Cumpărătorii nu mai sunt interesați doar de factorul preț, iar așteptările acestora de la o locuință cresc.

În perioada de recesiune, dezvoltatorii de locuințe din marile orașe s-au pliat pe specificul cererii venite din partea consumatorilor, majoritatea acestora concentrându-se, astfel, pe proiecte low-cost, menite să se încadreze în pragul de 60.000 de euro prevăzut de programul Prima Casă. Odată cu stabilizarea pieței însă, importanța acordată de către cumpărători factorului preț tinde să scadă, iar pretențiile acestora cresc. Prin urmare, în marile orașe apar ansambluri rezidențiale adresate celor cu un buget mai ridicat, localizate în zone mai bine cotate și cu standarde mai mari la capitolul calitate.

slabeste dominatia apartamentelor de Prima Casa Aviatiei Park

În Capitală, unul dintre cele mai recente exemple de acest gen este Aviației Park (foto), un proiect demarat de Forte Partners – dezvoltator recunoscut până acum pentru investițiile sale în clădiri de birouri de clasa A. Amplasat în zona de nord a orașului, în cartierul Aviației mai exact, acesta va cuprinde patru clădiri (P+10), cu un total de 352 de unități locative (de la studio-uri la apartamente cu patru camere). Ansamblul va fi dezvoltat în două etape, printr-o investiție totală estimată la 37 de milioane de euro.

Focus pe calitate și facilități

Potrivit reprezentanților companiei dezvoltatoare, Aviației Park își propune să răspundă unei „nevoi reale” de locuințe medium-high în zona de nord a Bucureștiului. Acest fapt este evidențiat, printre altele, de suprafețele apartamentelor, ce vor varia între 50 și 150 de metri pătrați. Un aspect important este reprezentat și de facilitățile ansamblului. „Peste 50% din suprafața proiectului va fi reprezentată de spații verzi. Din cei 15.000 de metri pătrați de teren, numai 3.700 metri pătrați vor fi ocupați de amprenta celor patru clădiri. Peste 11.000 de metri pătrați sunt dedicați piațetei, aleilor pietonale, drumurilor de acces și vegetației, cu aliniamente de copaci și plante perene, concepute pentru o armonie a grădinilor în fiecare sezon”, explică aceștia.

„Am analizat fiecare detaliu, de la circulații la ergonomia spațiului, de la necesitatea unui lobby amplu, cu atrium de șase metri înălțime și până la nivelul de zgomot sau confortul termic. Este un proiect aparte, în care avem mare încredere și care a generat deja peste 60 de rezervări în etapa de pre-vânzare.”

Geo Mărgescu, fondator și CEO al Forte Partners

Aviației Park a primit deja autorizația de construcție pentru prima fază de dezvoltare, iar lucrările vor fi demarate în vara acestui an. Această etapă va include două blocuri, formate din 176 de apartamente (inclusiv studio-uri) și urmează a fi predată în termen de 18 luni de la data începerii lucrărilor. Cea de-a doua fază de construcție va cuprinde următoarele 176 de unități locative, ce vor fi livrate la doar șase luni după primele clădiri.

Formulă testată prin 3 proiecte tip „boutique”

Aviației Park este cel de-al patrulea proiect rezidențial din portofoliul Forte Partners, compania testându-și abilitățile pe acest nou segment al pieței imobiliare prin trei proiecte rezidențiale de tip „boutique” (ansambluri de lux, de mici dimensiuni), amplasate tot în Capitală: Londra 27, Calderon 80 și Suvenir 1. Proiectul Londra 27 este vândut integral și a fost premiat recent în cadrul Anualei de Arhitectură București 2017, în vreme ce Calderon 80 și Suvenir 1 se află în diferite etape de lucru. „Am ales să testez formula de business pe care o aveam în minte înainte de a trece la scara unei dezvoltări cu sute de apartamente. Am lucrat în echipă cu biroul de proiectare ADNBA și am pus bazele unei noi divizii, Forte Partners Residentials”, subliniază Geo Mărgescu.

Spune-ţi părerea