Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
24 Octombrie 2012

Casa în armonie cu natura: o creaţie românească concentrată pe economisirea energiei

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 24 Octombrie 2012

Tot mai mulţi arhitecţi vin cu soluţii de construire durabile, cu un impact redus asupra mediului.

În ultimii ani, pe piaţa locală a construcţiilor – rezidenţiale, dar nu numai – se manifestă un interes din ce în ce mai mare pentru clădirile realizate în armonie cu mediul înconjurător. Prin urmare, iniţiative lăudabile la acest capitol vin din partea a tot mai mulţi arhitecţi români. Un exemplu în acest sens este unul dintre proiectele prezentate la secţiunea Tehnologie, inovaţie şi sustenabilitate în arhitectură a Bienalei de Arhitectură de anul acesta (ce se desfăşoară între 15 octombrie şi 15 noiembrie). Este vorba despre o casă situată într-un sat din judeţul Buzău, structurată pe S+P+1 şi cu o suprafaţă utilă de 1.275 de metri pătraţi.



Din punct de vedere al designului, proiectul se distinge prin combinaţia neaşteptată poate a unor materiale ce se pun reciproc în valoare prin contrast: buşteni din molid, piatră şi suprafeţe vitrate mari. „Spaţiul, experimentat din interior, este uşor, deschis, permeabil, în timp ce, privit din exterior, apare solid, stabil, puternic ancorat în pământ, ca şi cum ar fi ridicat direct din natură”, explică autorii proiectului. Durabilitatea construcţiei rezultă tocmai din utilizarea cu preponderenţă a unor resurse naturale, ca lemnul şi piatra.



Pe plan funcţional, autorii pun un accent deosebit pe valorificarea avantajelor oferite de energia solară. „Forma şi orientarea construcţiei sunt gândite astfel încât să maximizeze aporturile iluminării naturale şi orientării sudice. Pentru a obţine aceasta, amplasamentul ales pentru implementarea construcţiei a fost în zona cea mai înaltă a proprietăţii, ce conferă privelişti deosebite asupra pădurii şi câmpiei ce se desfăşoară mai jos. Utilizarea suprafeţelor generoase vitrate către sud aduce acumulare în masa termică a elementelor pe timpul iernii, în timp ce minimizarea vitrajelor spre nord permite controlul pierderilor de căldură”, se arată în descrierea proiectului.


Un alt principiu important pus în valoare la construcţia acestei case, dotată cu sistem de încălzire şi răcire prin pardoseală şi pereţi, este economisirea energiei. Astfel, pereţii exteriori (pe structură din lemn stratificat) sunt izolaţi cu fibre din celuloză şi plăci termoizolante din fibre de lemn presat şi, totodată, placaţi la exterior cu lemn sau piatră, în sistem de faţadă ventilată. Acoperişul terasei este şi el izolat cu fibre din celuloză şi plăci din fibre de lemn presat şi hidroizolat cu membrane pe bază de bitum. De asemenea, peste subsol este turnată o placă din beton termoizolată cu polistiren extrudat şi vată minerală rigidă. Totodată, ferestrele sunt realizate din vitraje duble termoizolante.


Citeşte şi Casa din… garaje de beton, o soluţie de construire ieftină şi inedită, premiată de către arhitecţi
Citeşte şi alte articole din secţiunea Home & Deco

Părerile cititorilor
6 păreri
  • daniela borcan

    Ma puteti ajuta cu informatii despre contructorul acestei case? E prima data cand vad o casa contruita in Romania, pe principiul economiei de energie.Va multumesc anticipat.

  • nico

    doresc sa aflu mai multe detalii, pret, constructor….?

  • maria

    Foarte frumoasa casa si piscina e superba.As dori sa stiu ce pret are casa din foto. Multumesc

  • Annamaria

    Sunt interesata,as vrea detalii de pret,cine o construieste,planuri pentru case mai mici ,adresa de contact…Multumesc.

  • Dinu

    1278 mp?
    Putin cam mare pentru gustul meu si bani mei.Chiar si cu piscina!
    Dar o constructie normala, 150-200 mp cam la cat s-ar putea ridica ca si cost?

  • Oprea

    superb cam ce pret are o astfel de casa si cine este arhitectul cum putem sa-l contactam?

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Când „afară” devine mult mai important: sfaturi practice pentru amenajarea balcoanelor, teraselor și grădinilor

Stând mai mult acasă, din pricina măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19, românii au început să acorde mai multă atenție spațiilor exterioare ale locuințelor. Retailerul local de materiale de...

citește mai departe
The new luxury era? Într-o zonă exclusivistă precum Kiseleff-Aviatorilor, o amenajare cu adevărat „de lux” poate ajunge la încă o dată prețul apartamentului

Un studio de design recunoscut pe plan internațional intră și pe piața din România, pe fondul alinierii standardelor în materie de lux ale persoanelor cu venituri mari din întreaga...

citește mai departe
Ambient modern și elegant, în care să te simți „acasă”!

Acest stil de design se potrivește atât locuințelor spațioase, cât și celor de dimensiuni mai mici. Visezi la o locuință elegantă, însă nu ai vrea să cazi în capcana...

citește mai departe
Design: duplex de 85 de metri pătrați, cu 3 dormitoare și două băi

Cu o compartimentare și o amenajare eficiente, casa ta poate fi mai încăpătoare decât crezi! Datorită noii generații de ansambluri rezidențiale, apartamentele structurate pe mai multe nivele, de tip...

citește mai departe
3 stiluri de amenajare pentru sufrageria ta!

Alături de bucătărie, această cameră este cea în care veți petrece cel mai mult timp împreună. Sufrageria – sau, în accepție modernă, livingul – reprezintă, în designul interior contemporan,...

citește mai departe