Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
6 Decembrie 2012

Cu cât s-au ieftinit locuinţele în aproape 5 ani de criză. Topul oraşelor cu cele mai mari scăderi

scris de Adriana Lefter in categoria Subiectul lunii
Ultima actualizare: 06 Decembrie 2012

La nivel naţional, preţul mediu cerut pentru un apartament nou sau vechi se ridică acum la mai puţin de 1.000 de euro pe metru pătrat.

În contextul în care sfârşitul lui 2012 marchează încheierea a nu mai puţin de cinci ani de criză, o întrebare firească pentru cei interesaţi de domeniul imobiliar ar fi: „Cu cât au scăzut preţurile pe segmentul rezidenţial în acest răstimp?”. Potrivit Indicelui imobiliare.ro, din martie 2008 (momentul de vârf al pieţei imobiliare, când preţul mediu cerut pentru locuinţele vechi şi noi din întreaga ţară a atins nivelul maxim) până la începutul lunii decembrie a acestui an apartamentele s-au ieftinit cu 52%. Astfel, dacă un metru pătrat util costa, în medie, 2.058 de metri pătraţi înainte de valul de scăderi provocate de recesiune, acum aceeaşi unitate de suprafaţă poate fi achiziţionată cu mai puţin de 1.000 de euro, respectiv cu 986 de euro.

Marja de scădere este diferită însă atât în funcţie de fiecare oraş în parte, cât şi de diferitele categorii de locuinţe. www.imobiliare.ro prezintă, în cele de mai jos, clasamentul marilor oraşe ale ţării, luând ca exemplu particular apartamentele cu două camere, acestea fiind cele mai căutate de către cumpărători.

1. Bucureşti:
Dintre marile oraşe ale ţării, Capitala primează la capitolul ieftiniri – lucru firesc, ţinând cont de faptul că aici au avut loc, în perioada de boom, şi cele mai mari creşteri de preţuri. Indicele imobiliare.ro indică la nivel de Bucureşti o scădere de 49,5% a preţurilor apartamentelor noi şi vechi, de la un nivel maxim de 2.264 de euro pe metru pătrat în martie 2008, până la o valoare de 1.142 de euro pe metru pătrat la finele lunii noiembrie 2012. Pe anumite categorii de locuinţe, marja de scădere a fost şi mai mare decât atât. Spre exemplu, dacă în momentul de apogeu al pieţei un apartament vechi cu două camere costa, în medie, 123.039 de euro, astăzi o locuinţă similară, cu o suprafaţă utilă medie de 52 de metri pătraţi, poate fi achiziţionată cu aproximativ 57.299 de euro, adică cu 53% mai puţin, după cum reiese din datele centralizate de www.imobiliare.ro. Pe de altă parte, dacă în 2008 un apartament nou-construit cu două camere (cu o suprafaţă medie utilă de 68 de metri pătraţi) avea un preţ de circa 178.701 de euro, astăzi, pentru o unitate locativă similară (de 62 de metri pătraţi) dezvoltatorii şi intermediarii cer cu 55% mai puţin, adică 80.891 de euro.

2. Constanţa:
În oraşul de la malul mării, preţul cerut de proprietari şi intermediari pentru apartamentele vechi şi noi scoase la vânzare s-a diminuat cu aproape 44% în ultimii ani, de la 1.560 de euro pe metru pătrat în martie 2008, până la 873 de euro pe metru pătrat în noiembrie 2012. Şi în Constanţa, diferenţele sunt ceva mai mari dacă luăm în calcul preţurile totale ale unităţilor locative cu două camere. Dacă o locuinţă de acest tip situată într-un bloc vechi costa 79.256 de euro în primăvara lui 2008, astăzi ea poate fi achiziţionată cu 46% mai puţin, respectiv 42.780 de euro (pentru o suprafaţă medie utilă de 49 de metri pătraţi). Un apartament nou cu două camere, pe de altă parte, are astăzi un preţ total cu 52% mai mic, respectiv 53.161 de euro (la o suprafaţă de 61 de metri pătraţi), în scădere de la 110.503 euro (pentru 69 de metri pătraţi).

3. Timişoara:
În capitala Banatului, apartamentele s-au ieftinit cu aproximativ 40,7% în ultimii aproape cinci ani de zile, de la un preţ mediu pe metru pătrat de 1.311 euro până la 777 de euro. Un apartament situat într-un bloc vechi costă acum cu 40% mai puţin decât în 2008, respectiv 44.857 de euro (pentru 51 de metri pătraţi), faţă de 75.367 de euro. O diferenţă semnificativ mai mică poate fi observată însă în cazul locuinţelor nou-construite din Timişoara. Astfel, o unitate locativă bicamerală (de 58 de metri pătraţi) are un preţ mediu cerut de 57.343 de euro, comparativ cu 81.547 euro (pentru o suprafaţă utilă de 64 de metri pătraţi) înainte ca preţurile apartamentelor să înceapă să scadă.

4. Braşov:
În oraşul de la poalele Tâmpei, Indicele imobiliare.ro a înregistrat, în perioada martie 2008-noiembrie 2012, o scădere de aproximativ 40,6%, de la un preţ de 1.448 de euro pe metru pătrat la 859 de euro pe metru pătrat. Şi în Braşov, declinul resimţit la nivelul preţurilor totale ale locuinţelor cu două camere a fost mai mare decât media generală. Astfel, dacă un apartament vechi putea fi achiziţionat, în primăvara lui 2008, cu 83.669 de euro, astăzi o unitate locativă similară, cu o suprafaţă de circa 50 de metri pătraţi, este scoasă la vânzare la un preţ mediu de 43.132 de euro, respectiv cu 48% mai puţin. O locuinţă nouă cu două camere are acum un preţ cerut cu 44% mai mic, respectiv 59.391 de euro (la o suprafaţă utilă de 59 de metri pătraţi), faţă de 106.488 de euro (pentru 71 de metri pătraţi) în 2008.

5. Cluj-Napoca:
În oraşul din vestul ţării, apartamentele scoase la vânzare s-au ieftinit cu 36,3% în ultimii ani. Astăzi, un metru pătrat util poate fi achiziţionat în Cluj-Napoca cu 917 euro, faţă de 1.440 de euro în martie 2008. În ceea ce priveşte preţul total de achiziţie al unui apartament vechi cu două camere a avut loc o scădere de 34%, de la un nivel de 74.004 de euro, până la 48.737 de euro în prezent, pentru o unitate locativă cu o suprafaţă de circa 50 de metri pătraţi. Un declin ceva mai mare – 36% – a fost resimţit în cazul apartamentelor noi cu două camere. Astfel, dacă în 2008 o asemenea unitate locativă costa, în medie, 70.017 euro (la o suprafaţă de 55 de metri pătraţi), astăzi ea poate fi achiziţionată cu 44.747 de euro (pentru 53 de metri pătraţi utili).

6. Iaşi:
În capitala Moldovei, Indicele imobiliare.ro a consemnat o scădere generală de 34% a apartamentelor scoase la vânzare, de la 1.297 de euro pe metru pătrat util în primăvara lui 2008, până la 855 de euro pe metru pătrat util la finele toamnei lui 2012. Un apartament vechi cu două camere în Iaşi poate fi achiziţionat astăzi cu 39% mai puţin comparativ cu perioada de dinainte de criză, respectiv cu 41.674 de euro (pentru o suprafaţă de 51 de metri pătraţi), faţă de 68.621 de euro. Un apartament nou costă astăzi 50.989 de euro (pentru 56 de metri pătraţi), cu 35% mai puţin faţă de nivelul de 78.987 de euro (la 63 de metri pătraţi) valabil în 2008.

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Florin

    Pana la urma preturile vehiculate in acest articol sunt CU TVA sau FARA TVA (24%)? Normal este sa stim pretul full, daca e, nu vrajeli.

  • Giselle Bolat

    Interesant articol, este bine ca se face o retrospectiva a ultimilor 5 ani.
    Important de specificat si faptul ca unitatea de masura s-a schimbat. Nu mai vorbim de pretul pe mp de suprafata construita asa cum se discuta in 2008 ci vorbim in 2012 de pretul pe mp de suprafata utila, unitatea de masura corecta, pentru ca aceasta este suprafata de care se beneficiaza direct.
    Privind lucrurile din aceasta perspectiva scaderile de pret sunt de fapt mai mari, diferenta dintre suprafata construita si cea utila fiind in medie de 15% dar pot fi mult mai mari daca ponderea balcoanelor, teraselor este sau altor spatii de depozitare este mai mare.
    Sa nu uitam nici faptul ca in 2008, in suprafata construita a apartamentelor se introducea artificial si cota parte din spatiile comune ( casa scarii, parcare – chiar daca nu se beneficia de loc de parcare, etc). Evolutia catre normalitate este un lucru benefic.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Timpul necesar pentru tranzacționarea unui apartament. Cum a evoluat trimestrul trecut marja de negociere în marile orașe?

Capitala are în acest moment cea mai activă piață, pe plan național, având în vedere perioada medie de vânzare pentru un apartament. Capitala este urmată, din acest punct de...

citește mai departe
Ritmul scumpirilor și al ieftinirilor în marile orașe. Prețurile în funcție de zone, în cel de-al treilea trimestru din 2022

Prețul apartamentelor, la nivel național, a scăzut cu 1,8% față de cele trei luni anterioare. Excepție face Timișoara și Brașov, două centre regionale în care prețul apartamentelor a crescut,...

citește mai departe
A venit vara, iar preturile apartamentelor din Cluj au plecat in vacanta!

Indicele Blitz Imobiliare a inregistrat in luna iunie 2014 o valoare medie de 987 euro/mp pentru apartamentele din Cluj-Napoca, in scadere cu 3 euro/mp fata de luna anterioara. Apartamentele...

citește mai departe
un pic despre manipularea pietei imobiliare

Piata imobiliara ca orice alt segment economic, si nu numai, este supusa in mod constant unor actiuni de deturnare si …

Continue reading

citește mai departe
Paradoxul preţurilor la apartamente: creşteri versus scăderi

Per ansamblu, locuinţele din întreaga ţară s-au apreciat uşor în ultima lună de iarnă. În ciuda discuţiilor legate de lansarea programului Noua Casă, care ar urma să scoată apartamentele...

citește mai departe