Apetitul crescut pentru achizițiile de locuințe reprezintă o fațetă a monedei – cealaltă este că mulți nu pot suporta o asemenea povară financiară.

În România, majoritatea tranzacțiilor de pe piața rezidențială se derulează, în momentul de față, cu sprijinul finanțărilor bancare. Adevărul este însă că, deși au nevoie de o îmbunătățire a situației locative personale (și sunt dispuși să facă eforturi pentru aceasta), mulți nu se află în postura de a contracta un astfel de împrumut – chiar și când e vorba de o renovare/modernizare a casei.

romanii vor case mai bune dar multi nu-si permit un credit

Potrivit unui studiu realizat de IRSOP pentru Asociația Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR), majoritatea clienţilor care au economisit pe o perioadă de cinci ani în cadrul băncilor pentru locuințe fără a apela (până în prezent) la un credit au venituri extrem de modeste, fiind, de fapt, „la limita sărăciei”. „Orice persoană care are probleme locative se află în condiţii de risc social, iar 84% dintre respondenți declară că au probleme cu locuinţa proprie. În esenţă, indicatorii materiali şi subiectivi de sărăcie arată că segmente largi ale clienţilor Bauspar au de fapt nevoie de protecţie socială, iar în condiţiile dificile în care trăiesc, opţiunea lor pentru produsul Bauspar nu are altă motivaţie decât dorinţa de a-şi îmbunătăţi condițiile de locuit. Întrucât vorbim despre familii cu risc social şi locativ, prima de stat este un instrument guvernamental care încurajează economisirea în rândul persoanelor cu resurse limitate în vederea îmbunătățirii condițiilor de locuit”, se arată în studiul citat, publicat de Banca Comercială Română (BCR).

Economisirea, primul pas spre o locuință mai bună

În acest context, nu este de mirare că unul din trei clienți participanți la studiu a declarat că nu a apelat până acum la un credit pentru că nu putea face față ratelor. Asta în condițiile în care aproape jumătate din totalul gospodăriilor incluse în cercetare şi aproape două treimi dintre respondenții de peste 60 de ani trăiesc cu un venit total mai mic 3.000 lei – când venitul mediu per gospodărie ajunge azi în România la 3.085 lei. În plus, 43% dintre cei intervievați trăiesc în zone rurale sau în oraşe mici, cu oportunități financiare și profesionale mai reduse.

Cu toate acestea, românii visează la îmbunătățirea situației locative și sunt dispuși să economisească pentru aceasta. Astfel, 78% dintre respondenții la studiul IRSOP au folosit fondurile economisite și prima de stat pentru îmbunătăţirea condițiilor de locuit. „S-a dovedit că clienții Bauspar au același comportament, fie că iau sau nu credit – fondurile economisite sunt utilizate în principal pentru modernizarea sau renovarea locuinței”, explică reprezentanții BCR.

Finanțarea bancară, dintr-un unghi diferit:

Modul de funcționare al sistemului de economisire-creditare (sau Bauspar) este simplu: întâi clientul economiseşte, apoi banca acordă – celor care vor și sunt eligibili – credite pentru domeniul locativ (din fondul economisit de ceilalți participanți). Pentru participanți, guvernul oferă o primă de la stat în valoare de 25% din depunerile anuale, dar nu mai mult de echivalentul in lei a 250 de euro. Un sistem Bauspar bine dezvoltat contribuie la stabilitatea economică datorită modelului de afaceri anti-ciclic și riscului scăzut. Acest sistem a avut un aport deosebit la reconstrucția Germaniei și altor țări din Europa, după al doilea război mondial.

Spune-ţi părerea