Fac vânzări de ceva ani de zile, unii ar zice că sunt mulţi, eu zic că mai mulţi vor fi. De fapt, ca să fiu foarte corect, ar trebui să zic că îmi câştig pâinea din vânzarea de servicii de nişte ani. Iubesc ceea ce fac, pentru că meseria asta îmi dă ocazia să pun zâmbetul pe buzele oamenilor, îmi dă ocazia să-i ajut. Ce ar putea fi mai frumos decât să iţi câştigi pâinea din a ajuta oamenii? Vor fi unii care vor zice să îi scutesc cu asemenea poveşti siropoase, că ne ştiu ei pe...

Am observat că nu mai avem timp. Nu mai avem timp să vedem pe îndelete, nu mai avem timp să fim convinşi că luăm deciziile cele mai bune. Alergăm, adunăm şi vedem noi pe urmă. Zilnic întâlnesc oameni. Zilnic alerg împreună cu ei. Zilnic caut cele mai bune soluţii pentru fiecare. Mă gândesc că ăsta e rostul agentului imobiliar, să caştige timp pentru fiecare dintre cei ce îi solicită serviciile, aşa că nu mă grăbesc niciodată. Important e ca la sfârşit să zâmbim. Şi totuşi...

A trecut ceva vreme de când nu am mai scris nimic şi asta pentru că deşi e vară şi criză, nu mi-am văzut capul de numeroasele solicitări primite, şi ăsta nu e marketing, încă am în soluţionare o parte din ele. S-au întâmplat multe în perioada asta, lucruri despre care voi scrie în alte articole viitoare, însă cel mai important e că am reuşit să ţin o promisiune făcută în urmă cu ceva luni de zile, anume de a dona o parte din câştiguri către japonezi. Sincer, îmi era frică,...

De câteva zile discut cu Costin Capezan de situaţia cumplită a Japoniei. Dezbatem diverse. De la discuţii despre cum ne va afecta economic, până la pălăvrageala tipic românească despre cum vine sfârşitul lumii. Le discutăm pe toate, vorba lui Moromete “după facultăţi”. Nu suntem finanţişti, economişti, suntem doar nişte oameni ce se gândesc cât de ironică e viaţa şi de fragil e tot ce ţine de fiinţa umană. Iată, cea mai tehnologizată societate de pe glob nu a putut interveni în nici un fel când...

În urmă cu 5 săptămâni am hotărât să renunţ la poziţia confortabilă de la imobiliare.ro şi să iau lucrurile pe cont propriu. Spun confortabilă, nu pentru că m-aş fi holbat la tavan 8 ore, ci pentru că ştiam zilnic ce este de făcut, cunoşteam procedurile, cunoşteam piaţa, lucrurile decurgeau, era bine, atâta de bine încât riscam să ajung de la un pur confort profesional la un confort ontologic, iar asta nu îmi era acceptabil sub nici o formă. În urmă cu aproape 6 ani totul era o provocare, o nebunie, un vis....