Dincolo de importanța în ochii vânzătorilor, cei doi factori pot fi interpretați ca semnale importante ale mersului pieței într-un anumit moment.

Dacă ai o locuință la vânzare, probabil că vrei să o vinzi cât mai repede și, cu siguranță, la un preț cât mai bun. Cât de ușor de atins este însă acest deziderat? Statisticile arată că timpul necesar pentru vânzarea unui apartament a crescut trimestrul trecut, în vreme ce marja de negociere s-a majorat, și ea, în majoritatea marilor orașe.

timpul de vanzare si marja de negociere

Potrivit celui mai recent raport realizat de Analize Imobiliare, platforma dezvoltată și susținută de Imobiliare.ro, în intervalul iulie-septembrie, timpul necesar pentru vânzarea unui apartament a ajuns la 74 de zile (față de o medie de 57 de zile în cele trei luni anterioare). Spre comparație, în perioada similară a anului trecut, o asemenea unitate locativă ieșea din piață în aproximativ 70 de zile. Tendința de prelungire a duratei de vânzare a unui apartament este, oarecum, una firească, dat fiind faptul că, în mod tradițional, trimestrul al doilea din an este cel mai favorabil pentru tranzacționarea unei locuințe din punctul de vedere al factorului timp.

Casele se vând mai repede decât până acum

În contrapunct cu segmentul apartamentelor, cel al caselor și vilelor a cunoscut o scădere importantă a perioadei de vânzare, respectiv de la 160 de zile în T2, la 140 de zile în T3. Cel din urmă interval de timp marchează o scădere semnificativă față de statisticile consemnate în cel dintâi trimestru al anului, potrivit cărora o casă se vindea, în medie, în 207 zile. Datele recente arată o îmbunătățire și față de perioada similară a anului trecut, când vânzătorul unei case ar fi încheiat o tranzacție în circa 156 de zile de la scoaterea pe piață a proprietății.

Proprietarii, mai dispuși să lase la preț

În majoritatea marilor orașe analizate, marja de negociere – înțeleasă ca diferență între ultimul preț cerut și cel final, de tranzacționare – pentru apartamentele scoase la vânzare a crescut în trimestrul al treilea din 2017 față de perioada similară a anului anterior. Acest fapt poate fi interpretat ca o încercare venită din partea cumpărătorilor de a contrabalansa tendința continuă de majorare a prețurilor locuințelor.

În momentul de față, vânzătorii de apartamente sunt dispuși să-și coboare pretențiile cu 4% în Cluj-Napoca (față de 2,9% anul trecut), cu 3,7% în Brașov (în creștere de la 3%), cu 3,3% în Timișoara (față de 2,8%) și cu 2,7% în Iași (față de 1,6%). Pe de altă parte însă, marja de negociere s-a diminuat în București (de la 3,6% la 3,3%) și, mai ales, în Constanța (de la 4,2% la 2,5%). În cazul Capitalei, această tendință trebuie analizată în contextul general al scăderii prețurilor din trimestrul trecut.

Tranzacții ANCPI:
Începând cu anul acesta, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) raportează în mod distinct ca tranzacții imobiliare doar operațiunile de vânzare-cumpărare. În primele nouă luni din 2017 au fost înregistrate, în toată țara, 451.072 de astfel de operațiuni. În acest răstimp, cele mai multe vânzări de imobile au fost derulate în București (57.116 de tranzacții), Capitala fiind urmată de județele Cluj (30.533 de contracte), Ilfov (26.582), Timiș (24.486), Iași (22.997), Constanța (20.175) și Brașov (20.134). La polul opus, județele cu cea mai slabă activitate de tranzacționare, cu mai puțin de 4.000 de vânzări consemnate în primele nouă luni ale anului, sunt: Caraș-Severin (2.677 de tranzacții), Sălaj (2.961), Teleorman (3.394), Gorj (3.436) și Covasna (3.514).

 

1 răspuns la

“Din culisele tranzacțiilor imobiliare: timpul de vânzare și marja de negociere”

  • Am o casa superba pusa la vanzare, dar nu se vinde, de ce ?

Spune-ţi părerea