Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
6 Decembrie 2011

Ce se ascunde în spatele stagnării preţurilor la apartamente: scăderi pe vechi, creşteri pe nou

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 06 Decembrie 2011

Proprietarii locuinţelor construite înainte de 1990 cedează din nou, însă dezvoltatorii îşi menţin pretenţiile.

Per ansamblu, piaţa rezidenţială autohtonă reflectă în continuare tendinţa de stabilizare caracteristică anului 2011. În luna noiembrie, valoarea Indicelui imobiliare.ro calculat la nivel naţional a ajuns la 1.024 de euro pe metru pătrat util, valoare aproape identică cu cea înregistrată în octombrie. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile actuale sunt cu 2,4% mai mici. În ciuda aparenţei de stagnare, pot fi observate însă diferenţe majore între segmentul rezidenţial nou şi cel vechi. „Menţinerea valorii înregistrate de Indicele imobiliare.ro calculat la nivel naţional este datorată evoluţiei segmentului nou. Pe segmentul vechi, preţurile au evoluat în scădere în absolut toate oraşele analizate, conform aşteptărilor pentru acest final de an. Cele mai evidente diferenţe de preţ au fost înregistrate în Bucureşti (-1,5%), Constanţa (-1,7%) şi Timişoara (-2%), procentele fiind destul de mari pentru o perioadă de 30 de zile”, subliniază Adrian Erimescu, directorul general al www.imobiliare.ro.

Minus pe linie în Capitală
În Bucureşti, Indicele imobiliare.ro arată, pentru luna noiembrie, o evoluţie generală descendentă, atât pe segmentul vechi, cât şi pe cel nou. În cel dintâi caz, apartamentele s-au ieftinit cu 1,5%, ajungând la o valoare medie de 1.084 euro pe metru pătrat. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, această valoare este cu 1,8% mai mică. Pe segmentul rezidenţial nou, preţul mediu cerut de proprietari este de 1.371 de euro pe metru pătrat util, în scădere cu 0,5% faţă de luna octombrie. Valoarea actuală este cu 3,2% peste cea consemnată în urmă cu un an.

În Braşov, preţurile apartamentelor vechi şi noi au stagnat, după două luni de scăderi, ajungând la o valoare medie de 852 de euro pe metru pătrat – cu 2,9% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe de o parte, locuinţele noi s-au scumpit uşor, până la 868 de euro pe metru pătrat, cu 6% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe de alte parte, apartamentele din blocurile vechi s-au ieftinit în ultima lună cu 0,1%, diferenţa faţă de noiembrie 2010 fiind de 3,3%.

Cluj, singurul oraş pe plus
Cluj-Napoca este singurul oraş unde, sub influenţa evoluţiei preţurilor solicitate pentru apartamentele noi, Indicele imobiliare.ro a înregistrat o valoare în creştere în luna noiembrie. Avansul de 2,8% compensează astfel scăderea de 4% din luna precedentă. Preţul mediu pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca are în prezent valoarea de 951 de euro pe metru pătrat util, cu 3,9% mai puţin decât în urmă cu 12 luni. Locuinţele vechi s-au ieftinit în ultimele treizeci de zile cu 0,3%, până la 977 de euro pe metru pătrat util. Declinul înregistrat faţă de aceeaşi perioadă din 2010 este de 4,2%.

În Constanţa, valoarea Indicelui imobiliare.ro se ridică la 928 de euro pe metru pătrat util, cu 0,9% mai puţin decât în octombrie. Tendinţa de scădere s-a manifestat în special pe segmentul apartamentelor vechi. Preţul mediu de strigare pe acest segment a înregistrat o scădere de 1,7% în luna noiembrie, atingând valoarea de 921 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi se ridică în prezent la 960 de euro pe metru pătrat util, valoare apropiată de cea înregistrată în urmă cu 12 luni.

Timişoara, oraşul cu cele mai ieftine locuinţe
În Timişoara, preţurile apartamentelor au înregistrat cea mai mare scădere în noiembrie, de 2%. Astfel, valoarea Indicelui imobiliare.ro se ridică la 792 de euro pe metru pătrat util, aceasta fiind în continuare cea mai mică valoare medie dintre toate oraşele analizate. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în prezent, apartamentele scoase la vânzare în oraş sunt cu 0,3% mai scumpe. Apartamentele noi s-au ieftinit în intervalul analizat cu 0,9%. Preţul mediu pe acest segment este de 871 de euro pe metru pătrat util, valoare cu 1,4% mai mare decât cea înregistrată în urmă cu un an. Pe de altă parte, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor vechi a fost de 780 euro, cu 2% mai puţin decât în octombrie.

În Ploieşti, Indicele imobiliare.ro pentru luna noiembrie indică o valoare medie de 866 de euro pe metru pătrat util, cu 1% mai mici decât în octombrie. Faţă de noiembrie 2010, apartamentele vechi şi noi sunt cu 6% mai mici, aceasta fiind şi cea mai mare diferenţă înregistrată la nivel de oraş, la 12 luni.

Părerile cititorilor
1 părere
  • Ciurea Ioan

    Definiti d-voastra suprafata utila pentru ca toate agentiile imobiliare transforma suprafata totala (suprafata utila + suprafata balcoane)in suprafata utila desi proprietarul are schita cadastrala corecta (total suprafata utila, total suprafata balcoane, total suprafata).Desi legea 114 defineste corect suprafata utila in piata lucrurile stau altfel. D-voastra la care suprafata utila va referiti atunci cand dati pretul pe mp in articolele pe care le scrieti?

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Care este cea mai bună perioadă din an pentru cumpărarea unei locuințe? Ai grijă să nu cazi în capcana prețului

Românii se visează proprietari, dar cumpărarea unei locuințe nu este o decizie ușor de luat mai ales când prețurile nu stau deloc pe loc, iar numărul caselor și apartamentelor...

citește mai departe
HARTĂ: Un nou val de scumpiri aduce mișcări surpriză pe piețele rezidențiale din marile orașe. Oradea a depășit Timișoara. În cât timp se vinde un apartament?

Tendința de creștere a prețurilor se menține constantă la începutul primăverii pe piața rezidențială din România.  “Piața rezidențială continuă să surprinde performând peste așteptări și în acest început de...

citește mai departe
Studiu Imobiliare.ro: Cei mai mulți cumpărători anticipează noi majorări ale prețurilor în 2024. Cât costă acum apartamentele în marile orașe?

Anul 2024 va fi marcat de noi majorări ale prețurilor solicitate pentru proprietățile rezidențiale scoase la vânzare în România, sunt de părere aproape jumătate dintre cumpărători, arată rezultatele unui...

citește mai departe
Topul celor mai scumpe orașe din țară pentru cumpărători. Pe ce loc cade Bucureștiul?

Cluj-Napoca este, în momentul de față, cel mai scump oraș din România pentru cumpărători. Prețurile cresc în ritm susținut pe plan local și se îndreaptă spre pragul de 2.600...

citește mai departe
Indicele Imobiliare.ro: Apartamentele din marile orașe continuă să se scumpească. Cel mai lent ritm de creștere, în București

Apartamentele scoase la vânzare în cele mai mari orașe din țară au continuat să se scumpească pe parcursul lunii august, arată datele centralizate și analizate de Imobiliare.ro. Indicele Imobiliare.ro...

citește mai departe