De ce lucruri să ții cont când vrei să cumperi un imobil pentru a-l închiria

Potrivit Codului Civil aflat actualmente în vigoare, în obligațiile unui proprietar care închiriază intră predarea imobilului într-o „stare bună de funcționare”. Iată, deci, aspectele majore de care ar trebui să ții cont din acest punct de vedere:

1. Renovarea

Dacă ai achiziționat o locuință ce are nevoie de ceva renovări, și acestora trebuie să le acorzi o atenție deosebită. Chiar dacă locuința se află, per ansamblu, într-o stare bună și nu ar părea să aibă nevoie de mari îmbunătățiri, șanse sunt că tot vei găsi câte ceva de reparat. În orice caz, o zugrăveală nouă reprezintă o cerință de bază pentru igienizarea unei locuințe vechi.

2. Curățenia

O așteptare de bun simț din partea oricărui chiriaș – dar nu numai! – este să se poată muta într-o casă cât mai curată. Mai înainte de a scoate proprietatea pe piață, așadar, asigură-te că aceasta este bine pusă la punct. Curățenia reprezintă o condiție esențială, chiar și pentru locuințele nou-construite – acestea au nevoie de o bună „șmotruială” pentru a curăța praful, vopseaua etc. lăsate în urmă de muncitori.

3. Mobilat sau nemobilat?

Odată ce te-ai ocupat de aspectele mai sus menționate, probabil că vei ajunge în punctul acestei alegeri: să optezi pentru închirierea unei locuințe nemobilate sau mobilate? În general vorbind, apartamentele mobilate sunt cele mai căutate, dat fiind că pentru chiriași este greu să se mute din loc în loc cu tot cu mobilă. Asta nu înseamnă însă că un apartament sau casă nemobilate nu pot fi închiriate. Condiția este, desigur, ca prețul acestora să fie adaptat la gradul de confort oferit: un apartament nemobilat va avea, de regulă un preț cu (cel puțin) 20% mai mic decât cel al unei proprietăți similare, complet amenajate.

Pune direct o întrebare

Experții noștrii imobiliari vor căuta soluții și îți vor oferi sfaturi

Citește cele mai noi știri din piață
Ce venituri trebuie să ai pentru a-ți cumpăra o locuință nouă cu credit ipotecar înainte de majorarea TVA? – GRAFICE

Cursa contra cronometru a început pentru românii care vor să mai beneficieze de cota redusă de TVA de 9% la achiziția unei locuințe. Cei care își doresc să devină...

citește mai departe
Efectele majorării cotei TVA la locuințe, explicate de specialiști. Cum sunt afectați cumpărătorii și ce înseamnă măsura pentru dezvoltatorii imobiliari?

Românii vor plăti cu câteva mii de euro în plus pentru a face o achiziție imobiliară, odată cu creșterea cotei de TVA la locuințe. Majorarea TVA este una dintre...

citește mai departe
Ce venituri trebuie să ai pentru a-ți cumpăra o locuință nouă cu credit ipotecar înainte de majorarea TVA? – GRAFICE

Cursa contra cronometru a început pentru românii care vor să mai beneficieze de cota redusă de TVA de 9% la achiziția unei locuințe. Cei care își doresc să devină...

citește mai departe
Unde găsești apartamente cu TVA 9% în Iași? Lista ansamblurilor și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru o achiziție cu TVA redus

Ieșenii care doresc să-și cumpere un apartament și vor să beneficieze de TVA-ul redus la 9% mai au la dispoziție puțin timp.  Pentru a profita de această facilitate fiscală...

citește mai departe
Apartamente cu TVA 9% în Timișoara. Lista ansamblurilor unde le găsești și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești

Persoanele interesate de achiziția unei locuințe în Timișoara care doresc să beneficieze de cota redusă de TVA de 9% trebuie să țină cont că perioada de aplicabilitate a acestei...

citește mai departe
Primești autorizație de construire, doar dacă nu ai datorii la bugetul local. Ce măsuri prevede pachetul de reformă administrativă la care lucrează Ministerul Dezvoltării?

Eliberarea autorizațiilor de construire ar putea fi condiționată, în viitorul apropiat, de datoriile pe care le are solicitantul la bugetul local, potrivit unui nou pachet de reformă administrativă care...

citește mai departe
TVA redus la apartamente, dar nu pentru mult timp. Lista proiectelor rezidențiale din Brașov și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru 9% TVA

Pentru brașovenii care plănuiesc să achiziționeze un apartament și vor să beneficieze de cota redusă de TVA de 9%, ceasul ticăie. Pentru a profita pe ultima sută de metri...

citește mai departe
Unde găsești apartamente care pot fi cumpărate cu 9% TVA? Verifică lista proiectelor din județul Constanța

Constănțenii care vor să facă o achiziție imobiliară pe ultima sută de metri, înainte de majorarea cotei reduse de TVA de 9%, trebuie să fie pregătiți să achite un...

citește mai departe
950 de apartamente noi pe fosta platformă industrială Antrefrig din București. Valoarea dezvoltării se ridică la 140 milioane euro

Încep lucrările pentru un nou ansamblu rezidențial localizat în București, în zona Mega Mall-Delfinului. Valoarea totală a dezvoltării se ridică la 140 de milioane de euro. Este vorba despre...

citește mai departe
Un nou proiect de regenerare urbană în Capitală. 60% din apartamentele din faza 1 și-au găsit cumpărători încă din etapa de prevânzare

Omul de afaceri Dan Șucu și dezvoltatorul imobiliar Redport, controlat de Cosmin Savu-Cristescu, obțin aprobarea PUD pentru primele două faze ale proiectului de regenerare urbană Infinity Nord. Acesta prevede...

citește mai departe
Cazinoul din Eforie Sud, scos la vânzare. Cât costă una dintre clădirile simbol ale litoralului românesc? – FOTO

Pe piața imobiliară din România nu apar în fiecare zi oportunități cu adevărat remarcabile – iar Cazinoul din Eforie Sud este una dintre ele. Acest vechi reper al litoralului...

citește mai departe
Craiova, pol emergent pe harta imobiliarelor românești. Câți bani împrumută cumpărătorii pentru a deveni proprietari și ce locuințe preferă – ANALIZĂ

Craiova se transformă într-un pol emergent pe harta imobiliarelor românești, interesul pentru locuințele disponibile pe plan local fiind în creștere. Prețurile au avansat într-un ritm record în ultimul an...

citește mai departe
Efectele majorării cotei TVA la locuințe, explicate de specialiști. Cum sunt afectați cumpărătorii și ce înseamnă măsura pentru dezvoltatorii imobiliari?

Românii vor plăti cu câteva mii de euro în plus pentru a face o achiziție imobiliară, odată cu creșterea cotei de TVA la locuințe. Majorarea TVA este una dintre...

citește mai departe
Se lansează un nou proiect rezidențial în estul Capitalei

Dezvoltatorul Hercesa România, activ pe piața locală de 20 de ani, lansează un nou proiect rezidențial. Vivenda Prime va fi localizat în estul Capitalei și cuprinde 105 apartamente cu...

citește mai departe
1.250 de apartamente noi în Iași. Al doilea mare proiect de regenerare urbană din țară se extinde

Proiectul de regenerare urbană Silk District din Iași, al doilea cel mai mare din România, se extinde. LOOM- Homes built in Silk este un proiect care vine în completarea...

citește mai departe