Cei cu venituri cel mult egale cu salariul mediu net pe economie vor putea beneficia de o „scutire” de doi ani în fața băncilor.

În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene, Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional, Executivul și-a anunțat intenția de a demara un program de sprijin pentru românii cu venituri mici care au probleme cu rambursarea creditelor.

credite lei

Astfel, statul oferă acestora posibilitatea de a-și înjumătăţi ratele la bănci pe o perioadă de doi ani, cu o sumă de cel mult 500 de lei pe lună. „Este o măsură de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci şi vreau să precizez principalele condiţii. În primul rând, se aplică tuturor creditelor luate de persoanele fizice, fie că e vorba de salariaţi, fie că e vorba de pensionari. Condiţia este ca acestea să aibă un venit lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul mediu net – 1.610 lei, 16 milioane de lei vechi – şi să nu aibă restanţe mai vechi de 90 de zile la creditele bancare”, a explicat premierul Victor Ponta.

Ajutor pentru 900.000 de datornici
Potrivit estimărilor oficiale, peste 900.000 de români vor putea beneficia de această inițiativă. Măsura ar trebui să aibă un efect pozitiv nu doar asupra categoriei de populație vizate în mod direct, ci și asupra întregii economii. „În baza calculelor făcute de Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională, asta presupune ca, numai în anul 2014, o sumă de aproape 4 miliarde de lei noi, deci undeva sub un miliard de euro, să fie disponibilizată practic din partea băncilor pentru persoanele fizice, care, sigur, mai departe, vor folosi aceşti bani pentru alte necesităţi şi pentru o creştere moderată, dar importantă, a consumului”, a adăugat Ponta.

După 2 ani, un minus de 200 de lei la impozitul pe venit
După încheierea celor doi ani de diminuare a ratei, statul intenționează să acorde datornicilor la bănci un credit fiscal de 200 de lei (sub forma unei reduceri la impozitul pe venit), pentru aceeași perioadă. „Clientul poate opta pentru a-şi reduce până la jumătate rata, ce plăteşte el în fiecare lună, timp de doi ani şi statul îi dă, peste doi ani, credit fiscal de 200 de lei (…) pe lună timp, de asemenea, până la doi ani. Deci câtă vreme a funcţionat facilitatea de reducere a ratei, atâta vreme funcţionează şi facilitatea de credit fiscal. Ce se stabileşte? Banca nu poate să crească dobânda la care este acordat creditul, pe toată durata creditului, se lungeşte maturitatea creditului cu perioada în care s-a beneficiat de această reducere a ratei”, a explicat ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea. În opinia sa, băncile nu au de ce să nu fie de acord cu propunerea Executivului, aceasta fiind o situație de tip „câştig-câştig” în condiţiile de lichiditate din acest moment.

„Practic, ar fi 4 miliarde de lei în economia României timp de doi ani, adică o creştere suplimentară a Produsului Intern Brut cu 1% din PIB pe doi ani de zile. Aceasta se traduce, pe termen scurt, efect direct, încasări din TVA mai mari de aproximativ 900 de milioane de lei şi indirect, din creşterea PIB, din creşterea economică, iarăşi se întoarce la buget aproximativ o treime. Deci, lumea poate să rămână cu banii în buzunar, pe care să-i cheltuie pe necesităţile de consum şi peste doi ani, când va trebui să plătească şi această rată care acum este amânată, statul îi dă un credit fiscal, care îl va ajuta să plătească această rată. Ce-l costă pe stat acum, astăzi? Nimic. Ce-l costă mâine? Nimic. Ce-l costă peste doi ani? Până la 0,1% din PIB, care însă se recuperează în avans în aceşti doi ani, din TVA şi din creşterea economică suplimentară. Este o măsură, practic, neutră bugetar, care permite o injecţie de bani în economie, practic se mută lichiditatea, care acum stă în sectorul bancar, şi ştiţi că creditarea nu funcţionează foarte bine, şi se mută direct la populaţie şi în economie.”

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget

Spune-ţi părerea