Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
31 August 2015

Piața locuințelor, încotro?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 31 August 2015

Până acum, previziunile de început de an asupra evoluției acestui sector imobiliar par a se fi adeverit.

Un indicator fidel al percepției asupra potențialului pieței rezidențiale este reprezentat de apetitul pentru construcția de locuințe. Din acest punct de vedere (și nu numai), anul în curs s-a bucurat, încă de la început, de previziuni de creștere comparativ cu cel precedent. Până acum cel puțin, acestea par a se fi adeverit.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-images-concept-growth-sales-real-estate-conceptual-image-image46222909

Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), în primele șase luni din 2015 au fost emise, la nivel național, un număr de 18.299 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale – nivel ce marchează un plus de 3,1% faţă de perioada similară a anului trecut. La prima vedere, acest avans poate fi considerat neglijabil. La o analiză mai atentă însă, observăm că, din punctul de vedere al numărului de unități locative ce au primit avize de construire, creșterea este, de fapt, semnificativ mai mare. Astfel, în perioada ianuarie-iunie 2015 au fost autorizate 31.038 de locuințe la nivel național, cu circa 14,5% peste pragul atins în perioada similară a anului precedent (respectiv 25.523 de unități). Această discrepanță poate fi explicată prin intensificarea preferinței pentru clădirile de locuințe multifamiliale (blocuri), în detrimentul interesului pentru construcția de case individuale.

„În acest prim semestru s-a simțit o efervescență puternică în special în București, dar și în alte orașe importante ale țării, precum Cluj-Napoca, Braşov sau Iași. Sunt foarte multe proiecte în plin proces de construcție, precum și în etapa de proiectare, ceea ce înseamnă că următoarea perioadă a anului se arată benefică pentru accelerarea numărului de unități livrate.”

Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România

Zona Capitalei, pol de atracție pentru dezvoltatori
O tendință de creștere este atestată și de evoluția numărului de locuințe finalizate la nivel național. Potrivit celor mai recente date publicate de INS, în primul trimestru din 2015 au fost date în folosinţă, la nivel național, 9.232 de locuinţe, ceea ce echivalează cu o majorare de 11,63% (sau 962 de unități locative) față de perioada similară din 2014. Cel mai mare avans, de 734 de locuințe, a fost consemnat pe segmentul locuinţelor realizate din fondurile private. Raportat la nivel regional, cele mai mari creșteri ale volumului de locuințe finalizate au avut loc în regiunea Bucureşti-Ilfov (+1.023 locuinţe), în Centru (+615) și Sud-Est (+199). La polul opus, scăderi s-au înregistrat în regiunile Nord-Vest (-735 locuinţe), Sud-Vest Oltenia (-127) şi Nord-Est (-87).

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe