Chirii de mii de euro pentru „crema cremelor”: Cum arată cele mai luxoase apartamente din țară

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 18 Septembrie 2013, Ultima actualizare: 20 Septembrie 2013

Locuințele nou-construite din zonele exclusiviste ale marilor orașe sunt, de regulă, cele mai scumpe.

Cu puțin timp înainte de începerea anului universitar, marea bătălie pe segmentul închirierilor de apartamente se dă pentru cele mai accesibile oferte din piață. La polul opus însă, oferte de mii de euro își așteaptă „mușteriii”. Imobiliare.ro prezintă o listă cu cele mai scumpe apartamente scoase la închiriat în marile orașe ale țării; este vorba, de regulă, de unități locative nou-construite (de multe ori penthouse-uri), situate în zonele exclusiviste ale marilor orașe. Astfel de locuințe sunt ținta unei categorii de clienți cu venituri net superioare față de medie, formată în general din oameni de afaceri (adesea străini).

Citește și: Cauți o locuință lângă metrou? Cele mai mici chirii din cartierele bine cotate ale Capitalei

În București, cea mai scumpă ofertă de închiriere vizează un penthouse ce vedere la parcul Herăstrău, pentru care proprietarul cere 6.500 de euro pe lună. Apartamentul dispune de o suprafață de 450 de metri pătrați (incluzând terasa) și a fost construit în anul 2007. Imobilul este compartimentat în patru camere – living și trei dormitoare, dintre care două cu dressing – și se închiriază nemobilat (cu excepția bucătăriei).

penthouse Herastrau 1
penthouse Herastrau 2

Cu 6.000 de euro poate fi închiriat un alt penthouse situat în nordul Capitalei, de data aceasta în zona Aviatorilor. Locuința a fost finalizată în anul 2012 și are o suprafață de 228 de metri pătrați, la care se adaugă terasa de 141 de metri pătrați. Apartamentul este format din living și patru dormitoare, fiecare cu dressing și baie proprie. Apartamentul se închiriază cu bucătăria mobilată și utilată.

penthouse Aviatorilor 1
penthouse Aviatorilor 2

5.200 de euro este prețul cerut pentru un apartament situat la primul etaj al unei vile istorice din zona Dorobanți-Capitale. Locuința are o suprafață de 300 de metri pătrați, distribuită între patru camere (living și patru dormitoare), bucătărie închisă, birou și trei băi. Apartamentul se închiriază complet mobilat și utilat.

apartament Dorobanti 1
apartament Dorobanti 2
apartament Dorobanti 3

În Timișoara, cel mai scump apartament scos la închiriere are un preț cerut de 1.600 de euro pe lună. Este vorba despre un penthouse de tip duplex amplasat într-un bloc nou de șase nivele, construit în anul 2007, în zona de nord a orașului. Locuința are o suprafață utilă de 220 de metri pătrați (neincluzând aici suprafața celor două terase, ce însumează 160 de metri pătrați) și este compusă din cinci camere. Apartamentul se închiriază complet mobilat și utilat și dispune de două garaje separate la subsolul blocului.

penthouse Timisoara 1
penthouse Timisoara 2
penthouse Timisoara 3
penthouse Timisoara 4

În Brașov, un penthouse tip triplex (pe trei nivele) situat într-un imobil nou (construcție 2010) din centrul orașului poate fi închiriat cu 3.000 de euro pe lună. Locuința are o suprafață utilă de 290 de metri pătrați și este formată din șase camere (trei livinguri și tot atâtea dormitoare), patru băi și trei terase. Apartamentul este complet mobilat și utilat.

penthouse Brasov 1
penthouse Brasov 2
penthouse Brasov 3

În Constanța, proprietarul unui apartament cu vedere la mare, situat în zona Mamaia Nord, cere o chirie de 2.800 de euro pe lună. Locuința are o suprafață de 156 de metri pătrați și este situată la etajul unu din trei al unui imobil construit în anul 2006. Apartamentul are trei camere și se închiriază complet mobilat și utilat.

apartament Constanta 1
apartament Constanta 2
apartament Constanta 3

În Cluj-Napoca, prețul cerut pentru un penthouse nou-construit (în anul 2006) din zona Andrei Mureșanu este de 1.300 de euro pe lună. Apartamentul are o suprafață utilă de 160 de metri pătrați (fără terasă) și este format din cinci camere (living și patru dormitoare). Locuința este complet mobilată și utilată și dispune și de un loc de parcare subteran.

penthouse Cluj 1
penthouse Cluj 2
penthouse Cluj 3

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe