Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
13 iul. 2010

Udrea inspecteaza zona unde se vor construi 400 locuinte ANL

scris de Bloombiz in categoria Ştiri imobiliare

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a vizitat, marti, fosta unitate militara dezafectata din Brasov, unde se vor construi 400 de apartamente in regim ANL, conform protocolului semnat in luna martie, intre MDRT, MApN si Primaria Brasov, transmite NewsIn. 

elena udreaElena Udrea a discutat cu primarul municipiului Brasov, George Scripcaru, si cu presedintele Uniunii Arhitectilor din Romania, filiala Brasov, Covasna si Harghita, Nicolae Taric, amanunte legate de proiect, mai ales ca zona in care se va construi ansamblul de locuinte se afla intr-o zona dominata de un vechi monument istoric, Biserica Evanghelica din Bartolomeu, astfel ca locuintele pe care ANL le va construi pe acest amplasament vor trebui sa se incadreze intr-un anumit context urbanistic

„Am discutat cu conducerea Uniunii Arhitectilor, care va intocmi proiectul, iar, cand acesta va fi gata, ministerul si-l va insusi, pentru ca trebuie sa tinem cont de existenta acestui monument istoric deosebit de important in zona, astfel ca blocurile ANL vor fi construite nu dupa proiectul cunoscut al blocurilor ANL, ci dupa un proiect special, care va fi intocmit de catre arhitecti”, a declarat ministrul.

Primarul Municipiului Brasov, George Scripcaru, a explicat ca, in paralel cu elaborarea proiectului, Primaria va executa dezafectarea terenului pe care vor fi construite locuintele si va pregati infrastructura.

„Vom aduce utilitatile si vom pregati infrastructura, adica ne vom indeplini obligatiile legale legate de un astfel de santier.

Dupa terminarea proiectului si insusirea lui de catre minister, vom preda terenul catre ANL, care va incepe constructia. Estimam ca lucrarile de constructie a celor 400 de unitati locative sa dureze intre 18 si 24 de luni, mai ales ca ele se vor desfasura dupa un proiect special”, a declarat George Scripcaru.

In privinta costurilor de constructie, ministrul Elena Udrea a declarat ca acestea vor trebui sa se incadreze in standardele de cost impuse de minister.

Daca se va incepe construirea apartamentelor in acest an, acest cost este de 407 euro cu TVA pe metru patrat de constructie, daca se va incepe anul viitor construirea blocurilor, atunci valoarea va trebui sa se incadreze in standardele de cost pe care le vom stabili pentru 2011.

Experienta de pana acum ne arata ca aceste cheltuieli ar putea fi chiar mai mici decat standardul impus, costul lucrarilor efectuate in 2009 fiind cu 20-30% mai mic decat standardul impus.

Asta ne demonstreaza ca, dupa ce au spus ca la preturile impuse de minister nu se poate construi, constructorii si-au diminuat cotele de profit si au reusit nu doar sa se incadreze in valorile stabilite, ci chiar sa se situeze sub acestea”, a mai sustinut Elena Udrea.

Protocolul semnat la inceputul primaverii prevedea ca o suprafata de 11.000 de metri patrati de teren sa treaca din proprietatea publica a statului in proprietatea publica a municipiului Brasov, urmand sa fie pus la dispozitia Agentiei Nationale pentru Locuinte, in vederea construirii celor 400 de locuinte.

Protocolul semnat la Brasov mai prevedea ca 30% din locuintele care vor fi construite sa fie puse la dispozitia familiilor de militari care-si desfasoara activitatea in garnizoana Brasov.

La data semnarii protocolului, ministrul Elena Udrea a estimat ca valoarea investitiei care va fi facuta va ajunge la circa 10.milioane de euro, urmand ca 120 de apartamente, in valoare de 4 milioane de euro ,sa fie puse la dispozitia tinerilor militari care-si desfasoara activitatea in Garnizoana Brasov. Estimarea de la data respectiva se referea la o valoare de 27.000 de euro pentru un apartament de doua camere si 36.000 de euro pentru un apartament de trei camere. 

Articol preluat de pe bloombiz.ro

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe