Absența unui contract legal între proprietar și locatar poate duce la abuzuri de ambele părți.

În calitate de chiriaș, este important să-ți cunoști responsabilitățile și privilegiile conferite de lege. Imobiliare.ro ți-a pregătit o trecere în revistă a principalelor drepturi și obligații ce decurg din acest statut, potrivit Noului Cod Civil al României, intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011. Se impune însă o precizare: toate prevederile de mai jos pot fi garantate doar prin semnarea unui contract de închiriere (locațiune); lipsa unui astfel de acord între proprietar (locator) și chiriaș (locatar) poate duce la abuzuri – de ambele părți.

mutatincasanouaDrepturile tale:
1. Ai dreptul să primești locuința, împreună cu toate accesoriile sale, într-o stare corespunzătoare utilizării acesteia.
2. Ai dreptul la „liniștita și utila folosință” a bunului pe tot parcursul locațiunii (închirierii); proprietarul este obligat să facă tot ceea ce este necesar pentru a-ți asigura acest privilegiu în mod constant, fiind dator să se abţină de la orice ar putea împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţă (cum ar fi vizitele neanunțate, în prezența sau absența proprietarului).
3. Locatorul este obligat să efectueze toate reparaţiile necesare pentru menţinerea bunului în stare corespunzătoare de întrebuinţare pe toată durata închirierii, conform destinaţiei stabilite.
4. Proprietarul garantează contra tuturor viciilor imobilului care împiedică sau diminuează utilitatea lui, chiar dacă nu le-a cunoscut la încheierea contractului. Acesta poate fi obligat la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate asupra vieţii, sănătăţii sau integrităţii tale corporale. Dacă viciile nu sunt înlăturate în cel mai scurt termen, ai dreptul la o scădere proporţională a chiriei. În cazul în care defecțiunile sunt atât de grave încât, dacă le-ai fi cunoscut, nu ai fi luat bunul în chirie, poți rezilia contractul, în condiţiile legii.
5. În clădirile cu mai multe apartamente, ai dreptul de a întrebuinţa părţile şi instalaţiile de folosinţă comună potrivit cu destinaţia fiecăreia, la fel ca ceilalți locatari.
6. Ai dreptul să fii anunțat din timp cu privire la părăsirea locuinței. Pentru contractele pe perioadă determinată și nedeterminată (în care nu se stipulează altfel), proprietarul poate denunţa acordul de închiriere prin notificare, cu respectarea unui preaviz ce nu poate fi mai mic de 60 de zile (dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare) sau 15 zile (pentru un interval mai mic de o lună).

Obligațiile tale:
1. Trebuie să plătești chiria în cuantumul şi la termenul stabilite prin contract.
2. Cheltuielile adiacente generate de utilizarea locuinței (precum întreținere, lumină, cablu, internet etc.) sunt responsabilitatea ta, cu excepția cazului în care în contract se stipulează altfel.
3. Ai obligația de a folosi bunul cu prudenţă şi diligenţă, potrivit destinaţiei stabilite prin contract; dacă aduci modificări imobilului, îi schimbi destinaţia sau dacă îl folosești astfel încât îl prejudiciezi pe proprietar, acesta poate cere daune-interese şi, după caz, rezilierea contractului.
4. Cad în sarcina ta acele reparaţii locative a căror necesitate rezultă din folosinţa obişnuită a bunului.
5. Ești obligat, sub sancţiunea plăţii de daune-interese şi a suportării oricăror alte cheltuieli, să notifici de îndată proprietarul cu privire la necesitatea acelor reparaţii care sunt în sarcina acestuia.
6. Trebuie să permiți examinarea periodică a locuinței de către locator (la intervale rezonabile), precum şi de către aceia care doresc s-o cumpere sau s-o închirieze pe viitor, fără ca acest fapt să împiedice folosința sa obișnuită.
7. Pentru contractele pe perioadă nedeterminată (în care nu s-a convenit altfel), poți denunţa unilateral contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz ce nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. Pentru acordurile pe perioadă determinată, trebuie să respecți un termen de preaviz de cel puţin 60 de zile. (Orice clauză contrară este considerată nescrisă.)
8. La încetarea acordului de închiriere, ești obligat să restitui locuința în starea în care ai primit-o (în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii).

Citește și: 5 motive pentru care ar trebui să semnezi un contract de închiriere

13 răspunsuri la

“Stai în chirie? Află care sunt drepturile și obligațiile tale, potrivit Noului Cod Civil”

  • Bună seara,
    Locuiesc cu chirie fără contract. Proprietarul mi a tăiat curentul și gazele pt ca am întârziat cu chiria, este legal așa ceva?

  • M-ar interesa în momentul decesului mamei ca titular de contract si fiul fiind trecut în contractul incheiat între părți fiul poate rămîne în continuare ca si chirias, eventual sa-l cumpere?

  • Daca eu am in chirie un spatiu, inclusiv curtea, deci din spatiul locuibil este in proportie de 1/7 si curtea in totalitate. Restul imobilului este proprietate personala (privata). Ce drepturi are asupra curtii care este proprietate de stat?

  • Buna! Stateam in chirie cu contract de chirie scris de mana si m-am dus in Cluj dupa sotie ca o fo operata. Am vorbit cu proprietara si am zis ca nu am sa-i dau un milion. Am ramas dator, ca multi bani am cheltuit la faza cu operatia, si m-o sunat, o stiut ca is plecat acasa si ne-o schimbat butucu de la usa. Ce as putea sa fac pentru asta? Si lucrurile noastre or ramas in apartament, ce as putea sa fac?

  • Am si eu o intrebare am stat in pensiune cu 2 copii in 15 m2. 3 luni am platit 755 € lunar. La sfarsit mi-a oprit 1200 € cauziunea lasand totul in regula. Se poate inchiria in Germania o locazie asa mica la 4 persoane?
    Exista lege in codul civil pentru cazare persoanei pe m2 in pensiune?
    Multumesc anticipat pentru raspuns!

  • Buna ziua! As vrea sa va intreb, daca stau in chirie intr-o casa particulara cu curte pot sa tin cainele? Pe vecini ii deranjeaza cand latra cainele. Proprietarul mi-a spus ca pot sa il tin.
    Dar vecinii au dreptul sa ma dea la politie pentru tulburarea linistei?
    Multumesc!

  • O mica intrebare: stau in chirie, iar proprietara imi impune pe cine sa aduc in locul inchiriat, adica nimeni nu are voie sa vina la mine, pentru ca cica consum lumina la lift, i-am afumat peretii „fumand”, si din nou mi-a zis ce sa fac, desi nu fumeaza nimeni din casa, doar foarte rar daca vine la noi cineva care fumeaza, si am impresia ca intra in casa fara stirea noastra, ea sta in acelasi bloc cu noi. Stau cu fratele meu, noi plecam in weekend acasa.

  • In ce conditii se poate cumpara un imobil inchiriat. Stau in chirie de aprox. 8 ani. Pot cumpara imobilul?

  • Am inchiriat un imobil si chiriasii deranjeaza vecinii. Conform legii si contractului de inchiriere, cine este responsabil in fata legii pentru asta, proprietarul sau chiriasul?

  • depinde de propietar, nu toti sunt la fel, dar sant si oameni care nu au frica de dumnezeu si isi bat joc de oameni si de copii acestora luandu-le chirie f mare pe spatiu mic conditii f precare, dar asa am cerut noi romanii in 89, acum sa suportam cu calm.

  • Am si eu o problema.M am mutat recent in Cluj,poprietara e ok insa e cam bagacioasa si la inceput a zis ca nu cu animale dar colega mea are o pisica. Ea a zis ca nu cu animale pentru ca strica si etc, dar are garantia care e 1500 de ron, si am fi dispusi sa lasam garantia daca chiar se strica ceva. Are dreptul sa rezilieze contractul pe baza asta? In contract nu e stipulat nimic legat de animale de companie.

  • exista o lege ,care sa nu le permita agentului imobiliar sa se implice si pe parcursul derularii contractului de inchiriere,daca tot l-a gasit repede si a luat asa usor jumatate din prima luna,in cazul meu 150 euro.eu am probleme cu propr. ca e neserios ,ce pot face?

  • ce frumoasa-i teoria. are vreo agentie imobiliara curaj sa faca o statistica a inchirierilor care se fac legal cap/coada?

Spune-ţi părerea