Ghid imobiliar - sfaturi pentru o tranzacţie reuşită
Încă de la lansare ne-am fixat o ţintă îndrăzneaţă, aceea de a oferi oportunităţi reale de afaceri pentru vizitatorii portalului nostru. Tendinţele actuale înregistrate pe piaţa imobiliară din România indică faptul că ne îndreptăm spre o etapă de maturizare. Piaţa imobiliară va continua să se dezvolte. Oferta va continua să crească, iar cererea va evolua şi ea, chiar dacă ritmul va fi mai puţin accelerat decât până în prezent. Pretenţiile clienţilor finali vor creşte. Se vor pune în balanţă şi se vor analiza avantajele şi dezavantajele alegerii unei anume proprietăţi, care ţin de amplasament, dotări şi echipamente, finisaje, accesul la diferite facilităţi. Va fi nevoie de mai mult timp până la luarea deciziei finale de achiziţie. Pe de altă parte, noile tendinţe în piaţă vor afecta strategia de marketare a ofertelor, fie că vorbim despre agenţiile imobiliare sau persoane fizice, care vor urmări să îşi facă oferta cât mai vizibilă în mediul online, locul unde aceste informaţii vor fi căutate În acest context, este cert că rolul portalurilor imobiliare ca sursă de informare, va fi determinant.
www.imobiliare.ro a identificat această nevoie şi este în măsură de a prezenta o noua facilitate, care, suntem convinşi, va fi bine primită. Lansăm, aşadar, un ghid imobiliar online destinat vizitatorilor portalului, persoane fizice, care se află în faţa unei tranzacţii imobiliare, indiferent de tipul acesteia: închiriere, cumpărare, vânzare, prin sau fără intermediul unei agenţii imobiliare. Pentru că dorim ca acest ghid să prezinte informaţii utile şi să fie mereu în temă cu tendinţele pieţei, vă invităm să îl parcurgeţi, să îl analizaţi şi să îl comentaţi.
Apreciem implicarea dumneavoastră, vom ţine cont de comentariile pe care le veţi trimite şi vă invităm să propuneţi noi teme care să adauge un plus de valoare ghidului imobiliar pe care dorim să îl construim împreună.
- Primul pas: informarea
- Cum vreau să arate locuinţa mea?
- Profilul locuinţei
- După ce criterii aleg o agenţie imobiliară
- Pe cont propriu sau alături de agenţia imobiliară
- Vizita
- Aceasta e casa în care vreau să locuiesc
- Negocierea
- Ce trebuie să analizaţi înainte de a parafa tranzacţia
- Importanţa verificării rezistenţei la seism a imobilelor
- Temelia unei case: proprietarul
- Doresc să vând: singur sau prin intermediul unei agenţii imobiliare?
- Marketarea
- Cum să adăugaţi valoare locuinţei
- Închirierea şi marketarea
- Cum să alegeţi chiriaşii?
- Care este valoarea terenului dumneavoastră?
- Marketarea terenurilor
- Realizarea bugetului
- Tranzacţiile cu terenuri, încotro?
