În unele situații, e mai înțelept să lași visul de a avea propria locuință în așteptare.

Spre deosebire de piețe imobiliare mult mai dezvoltate, România este o țară ai cărei locuitori preferă, într-o proporție covârșitoare, să dețină o locuință. Potrivit celor mai recente date centralizate de Eurostat, Biroul de Statistică al Uniunii Europene, România ocupă primul loc în rândul țărilor membre în ceea ce privește numărul proprietarilor de locuințe, cu o pondere de 96,6% din totalul populației. Spre comparație, în Franța sau Germania ponderea celor care dețin o casă depășește cu puțin pragul de 53% și, respectiv, 63%.

Probabil că și tu visezi să ai cândva o casă a ta, chiar dacă deocamdată stai încă în chirie. Există însă un timp și un loc pentru toate lucrurile. Pentru moment, închirierea poate fi cea mai bună soluție locativă pentru tine. Iată cum îți poți da seama:

data platii1. Ești încă necăsătorit(ă):
În condițiile în care majoritatea tranzacțiilor au loc astăzi prin credit bancar, achiziția unei locuințe reprezintă o responsabilitate importantă, ce ar trebui asumată, la modul ideal, în doi. Chiar dacă ai un venit suficient de mare pentru a putea achita o rată de unul singur, nu știi niciodată când îți poți pierde serviciul sau ți se poate tăia din salariu; în asemenea situații, sprijinul financiar, dar și moral al unui partener poate fi salvator. Asta nu înseamnă că dacă ești necăsătorit nu-ți poți cumpăra o casă; într-o astfel de situație va trebui însă să-ți analizezi mult mai atent posibilitățile și să te încadrezi într-un plan mult mai drastic de economii – atât înainte, cât și după încheierea tranzacției.

2. Nu ai un serviciu stabil:
Dacă treci de la un job la altul, iar în ultimii ani nu ai avut un serviciu stabil, cel mai indicat ar fi să mai aștepți cu achiziția unei case. Chiar dacă te bucuri de perspective profesionale foarte bune, cu venituri în creștere pe următorii ani, oricând lucrurile se pot schimba. Pentru moment, te poți mulțumi să locuiești în chirie, folosind acest răstimp pentru a pune niște bani deoparte.

3. Nu prea ai economii:
Chiar și atunci când vrei să cumperi o casă prin credit, tot trebuie să scoți o sumă importantă de bani – câteva mii de euro bune – din propriul buzunar pentru avans și cheltuielile adiacente tranzacției. Dacă până acum nu ți-ai făcut un plan serios de economii, iar banii pe care-i ai deoparte se limitează la câteva sute de lei, cea mai bună variantă e să lași visul de a avea o casă în așteptare și să începi să faci pași mărunți pentru a ajunge la îndeplinirea acestuia.

4. Ești încă la începutul carierei:
Dacă ești entuziast, la începutul carierei și de-abia aștepți să „prinzi” oportunitățile profesionale ce stau să ți se descopere, probabil că ideea de a te „așeza la casa ta” nu ți se pare tocmai atractivă – și nici nu trebuie, pentru moment. La urma urmei, oricând ți se poate oferi oportunitatea de a te muta într-un alt oraș sau chiar într-o altă țară cu serviciul.

5. Încă împarți chiria cu cineva:
După mai bine de cinci ani de criză, rata la un credit pentru casă a ajuns să fie relativ egală cu valoarea chiriei plătite pentru o proprietate similară. Dacă te afli încă în situația de a împărți chiria cu un coleg (sau mai mulți) de apartament – altul decât soțul sau soția -, acesta este, de regulă, un semn că încă nu poți suporta plata chiriei de unul singur (exceptând, desigur, situațiile în care ai poate un venit consistent, dar preferi să locuiești cu cineva pentru socializare).

Spune-ţi părerea