Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
7 apr. 2020

După mai bine de zece ani, Prima Casă devine „O familie, o casă”. De acum încolo, potențialele achiziții ulterioare sunt drastic limitate!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Credite, Ştirea zilei

Printre limitările aduse de noul program se numără și restricționarea posibilității de a cumpăra alte locuințe câtă vreme creditele garantate de către stat sunt încă în desfășurare.

La sfârșitul săptămânii trecute, Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea care prevede transformarea programului Prima Casă în varianta mai accentuat socială, numită O familie, o casă. După ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Legea nr. 40/2020 a intrat în vigoare la începutul acestei săptămâni. Modificările aduse vechiului program au la bază o inițiativă legislativă a lui Eugen Teodorovici, reprezentant al Partidului Social Democrat (PSD), din toamna anului trecut.

Citește și: Proiectul „O familie, o casă” revine în scenă, cu ceva modificări: a trecut de Camera Deputaților, ar urma avizul Președintelui

De menționat este că, față de propunerea legislativă inițială, legea actuală are în vedere protejarea persoanelor care fac parte dintr-un grup social vulnerabil (definit conform art. 6 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare). Spre exemplu, spre deosebire de alte categorii de persoane, care pot beneficia de o garantare din partea statului de până la 40% sau 50% (exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare), garanțiile pentru persoanele din categorii vulnerabile pot ajunge la 100%.

Iată alte modificări aduse de noul program, comparativ cu Prima Casă:

Plafonare a veniturilor ȘI a valorii locuinței

La data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual (sau ale beneficiarului împreună cu soțul sau soția) nu pot depăși valoarea de 4.500 de lei. În calcul nu sunt luate în considerare beneficiile de asistență socială primite de persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil, dacă acestea duc la depășirea pragului de 4.500 de lei.

Pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 de lei (termenul de „familie” include și persoanele singure, care au în grijă unul sau mai mulți copii).

O limitare intervine și în ceea ce privește preţul unei locuinţe achiziționate prin noul program, care va fi de maximum 70.000 de euro (echivalent lei) la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în vreme ce valoarea finanţării garantate este de maximum 66.500 de euro (echivalent lei). Avansul minim pentru un credit (co)garantat de către stat rămâne de 5% din preţul de achiziţie a locuinţei.

Tot ca măsuri sociale, proiectul de lege mai prevede și acordarea următoarelor subvenţii de dobândă: reducerea ratei dobânzii creditului garantat cu 0,5 puncte procentuale (pentru familiile cu un singur copil) și, respectiv, cu un punct procentual (pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii). O nouă prevedere este reducerea ratei de dobândă cu două puncte procentuale pentru persoanele care fac pare dintr-un grup vulnerabil.

Citește și:
Prima Casă, din nou în cumpănă. Varianta „O familie, o casă” e pulverizată: nu ar fi „interesantă” pentru actualul Guvern
Epopeea continuă (și) în 2020: „Să fie Prima Casă – dar nu orice fel de «primă casă», la oricine!”

Beneficiarii mai pot cumpăra doar locuințe în mediul rural

O prevedere importantă a noii legi ar fi că, pe durata contractului de credit, beneficiarii nu au voie să dobândească, individual sau împreună cu familia, o cotă mai mare de ½ (inclusiv) dintr-o altă locuință situată în mediul urban. Excepția o fac doar proprietățile din mediul urban dobândite prin moștenire. „În cazul în care survine o modificare în acest sens după acordarea creditului în cadrul Programului, în termen de 12 luni de la apariția acestei situații trebuie să decidă asupra deținerii locuinței din Program sau altei locuințe și să notifice această decizie Finanțatorului și Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii sau Fondului Român de Contragarantare, cu prezentarea documentelor care atestă înstrăinarea”, se arată în textul de lege.

Citește și: „Metamorfoza” Primei Case: de la posibilitatea ridicării plafonului de garantare, la limitarea veniturilor

Părerile cititorilor
1 părere
  • Ilie Vasile veronica

    Prima casa de la posibilitatea ridicării plafonului de garantare. La limitarea veniturilor.

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să te mai intereseze și
Primul credit Noua Casă de la Banca Transilvania: beneficiarul a achiziționat un apartament cu trei camere, în București

După o serie de modificări și tergiversări, programul Noua Casă – înlocuitorul fostului Prima Casă – a început, pe final de an, să funcționeze propriu-zis. Oficialii Băncii Transilvania au...

citește mai departe
Banca Transilvania a lansat o campanie de creditare online, inspirată de noile planuri ale românilor în materie de locuire

Oferta băncii cuprinde o serie de reduceri şi alte beneficii la creditul imobiliar/ipotecar, la creditul de nevoi personale și, respectiv, la cardurile de cumpărături. Banca Transilvania a lansat săptămâna...

citește mai departe
Anunțurile băncilor lămuresc situația cu Noua Casă: valoarea maximă a finanțărilor este, de fapt, mai mică decât s-a crezut inițial

Instituțiile financiare sunt deschise spre a primi solicitări de împrumuturi în cadrul noului program guvernamental. În cadrul unui anunț cu privire la începerea creditării prin Noua Casă, reprezentanții Băncii...

citește mai departe
Care vor fi, de fapt, condițiile pentru Noua Casă: credite de maximum 140.000 de euro pentru locuințele noi, față de 70.000 de euro, pentru restul

Schimbările aduse programului au fost elaborate în contextul situației create de COVID-19, dar și pentru a elimina restricțiile impuse, recent, prin varianta „O familie, o casă”. Supuse unei serii...

citește mai departe
ING Bank revine la un avans minim de 15% pentru creditele ipotecare, dar și REDUCE dobânda pentru cei care pot plăti măcar 25%

În noile condiții, clienții băncii pot economisi aproximativ 200 de lei pe lună la plata ratei lunare pentru o locuință. ING Bank România a lansat o nouă ofertă pentru...

citește mai departe