În momentul de faţă, pe piaţa bucureşteană există oferte de vânzare chiar şi pentru bugete semnificativ mai mici decât creditul maxim garantat de către stat.

Te numeri printre acei locuitori ai Capitalei care vor să-şi cumpere un apartament cu ajutorul unui credit Prima Casă? La mai bine de doi ani de la lansarea programului guvernamental, piaţa locală îţi oferă acum un număr semnificativ mai mare de opţiuni de achiziţie. Chiar şi cei care nu îşi permit să acceseze creditul maxim garantat de către stat pot găsi acum o locuinţă pe potriva buzunuarului lor.

Pe baza ofertelor listate pe portal, www.imobiliare.ro îţi prezintă o selecţie a câtorva oferte de vânzare de apartamente cu două şi trei camere în Bucureşti, pe trei marje de buget:

40.000 de euro: confort doi în bloc vechi sau apartament nou nefinisat

O bună parte dintre cei care vor să beneficieze de un credit Prima Casă nu-şi permit să împrumute mai mult de 40.000 de euro. Piaţa oferă soluţii şi pentru acest segment de cumpărători. Cu această sumă poţi cumpăra astăzi un apartament confort 2 într-un bloc vechi, în cartiere precum Berceni, Militari, Dristor, Pantelimon, dar şi în zone mai bune, precum Calea Călăraşilor sau chiar centrul Capitalei, lângă Cişmigiu. Oferte există şi pe segmentul rezidenţial nou, dar este vorba, de cele mai multe ori, de apartamente situate la periferia Capitalei şi/sau nefinisate.

În Dristor, o locuinţă de 38 de metri pătraţi ce face parte dintr-un bloc cu patru etaje construit în 1973 este scos la vânzare cu 40.000 de euro. Aceeaşi sumă este cerută pentru o locuinţă similară din Militari.

Tot acesta este preţul cerut pentru un apartament confort doi, dar cu o suprafaţă ceva mai mare – 49 de metri pătraţi – situat în zona Prelungirea Ghencea, într-un bloc construit în anul 1974.

Lângă Cişimigiu, un apartament cu două camere, cu o suprafaţă utilă de 34 de metri pătraţi, amplasat într-un bloc construit în anul 1937, costă tot 40.000 de euro.

Oferte în această marjă de preţ pot fi găsite şi pe segmentul apartamentelor noi. Astfel, o locuinţă cu două camere şi o suprafaţă utilă de 60 de metri pătraţi poate fi achiziţionat cu 40.000 de euro în cadrul unui bloc nou cu trei etaje, aflat încă în construcţie în zona Rahova, pe Şoseaua Alexandriei.

Tot la periferia Capitalei, în zona Băneasa-Siseşti, un apartament cu două camere, cu o suprafaţă de 52 de metri pătraţi, poate fi cumpărat la faza de roşu, într-un bloc cu patru etaje aflat în construcţie.

Aici poţi găsi mai multe locuinţe de vânzare la 40.000 de euro.

50.000 de euro: locuinţă cu două camere, renovată, în zonă bună
Pe baza acestui buget îţi poţi cumpăra azi cu uşurinţă un apartament cu două camere, confort 1, renovat, chiar într-unul dintre cartierele bine cotate ale Capitalei – Drumul Taberei, Titan, Militari, Crângaşi – dar şi în Berceni, Pantelimon sau Colentina. Opţiuni există şi pe piaţa apartamentelor noi.

În Drumul Taberei, o locuinţă de 50 de metri pătraţi dintr-un bloc cu opt etaje construit în 1982, este scoasă la vânzare cu 50.000 de euro.

Cu aceeaşi sumă poate fi cumpărat un apartament de 51 de metri pătraţi dintr-un bloc cu patru etaje construit în 1965, din zona Titan-Bulevardul Basarabia.

În Dristor-Vitan, un apartament de 54 de metri pătraţi, dintr-un bloc construit în 1980, se încadrează în acelaşi buget.

Pe segmentul rezidenţial nou, un apartament cu două camere de 74 de metri pătraţi poate fi achiziţionat cu 50.000 de euro în ansamblul rezidenţial Green City. Locuinţa se vinde la gri.

În Bucureştii Noi, zona Parc Bazilescu, o locuinţă de 57 de metri pătraţi dintr-un bloc construit în 2010 poate fi achiziţionată cu aceeaşi sumă, fără finisaje.

Aici poţi vedea mai multe anunţuri pe această marjă de preţ.

60.000 de euro: trei camere, în bloc vechi sau nou
În ciuda scăderilor de preţ înregistrate în ultimii ani, un număr important de apartamente vechi cu două camere din Capitală continuă să fie scoase la vânzare la un preţ de 60.000 de euro. Totuşi, cu aceeastă sumă îţi poţi permite azi o locuinţă cu trei camere, situată chiar într-unul dintre cartierele bine cotate ale Bucureştiului, precum Titan. Ba chiar mai mult decât atât: cu un asemenea buget poţi spera chiar la o locuinţă nouă spaţioasă.

În cartierul Titan, un apartament cu trei camere şi o suprafaţă utilă de 65 de metri pătraţi, ce face parte dintr-un bloc construit în 1970, costă 60.000 de euro.

Acelaşi preţ este cerut şi pentru o locuinţă de 70 de metri pătraţi situată la etajul patru al unui bloc construit în 1971, din Militari.

Cu 60.000 de euro poate fi achiziţionat însă şi un apartament nou cu trei camere, cu o suprafaţă de 104 metri pătraţi. Acesta face parte din ansamblul rezidenţial Lemon Garden, din Giuleşti, ce a fost finalizat în anul 2008.

Tot un apartament nou cu trei camere poate fi găsit în zona Bucureştii-Noi-Mogoşoaia, la un preţ de 60.000 de euro. Acesta face parte dintr-un complex aflat momentan în construcţie.

Mai multe oferte poţi găsi aici.

1 răspuns la

“Ce poţi cumpăra azi prin Prima Casă?”

  • ASTEPTAM CU INTERES CA ARTICOLUL SA SE TRANSFORME IN „CU UN BUGET DE 40.000 DE EURO ITI POTI PERMITE UN APARTAMENT DE 3 CAMERE INTR-UNUL DINTRE CARTIERELE BUNE”.

Spune-ţi părerea