VALENTIN_ILIE

Deşi majoritatea jucătorilor din real estate rămân încă precauţi, una dintre reţelele de agenţii prezente pe piaţa autohtonă a avut curajul de a deschide 23 de noi sucursale anul trecut. În luna decembrie a anului trecut, Coldwell Banker Affiliates of Romania (CBAR) anunţa deschiderea a 16 noi birouri, dintre care două în Bucureşti şi alte patru în ţară. Compania atingea astfel pragul de nu mai puţin de 36 de sucursale existente la nivel naţional, cu 23 mai multe decât avea în subordine la finele lui 2010....

blocvechi2

2011 a fost un an de stabilizare a preţurilor, cu o variaţie per ansamblu de sub 5% a preţurilor cerute. Deşi, spre deosebire de ultimii doi ani, 2011 nu a fost marcat de ieftiniri spectaculoase ale locuinţelor, el a reprezentat totuşi o piatră de hotar pe piaţa rezidenţială. „Pentru prima dată de la începutul crizei, indicele preţului cerut calculat la nivel naţional a coborât sub pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util, valoarea înregistrată în decembrie 2011 fiind cea mai mică din 2008 încoace”, subliniază...

http://www.dreamstime.com/-image21922648

Astfel de spaţii oferă avantajul unor costuri cu circa o treime mai mici faţă de clădirile office dedicate. În condiţiile economice actuale, unul dintre principalele criterii de selecţie a unui sediu de către companii este reprezentat de raportul optim calitate-preţ. În acest context, multe dintre firmele (active în Bucureşti) care au ales să se relocheze anul trecut – şi chiar cele nou înfiinţate – au optat pentru spaţiile de birouri situate în vile. Potrivit estimărilor reprezentanţilor Esop...

http://www.dreamstime.com/-image21116422

Creşterea interesului pentru închirieri este una dintre schimbările resimţite anul acesta la nivelul căutărilor pe www.imobiliare.ro. Anul ce se apropie de sfârşit a adus o serie de schimbări semnificative atât în structura cererii de locuinţe pe piaţa românească, cât şi, implicit, în raportul cerere-ofertă. Aceasta este concluzia ce a rezultat în urma unei analize efectuate de www.imobiliare.ro. În primul rând, de remarcat este o scădere a ponderii clienţilor interesaţi de achiziţia unei locuinţe,...

danielnistor

În prima parte a acestui an, tarifele practicate de proprietari au crescut uşor în zonele aglomerate ale Capitalei. Chiar dacă piaţa spaţiilor comerciale stradale nu a scăpat neatinsă de efectele crizei economice, anul ce se apropie de sfârşit a confirmat semnalele de stabilizare ce începuseră să se facă simţite încă din 2010. Daniel Nistor (foto), account manager în cadrul departmentului de retail al CBRE, spune că, din a doua jumătate a anului trecut, în Capitală s-a înregistrat o creştere a cererii...

http://www.dreamstime.com/-image21971303

În ansamblurile proiectate şi construite înainte de criză, o unitate locativă cu două camere poate ajunge să coste şi 100.000 de euro. În perioada de boom, majoritatea dezvoltatorilor prezenţi pe piaţa imobiliară bucureşteană au proiectat locuinţe prea mari şi prea scumpe pentru bugetul românului de rând. În acest proces, mulţi dintre ei s-au bazat pe cererea nerealistă venită din partea investitorilor, care erau interesaţi de achiziţia de apartamente noi „la pachet”, pentru a le revinde ulterior...

http://www.dreamstime.com/-image18442484

O categorie importantă de cumpărători doresc să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă prin achiziţia unei locuinţe mai spaţioase sau de o calitate mai bună. Deşi în momentul de faţă cea mai mare parte dintre tranzacţiile de pe rezidenţial au loc prin intermediul programului Prima Casă, există şi un număr semnificativ de cumpărători care au la dispoziţie un buget ceva mai mare decât atât – respectiv o sumă de circa 100.000 de euro. De multe ori, clienţii din această categorie se află...

DanNicolaeIvanov

Reprezentanţii companiei cred că pe acest segment al pieţei rezidenţiale mai este încă loc de scăderi de preţuri. Pe parcursul acestui an, pe segmentul locuinţelor noi s-a resimţit o tendinţă de stabilizare. Potrivit Indicelui imobiliare.ro, declinul preţurilor a fost mult mai mic faţă de anii trecuţi, iar în unele cazuri au avut loc chiar şi creşteri. În acest context, o întrebare care apare în mod firesc este dacă piaţa a atins sau se află aproape de a atinge un punct de echilibru care să ducă apoi la o...

blocvechi

Sistemul de economisre-creditare este o variantă preferată îndeosebi de românii care au în vedere reabilitarea sau reamenajarea locuinţelor pe care le deţin. La nivel naţional, există o nevoie substanţială de finanţare a domeniului locativ, şi asta nu doar pe partea de achiziţie şi construcţie de locuinţe, cât şi pe cea de renovare. Aceasta a fost una dintre concluziile ce au reieşit în urma unei mese rotunde organizate de Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBP), pe tema sistemului de economisire-creditare....

investitieincasa

Produsele de economisire-creditare oferă o variantă atractivă în condiţiile actuale de piaţă, când creditele ipotecare standard s-au scumpit. În contextul economic actual, tot mai mulţi români îşi manifestă reticenţa faţă de contractarea unui credit în scop locativ pe termen lung. În schimb, o bună parte dintre aceştia arată un interes crescut faţă de produsele de economisire-creditare oferite de băncile pentru locuinţe active pe piaţa românească – BCR Banca pentru Locuinţe (BCR Bpl) şi...

blocvechi2

Proprietarii locuinţelor construite înainte de 1990 cedează din nou, însă dezvoltatorii îşi menţin pretenţiile. Per ansamblu, piaţa rezidenţială autohtonă reflectă în continuare tendinţa de stabilizare caracteristică anului 2011. În luna noiembrie, valoarea Indicelui imobiliare.ro calculat la nivel naţional a ajuns la 1.024 de euro pe metru pătrat util, valoare aproape identică cu cea înregistrată în octombrie. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile actuale sunt cu 2,4% mai...

mallishor

Raportat la populaţie, ţara noastră are unul dintre cele mai mici stocuri de spaţii comerciale din regiune. Deşi în ultimii ani au fost deschise la nivel naţional câteva centre moderne de retail de mari dimensiuni, ţara noastră se situează încă în urma altor ţări europene în ceea ce priveşte stocul de spaţii comerciale. Potrivit unui raport de piaţă realizat de Jones Lang LaSalle (JLL), ţara noastră ocupă penultimul loc la acest capitol între ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est. Astfel, în România...

executaresilita

Cele mai accesibile sunt apartamentele situate în blocuri vechi din cartierele bucureştene. Nu toate ofertele se disting însă prin reduceri masive de preţ. O soluţie pentru achiziţionarea unei locuinţe la un preţ redus constă în urmărirea caselor scoase la licitaţie de către bănci. În unele cazuri, valorile de vânzare pentru asemenea imobile ajung să fie cu aproape jumătate mai mici decât cele ale unor unităţi locative similare. www.imobiliare.ro îţi prezintă în cele de mai jos un raport asupra proprietăţilor...

autorizatiiconstruire

În ultimii trei ani, numărul autorizaţilor acordate pentru construcţia de locuinţe individuale a scăzut cu mai mult de jumătate. Faţă de perioada de vârf a pieţei imobiliare şi a construcţiilor, numărul celor care se încumetă să-şi ridice locuinţe pe cont propriu a scăzut simţitor. O estimare asupra anului ce se apropie de final indică un declin de aproape 60% la acest capitol. Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în perioada ianuarie-octombrie 2011 au fost acordate la nivel...

http://www.dreamstime.com/-image21721163

Creşterea economică din ultimele patru trimestre dă curaj străinilor din imobiliarul românesc, aceştia gândindu-se chiar la noi dezvoltări. În ultimii ani, majoritatea investitorilor din imobiliare, indiferent de segmentul de piaţă pe care activează, au trecut în expectativă în ceea ce priveşte dezvoltarea de noi proiecte. În cele mai bune cazuri, aceştia s-au mulţumit să ducă până la capăt investiţiile deja anunţate sau începute, fără a se mai aventura să demareze altele noi. Evoluţia economică...

cladiredebirouri

Pentru 2012 şi 2013 au fost anunţate proiecte cu o suprafaţă însumată de aproximativ 200.000 de metri pătraţi. Încă de la început, 2011 se preconiza a fi un an prost la capitolul construcţii de birouri. “Luând în calcul faptul că în 2009 şi 2010 nu au existat proiecte majore începute în piaţă, 2011 va înregistra o scădere a spaţiilor noi livrate de aproximativ 40% faţă de 2010, când au fost livraţi 265.000 de metri pătraţi”, subliniau, în primăvară, reprezentanţii Jones Lang LaSalle, într-un...

casadecraciun1

Ofertele promoţionale sunt tot mai folosite de către vânzătorii de locuinţe în această perioadă, pentru a atrage cumpărătorii aflaţi în expectativă. Iarna se apropie cu paşi repezi şi, odată cu ea, şi vremea cadourilor. Vânzătorii de locuinţe noi se aliniază din timp la cerinţele noului sezon, încercând să aducă pe piaţă oferte cât mai atractive şi, pe cât posibil, inovative. Tot mai multe dintre aceste promoţii se folosesc în acest an de mijloace de comunicare pe internet. Un prim exemplu în...

http://www.dreamstime.com/-image4668552

Cel mai adesea, firmele de construcţii sau din real estate care ajung în această situaţie sfârşesc printr-un faliment. Ultimii mai bine de trei ani au fost poate cei mai grei din scurta istorie a pieţei imobiliare autohtone. Acest fapt se reflectă şi în numărul mare de jucători din domeniu care au „ieşit din joc” în acest răstimp. Potrivit reprezentanţilor Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), companiile din imobiliare ocupă al doilea loc în clasamentul celor mai numeroase insolvenţe, după firmele...

intentiecumparare

În pieţele imobiliare dezvoltate, peste 95% dintre cei care încheie o tranzacţie apelează la serviciile unei agenţii. Chiar dacă în anii de criză o bună parte dintre neprofesioniştii din piaţa imobiliară autohtonă au fost eliminaţi, agenţii se „bucură” încă adesea de o imagine negativă în rândul clienţilor. Dovadă este faptul că, atunci când vine vorba de vânzarea sau achiziţia unei locuinţe, cea mai mare parte a românilor preferă să se descurce singuri, fără a apela la serviciile unui...

Spatii-comerciale

Interesul scăzut al jucătorilor din real estate se menţine în ciuda randamentelor sensibil mai mari oferite de ţara noastră comparativ cu Republica Cehă sau Polonia. În primele trei trimestre ale anului, volumul investiţiilor în proprietăţile de retail de pe piaţa autohtonă s-a situat la unul dintre cele mai scăzute niveluri din Europa. Potrivit celui mai recent raport de piaţă emis de compania de consultanţă Cushman & Wakefield, în perioada menţionată tranzacţiile de achiziţii de spaţii comerciale...