Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
6 Februarie 2012

Unde au avut loc cele mai mari scumpiri la energia termică?

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 06 Februarie 2012

În această iarnă, facturile la întreţinere ale populaţiei branşate la sistemul centralizat de încălzire au crescut semnificativ.

Sezonul rece 2011-2012 a fost marcat de eliminarea subvenţiilor la încălzire acordate populaţiei de către Guvern, fapt ce a dus la scumpirea energiei termice plătite de către populaţie la nivel naţional. Potrivit calculelor companiei Ariston Thermo (producător şi furnizor internaţional de echipamente de încălzire şi producere de apă caldă menajeră), cea mai mare scumpire a gigacaloriei, de circa 100%, a avut loc în Piatra-Neamţ, unde preţul a ajuns de la 118,5 la 238,3 lei/gigacalorie).

Oraşul din nord-estul ţării este urmat de Constanţa, unde energia termică facturată populaţiei s-a majorat cu 99%, de la 170 la 338 lei/gigacalorie. Pe următoarele locuri se situează Focşaniul (cu o majorare de 48%, de la 270 la 400 lei/gigacalorie), dar şi oraşul Târgovişte (un plus tot de 48% – de la 290 la 430 lei/gigacalorie). Nu în ultimul rând, locul al cincilea în topul scumpirilor este ocupat de Bucureşti, unde energia termică facturată populaţiei s-a scumpit cu 37% – de la 124 la 169,9 lei/gigacalorie. La polul opus se situează Clujul, locuitorii acestui oraş având de plătit în această iarnă acelaşi preţ ca şi în 2010-2011 pentru energia termică, respectiv 165 de lei/gigacalorie, datorită faptului că Primăria locală va acoperi subvenţia achitată până acum de către Guvern.

600 milioane de lei, subvenţia suportată de către Primăria Bucureşti
De menţionat este că preţul gigacaloriei facturat pentru populaţie nu reprezintă costul real al energiei termice, care este sensibil mai ridicat. Astfel, o diferenţă semnificativă din preţul real este suportată încă de către primăriile locale, în funcţie de posibilităţile acestora, chiar dacă Guvernul a renunţat la subvenţiile acordate până acum. În Bucureşti, spre exemplu, preţul real al gigacaloriei (costul de de producţie, transport şi distribuţie) se ridică la 320 de lei (cu TVA inclusă). „Diferenţa dintre 320 lei/gigacalorie şi 169,88 lei/gigacalorie va fi suportată integral din bugetul municipiului Bucureşti şi reprezintă un efort de aproximativ 600 milioane de lei, pentru perioada noiembrie 2011-martie 2012 (inclusiv). Bugetul Municipiului Bucureşti se va modela în aşa fel, încât să se suporte integral aceste sume”, spun reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). În Piteşti, pe de altă parte, preţul facturat populaţiei pentru o gigacalorie este de 245 de lei, faţă de costul real al acesteia, de 385 de lei. Astfel, valoarea totală a subvenţiilor ce vor fi suportate de către Primăria Piteşti în această iarnă se va ridica la valoarea de 27 de milioane de lei.

În 2011, piaţa microcentralelor s-a menţinut la nivelul din 2010
Pentru anul trecut, jucătorii de pe piaţa autohtonă a centralelor termice de apartament mizau pe o creştere semnificativă a vânzărilor, în contextul eliminării subvenţiilor la încălzire suportate de către Guvern. Totuşi, acest segment s-a menţinut în limita vânzărilor de circa 135.000 de unităţi atins şi în 2010. Nu au fost înregistrate modificări semnificative nici ca valoare, vânzările menţinându-se la un nivel de circa 75 de milioane de euro, chiar dacă preţurile medii ale acestui tip de produse au consemnat o scădere de circa 2%. “În ciuda faptului că iniţial estimam o creştere mare a pieţei locale de profil, anunţul tardiv al Guvernului privind eliminarea subvenţiilor centrale la încălzire a făcut imposibilă debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire pentru familiile care şi-ar fi dorit acest lucru”, subliniază Cătălin Drăguleanu, director de vânzări al Ariston Thermo România. Acesta este de părere că situaţia economică locală şi scăderea nivelului de trai au plasat achiziţionarea unui sistem independent de încălzire şi instalarea acestuia la capătul listei de opţiuni pentru foarte multe familii din România.

Creştere în 2012, dar marcată de incertitudini
Şi pentru 2012, reprezentanţii companiei mizează pe un curs ascendent al vânzărilor. “În ceea ce priveşte evoluţia pieţei în acest an, mizăm pe o creştere a cererii. Cu toate acestea, în contextul anului electoral şi al unei incertitudini privind evoluţia preţului gigacaloriei, nu putem face o estimare clară”, adaugă Drăguleanu. El preconizează că cele mai mari achiziţii de centrale termice vor fi efectuate în acest an în zonele geografice în care CET-urile au probleme majore în ceea ce priveşte livrabilitatea agentului termic, dar şi în cele în care preţul gigacaloriei va fi foarte ridicat.

Citeşte şi A venit sezonul majorărilor la întreţinere. Cum poţi face economii?

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Profilul cumpărătorului din marile orașe: ce fel de locuință își dorește și cât este dispus să plătească pentru aceasta

Pentru unul din patru români, achiziția unei locuințe reprezintă un obiectiv major pentru anul în curs – chiar (sau mai ales!) în contextul Covid-19. Imobiliare.ro a derulat, pe parcursul...

citește mai departe
Românii, cei mai rapizi dintre europeni la achiziția unei locuințe: se hotărăsc în cel mult 3 luni. Cât de mult „cântărește” factorul preț și la cât ajunge marja de negociere

Dorința de a fi proprietari rămâne puternică pe piața locală, în vreme ce chiria este privită, de regulă, ca o soluție temporară – sau chiar de ultimă instanță. În...

citește mai departe
Impact: apartamentele finalizate în Greenfield Băneasa vor fi 100% contractate până la sfârșitul lui 2020

În momentul de față, ansamblul rezidențial numără peste 2.500 de unități locative finalizate, iar dezvoltarea sa este programată să dureze până în 2028. Compania autohtonă Impact Developer & Contractor...

citește mai departe
Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Datorită climatului blând, regiunea este atractivă pentru turiști tot timpul anului, iar cele 80 de terenuri de golf existente aici reprezintă un avantaj suplimentar. La cea mai recentă ediție...

citește mai departe
Apartament exclusivist, cu multiple opțiuni de relaxare în aer liber: parc, piscine, terase, spații verzi și loc de joacă pentru copii. Pretabil și ca investiție! (P)

Visezi la o locuință elegantă și spațioasă, amplasată într-o zonă exclusivistă a Capitalei? Beneficiind de dotări și finisaje de lux, această proprietate îți oferă, în plus, avantajul unor oportunități...

citește mai departe