-
An predare
Septembrie 2021 -
Camere
2 - 3 -
Suprafeţe
54 mp - 80 mp -
Preţuri
119.000 € - 175.000 €
Descriere ansamblu Ultima actualizare a ansamblului: 15 Decembrie 2020
M-Avenue este un proiect rezidenţial exclusivist, situat într-una dintre cele mai bune locaţii din Cluj-Napoca, aproape de cele mai importante centre business, universităţi şi centre comerciale.... vezi mai mult
M-Avenue este un proiect rezidenţial exclusivist, situat într-una dintre cele mai bune locaţii din Cluj-Napoca, aproape de cele mai importante centre business, universităţi şi centre comerciale.
Prezentare
Modern şi exclusivist, complexul rezidenţial M-Avenue este ideal celor ce doresc o locuinţă modernă şi eficientă, cu dotări şi facilităţi de cea mai înaltă calitate, însă şi celor ce vor să facă o investiţie sigură şi de durată, având în vedere punctele de interes din zonă.
Vorbim despre numărul mare de companii multinaţionale, centre comerciale şi instituţii de învăţământ precum FSEGA, Facultatea de Matematică şi Informatică, Universitatea Dimitrie Cantermir şi multe altele, care se află la doar câteva minute de mers pe jos.
Apartamentele se predau în stadiul semifinisat, iar în executarea lucrărilor am avut o deosebită atenţie la detalii şi la calitatea materialelor folosite.
Acestea includ pereţi îndreptaţi până la stratul final de glet şi primul strat de lavabil, şape elicopterizate, balcoane placate cu plăci ceramice flotante, balustrade de sticlă şi uşi metalice la intrare.
Tâmplăria este marca Gealan, cu 6 camere cu 3 garnituri, armătură zincată de 2 mm şi 3 sticle 4 anotimpuri de 52 mm grosime.
Ca şi dotări, apartamentele au toate instalaţiile electrice şi sanitare trase la poziţie, inclusiv cadrele pentru vasul wc şi pentru lavoar marca Viega, dar şi instalaţiile necesare pentru montarea aparatului de climatizare.
Mai mult, complexul rezidenţial dispune de coloane de ventilaţie pentru hote şi pentru aerisirea băilor, iar ventilatoarele din băi sunt montate de noi.
Parcarea subterană este dotată cu sisteme de prevenţie şi stingere a incendiilor cu spuma inactivă, aparate de desfumare şi senzori pentru gaze, pentru un maxim de siguranţă.
Tot în acest sens, fiecare apartament este dotat cu video interforn.
Complexul rezidenţial M-Avenue dispune de un număr de 72 de apartamente, dintre care 12 apartamente cu o cameră, cu suprafaţa de 42 mp, 48 de apartamente cu două camere, cu suprafeţe cuprinse între 54 şi 62 mp şi 12 apartamente de 3 camere cu suprafeţe cuprinse între 74 şi 80 mp.
Apartamentele sunt dispuse pe 5 nivele, dintre care un etaj retras, ideal pentru cei ce doresc mai multă intimitate şi lumină.
În plus, acesta dispune de o parcare subterană pe două nivele, cu un număr total de 136 de locuri de parcare, dintre care două locuri de parcare dotate cu staţii de încărcare rapidă pentru maşini electrice şi 72 de parcări pentru biciclete.
Mai mult, complexul beneficiază şi de şi 1000 mp de spaţii verzi pentru destindere şi relaxare, destinate exclusiv locatarilor.
Galerie ansamblu






Stadiu ansamblu
Faza 1
Facilităţi ansamblu
Spațiu de joacă pentru copii
Parcare subterană / supraterană
Acces securizat
Interfon
Supermarket
Lift
Parc
Supraveghere video
Proprietăţi în ansamblu
Sumar proprietăţi
Apartamente
TIP cam. PROPRIETATE | SUPRAFAŢĂde la - până la | PREŢ (+TVA)de la - până la |
---|---|---|
Apartamente cu 2 camere | 54 mp - 62 mp | 119.000 € - 146.000 € |
Apartamente cu 3 camere | 74 mp - 80 mp | 157.000 € - 175.000 € |
Detalii proprietăţi
Localizare ansamblu
-
Grăd.Degeţicastr.1aprox. 210 m
-
Grăd.Degeţica corp Baprox. 330 m
-
Grădinita Aşchiuţă str. 3aprox. 530 m
-
Grăd.Degeţicaaprox. 540 m
-
Gradinita "Micul Print"aprox. 680 m
- Mai multe...
-
Gradinita Micul Printaprox. 680 m
-
Grădinita Aşchiuţă str. 2aprox. 730 m
-
Grăd.Micul Prinţaprox. 740 m
-
Grăd.Lizuca str. 1aprox. 740 m
-
Cresa Lizucaaprox. 980 m
-
Grăd.Bambi str.1aprox. 1.01 km
-
Grădinita Aşchiuţăaprox. 1.09 km
-
Grăd Lumea copiilor corp A+Baprox. 1.10 km
-
Grăd.Dumbrăvioara, corp B, Locaţia Năsăudaprox. 1.12 km
-
Grăd.Lizucaaprox. 1.14 km
-
-
-
-
-
- Mai multe...
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Grupul Scolar de Transporturi / Colegiul Tehnic Raluca Ripanaprox. 360 m
-
Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvaniaaprox. 360 m
-
Universitatea de Artă şi Designaprox. 460 m
-
Grupul Scolar de Industrie Alimentaraaprox. 470 m
-
Caminul Grupului Scolar Energeticaprox. 480 m
- Mai multe...
-
Şcoala Alexandru Vaidaaprox. 490 m
-
Colegiul Tehnic de Industrie Alimentara Raluca Ripanaprox. 500 m
-
Grupul Scolar Energeticaprox. 510 m
-
Colegiul Tehnic Energeticaprox. 550 m
-
Univers "T" - Cladirea 2aprox. 700 m
-
Colegiul Naţional George Coşbucaprox. 700 m
-
Palatul Copiiloraprox. 740 m
-
Colegiul Naţional Pedagogic Gheorghe Lazăraprox. 750 m
-
Colegiul National Pedagogic Gheorghe Lazaraprox. 760 m
-
Scoala Speciala de Meseriiaprox. 780 m
-
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemiraprox. 110 m
-
Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir"aprox. 110 m
-
UBB Stiinte Economice si Gestiunea Afaceriloraprox. 310 m
-
Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (en)aprox. 320 m
-
FSEGAaprox. 320 m
- Mai multe...
-
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatieiaprox. 940 m
-
Facultatea de Sociologie si Asistenta Socialaaprox. 940 m
-
Facultatea de Sociologie (UBB)aprox. 940 m
-
UT Facultatea de Instalatiiaprox. 1.01 km
-
Universitatea Tehnica din Clujaprox. 1.03 km
-
UBB Facultatea de Stiinte Politiceaprox. 1.15 km
-
Facultatea de Stiinte Politice si Administrative (UBB)aprox. 1.17 km
-
Universitatea Spiru Haretaprox. 1.72 km
-
Apafi Mihaly Reformatus Egyetemi Kollagium (en)aprox. 1.94 km
-
Institutul Teologic Protestantaprox. 1.98 km
-
Statia Teodor Mihali, Liniile 24,34,48, 25aprox. 190 m
-
Campus Universitar Estaprox. 200 m
-
Statia Intre Lacuri, Linia 47aprox. 210 m
-
Campus Universitar Vestaprox. 220 m
-
Intre Lacuriaprox. 220 m
- Mai multe...
-
Dorobantiloraprox. 230 m
-
Muresuluiaprox. 230 m
-
Statia Dorobantilor, Linia 24,25,34, 48aprox. 240 m
-
Staţia Campus Universitar, Liniile 24, 34, 48, 25aprox. 250 m
-
Statia Arte Plastice, Liniile 8,24,30,34,46B,47,48, 4, 6, 7aprox. 450 m
-
Arte Plasticeaprox. 460 m
-
Statia Maresal Constantin Prezan, Liniile: 8,24,30,46B,47, 4,6,7,25,34, 48aprox. 510 m
-
Biblioteca Judeteanaaprox. 520 m
-
Statia Iulius Mall, Liniile 24,34,48, 25aprox. 550 m
-
Statia Complex Dunarii, Linia 47aprox. 580 m
-
Statia Bai Someseni, Linia 8aprox. 1.95 km
-
Parcaprox. 350 m
-
Parcaprox. 350 m
-
Parcaprox. 370 m
-
Parcaprox. 390 m
-
Iulius Parkaprox. 440 m
- Mai multe...
-
Parcaprox. 480 m
-
Parcaprox. 560 m
-
Parcaprox. 570 m
-
Parcaprox. 580 m
-
Parcaprox. 600 m
-
Parcaprox. 620 m
-
Parcaprox. 640 m
-
Parcaprox. 660 m
-
Parcaprox. 670 m
-
Parcaprox. 690 m
-
Teren sportivaprox. 270 m
-
Teren sportivaprox. 330 m
-
Teren sportivaprox. 370 m
-
Teren sportivaprox. 400 m
-
Teren sportivaprox. 430 m
- Mai multe...
-
Teren sportivaprox. 460 m
-
Teren sportivaprox. 480 m
-
Teren sportivaprox. 560 m
-
Teren sportivaprox. 600 m
-
Teren sportivaprox. 840 m
-
Enjoy Tennis Clubaprox. 980 m
-
Teren sportivaprox. 1.03 km
-
Teren sportivaprox. 1.04 km
-
Teren sportivaprox. 1.08 km
-
Teren sportivaprox. 1.14 km
-
Piata Iraaprox. 1.45 km
-
Piata 1848aprox. 1.71 km
-
Parcareaprox. 160 m
-
Parcareaprox. 170 m
-
Parcare privataaprox. 170 m
-
Parcare privataaprox. 180 m
-
Parcareaprox. 200 m
- Mai multe...
-
Parcareaprox. 220 m
-
Parcare privataaprox. 240 m
-
Parcare privataaprox. 260 m
-
Parcare privataaprox. 280 m
-
Parcareaprox. 300 m
-
Parcare privataaprox. 320 m
-
Parcare privataaprox. 340 m
-
Parcare privataaprox. 340 m
-
Parcare privataaprox. 350 m
-
Parcareaprox. 370 m
-
Profi Marastiaprox. 420 m
-
Profiaprox. 420 m
-
Profiaprox. 540 m
-
Iulius Mallaprox. 660 m
-
Carrefouraprox. 680 m
- Mai multe...
-
Auchanaprox. 700 m
-
Carrefouraprox. 700 m
-
Carrefour Marketaprox. 700 m
-
Profiaprox. 720 m
-
Profi - Adinaaprox. 770 m
-
Profiaprox. 830 m
-
Kauflandaprox. 850 m
-
Lidlaprox. 990 m
-
Puiul de gaestiaprox. 1.01 km
-
Profiaprox. 1.06 km
-
Med Centeraprox. 510 m
-
SmartDental (en)aprox. 590 m
-
Optilensaprox. 640 m
-
Novia Cosmetic Harmony Clinicaprox. 750 m
-
Clinica Interservisan (en)aprox. 780 m
- Mai multe...
-
Policlinica Radusanaprox. 860 m
-
Centrul de Ingrijiri Paliativeaprox. 940 m
-
Dispensar Gheorghieniaprox. 1.09 km
-
Policlinica de Ginecologie Gyniaaprox. 1.25 km
-
Spitalul Clinic de Ortopedieaprox. 1.33 km
-
Spitalul de Ortopedieaprox. 1.33 km
-
Centrul Medical de Gastroenterologie, Hepatologie şi Endoscopie Digestivă (en)aprox. 1.41 km
-
Spitalul de Hematologieaprox. 1.42 km
-
Centrul medical gastroenterologie si hepatologieaprox. 1.43 km
-
Spitalul Ginecologic Stancaaprox. 1.63 km
-
Helpnetaprox. 430 m
-
Farmacia Mihonaprox. 520 m
-
Catenaaprox. 630 m
-
Remediumaprox. 690 m
-
Sensibluaprox. 700 m
- Mai multe...
-
Farmacia Rodafarmaprox. 720 m
-
Catenaaprox. 730 m
-
Clinica Interservisanaprox. 740 m
-
Piata Marastiaprox. 750 m
-
Ronaturaaprox. 760 m
-
Catenaaprox. 780 m
-
Farmacia Myriadaprox. 780 m
-
Farmacia Catenaaprox. 790 m
-
Remedium Farmaprox. 790 m
-
Farmacia Elixiraprox. 820 m
-
Terasa Mirajaprox. 500 m
-
Pisti Baraprox. 650 m
-
Baraprox. 780 m
-
Sc Rampera SRLaprox. 800 m
-
Cafe La Rocaaprox. 840 m
- Mai multe...
-
Cafe Baraprox. 850 m
-
Baraprox. 870 m
-
Infinity Gamesaprox. 1.05 km
-
Blue Galaxyaprox. 1.18 km
-
The Office Wine Baraprox. 1.31 km
-
Milenium Baraprox. 1.45 km
-
Aresaprox. 1.51 km
-
Ancuta Comimpexaprox. 1.83 km
-
Toni's Pubaprox. 1.87 km
-
Club Litoralaprox. 1.94 km
-
O'Beer Irish Pubaprox. 1.47 km
-
Ancutaaprox. 1.83 km
-
Bistroaprox. 1.84 km
-
Charlie Baraprox. 40 m
-
Starbucksaprox. 580 m
-
Graffitiaprox. 720 m
-
La Coltaprox. 1.14 km
-
Zetta Caffeaprox. 1.17 km
- Mai multe...
-
Bistro 23aprox. 1.21 km
-
CHOCODORaprox. 1.35 km
-
Phil'saprox. 1.57 km
-
Conapt Prodcom SRLaprox. 1.63 km
-
LC Learning & Consultingaprox. 1.64 km
-
Cluj Hubaprox. 1.65 km
-
Il Caffe dell' angoloaprox. 1.69 km
-
Lady Cataprox. 1.72 km
-
Snack & Coffeaprox. 1.73 km
-
Il caffeaprox. 1.74 km
-
PocoLocoaprox. 50 m
-
Pizzeria Piccolaaprox. 110 m
-
Impact Restaurant & Eventsaprox. 210 m
-
Cantina si Restaurantul studentesc FSEGAaprox. 320 m
-
McMilanoaprox. 490 m
- Mai multe...
-
Engels Cityaprox. 540 m
-
PitStopaprox. 620 m
-
"Sapca lui Ceausescu"aprox. 620 m
-
Siret Bistroaprox. 650 m
-
Placintarieaprox. 660 m
-
Cantina Marastiaprox. 680 m
-
Pizzeria "La Luca"aprox. 720 m
-
Moldovan - Carmangeria Sannicoaraaprox. 720 m
-
Pizzeria Toskanaaprox. 730 m
-
Cantinnaaprox. 740 m
-
BCRaprox. 440 m
-
Banca Comerciala Carpaticaaprox. 450 m
-
Raiffeisen Bankaprox. 470 m
-
UniCreditaprox. 510 m
-
CEC Bankaprox. 510 m
- Mai multe...
-
Millenium Bankaprox. 510 m
-
CEC Bankaprox. 520 m
-
Piraeus Bankaprox. 550 m
-
Volksbankaprox. 570 m
-
Banca Transilvaniaaprox. 620 m
-
Banca Transilvaniaaprox. 630 m
-
Bancpostaprox. 630 m
-
BRDaprox. 630 m
-
Banca Transilvaniaaprox. 660 m
-
Banca Romaneascaaprox. 670 m
Contact dezvoltator
Foloseşte formularul
Contactează telefonic
Office
0763...
vezi tot numărulOffice
0763...
vezi tot numărulAlege cel mai rapid mod de informare!
Vrei să primeşti notificări când apar informaţii potrivite pentru tine?
Ai activat notificările cu succes! Primeşti mesaje doar atunci când apar informaţii potrivite pentru tine!