La sfarsitul anului 1990, in Romania existau 8 milioane de locuinte, dintre care 2,6 milioane sau 32,7% apartineau statului, iar 5,4 milioane se aflau in proprietate privata. In anul 2009, numarul locuintelor a crescut la 8,4 milioane, dintre care doar 193.000 se mai aflau in proprietatea statului (2,3% din total), in timp ce populatia detinea 8,2 milioane de locuinte sau 97,7% din total. Cu alte cuvinte, in perioada 1991-2009 statul a vandut populatiei peste 2,4 milioane de locuinte, transformand astfel Romania in tara cu cei mai...
Cum a ajuns Romania tara cu cei mai multi proprietari din Europa
Scris de Cristian Orgonas în categoria Ştiri imobiliareDatele INS publicate astazi arata ca, in al doilea trimestru din 2010, pretul real de tranzactionare al locuintelor in Romania a fost cu 7,4% mai mic decat cel din ultimul trimestru al anului trecut, scaderea fata de T1.10 fiind de doar 1,3%, detalii mai jos, click pe grafic pentru marire. In ceea ce priveste evolutia anuala, in T1.10 preturile au fost in medie cu 6,7% mai mici decat in T1.09, iar in T2.10 scaderea a fost de 3,74% fata de T2.09. Pe sectoare ale pietei imobiliare – in cazul apartamentelor, scaderea din primele sase luni...
Datele Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania transmise la solicitarea businessday.ro arata ca, in luna august, numarul tranzactiilor imobiliare a fost de 33.753, cu 13,1% mai multe decat in iulie, si cu 7,6% peste valoarea din august 2009, detalii mai jos, click pe grafic pentru marire. De remarcat ca august a fost luna cu cele mai multe tranzactii din 2010. In primele opt luni din anul curent, numarul tranzactiilor imobiliare a fost de 229.244, cu 4.579 sau 2% peste valoarea inregistrata in primele 8 luni din 2009, insa...
Datele analizate de portalul imobiliare.ro arata ca, in luna septembrie, pretul mediu pe metru patrat solicitat de catre proprietarii de apartamante a scazut la nivel national cu 1,1% fata de august, scaderea fata de septembrie 2009 fiind de 10%. Comparativ cu luna mai, pretul a scazut cu 7,7%, detalii mai jos, click pe grafic pentru marire. De mentionat faptul ca nu pretul in sine este important, ci trendul, iar trendul este in mod evident unul descendent. In Bucuresti, pretul mediu s-a redus cu 3,3% fata de august ajungand astfel la...
Dupa ce au atins un maxim la mijlocul anului 2008, costurile de constructie in cazul cladirilor rezidentiale ar fi trebuit sa scada pe fondul crizei economice si a lipsei cererii, insa situatia dificila de pe piata imobiliara nu a facut decat sa determine o relativa “inghetare” a acestor costuri, nicidecum sa le scada semnificativ. Comparativ cu anul 2005, in acest moment, costurile de constructie sunt cu aproximativ 50% mai mari, Romania situandu-se pe locul doi in UE din punctul de vedere al ritmului de crestere, dupa...
In ultimii 10 ani, cei care au investit in sectorul imobiliar romanesc au trecut de la extaz la agonie, respectiv de la siguranta unor randamente spectaculoase, la iminenta falimentului. Cum aceasta experienta a fost una extrem de interesanta, cred ca merita sa facem o istorie a evenimentelor – sa vedem de unde am plecat in anul 2000, unde s-a ajuns in 2008, si ce efecte a produs criza in 2009 si 2010. Context european In anul 2000, la nivelul UE, sectorul constructiilor a reprezentat 4,9% din PIB, procentul crescand la 5,6% in...
Conform datelor Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania transmise la solicitarea businessday.ro, in luna iulie au avut loc un numar de 29.837 tranzactii imobiliare, cu 1.896 mai putine decat in iunie si cu 803 sau 2.7% mai putine decat in iulie 2009. In primele sapte luni din 2010 au avut loc 195.415 tranzactii, cu 2.118 sau 1% mai multe decat in primele sapte luni din 2009, insa cu 97.616 (-33.3%) mai putine decat in perioada corespunzatoare din 2008. Analizand evolutia din primele sapte luni putem trage concluzia ca, cel putin...
I. Datele Uniunii Nationale a Notarilor Publici arata ca in primele sase luni din 2010, numarul tranzactiilor imobiliare a fost de 165.654, cu 3.007 sau 1.8% mai multe decat in aceeasi perioada din 2009, dar cu 84.138 (sau 33.7%) mai putine decat in primele sase luni din 2008. Dintre acestea, 31.625 de tranzactii au fost realizate in Bucuresti. In mod curios, numarul tranzactiilor imobiliare realizate in iunie a crescut cu 12.7% fata de iunie 2009, ajungand astfel la 31.809 tranzactii. Trebuie totusi spus ca anul trecut, in luna iunie...
Indicele calculat de situl de anunturi imobiliare.ro arata ca in luna august, pretul mediu pe metru patrat cerut de proprietarii care si-au scos la vanzare apartamentele a scazut la nivel national cu 3% comparativ cu luna anterioara, ajungand astfel la nivelul de 1.116 euro. Comparativ cu inceputul anului scaderea este de 9.1%. August a fost a treia luna consecutiva de scadere a preturilor, iar trendul pe piata imobiliara este in mod evident unul negativ. Dupa o relativa si artificiala stabilizare in perioada in care programul...
Datele comunicate astazi de INS arata ca in iunie, cifra de afaceri in comertul cu autovehicule si motociclete a crescut fata de mai cu 15% ca serie bruta si cu 5.8% ca serie ajustata. Comparativ cu iunie 2009 cresterea a fost de 8.4% respectiv 4.9%. In acelasi timp, cifra de afaceri pentru serviciile de piata prestate populatiei a crescut fata de mai cu 0.9% ca serie bruta si cu 0.3% ca serie ajustata, iar fata de iunie 2009 cresterea este foarte mare, de 17.6% brut si 17.4% ajustat. Dupa cum se poate observa mai jos, in iunie cresterea din comert...
1. Datele BNR publicate astazi arata ca in luna iunie, totalul sumelor restante a ajuns la 12.77 miliarde lei, in crestere cu 3.8% fata de mai. Din aceasta suma 5.9% reprezinta intarzierile de pana in 15 zile, 2.7% cele cu o intarziere intre 15 si 30 de zile, 4.7% cele cu o intarziere intre 31 si 60 de zile, si tot 4.7% cele cu o intarziere intre 61 si 90 de zile. Marea majoritate a sumei restante reprezinta intarzieri de peste 90 de zile, respectiv 73.4% din total, iar un procent de 8.7% reprezinta sumele trecute de banci la pierderi, detalii alaturat....
Piata imobiliara – scaderea preturilor devine tot mai evidenta
Scris de Cristian Orgonas în categoria Ştiri imobiliareDupa aproape un an de fluctuatii minore de la o luna la alta, devine tot mai evident faptul ca preturile apartamentelor au intrat pe o noua panta descendenta. Conform indicelui calculat de imobiliare.ro pe baza unui numar de 10.341 de oferte introduse in sistem de proprietari sau agentiile imobiliare, in luna iulie pretul pe metru patrat la nivel national a scazut cu 1% fata de iunie, scaderea din ultimele doua luni ajungand la 3.8%. Fata de decembrie 2009 preturile sunt cu 6.3% mai mici, iar fata de iulie 2009 cu 6%. Pe orase insa scaderile...
Institutul National de Statistica a comunicat astazi datele privitoare la numarul autorizatilor de construire eliberate in iunie, iar cifrele sunt urmatoarele: luna trecuta s-au eliberat 4.549 autorizatii pentru cladiri rezidentiale, in crestere cu 14,6% fata de luna mai 2010 si in scadere cu 4.2% fata de luna iunie 2009. In S1.10 au fost eliberate 19.827 autorizatii, in scadere cu 16,9% fata de S1.09 si cu 32.5% mai putine decat in S1.08, detalii mai jos, click pe grafic pentru marire. Pe de alta parte, o cladire poate avea mai multe...
Intr-un material publicat ieri de Ziarului Financiar, presedintele Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania spune ca “trendul preturilor la apartamente se va schimba odata cu primele semne de revenire a economiei”. In mod normal asa ar trebui sa se intample intr-o tara in care piata imobiliara s-a dezvoltat pe baze cat de cat solide, insa nu este cazul Romaniei. Dincolo de somaj, de executarile silite, de scaderea veniturilor sau aversiunea romanilor fata de creditare, iata cateva motive care ma fac sa cred...
Datele publicate vineri de catre Institutul Bulgar de Statistica arata faptul ca in Bulgaria, pretul mediu de vanzare pe metru patrat a scazut in al doilea trimestru din 2010 cu 0,8% fata de primul trimestru, scaderea fata de T2.09 fiind de 9,7%. De la inceputul anului, pretul mediu de vanzare al locuintelor a scazut cu 3%. In sume absolute, pretul pe metru patrat a ajuns la 971,2 leva sau 495 euro, ceea ce inseamna echivalentul a 1,54 salarii medii brute lunare. Spre comparatie, in Romania, indicele imobiliare.ro indica faptul ca pretul...
Conform unei analize realizata de situl MagazinulDeCase.ro, pretul mediu al locuintelor situate in cartierele de lux din Bucuresti a inregistrat o scadere de aproximativ 7% comparativ cu aceeasi perioada a anului 2009. La nivel general, pretul mediu al apartamentelor din Bucuresti a inregistrat o scadere de aproximativ 20% comparativ cu anul 2009. In ceea ce priveste vanzarile, zona in care este situata proprietatea poate chiar dubla pretul imobilului in unele cazuri . Spre exemplu, un apartament cu 2 camere , utilat si mobilat,...
In sectorul rezidential nu se mai construieste aproape nimic
Scris de Cristian Orgonas în categoria Construcţii, Ştiri imobiliare1. INS: in luna mai 2010, volumul lucrarilor de constructii a crescut fata de luna aprilie 2010, ca serie bruta cu 0,7%, iar ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate a scazut cu 6,6%. Fata de luna corespunzatoare a anului precedent, volumul lucrarilor de constructii a scazut ca serie bruta cu 20,9%, si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 17,3%. In perioada 1.I – 31.V.2010, comparativ cu perioada 1.I – 31.V.2009, volumul lucrarilor de constructii...
Dupa ce in ultimele 12 luni, proprietarii au tinut cu dintii de preturi, iata ca luna iunie aduce prima scadere mai serioasa a preturilor cerute de catre proprietari pentru apartamentele scoase la vanzare. Astfel, conform indicelui calculat de imobiliare.ro, pretul mediu pe metru patrat la nivel national a ajuns la 1.275 euro, in scadere cu 2.8% fata de mai, scaderea de la inceputul anului fiind de 5.3%. Comparativ cu iunie 2009, pretul mediu a scazut cu 6.6%. Acest pret se bazeaza pe analiza unui numar de 11.823 oferte introduse pe situl...
Update: citeste si Indicele imobiliar oficial a pornit cu stangul Mai jos intregul comunicat al INS: Institutul National de Statistica publicat pentru prima data informatii referitoare la evolutia preturilor proprietatilor rezidentiale. Elaborarea metodologiei de calcul a inceput in anul 2008 in baza unei colaborari intre Institutul National de Statistica (INS), Banca Nationala a Romaniei (BNR) si Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (UNNPR). Colectarea informatiilor de la birourile notariale a inceput cu...