Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
12 Ianuarie 2010

Prima Casa: 12.150 de dosare aprobate pana la finalul lui 2009

scris de Bloombiz in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 12 Ianuarie 2010

Aproape 12.150 de dosare au fost depuse si rezolvate prin programul “Prima Casa”, pana la sfarsitul anului 2009, iar valoarea creditelor garantate de guvern se ridica la peste 500 de milioane euro, a declarat luni, la The Money Channel, presedintele FNGCIMM, Aurel Saramet.

“Pana la 31 decembrie au fost depuse si rezolvate circa 12.150 de doasare, ceea ce insumeaza peste 500 de milioane euro, iar peste 29% dintre dosare au facut referire la locuintele construite dupa 2008, ceea ce arata ca acest program a contribuit si la dezvoltarea acestui sector”, a afirmat Saramet.

Potrivit acestuia, bancile au beneficiat si ele de pe urma programului “Prima Casa” in 2009, in conditiile in care “au scapat de o mare parte din locuintele pe care le aveau in portofioliu”.

Pe de alta parte, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a afirmat ca programul “Prima Casa” va sprijini in acest an si achizitia de locuinte vechi, sustinand ca “doar sprijinirea constructiei de locuinte noi, fara sprijinirea vanzarii de case mai vechi, nu se poate”.

Programul “Prima Casa” va continua in forma actuala pana in 15 februarie, timp in care persoanele care au semnat antecontracte de vanzare-cumparare vor putea achizitiona locuinte, urmand ca dupa aceasta data Programul sa fie modificat astfel incat sa fie incurajata constructia de locuinte noi.

Totii romanii care au incheiate antecontracte de vanzare-cumparare pana in 15 februarie vor putea sa achizitioneze in continuare locuinte in forma actuala a Programului.

Dupa 15 februarie, Guvernul va veni cu o formula restructurata a Programului prin care, fara sa renuntam la forma actuala, care pune accent pe locuintele finalizate, vom imprima o noua directie in care sa punem accent mai mare pe constructia de locuinte de la zero”, anunta pe 4 ianuarie premierul Emil Boc.

El preciza ca, prin modificarea actualei forme a programului “Prima Casa”, Executivul urmareste relansarea constructiilor.

Noul ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat la finalul anului trecut ca programul “Prima Casa” ar putea fi modificat pentru a sustine nu doar sectorul imobiliar, ci si pe cel al constructiilor, insa autoritatile romane ar trebui sa discute o astfel de modificare si cu Fondul Monetar International si CE. 

Articol preluat de pe bloombiz.ro

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe