Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
10 Decembrie 2009

Romanii prefera o prima casa veche

scris de Bloombiz in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 10 Decembrie 2009

Garantiile utilizate in cadrul programului “Prima Casa” pana la finalul lui noiembrie au ajuns la 400 milioane euro, respectiv 40% din valoarea plafonului aprobat de stat, echivalentul a 9.467 dosare, a declarat joi Rodica Ionescu, consilier al presedintelui Fondului de Garantare.

Totodata, valoarea medie a garantiei era de 41.875 euro.

Din solicitarile primite de Fond pentru programul “Prima Casa”, cea mai mare parte vizau achizitionarea de locuinte vechi, iar 28% erau pentru imobile noi, construite dupa anul 2008 si doar 3,4% imobile inca nefinalizate.

Locuintele vechi au fost preferate din mai multe motive. Aveau carti funciare facute, erau imediat disponibile, cele noi nu puteau fi dezmembrate deoarece cartile funciare erau acumulate la dezvoltator. In plus, locuintele noi sunt mult mai scumpe, iar valoarea pe metrul patrat se calculeaza la suprafata utila pentru apartamentele vechi, respectiv la cea construita pentru cele noi”, a spus Ionescu, in cadrul seminarului EU-Cofile organizat la Sinaia de BNR, ARB si Alpha Bank.

Potrivit datelor Fondului, 90% dintre cei care au accesat acest program sunt tineri cu varste sub 35 ani.

Rodica Ionescu a adaugat ca 47,83% dintre garantii au fost acordate pentru apartamente cu doua camere, 22,55% pentru imobile cu trei camere, iar 14,66% pentru imobile cu o camera.

De asemenea, reprezentanta Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a mai precizat ca, la finalul lui noiembrie, 13,74% din garantii au fost pentru imobile cu pret de achizitie sub 30.000 de euro, 18,88% pentru imobile cu pret de achizitie intre 30.000 si 40.000 de euro, 21,82% pentru imobile cu pret de achizitie 40.000 si 50.000 de euro, 25,75% pentru imobile cu pret de achizitie intre 50.000 si 60.000 euro.

In acelasi timp, pentru casele cu pret de achizitie intre 60.000 si 70.000 de euro s-au dat 12,46% din garantii, 5,64% s-au dat pentru case cu preturi intre 70.000 si 85.000 de euro si doar 1,7% pentru locuinte cu pret de achizitie peste 85.000 euro.

Articol preluat de pe bloombiz.ro

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe