Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
28 Martie 2014

Din învățămintele crizei: cel mai „sigur” oraș pentru investiția într-o locuință

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 31 Martie 2014

Cea mai mare „victimă” a ieftinirilor din ultimii ani a fost exact piața care a atins culmile „popularității” pe timp de boom.

Pentru cei care se gândesc să cumpere o locuință în scop investițional, luând în calcul o revânzare ulterioară, experiența perioadei de recesiune poate oferi o perspectivă interesantă. Astfel, dacă analizăm scăderile de prețuri consemnate pentru apartamentele scoase la vânzare în ultimii (aproape) șase ani, Capitala, primul oraș luat de regulă în calcul pentru o investiție, nu se dovedește a fi fost cea mai sigură „destinație” – chiar dimpotrivă.

http://www.dreamstime.com/stock-photography-buy-house-image26136462

Cu cât mai mare înălțimea, cu atât mai mare căderea
Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, dintre marile orașe ale țării, cel mai puțin afectat de recesiune – prin prisma scăderilor de preț – a fost Timișoara. Aici, valoarea medie cerută pentru apartamentele disponibile spre vânzare s-a diminuat cu 39,4% în ultimii șase ani, de la un prag maxim de 1.329 de euro pe metru pătrat (atins în iunie 2008), până la un nivel de 805 euro pe metru pătrat, consemnat la finele lui februarie 2014. La polul opus, cel mai mare declin, de circa 53%, a avut loc în Capitală, de la 2.264 de euro pe metru pătrat în martie 2008, până la 1.058 de euro pe metru pătrat. Scăderi mai reduse au fost consemnate în celelalte mari orașe ale țării, care au fost mai puțin „atinse” și de boom-ul imobiliar. În Constanța, spre exemplu, apartamentele s-au ieftinit cu circa 46,6%, de la 1.589 de euro pe metru pătrat (în iunie 2008), până la 849 de euro pe metru pătrat. În Brașov, prețurile au scăzut cu 43,5% în ultimii aproape șase ani, de la 1.475 de euro pe metru pătrat (prag atins în mai 2008), până la 833 de euro pe metru pătrat, la finele lui februarie 2014. În Cluj-Napoca, locuințele s-au devalorizat cu 42,6% în perioada menționată, până la un nivel de 862 de euro pe metru pătrat (față de 1.503 de euro pe metru pătrat în mai 2008).

Locuințele cu una și două camere, cele mai „lovite”
Raportat la categorii de locuințe, în Timișoara, cele mai mici scăderi de prețuri au fost consemnate la apartamentele cu peste două camere – adică cele mai puțin „vânate” în general de către cumpărătorii în scop investițional. Astfel, locuințele cu trei camere s-au ieftinit în ultimii ani cu aproximativ 37% (de la 1.240, până la 778 de euro pe metru pătrat), iar cele cu patru camere sau mai mult cu circa 38,5% (de la 1.174 la 722 de euro pe metru pătrat). Unitățile locative mai mici au consemnat însă un declin de peste 40%: 41% în cazul apartamentelor bicamerale (de la 1.368 la 807 euro pe metru pătrat) și peste 45% pentru garsoniere (de la 1.536 la 838 de euro pe metru pătrat).

O piață relativ stabilă din 2012 încoace
În ultimii doi ani, prețurile cerute pentru apartamentele scoase la vânzare în orașul din vestul țării s-au menținut la un nivel relativ constant, în ciuda oscilațiilor lunare (atât în plus, cât și în minus), relevă Indicele Imobiliare.ro. Astfel, prețul mediu solicitat de proprietari la finele lunii februarie a acestui an – respectiv 805 euro pe metru pătrat util – este similar cu nivelul consemnat în aprilie 2012, respectiv 807 euro pe metru pătrat. Segmentul apartamentelor vechi a fost caracterizat de cea mai mare stabilitate: aici, prețul mediu cerut la ora actuală (792 de euro pe metru pătrat) este foarte apropiat de cel valabil la sfârșitul lunii iunie 2011, respectiv 789 de euro pe metru pătrat. Pe piața locuințelor nou-construite, variațiile au fost mai semnificative; per ansamblu însă, prețul actual, de 883 de euro pe metru pătrat, este foarte apropiat de cel înregistrat la finele lunii septembrie 2012 (884 de euro pe metru pătrat).

Potrivit lui Adrian Angiu, consultant imobiliar în cadrul agenției timișorene Corales, tendința de stabilizare a prețurilor apartamentelor din Timișoara se datorează și programului Prima Casă, care a contribuit la conturarea unei cereri relativ constante în piață în ultimii ani. Interesant este că interesați de achiziții nu sunt doar timișoreni, ci și persoane din afara orașului, care vor să cumpere o locuință pentru închiriere ulterioară sau pentru copiii aflați la studiu. Totodată, precizează reprezentantul agenției Corales, clienții sunt tot mai atrași de construcțiile noi – în măsura în care și le permit, desigur -, arătând că și-au depășit reținerile față de acestea.

Părerile cititorilor
4 păreri
  • Manfred

    Pe fond, preturile vor scadea in continuare, pana cand profitul din construirea unei locuinte va scadea de la 100% la cel mult 50%. Nu se mai poate castiga ban pe ban, ca pana acum. Piata se autoregleaza. Oferta este in continuare enorm de mare fata de cerere.

  • veronica

    buna ziua !!!tocmai am cumparat un teren !!!si sant f . multumita !!!o zi fumoasa !!!

  • gabriel const

    Articolul nu acopera nici pe departe problematica, bazandu-se pe 3 cifre cu osebire pe Timisoara.
    Despre comentariul de mai sus al domnului cornel bucsa…stupid, total pompieristic ! Pai cum Dumnezeu mai omule, cand ai scadere accentuata de putere de cumparare (vezi de maine, ca va fi si mai si),ai crestere continua de somaj, ai scadere de pret la metru patrat construit, ba se mai si vehiculeaza ca din ,,prima casa” ramane in curand numai ,,noua casa”, te intreb eu pe matale, care te trezesti vorbind, ce cresteri semnificative de preturi visezi ?!?

  • cornel bucsa

    Preturile asa cum sa mai remarcat sint in crestere pentru imobiliare,iar spre sfirsitul anului vor fi cresteri semnificative.
    cresterile deasemeni mai mari vor fi la terenuri dat fiind politica de liberalizare a pietei terenurilor,in mod sigur se va cumpara mult de straini.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Previziunile specialiștilor: Cum îi vor influența concret pe cumpărători, dar și pe jucătorii din imobiliare, noile măsuri propuse pentru asigurarea sustenabilității financiare a României?

Noi măsuri care ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței imobiliare, și implicit asupra celor aflați în căutarea unei locuințe, sunt așteptate să intre în vigoare din 2024....

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul Parcului20, din nordul Bucureștiului: 485 de apartamente noi, cu sisteme smart home integrate. Eficiența energetică e o realitate! (P)

Prima fază a proiectului este deja finalizată – și locuită de proprietari –, iar cea de-a doua se află în proces de construcție; cele două sunt contractate în proporție...

citește mai departe
Estoria City, o investiție 100% românească în estul Capitalei: 1.200 de apartamente, plus birouri și spații comerciale

Proiectele mixte, care includ facilități complementare componentei rezidențiale, inclusiv spații verzi și de relaxare, devin tot mai populare pe piața imobiliară românească. Compania imobiliară Imoteca a anunțat că ansamblul...

citește mai departe