Primaverii

Descrierea cartierului Primaverii

Primăverii este o zonă exclusivistă a Capitalei, aflată pe raza Sectorului 1, ce cuprinde un număr destul de restrâns de imobile. De-a lungul timpului, aici au locuit Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu alături de familia sa și alți lideri ai partidului comunist, pentru ca după Revoluție acesta să devină cartierul preferat de președinții României.

Palatul Primăverii, construit la mijlocul anilor ‘60 și cunoscut și sub denumirea de Casa Ceaușescu, a fost timp de un sfert de secol reședința privată a familiei Ceaușescu. Până astăzi, acesta rămâne una dintre cele mai semnificative clădiri din Primăverii. După Revoluție numeroase imobile amplasate aici au fost retrocedate proprietarilor de drept. La ora actuală, zona înglobează câteva ambasade, sedii de instituții și de companii, alături de numeroase restaurante.

Află mai multe detalii specifice despre acest cartier explorând și taburile: Mijloace de transport | Învățământ | Supermarket/Mall | Medical | Restaurante | Bănci | Recreere | Parcări.

Din această zonă vei ajunge ușor cu mașina atât la Aeroportul Băneasa, cât și în centrul orașului sau în alte cartiere exclusiviste, precum Dorobanți, Herăstrău sau Floreasca. Cele mai multe mijloace de transport în comun îți vor sta la dispoziție la Piața Charles de Gaulle. Printre acestea se numără autobuzele 331 și 335. Cu primul poți să mergi în cartierul Dămăroaia sau la Piața Romană, iar cu cel de-al doilea ajungi chiar în fața Aeroportului Băneasa.

Tot în Piața Charles de Gaulle vei găsi și stația de metroul Aviatorilor, aflată pe magistrala 2 Berceni - Pipera. Astfel, ajungi în 5 minute într-unul dintre principalii poli de business ai orașului, și în circa 10 minute în centrul Bucureștiului, la Piața Universității.

Consultă harta și află care este poziționarea stațiilor mijloacelor de transport în comun.

Cel mai apropiat mall la care vei avea acces, Promenada, se află în cartierul Aviației. Cu mașina vei ajunge destul de rapid și la magazinele din zona Pasajului Băneasa și la cele aflate pe Șoseaua București - Ploiești, inclusiv la Centrul Comercial Băneasa Shopping City. Alte două magazine, Kaufland și Carrefour Market, pot fi găsite în zona Străzii Barbu Văcărescu.

Consultă harta și vezi unde poți să-ți faci cumpărăturile.

Zona Primăverii se află chiar pe marginea Parcului Bordei și la doi pași de Parcul Regele Mihai I al României (fostul Herăstrău) și de Parcul Floreasca. Vei avea astfel numeroase opțiuni de petrecere a timpului liber, de la plimbări de două roți sau cu vaporașul la weekend-uri petrecute pe terenuri sportive alături de prietenii tăi.

În zonă vei avea la dispoziție și câteva centre spa, iar în apropiere se va afla Grădina Floreasca unde vei putea să bei o cafea pe terasă sau să mergi la piscină. Nu trebuie să ratezi nici o vizită la Muzeul de Artă Recentă aflat pe Bulevardul Primăverii sau la Palatul Primăverii, fosta reședință a lui Nicolae Ceaușescu.

Cel mai apropiat mall este situat în cartierul Aviației. Este vorba despre Promenada Mall. Atenție însă, aici nu vei putea merge la film. O opțiune în acest sens ar fi în schimb mall-ul Băneasa Shopping City de pe Șoseaua București-Ploiești.

Vezi pe harta de mai jos și alte puncte de interes în zona Primăverii și în vecinătatea acesteia.

În zona Primăverii găsim unul dintre cele mai cunoscute licee din București. Este vorba despre Liceul Teoretic “Jean Monnet”. Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” și Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” se află și ele în apropiere. Grădinițe, școli și centre de tip after school sunt disponibile în zonele vecine, precum Herăstrău, Floreasca sau Aviației.

Găsești pe hartă poziționarea celor mai apropiate unități de învățământ de viitoarea ta locuință.

În această zonă vei putea apela la mai multe clinici private mici. Alte unități sanitare private sunt disponibile în cartierul vecin, Aviației. Unul dintre cele mai apropiate spitale este Spitalul Universitar de Urgență Elias. În zona Bulevardului Aviatorilor vei găsi și Institutul Național de Endocrinologie C. I. Parhon.

Află care va fi cea mai apropiată unitate sanitară de viitoarea ta locuință de pe hartă.

Găsești mai multe restaurante, terase și cafenele de-a lungul Bulevardului Primăverii și în Piața Charles de Gaulle. Alte opțiuni găsești și în zona Parcului Regele Mihai I (fost Herăstrău). Ajungi foarte rapid și pe Calea Floreasca, în Dorobanți sau la Piața Victoriei. În toate aceste locații găsești localuri cât se poate de diverse. Iar la doi pași ai și Calea Victoriei. Sigur vei găsi ceva pe gustul tău.

Consultă harta și află ce alte restaurante, terase și cafenele găsești în apropierea viitoarei tale case.

Găsești mai multe bancomate și sucursale bancare în Piața Charles de Gaulle și pe Strada Locotenent Aviator Radu Beller. Consultă harta și vezi ce ATM-uri ai la dispoziție în vecinătatea casei tale.

Dacă te muți în această zonă, vei dispune cel mai probabil de un loc de parcare în curtea viitoarei tale reședințe. Mai multe locuri de parcare sunt disponibile și pe Bulevardul Mircea Eliade, în vecinătatea Clubului Floreasca.

Consultă harta pentru mai multe detalii.

Ansambluri Rezidenţiale din cartierul Primaverii

125 rezultate

Primăverii este una dintre cele mai scumpe zone din Capitală. Primele locuințe au apărut aici în 1930, în cadrul unor lucrări de extindere și sistematizare a orașului. Imobilele au fost construite în stil modernist, dispunând de parter și etaj, iar “părintele” acestui cartier este considerat a fi arhitectul Octav Doicescu.

Zona Primăverii cuprinde un număr restrâns de imobile și este considerată a fi una foarte exclusivistă. Prețurile sunt pe măsura renumelui său. Proiectele noi dezvoltate în zonă sau aflate în curs de dezvoltare sunt de mici dimensiuni și sunt dedicate segmentului high-end.

Momentan, în acest cartier nu sunt ansambluri rezidențiale noi de anvergură. Poți consulta harta pentru a identifica proiectele rezidențiale din București aflate în alte cartiere.

Printre cele mai noi ansambluri rezidenţiale care se dezvoltă în această zonă se numără ONE Lake District, Greenfield Baneasa Residence, Sagex Green Lake Residence, Luxuria Residence, First Estates Villas, One High District, ONE Herastrau Vista, Zotic Residence, Estoria City, Victoria Homes, Northview Residence Baneasa, Global Residence Monolitului, Crystal North, Envogue Residence, Rezervelor 60 View Residence, Echo Tineretului, Bella Casa Residence, Ghica Apartments, Central Address Residence, Encore Apartments, vezi mai multe... . Consultă harta pentru a afla care sunt ansamblurile rezidenţiale din cartierul Primaverii şi din apropiere.

Preţurile apartamentelor din cartierul Primaverii

Apartamentele din acest cartier sunt printre cele mai scumpe din București. Iată mai jos prețurile medii pe metru pătrat util în funcție de numărul de camere ale apartamentelor:

Indicele imobiliare.ro

1.700 €/mp

01.03.24 - 31.03.24

+2,2%  (37 €/mp) faţă de luna 2/2024

+8,8%  (138 €/mp) faţă de luna 3/2023

Vezi detalii despre preţuri

Chiriile apartamentelor din cartierul Primaverii

Dacă te gândeşti să iei în considerare acest cartier pentru a te muta în chirie într-un apartament, iată mai jos nivelul preţurilor în funcţie de numărul de camere:

Apartamente cu o cameră

În acest cartier vei găsi cele mai scumpe chirii din București. Chiria medie practicată pentru apartamentele cu o cameră este de:
525 €.

Vezi ofertele

Apartamente cu 2 camere

Apartamentele bicamerale din acest cartier au cele mai scumpe chirii din Capitală. Chiria medie practicată pentru astfel de apartamente este de:
647 €.

Vezi ofertele

Apartamente cu 3 camere

Chiriile apartamentelor tricamerale sunt cele mai scumpe din oraș. Chiria medie practicată pentru astfel de apartamente este de:
1.500 €.

Vezi ofertele

preţExpert

Fie că vrei să vinzi sau să cumperi un apartament, cu aplicaţia preţExpert poţi face o evaluare rapidă a proprietăţii, astfel încât tu să iei cea mai bună decizie, în interesul tău.

Vrei să cumperi?

înainte de a face marele pas, verifică preţul cu aplicaţia preţExpert. Vezi dacă nu cumva ar mai fi loc de negociere.

Verifică preţul proprietăţii

Vrei să vinzi?

Află care este cel mai bun preţ de vânzare pentru proprietatea ta şi în cât timp poți să o vinzi!

Află preţul de vânzare

Listă Străzi

Ultimele anunţuri imobiliare adăugate în Primaverii

Vânzare apartament în Bucureşti

zona Primaverii, 5 camere, 180 mp, Etaj 4 / 6

Assets Advisors va propune spre achizitie un Duplex extrem de spatios , amplasat intr-un imobil care ofera si celor mai exigenti ochi, o priveliste fermecatoare atat la interior cat si din...

Vânzare apartament în Bucureşti

zona Primaverii, 4 camere, 131 mp, Etaj 4 / 4

Apartamentul Ideal in Zona Primaverii: Spatios, Elegant si Luminoasa Pasesti intr-o oaza de eleganta si confort atunci cand intri in acest apartament deosebit, situat strategic in inima...

Vânzare garsoniera în Bucureşti

zona Primaverii, o cameră, 22 mp, Etaj 3 / 3

REOS Goup va prezinta spre vanzare o garsoniera, pozitionata la etajul 3 din 3, al unui imobil construit in 1970, pozitionata intr-o zona extrem de ravnita, Primaverii, la doar 4 minute de mers pe...

Vânzare apartament în Bucureşti

zona Primaverii, 3 camere, 131.34 mp, Etaj 4 / 4

ANG Luxury Properties va ofera oportunitatea de a achizitiona un apartament spatios, elegant si luminos situat la ultimul etaj intr-un imobil P+4 in zona Primaverii. Este singurul apartament pe...

Închiriere apartament în Bucureşti

zona Primaverii, 2 camere, 55 mp, Parter / 3

RIMO va propune spre inchiriere un superb apartament de 2 camere situat in zona Primaverii. Apartamentul este pozitionat la parter din 3 decomandat si dispune de o suprafata utila de 55 mp. Se...

Închiriere apartament în Bucureşti

zona Primaverii, 3 camere, 171 mp, Parter / 4

Zona Ultracentrala, istorica, cunoscuta si recunoscuta pentru tot ceea ce ofera proximitatea: toate necesitatile unui stil de viata modern, linistit si confortabil: restaurante, magazine, scoli,...

Închiriere apartament în Bucureşti

zona Primaverii, 3 camere, 70 mp, Etaj 2 / 2

Va propun spre inchiriere un apartament situat in zona Primaverii, foarte aproape de metrou, recent renovat,/ Apartamentul se poate mobila in functie de necesitatile noului chirias, are centrala...