Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
20 Octombrie 2009

Tranzactiile imobiliare in judetul Cluj au scazut cu o treime

scris de Bloombiz in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 20 Octombrie 2009

Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Cluj a inregistrat, in primele noua luni ale acestui an, o scadere cu 31% a numarului de tranzactii imobiliare fata de aceeasi perioada a anului trecut, transmite corespondentul NewsIn.

Totodata, potrivit unui comunicat de presa de marti al institutiei, inscrierile ipotecilor in Cartea Funciara au fost cu 67 de procente mai scazute pentru intervalul ianuarie-septembrie 2009 in comparatie cu aceeasi perioada de timp din 2008.

Scoaterea terenurilor din circuitul agricol in vederea construirii a inregistrat, de asemenea, o scadere cu 42% fata de 2008, iar lucrarile de cadastru pentru inscrierea in Cartea Funciara depuse la institutie au fost in primele noua luni ale anului 2009 cu 21 de procente mai putine fata de perioada ianuarie-septembrie 2008.

“Evidentele Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Cluj arata, in schimb, o crestere pentru perioada ianuarie-septembrie 2009 la eliberarea titlurilor de proprietate (13%) si a numarului de dosare depuse in vederea exproprierii pentru obiective de interes national (207%)”, se mai arata in comunicat.

Desi situatia tranzactiilor imobiliare este mai slaba in comparatie cu anul trecut, in primele trei semestre ale acestui an se observa o crestere de la un trimestru la altul.

“In trimestrul III, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara inregistreaza o crestere cu 30% a numarului de tranzactii imobiliare fata de trimestrul II si cu 33% fata de primul trimestru din 2009. In ceea ce priveste inscrierea ipotecilor in Cartea Funciara, se observa, de asemenea, o crestere cu 31 de procente pe trimestrul III fata de trimestrul precedent si o crestere cu 76% in trimestrul III fata de primul trimestru al anului 2009″, se mai arata in comunicatul de presa.

Cu toate acestea, se construieste putin si in 2009 in judetul Cluj, astfel ca la Serviciul de Cadastru se mentine o usoara scadere a numarului de avize pentru scoaterile definitive din circuitul agricol in trimestrul III fata de trimestrul II (-14%), cat si fata de trimestrul I din 2009.

Nici numarul lucrarilor de cadastru depuse la OCPI Cluj nu a crescut, constatandu-se o scadere cu 12 procente in trimestrul III fata de trimestrul II, si o scadere de 17% fata de primul trimestru.

Exista o crestere pe trimestrul III fata de trimestrul II la eliberarea titlurilor de proprietate (1%) si la numarul de dosare depuse in vederea exproprierii pentru obiective de interes national (115%), in timp ce fata de trimestrul I se constata o scadere cu 4 % la eliberarea titlurilor de proprietate, si o crestere cu 164 de procente la numarul de dosare depuse in vederea exproprierii pentru obiective de interes national.

Exproprierile in vederea construirii de obiective de interes national se datoreaza construirii centurii de ocolire Est a municipiului Cluj-Napoca, precum si Autostrazii Transilvania.

 

Articol preluat de pe bloombiz.ro

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe