale Clientilor cumparatori/vanzatori ar trebui inca multe de scris si explicat.

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • Dnule Ali… aveti dreptate, dar doar PARTIAL! Si o sa va spun de ce: pentru ca in alte tari mai exista o notiune care la noi lipseste cu desavarsire atat din partea majoritatii agentilor imobiliari cat si din partea majoritatii clientilor acestora. Aceasta notiune poarta numele de ETICA!!! De ce spun asta? Pentru ca pe langa aspectul prezentat de dumneavoastra, se mai practica si exclusivitatea in acele tari de care vorbiti dumneavoastra! Stiti ce inseamna acest lucru? Un vanzator lucreaza cu o singura agentie imobiliara, pentru o perioada X de timp! Pe acel vanzator nu-l intereseaza cheltuielile agentiei… vizionari, etc. Agentia se ocupa de tot! El stie ca daca agentia ii vinde imobilul in termenul X prevazut in contract… el are de plata suma Y.

    La noi stiti ce inseamna exclusivitatea? Va spun eu! Propui unui vanzator acest lucru si te trezesti ca vrea 5000 Euro ca sa-ti dea exclusivitate! E normal? Nu! Atata timp cat “bijnita” e in floare… si nu doar din partea agentilor imobiliari… fiecare persoana care activeaza pe piata imobiliara va avea de suferit!

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • din pacate in Romania nu exista experienta si profesionalism in piata imobiliara in comparatie cu alte tari europene; tari in care agentia nu joaca rol de intermediar ci de vanzator…adica achizitioneaza imobilul, il restaureaza in functie de target dupa care il vinde. cu asta cred ca am spus multe. astept cu nerabdare sa scapam de “bijnitza” asta de 2 bani…noroc

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
    • Ali, cu regret iti spun ca nu esti informat/a. Agentia imobiliara peste tot in lume are rol de prestator de servicii sau cum iti place tie sa spui de ” intermediar”. Cei care achizitioneaza proprietati imobiliare pentru a le renova si revinde se numesc investitori. Ce este cu adevarat trist in minunata noastra tare, suntem noi, oamenii care o populam si nu pentru ca am fi prost pregatiti sau neprofesionisti, pentru faptul ca suntem atat de negativisti si cautam sa promovam tot ce gasim rau in jurul nostru, fara sa vedem oamenii si lucrurile minunate care ne inconjoara. Sunt foarte multi agenti imobiliari profesionisti, bine pregatiti, care au ajutat mii de familii sa-si caseasca caminul mult visat, agenti imobiliari care au fost recompensati cu mii de multumiri de clientii lor. De ce nu gasim articole desore ei? De ce nu vb. nimeni despre ei? Domnilor de la imobiliare.ro, chiar de ar fi toti agentii imobiliari de cea mai proasta calitate umana, nu ar trebuii sa scrieti articole in care sa-i catalogati ca fiind neprofesionisti, nepragatiti,mediocri etc. Si stiti de ce? Pentru ca ei sunt cei care va sustin afacerea. OARE CINE ESTE LIPSIT DE ETICA????????? Daca maine si-ar retrage toate agentiile imobiliare ofertele de siteul dumneavoastra, salariul de luna aceasta oare l-ai mai incasa? va urez o viata fericita doamnelor si domnilor deontologi.

      răspunde
      GD Star Rating
      loading...
  • Din cate observ,in toate aceste comentarii,consumatorii de servicii imobiliare,mai ales potentialii cumparatori,sunt degustati de proasta calitate a agentilor imobiliari,iar…….tipic romanesc,am invatat sa aruncam vina unii pe ceilalti fiindu-ne destul de greui sa ne alocam o parte din vina lucrurilor ce ni se intamplat.Pentru a testa calitatea serviciilor imobiliare,complexitatea informatiilor,calitatea agentului imobiliar,nivelul sau de pregatire,trebuie facut ceva mai mai mult din partea cumparatorilor decat a suna la o agentie imobiliara si a cere agentului sa-l ia pentru vizionare,doar cand are cumparatorul timp,de unde vrea acesta,serviciu,acasa,etc.Recomand potentialilor cumparatori de a lucra si a apela doar la serviciile agentilor imobiliari profesionisti,membrii APAIR(se pot identifica prin prestanta,imagine,documente,legitimatii)si de a le raspunde acestora la cererea de a venii la sediul unde activeaza agentul ptr a stabilii o relatie de lucru,si unde, in urma unor discutii, se vor decide clar pasii ce trebuiesc urmati in finalizarea cu susucces a cautarilor.Cu totii sunteti intrigati ca cumparatori ca nu ati gasit agenti care sa va reprezinte interesele.Cati dintre dvs. ati fost dispusi pana acum sa semnati un contract de reprezentare cu agentul imobiliar,contract care sa va asigure asa cum doriti doar reprezentarea intereselor dvs,dar care sa va si oblige la plata unor sume de bani conform serviciilor de calitate prestate de care doriti sa beneficiati? Haideti domnilor consumatori de servicii imobiliare, incercati sa cereti servicii de calitate prin simpla atitudine a dvs fata de agentii imobiliari.Bineinteles,nu toti agentii imobiliari ci marea parte dintre ei sunt exact asa cum ii descrieti dvs,lucru care ma dezgusta si pe mine cu toata ca ma numar si eu printre agentii imobiliari ai acestei tari,cu diferereta majora de calitate.
    Sper ca m-am facut oarecum inteles si………..

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • Dnule Horea… aveti dreptate… nu exista un clasament al agentiilor/agentilor imobiliari. Parerea mea este ca va puteti da seama daca un agent imobiliar este serios sau nu din 3 lucruri:
    1. Vi se spune din start, la primul contact telefonic, in ce conditii se realizeaza colaborarea dumneavoastra (comision). Astfel indiferent care ar fi valoarea tranzactiei, dumneavoastra stiti cat trebuie sa-i dati!
    2. Vi se comunica daca pretul oferit/cerut de dumneavoastra este unul conform preturilor de pe piata… cu exemplificari!
    3. Dupa prima sau a doua vizionare. Daca va duce in alte locatii decat cele solicitate de dumneavoastra, va arata imobile cu alte caracteristici decat ceea ce ati solicitat… e clar ca acel agent nu va va reprezenta niciodata interesele!

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • @Horea

    Agentii imobiliari din asociatia noastra APAIR sunt in lista de aici http://www.apair.ro/membri/lista-membri care au aderat la un cod etic http://www.apair.ro/despre-noi/codul-etic-1 si au Asigurari de Raspundere Profesionala .
    Profesionalizarea si respectarea legilor existente este principala noastra preocupare. Puteti viziona parerea presedintelui asociatiei nostre dl Dan Negulescu in legatura cu subiectul ,,De ce se feresc cumparatorii de agentiile imobiliare,, aici http://www.bloombiz.ro/video-player/de-ce-se-feresc-cumparatorii-de-agentiile-imobiliare-

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • Si totusi D-na Stefania Trandafir, cum putem afla practic cele mai profestioniste agentii sau cei mai profesionisti agenti imobiliari. Exista undeva un clasament? APAIR nu ar putea da publicitatii un asemenea clasament, eventual cu alocare de “stelute”/”margarete”/ etc, ca la hoteluri/pensiuni?
    Noi cei care vrem sa cumparam/vindem, dupa ce ne ghidam? Ce garantii am putea avea in alegerea unei agentii sau agent, pentru a minimiza riscul de a avea de a face cu agenti/agentii ne-profesionisti/ne-profesioniste? (fara legitimatii sau insigne…). Multumesc.

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • tocmai azi am fost sa semnez un precontract la un apartament si sa vezi surpriza:
    agentul cu care am discutat aseara era foarte bine” intentionat” si parea ca tine cu noi cumparatorii. Cand am ajuns la notorul nostru apartamentul era ipotecat si suprafata din acte era mai mica decat ce ne povestise el ( cica cadastru era facut prost, defapt sup. reala este cea care o zice el nu cea din cadastru) si tot asa vrajeli bla bla bla AGENTII MINT DE STAU APELE (Apropoo era de la RASIG GROUP ) , si venis e si cu directorul sa ne vrajasac . PANARAME

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • dupa dv domnilor agenti imobiliari..cit la suta din clientii dv ai fost multumiti de srviciile voastre …eu cred ca 2 %..este cam mult…succes …la agricultura ca la imobile …vax

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
  • Bravo Marius, bun comentariu.Ala este purul adevar.Eu mai am o intrebare : pe agentii imobiliari (cei profesionisti, normal),ce lege si cine-i protejeaza de clienti (aceia care au intentii necurate dupa vizionarea unui imobil, si sunt destui)??
    O zi buna in continuare!!!

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
1 trackback:
  • [...] agentii imobiliari clientilor Program de evidenta pentru agentii imobiliare « Stefan Arhip Trei paşi în evitarea unei agenţii imobiliare neprofesioniste Business Point » Infinit Solutions a lansat Plazafotbal.ro: Fotbalul .. [...]

    răspunde
    GD Star Rating
    loading...
Spune-ţi părerea