Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
6 Septembrie 2012

Locuieşti într-un apartament cu mansardă? Iată un model practic şi elegant de amenajare

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 07 Septembrie 2012

Deşi locuinţele la bloc desfăşurate pe două etaje nu sunt deloc obişnuite pentru români, în ţările vestice a locui într-o astfel de casă este chiar „şic”.

Dacă dispui de un buget nu foarte mare pentru o achiziţie imobiliară, un apartament de tip duplex, ce ocupă şi o porţiune din mansarda blocului, poate fi o variantă convenabilă de a beneficia de mai mult spaţiu. Potrivit ofertelor listate pe www.imobiliare.ro, asemenea unităţi locative, construite deasupra blocurilor vechi, pot fi cumpărate în Capitală cu circa 35.000 de euro. Achiziţia unei astfel de proprietăţi este însă o opţiune şi în cazul blocurilor noi, podul fiind uneori inclus în preţ pentru apartamentele de la ultimul etaj.

Dincolo de avantajele financiare, a locui într-un apartament desfăşurat pe două nivele poate ridica ceva probleme în amenajare. Cu puţină creativitate însă, o astfel de locuinţă poate fi transformată cu uşurinţă într-un spaţiu confortabil şi elegant deopotrivă. Freshome.com oferă un exemplu sugestiv în acest sens:


Amplasat într-o clădire cu 22 de unităţi locative construită în anul 1937, în zona Kungsladugård din Gothenburg, acest apartament, desfăşurat pe două nivele, are o suprafaţă de 51 de metri pătraţi. Etajul inferior este rezervat zonei de socializare, compusă din living şi bucătăria deschisă. Holul de la intrare, de un albastru închis, creează senzaţia de spaţiu prin amplasarea unei oglinzi ce ocupă aproape un întreg perete. Mobilierul şi podelele din lemn dau un aer sofisticat atât livingului, cât şi bucătăriei. Cele două ferestre, orientate în direcţii diferite, creează o atmosferă plină de viaţă în zilele însorite, luminozitatea naturală a acestui spaţiu fiind sporită de pereţii albi. Un element de natură funcţională – scara ce duce la etaj – este transformat într-unul de design prin alegerea unui model negru, elegant, în spirală.




Tot la primul nivel se regăseşte şi baia, unde sunt combinate cu succes trei elemente cromatice. Două dungi late de faianţă roşie, amplasate în zona toaletei şi cea a duşului, sparg atmosfera de sobrietate creată de combinarea a două non-culori: albul şi negrul.


Planul etajului superior este format dintr-un dormitor, aşezat de o parte a scării, şi dintr-un spaţiu de lucru, de cealaltă parte. Aerul tineresc, modern, creat de patul decorat în culori vesele este sporit prin adăugarea unor elemente disparate de mobilier: o noptieră cu mai multe sertare şi un scăunel. Amplasarea unor surse de lumină în zona de culcare – un spot în tavan şi o lampă de citit – este absolut necesară în acest spaţiu în care lumina naturală ajunge cu greu chiar şi în timpul zilei. Spaţiul de lucru, potrivit pentru un tânăr artist sau liber-profesionist, este amplasat chiar lângă fereastră, pentru a beneficia din plin de lumina soarelui. Nu lipseşte nici o mică zonă de relaxare, creată într-un spaţiu care, la prima vedere, ar putea părea inutilizabil.




Sursa foto: Freshome.com

Citeşte mai multe articole din categoria Home & Deco

Părerile cititorilor
2 păreri
  • NITA EMILIA

    Imi place mult cum este amenajat acest spatiu.Mi-ar placea sa locuiesc in acest tip de apartament.Felicitari

  • larisageorgeta

    TOTUL ESTE AMENAJAT CU GUST SI RAFINAMENT FELICITARI!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Când „afară” devine mult mai important: sfaturi practice pentru amenajarea balcoanelor, teraselor și grădinilor

Stând mai mult acasă, din pricina măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19, românii au început să acorde mai multă atenție spațiilor exterioare ale locuințelor. Retailerul local de materiale de...

citește mai departe
The new luxury era? Într-o zonă exclusivistă precum Kiseleff-Aviatorilor, o amenajare cu adevărat „de lux” poate ajunge la încă o dată prețul apartamentului

Un studio de design recunoscut pe plan internațional intră și pe piața din România, pe fondul alinierii standardelor în materie de lux ale persoanelor cu venituri mari din întreaga...

citește mai departe
Ambient modern și elegant, în care să te simți „acasă”!

Acest stil de design se potrivește atât locuințelor spațioase, cât și celor de dimensiuni mai mici. Visezi la o locuință elegantă, însă nu ai vrea să cazi în capcana...

citește mai departe
Design: duplex de 85 de metri pătrați, cu 3 dormitoare și două băi

Cu o compartimentare și o amenajare eficiente, casa ta poate fi mai încăpătoare decât crezi! Datorită noii generații de ansambluri rezidențiale, apartamentele structurate pe mai multe nivele, de tip...

citește mai departe
3 stiluri de amenajare pentru sufrageria ta!

Alături de bucătărie, această cameră este cea în care veți petrece cel mai mult timp împreună. Sufrageria – sau, în accepție modernă, livingul – reprezintă, în designul interior contemporan,...

citește mai departe