42.500 de euro, preţul mediu pentru Prima Casă. Ce poţi găsi cu aceşti bani în marile oraşe

scris de Adriana Lefter in categoria Prima Casă, Ştirea zilei
Publicat pe: 14 Noiembrie 2011, Ultima actualizare: 14 Noiembrie 2011

Autorităţile dau asigurări că programul guvernamental va merge mai departe şi anul viitor.

Deşi a patra etapă a Prima Casă a demarat cu ceva întârzieri, programul continuă nestingherit, iar autorităţile dau asigurări că acelaşi lucru se va întâmpla şi în 2012. „Vor fi resurse pentru întregul an viitor din ceea ce noi am estimat pentru Prima Casă”, a declarat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

Potrivit datelor publicate pe site-ul oficial al Guvernului României, până în momentul de faţă, în cadrul programului Prima Casă au fost acordate 46.486 de garanţii, în valoare totală de 1,877 milioane de euro, ceea ce înseamnă că valoarea medie a unei garanţii s-a ridicat la circa 40.000 de euro. Luând în calcul un avans de 5%, rezultă că preţul mediu al unei locuinţe achiziţionate prin acest program se ridică la aproximativ 42.500 de euro.

Ce poţi cumpăra, în limita acestui buget, în marile oraşe ale ţării? www.imobiliare.ro îţi prezintă mai jos o listă cu asemenea opţiuni. În calcul au fost luate doar anunţurile de apartamente cu două camere, acestea fiind cele mai căutate de către beneficiari.

Bucureşti:
Cu 42.000 de euro poţi cumpăra un apartament vechi într-un cartier precum Drumul Taberei, cu o suprafaţă cuprinsă între 50 şi 53 de metri pătraţi. Acelaşi preţ este cerut şi de proprietarul unei locuinţe de 47 de metri pătraţi din zona lacului Tei, dar şi de vânzătorul unui apartament de 56 de metri pătraţi din Colentina.
Pe de altă parte, 42.300 de euro costă un apartament cu o suprafaţă utilă de 49 de metri pătraţi dintr-un bloc nou aflat în curs de finalizare amplasat în zona Vitan, în apropiere de hipermarketul Real. 42.500 este preţul cerut şi pentru un apartament de 48 de metri pătraţi din Titan, zona Codrii Neamţului.

Vezi aici mai multe opţiuni pentru Capitală.

Timişoara:
Cu 40.000-41.000 de euro poţi achiziţiona cu uşurinţă apartamente cu două camere în zone precum Girocului, Şagului, Lipovei, chiar şi în centru. Majoritatea locuinţelor sunt amplasate în blocuri construite înainte de 1990, sunt renovate şi au suprafeţe utile ce variază între 48 şi 55 de metri pătraţi.

Click aici pentru a vizualiza ofertele în detaliu.

Cluj:
Şi aici, cu 40.000-42.500 de euro, poţi cumpăra locuinţe în cartiere precum Mănăştur, Gheorgheni, Zorilor, Grigorescu, Gară, Baciu, Mărăşti sau chiar centru. Suprafeţele variază între 44 şi 55 de metri pătraţi. Cu acelaşi buget, cei interesaţi pot opta şi pentru un imobil nou-construit, finalizat sau aflat încă în construcţie, în special în zona Floreşti.

Aici poţi vedea mai multe anunţuri.

Braşov:
La preţul mediu al unui achiziţionat prin Prima Casă poţi găsi în Braşov locuinţe cu două camere în blocuri vechi, cu suprafeţe cuprinse între 45 şi 55 de metri pătraţi, în cartiere precum Răcădău, Astra, Centrul Civic, Braşovul Vechi etc. Unităţi locative similare, cu suprafeţe de peste 50 de metri pătraţi, pot fi găsite şi în blocuri noi din zona Tractorul.

Vezi aici mai multe oferte.

Constanţa:
Cu 40.000-42.500 de euro poţi cumpăra apartamente cu două camere în blocuri vechi, în cartierele Tomis Nord, Inel I, Universitate, City Park Mall etc. Majoritatea locuinţelor de acest tip au însă suprafeţe mai mici de 50 de metri pătraţi. De asemenea, un apartament nou, construit în 2008, cu o suprafaţă de 54 de metri pătraţi, poate fi achiziţionat cu 40.000 de euro, în cartierul Primo.

Aici poţi găsi mai multe anunţuri.

Iaşi:
Şi în Iaşi poţi cumpăra fără probleme o locuinţă cu două camere în limita bugetului mediu pentru clienţii prin Prima Casă. Spre exemplu, un apartament de 48 de metri pătraţi este scos la vânzare cu 42.000 de euro în zona Nicolina. O unitate locativă similară are acelaşi preţ în cartierul Tudor Vladimirescu. În Tătăraşi însă, un apartament de 52 de metri pătraţi costă 41.000 de euro.

Click aici pentru a vedea ofertele în detaliu.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Profilul cumpărătorului din marile orașe: ce fel de locuință își dorește și cât este dispus să plătească pentru aceasta

Pentru unul din patru români, achiziția unei locuințe reprezintă un obiectiv major pentru anul în curs – chiar (sau mai ales!) în contextul Covid-19. Imobiliare.ro a derulat, pe parcursul...

citește mai departe
Românii, cei mai rapizi dintre europeni la achiziția unei locuințe: se hotărăsc în cel mult 3 luni. Cât de mult „cântărește” factorul preț și la cât ajunge marja de negociere

Dorința de a fi proprietari rămâne puternică pe piața locală, în vreme ce chiria este privită, de regulă, ca o soluție temporară – sau chiar de ultimă instanță. În...

citește mai departe
Impact: apartamentele finalizate în Greenfield Băneasa vor fi 100% contractate până la sfârșitul lui 2020

În momentul de față, ansamblul rezidențial numără peste 2.500 de unități locative finalizate, iar dezvoltarea sa este programată să dureze până în 2028. Compania autohtonă Impact Developer & Contractor...

citește mai departe
Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Datorită climatului blând, regiunea este atractivă pentru turiști tot timpul anului, iar cele 80 de terenuri de golf existente aici reprezintă un avantaj suplimentar. La cea mai recentă ediție...

citește mai departe
Apartament exclusivist, cu multiple opțiuni de relaxare în aer liber: parc, piscine, terase, spații verzi și loc de joacă pentru copii. Pretabil și ca investiție! (P)

Visezi la o locuință elegantă și spațioasă, amplasată într-o zonă exclusivistă a Capitalei? Beneficiind de dotări și finisaje de lux, această proprietate îți oferă, în plus, avantajul unor oportunități...

citește mai departe