Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
14 Septembrie 2015

Culmea chiriilor din România!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 14 Septembrie 2015

Pretențiile proprietarilor pot ajunge la un nivel considerabil.

Cu oferte ce pornesc de la 150-200 de euro pe segmentul închirierilor de apartamente, Capitala concurează strâns cu celelalte mari orașe ale țării. Când vine vorba însă de prețurile maxime atinse pe această piață, diferențele sunt considerabile.

Citește și: Criza apartamentelor de închiriat: vezi prețurile la Târgul de Chirii!

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-images-key-hand-apartment-over-blue-sky-image30178089

Potrivit ofertelor listate pe Imobiliare.ro, zona de nord a Bucureștiului este, de departe, „polul” celor mai mari chirii din oraș, dar și din țară. „Crema” pieței este reprezentată de penthouse-uri nou-construite, cu suprafețe generoase, iar pretențiile proprietarilor depășesc pragul de 6.000 de euro pe lună.

Pe primul loc în clasamentul celor mai scumpe apartamente de închiriat din Capitală se găsește un penthouse cu șapte camere din zona Băneasa (din care cinci dormitoare, fiecare cu baie proprie), al cărui preț cerut ajunge la 6.700 de euro pe lună. Apartamentul este situat la etajul patru din patru al unui bloc ridicat în anul 2011, are o suprafață utilă de 300 de metri pătrați și se închiriază nemobilat (cu excepția bucătăriei).

În zona Herăstrău, un apartament construit în 2009, situat la etajul șase din șase, poate fi închiriat cu 6.500 de euro pe lună. Locuința are 330 de metri pătrați utili, la care se adaugă o suprafață de circa 66 de metri pătrați aferentă celor trei terase. Parțial mobilată, proprietatea este compartimentată în living cu zonă de lounge, bucătărie și zona de luat masa, la care se adaugă patru dormitoare și trei băi.

În zona Primăverii, un penthouse tip duplex, finalizat în anul 2009, are un preț cerut de 6.300 de euro pe lună. Unitatea locativă dispune de o suprafață utilă de 191 de metri pătrați (fără terasele de 85 de metri pătrați) și este împărțită în living cu bucătărie deschisă și zonă de dining, cinci dormitoare, cinci băi și spații de depozitare. La cerere, apartamentul poate fi mobilat.

În Cluj-Napoca, orașul cu cele mai mari prețuri după București, cel mai scump apartament disponibil spre închiriere este listat pe Imobiliare.ro la un preț de 3.000 de euro pe lună. Amplasat în zona Iulius Mall, acesta are cinci camere, o suprafață utilă de 171 de metri pătrați, plus terasă de 350 de metri pătrați.

În celelalte mari orașe ale țării, chiriile maxime ajung la 2.000 de euro pe lună (în Timișoara și Constanța) și, respectiv, la 1.500 de euro pe lună (în Brașov).

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe