Nufărul

Descrierea cartierului Nufărul

Nufărul este unul dintre cele mai importante cartiere ale orașului, aflat în zona de sud, la mică distanță de Băile Felix, unde se găsește o rezervație naturală de nuferi. De aici și numele cartierului de Nufărul. La început, Nufărul era o localitate separată de orașul Oradea, cartierul fiind așezat pe teritoriul fostului sat Seleuș. După Marea Unire s-au făcut demersurile pentru ca localitatea să facă parte din Oradea.

Nufărul este învecinat cu Cetatea Oradea, cel mai important obiectiv turistic al orașului. Această parte a orașului este alcătuită în mod predominant din blocuri, iar în ultimii 20 de ani a cunoscut cea mai mare dezvoltare dintre cartierele din Oradea.

În acest cartier s-au făcut numeroase investiții în ultimii ani, astfel că aici sunt întâlnite mai multe centre comerciale. Dezvoltarea industriei a dus și la dezvoltarea infrastructurii din cartier, așa că locuitorii din cartierul Nufărul au mai multe alternative în ceea ce privește transportul în comun.

Cartierul Nufărul stă bine la capitolul mijloace de transport în comun. Asta în condițiile în care în această zonă are sediul compania locală de transport în comun și majoritatea liniilor de tramvai au capăt de linie în cartierul Nufărul.

Concret, în această zonă circulă tramvaiele de pe linia 2, care fac legătura cu Piața Unirii, și linia 3, care ajunge și la Gara Centrală, pe lângă Piața Unirii. De asemenea, circulă și două linii de autobuz: linia 12, care ajunge în Piața Unirii, și 20, cu capăt de linie la Real.

Dacă te vei muta în cartierul Nufărul, vei avea de ales între mai multe alternative pentru a face cumpărăturile. Aici se găsește Centrul Comercial Lotus, cel mai important centru de shopping și distracție din Oradea, în care se află și un hipermarket Carrefour.

De asemenea, în zonă este și un magazin Selgros, de unde poți cumpăra fructe și legume oferite inclusiv de producători locali, iar dacă te gândești să renovezi locuința, în cartier se află și un magazin Brico Depot.

Cartierul Nufărul este ideal pentru familiile, și nu numai, care caută diferite metode de a se relaxa. Asta pentru că în doar zece minute de mers cu mașina pot ajunge în Băile Felix, cea mai mare stațiune balneară din România, și Băile 1 Mai. În stațiunea Băile Felix se află și lacul cu nuferi, un loc numai bun pentru plimbări în natură.

În cartierul Nufărul a fost amenajată de primărie, în urmă cu câțiva ani, și o nouă zonă de recreere, Parcul Salca, cu o suprafață de aproape 35.000 mp, care are și un mic lac. Municipalitatea intenționează să realizeze și cel mai mare parc din Oradea în cartierul Nufărul, pe o suprafață de peste șapte hectare.

Ca și puncte de interes, în zonă se află trei biserici, dintre care una catolică, construită în secolul al XVIII-lea.

Zona este în plină dezvoltare, așadar numărul locuitorilor este din ce în ce mai mare. Astfel, cartierul Nufărul nu duce lipsă de unități de învățământ, de menționat la acest capitol fiind Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28, de pe str. Onisifor Ghibu, nr. 16, și Colegiul Național „Onisifor Ghibu”, aflat pe strada cu același nume, la numărul 3.

De asemenea, în cartierul Nufărul se găsește Universitatea Emanuel, singura instituție de învățământ superior baptistă conservatoare din Europa. Primăria intenționează să realizeze în zonă și o creșă nouă, cu o capacitate de unsprezece grupe, cu bani de la Guvern.

În cazul în care ai diferite probleme de sănătate, această zonă este bine deservită la capitolul servicii medicale. În cartierul Nufărul se află un centru de permanență, pe str. Grigore Moisil, unde medicii de familie pot oferi asistență medicală pentru afecțiuni de sănătate minore.

De asemenea, în zonă se găsește un punct de recoltare a analizelor medicale, o clinică medicală privată și diferite cabinete medicale particulare.

Dacă nu vrei să gătești acasă, la capitolul gastronomie vei găsi în cartierul Nufărul o zonă food court în Centrul Comercial Lotus. În această zonă este și un fast food Mc Donalds, pe str. Ciheiului, precum și mai multe restaurante, pizzerii și fast food-uri. În cartierul Nufărul, pe str. Aleea Peneș Curcanu, la nr. 26 se găsește și o brutărie-patiserie, cu produse proaspete.

Fiind o zonă în plină dezvoltare, din punct de vedere bancar cartierul Nufărul este foarte bine reprezentat. Aici se află sucursale ale unor bănci precum CEC Bank, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, BRD, OTP Bank sau Alpha Bank, care au și bancomate. În Centrul Comercial Lotus se găsește și serviciul de schimb valutar.

Primăria se află într-un plin proces de amenajare de noi parcări în cartierul Nufărul. Fiind o zonă foarte populată, există o problemă în ceea ce privește găsirea cu ușurință a unui loc de parcare.

Ansambluri Rezidenţiale din cartierul Nufărul

1 rezultat

Nufărul este cartierul cu cea mai mare dezvoltare din ultimii 20 de ani, astfel că aceasta este una dintre cele mai căutate zona din Oradea, pe segmental rezidențial.

Consultă harta pentru a afla care sunt ansamblurile rezidenţiale din cartierele apropiate:

Printre cele mai noi ansambluri rezidenţiale care se dezvoltă în această zonă se numără VICTORIA REZIDENTIAL. Consultă harta pentru a afla care sunt ansamblurile rezidenţiale din cartierul Nufărul şi din apropiere.

Preţurile apartamentelor din cartierul Nufărul

Prețurile apartamentelor din acest cartier sunt ușor sub media de preț a orașului. Iată mai jos prețurile medii pe metru pătrat util în funcție de numărul de camere ale apartamentelor.

Chiriile apartamentelor din cartierul Nufărul

Dacă te gândeşti să iei în considerare acest cartier pentru a te muta în chirie într-un apartament, iată mai jos nivelul preţurilor în funcţie de numărul de camere:

Apartamente cu o cameră

Chiriile apartamentelor cu o cameră și a garsonierelor sunt sub media de preț. Astfel, chiria medie practicată pentru aceaste apartamente este de:
170 Euro.

Vezi ofertele

Apartamente cu 2 camere

Chiriile apartamentelor cu două camere sunt sub media de preț. Astfel, chiria medie practicată pentru aceaste apartamente este de:
250 Euro.

Vezi ofertele

Apartamente cu 3 camere

Chiriile apartamentelor cu trei camere sunt sub media de preț. Astfel, chiria medie practicată pentru aceaste apartamente este de:
270 Euro.

Vezi ofertele

preţExpert

Fie că vrei să vinzi sau să cumperi un apartament, cu aplicaţia preţExpert poţi face o evaluare rapidă a proprietăţii, astfel încât tu să iei cea mai bună decizie, în interesul tău.

Vrei să cumperi?

înainte de a face marele pas, verifică preţul cu aplicaţia preţExpert. Vezi dacă nu cumva ar mai fi loc de negociere.

Verifică preţul proprietăţii

Vrei să vinzi?

Află care este cel mai bun preţ de vânzare pentru proprietatea ta şi în cât timp poți să o vinzi!

Află preţul de vânzare

Ultimele anunţuri imobiliare adăugate în Nufărul

Vânzare apartament în Oradea

zona Nufarul, 2 camere, Parter / 4

Vand apartament cu doua camere tip x , la parter, balcon inchis, geamuri termopan, usa metalica ,cu loc de parcare , langa Liceul Onisifor Ghibu si apropape de Lotus

Vânzare apartament în Oradea

zona Nufarul, 2 camere, 48 mp, Etaj 4 / 4

Cod:# AT Apartament 2 camere, decomandat, etaj 4 din 4 acoperit, orientare: vest, suprafata construita de 60 mp si utila de 48 mp. Este compus din: 2 dormitoare, bucatarie, baie fara geam,...

Vânzare apartament în Oradea

zona Nufarul, 3 camere, 79 mp, Etaj 1 / 4

Cod: #DI Apartament 3 camere, decomandat, etaj 1 din 4 , dubla orientare , suprafata construita de 94 mp si utila de 79 mp. Este compus din: 2 dormitoare, 1 living cu bucatarie deschisa, 2 bai...

Vânzare apartament în Oradea

zona Nufarul, 2 camere, 53 mp, Etaj 1 / 8

Apartament 2 camere, in Cartierul prima Apartament 2 camere, decomandat, la etajul 1/8 CU LIFT, suprafata construita de 65 mp si utila de 53 mp. Este compus din: 1 dormitoare, 1 living, o...

Închiriere apartament în Oradea

zona Nufarul, 2 camere, 61.1 mp, Etaj 6

Apartament 2 camere, situat la etajul 6/9, in noul Ansamblu Victoria Residence din cartierul Nufarul, str. Ciheiului. Apartamentul este compus din hol, camera de zi, dormitor, bucatarie, baie,...

Închiriere apartament în Oradea

zona Nufarul, 2 camere, 50 mp, Etaj 2 / 4

Inchiriez apartament tip Pb, doua camere, bucatarie si balcon. Apartamentul este pe fata cu soare, decomandat, suprafata utila 50 mp, etaj. 2, str. Nufarului, mobilat, utilat. Este situat foarte...

Închiriere apartament în Oradea

zona Nufarul, 2 camere, 43 mp, Parter / 4

Inchiriez apartament cu 2 camere tip X mare, pret 250 eur pe luna negociabil. Sunt deschis la orice discutii. Pentru orice detalii si vizionare nu ezitati sa ma contactati. Apartamentul se...

Închiriere apartament în Oradea

zona Nufarul, 3 camere, 70 mp, Etaj 4 / 4

Inchiriez ap.mobilat, utilat modern, modificat, in Oradea, Nufarul, in spatele mag. Trei G, 300 m Lotus, 100 m McDonalds., zona f.linistita., parcuri.etc. Ap.este situat la et.IV din IV cu...