Românii rămân fideli visului de a sta la curte: peste 70% dintre unitățile locative care au primit autorizație de construcție în ultimii trei ani sunt locuințe unifamiliale, în detrimentul apartamentelor la bloc.

Potrivit estimărilor Xella România, în momentul de față, costul mediu de construcție al unei locuințe ajunge la circa 500 de euro pe metru pătrat util. Asta înseamnă că, pentru a ridica o casă de 120 de metri pătrați utili, ar fi necesar un buget similar cu plafonul prevăzut de programul Prima Casă, respectiv 60.000 de euro. Potrivit directorului regional de marketing al Xella, Mădălina Dumitru, această valoare poate crește semnificativ în funcție de calitatea materialelor folosite pentru finisaje – în condițiile în care acestea reprezintă o pondere de circa 40% din cheltuielile implicate de construcția unei case.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-house-model-blueprint-image30844616

Se caută fie materiale premium, fie foarte ieftine
În momentul de față, pe piața locală a materialelor de construcții se observă o tendință de polarizare a cererii în funcție de preț. „Pe piața de zidărie din România, consumatorii tind să se grupeze în două categorii: cei care caută produse de calitate superioară și cei care sunt interesați de materialele cele mai ieftine. În 2013, mare parte din investițiile rezidențiale au vizat segmentul locuințelor unifamiliale, unde decizia de cumpărare aparține, în bună măsură, clienților finali. Așa se explică interesul crescut pentru produse de zidărie de calitate superioară, care asigură un nivel ridicat de izolare termică”, notează Marius Dragne, CEO Xella România.

Banii trimiși de românii din străinătate influențează evoluția pieței
O analiză realizată de Xella România relevă legătura dintre banii trimiși de românii care lucrează în străinătate și construcția de locuințe noi. Astfel, în 2013, fondurile trimise din afară s-au diminuat cu 7%, potrivit datelor Băncii Naționale a României, în vreme ce numărul locuințelor noi finalizate la nivel național a scăzut cu 5,8% – cele mai mari scăderi fiind consemnate în regiunile cu un număr foarte mare de români care lucrează în afara țării (Nord-Est, Nord-Vest și Sud). Aceeași corelație între cei doi indicatori poate fi observată și în anii anteriori.„Principalul motiv pentru care românii lucrează în afara țării este ca să economisească bani pentru o casă”, explică Dragne.

De la curte, la bloc: o tendință pentru viitor
După cum reiese din datele centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), în anul 2013, la nivel național au fost emise autorizații de construire pentru un număr de 51.225 de unități locative, față de 49.835 și, respectiv, 49.206 unități în 2012 și 2011. Din numărul total de locuințe autorizate în ultimii ani, cele mai multe au fost case unifamiliale (în detrimentul blocurilor de apartamente). În 2012 și 2013, în această categorie s-au încadrat circa 36.000 de locuințe, față de 38.000 de unități în 2011. Este evidentă tendința de scădere a ponderii reprezentate de locuințele unifamiliale în totalul construcțiilor rezidențiale, de la un nivel de peste 77% în 2011, la aproape 71% în 2013.

„Urbanizarea” este, de altfel, una dintre principalele tendințe preconizate de Xella pentru următorii ani. În momentul de față, în România există circa 5,1 milioane de case unifamiliale și circa 86.000 de blocuri. „Statistic, nu putem vorbi de o urbanizare accentuată”, spune Marius Dragne. „Numărul actual de blocuri din România este încă la un nivel foarte scăzut, comparativ cu nevoia de fond locativ sau cu media europeană. Contextul economic nefavorabil a dus la diminuarea investițiilor în proiecte rezidențiale de anvergură. Astfel, în prezent, satisfacerea nevoii de apartamente se conturează ca o tendință pentru următorii ani”, se arată într-un comunicat al Xella.

10 răspunsuri la

“Cât mai costă azi să ridici o casă? Tendințe în construcții”

  • Buna, m-ar interesa si pe mine cat m-ar costa ridicarea unei case in rosu cu amprenta la sol 80 mp?

  • Poate sa o ridici in brate cu 500 pe/mp.Ia mai calculati>teren+acte, aprobari+taxe,arhitect+plata,dupa care vin:fundatia(beton , fiare si lemnarie, cuie,smoli si soluitii,mana de lucru, apoi la ridicarea casei, lemn sau caramida, betoane, termosi hidroizolatii, cuie, suruburi cu zecile de kg, mana de lucru, invelitoarea , acelasi lucru, instalatiile sanitare, electrice si finaisajele care sunt scumpe, de ajungi la vopsitorie si nu mai ai bai de vopsea, ca sa nu mai zic de fatada si tencuilei care metrajul pe galeata este de aprox. 8mp dar in realitate vreo 6X mp de mai cumperi inca pe atit ca sa o termini….sau nu, stai la rind.Asa ca pe hirtie e usor de spus 500, poate la rosu, da insa nu locuibila.Si daca mai ai si niste mesteri care fac juma casa ta cu a vecinului ajungi la 2000mp.

  • valoarea de 400-500 euro este corecta, am construit o casa in per 2012-2014. depinde ff mult de val.materialelor. iar acestea nu s-au ieftinit, cel putin eu nu am avut norocul asta, ce e ieftin e slab calitativ, nu merita in cazul unei case

  • Se pot ridica case si la preturi mai mici decat cele enumerate de dvs. Tinand cont ca a scazut piata constructiilor preturile sunt destul de accesibile fata de alti anii :
    Va multumim.

  • dar am vazut la vanzare case cu o valoare de 350- 450 mii de euro. Chiar daca terenul este scump, dar de multe ori sant metri patrati exagerati. O casa trebuie sa fie comoda, nu cred ca este necesar o camera de oaspeti enorma….. mai important sant doua bai, si o bucatarie separata de camera x oaspetri… apoi pentru a incalzi din octombre si pana in mai o casa enorma este….. o cheltuiala enorma.

  • o casa o ridici la cheie cu 300 eur/mp

  • is minciuni cu 10000 de euro o ridici la rosu toate materialele

  • 5,1 de…? ce unitate de masura? milioane?
    Pt ca eu pe srtada am mai mult de 5,1 case, deci nu pot sa cred ca toate casele din romania sunt la mine pe strada

  • nu va luati dupa calculele astea ca ramaneti doar cu juma’ de casa nelocuibila.

  • deci 60 de mii costa sa ridici o casa…

Spune-ţi părerea