Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
28 Noiembrie 2014

Premiul publicului: Cea mai apreciată amenajare de locuință semnată de un designer român

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 02 Decembrie 2014

La categoria locuințe private, pasionații de design au avut de ales dintr-un total 31 de lucrări.

Marți, 25 noiembrie, au fost desemnați câștigătorii concursului Elle Decoration Romanian Design Awards. La categoria „Cea mai bună amenajare a unei locuințe private”, premiul a revenit Cristinei Căpitanu, de la biroul Lemon Interior Design, pentru proiectul din imagini (o vilă din Capitală, zona Dorobanți):

Dorobanti Villa 1
Dorobanti Villa 2

Autoarea proiectului a înscris, la aceeași categorie de concurs, trei lucrări: două apartamente și casa câștigătoare. Potrivit reprezentanților Lemon Interior Design, sursa de inspirație pentru (re)amenajarea celei din urmă a fost stilul SoHo din Londra și New York. „Proiectul «Dorobanți Villa» transformă o casă veche, din 1938, într-o lume fantastică, reconstruită complet pe parcursul unui an de zile, de la fundații până la decorul spectaculos. Designul urban îmbină armonios elemente naturale din piatră și lemn în culori calde, luminoase.”, explică aceștia.

Dorobanti Villa 3
Dorobanti Villa 4
Dorobanti Villa 5

 

„Am recreat universul urban contemporan în cei 360 de metri pătrați construiți pentru o casă de părinți tineri. Din punctul nostru de vedere, nu există design fără funcționalitate, sunt întrepătrunse. Am folosit designul interior pentru a obține un produs cât mai util pentru proprietarul casei, pentru a se bucura de cât mai mult spațiu liber și luminos. Când am gândit amenajarea, ne-am concentrat pe designul pereților și luminilor și pe elementele pe care le dorim în spațiu, în acest caz lemnul și piatra. Pornind de la aceste elemente, am folosit tapet din piatră, mozaic din lemn, finisaj de stucco, krion pentru băi. Pentru a încălzi și echilibra atmosfera, am introdus lemnul de nuc, pielea și catifeaua. Pentru a separa etajele, în loc să folosim elementele tradiționale, ca sticla și gips cartonul, am gândit o delimitare prin lemn.”

Cristina Căpitanu, Lemon Interior Design

Au contribuit:
Designer: Cristina Căpitanu, Lemon Interior Design
Echipa: Elena Oancea, Lemon Interior Design
Arhitect: Matei Ionescu
Furnizori: Baxter, Aster Cucine, Porada, Twils, Light4, Doimo

Dorobanti Villa 6
Dorobanti Villa 7
Dorobanti Villa 8

145 de idei autohtone, jurizate de public
Concursul Elle Decoration Romanian Design Awards a reunit lucrări semnate de designeri români, împărțite în patru categorii: „Cel mai bun obiect de design al anului”, „Cea mai bună amenajare a unui spațiu public”, „Cea mai bună amenajare a unei locuințe private” (cu un total de 31 de lucrări) și „Cea mai bună amenajare a unui sediu de companie”. Cele 145 de proiecte participante la competiție (după o preselecție realizată de echipa redacției Elle Decoration) au fost supuse votului din partea publicului, printr-un sistem online securizat, ce nu a permis acordarea de voturi multiple.

Dorobanti Villa 9
Dorobanti Villa 10

Citește și: Design premiat pentru un apartament cu două camere: decor nonconformist, perfect penrtru un cuplu tânăr

Părerile cititorilor
11 păreri
  • Teo Velicu

    Indiferent de motivele care au condus la aceasta oroare sau kitsch, aici includ desigur si gustul si educația pentru frumos a proprietarilor, ma întreb cum de o astfel de lucrare e promovată ca un premiul 1? Este o mare diferența între a fi si (doar) a avea… 🙂 Sunt sincer dezamăgit. Titlul pentru newsletter “cea mai…semnată de un designer..”. Din textul de mai sus, semnat Iulian Rădulescu, înțeleg ca de fapt a fost semnat de gustul proprietarilor…cu greu finisat de arhitectul/designer in cauza.

  • Sandra Margraf

    O vila din anii 1930 ar trebui sa fie amenajata pastrandu-i caracterul, reusind o imbinare intre vechi si nou, in nici un caz facand totul contemporan -rece, total lipsit de farmec (in plus, nu pot sa nu remarc kitchul lustrei din camera). Ati reusit sa distrugeti tot ceea ce inseamna valorea unei case interbelice, designerii talentati reusesc sa imbine cele doua stiluri, adaugand o nota de modernitate dar nu distrugand complet caracterul casei. Sunt atat de putine asemenea imobile ramase in Romania, incat este un sacrilegiu sa faceti ce ati facut in cazul de fata. Puteti lua oricate premii acordate de tot felul de oameni lipsiti de importanta in peisajul de specialitate international- asta nu anuleaza cu nimic ceea ce am scris mai sus.

  • Iulian Radulescu

    Un proiect de design se realizeaza in functie de o serie de factori; dar cel mai important este faptul ca un proiect se face in functie de caracterul, temperamentul, preferintele si optiunile beneficiarului; prin urmare nu va puteti astepta ca o amenajare sa fie unanim apreciata pentru ca asa cum spuneam mai devreme el se muleaza in primul si in primul rand dupa cerintele clientului la care se adauga bugetul,viziunea, experienta si creatia designerului,etc. In concluzie atat timp cat clientului i-a placut, restul afirmatiilor si remarcilor nu mai conteaza. Din partea mea aveti toata consideratia! Iulian Radulescu- Lali Homes Design

  • Georgeta

    Superb ! Felicitari. Romania dispune de tineri inteligenti, extrem de talentati dar, din pacate, nestimulati de decidenti. PACAT !!!. Ne pare rau ca nu dispunem financiar ca sa ne reamenajem o casa din aceiasi zona cu o vechime de peste 100 de ani

  • moise viorica

    felicitari !!SUPERBE !!!

  • Andrei

    Eu i-am facut masaj arhitectului in dimineata proiectarii. Cum spun eu: muza este totul

  • Ernestina Costin

    Excelenta!!

  • Rob

    Kitsch. Intoarcere in epoca de lemn. Mesele ca principal obiect de mobilier. Corpuri de iluminat oribile. Texte (de ce nu si cai verzi?!) pe pereti … Clisee pentru a inlocui lipsa de referinte estetice.
    Oare cum o fi aratând premiul 3 ?!

  • ionica ionel

    Intradevar e superba locuinta . No coment

  • Mircea

    Simplu, placut, usor monoton.

  • Ana-Maria Vartic

    Casa asta a fost masurata de mine pt cadastru. Intr-adevar este de exceptie la fel ca proprietarii. Este un loc intim, relaxant, intr-un cuvant o oaza de bine. Cum spun eu: simplu si cu mult bun gust!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Când „afară” devine mult mai important: sfaturi practice pentru amenajarea balcoanelor, teraselor și grădinilor

Stând mai mult acasă, din pricina măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19, românii au început să acorde mai multă atenție spațiilor exterioare ale locuințelor. Retailerul local de materiale de...

citește mai departe
The new luxury era? Într-o zonă exclusivistă precum Kiseleff-Aviatorilor, o amenajare cu adevărat „de lux” poate ajunge la încă o dată prețul apartamentului

Un studio de design recunoscut pe plan internațional intră și pe piața din România, pe fondul alinierii standardelor în materie de lux ale persoanelor cu venituri mari din întreaga...

citește mai departe
Ambient modern și elegant, în care să te simți „acasă”!

Acest stil de design se potrivește atât locuințelor spațioase, cât și celor de dimensiuni mai mici. Visezi la o locuință elegantă, însă nu ai vrea să cazi în capcana...

citește mai departe
Design: duplex de 85 de metri pătrați, cu 3 dormitoare și două băi

Cu o compartimentare și o amenajare eficiente, casa ta poate fi mai încăpătoare decât crezi! Datorită noii generații de ansambluri rezidențiale, apartamentele structurate pe mai multe nivele, de tip...

citește mai departe
3 stiluri de amenajare pentru sufrageria ta!

Alături de bucătărie, această cameră este cea în care veți petrece cel mai mult timp împreună. Sufrageria – sau, în accepție modernă, livingul – reprezintă, în designul interior contemporan,...

citește mai departe