Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
17 Martie 2011

În 6 luni, chiriile au scăzut şi cu peste 10%. Unde găseşti cele mai ieftine locuinţe

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 17 Martie 2011

Dintre şase mari oraşe ale ţării, în Braşov se găsesc cele mai mici chirii, în vreme ce proprietarii din Bucureşti şi Cluj au cele mai mari pretenţii.

Chiar dacă ritmul de scădere a chiriilor a încetinit faţă de 2009, acestea se situează încă pe un trend descendent. Potrivit unei analize realizate de www.imobiliare.ro, preţurile cerute în marile oraşe ale ţării au scăzut în unele cazuri cu peste 10% în ultimele şase luni. “Pe fondul prelungirii crizei imobiliare, tot mai mulţi proprietari au preferat să îşi închirieze apartamentele, ceea ce a determinat o creştere a numărului de oferte şi implicit scăderea preţurilor. Nici volumul cererii nu excelează în această perioadă. În comparaţie cu începutul toamnei trecute, chiriile sunt cu până la 12% mai mici. Cele mai mari diferenţe există la garsonierele din Constanţa (-11,9%) şi Timişoara (-8,9%), dar şi la apartamentele cu două (-7,2%) şi trei camere (-8,3%) din Cluj-Napoca”, subliniază Adrian Erimescu, director general al www.imobiliare.ro.

Cele mai scumpe şi cele mai ieftine garsoniere
La capitolul chirii, Bucureştiul se situează, în mod evident, în fruntea celor mai scumpe oraşe. Aici, chiria pentru o garsonieră porneşte de la 150 de euro pe lună în cartiere precum Rahova, Militari sau Berceni. În acelaşi timp, apartamentele cu două camere au preţuri începând de la 200-220 de euro pe lună în zone precum 13 Septembrie, Ştefan cel Mare, Mihai Bravu, Crângaşi sau Drumul Taberei. Pentru locuinţele cu trei camere, chiriile pornesc de la 250 de euro pe lună în Berceni, Colentina sau Camil Ressu.

Şi Clujul este un oraş în care proprietarii au pretenţii ridicate, cel puţin la garsoniere. În Floreşti sau Horea, o astfel de locuinţă poate fi închiriată cu 150 de euro pe lună. Apartamentele cu două camere sunt însă semnificativ mai ieftine faţă de Bucureşti. Preţurile cerute pentru acestea pornesc de la 170 de euro pe lună în Andrei Mureşanu sau Floreşti, în vreme ce locuinţele cu trei camere pot fi închiriate ci 270 de euro pe lună în zonele Bună Ziua, Zorilor sau Mănăştur.

La polul opus faţă de cele două oraşe se situează Braşovul, aici putând fi găsite cele mai ieftine locuinţe de închiriat. Astfel, preţul cerut pentru o garsonieră mobilată şi utilată este de 120 de euro pe lună în cartierele Tractorul sau Bartolomeu. Pe de altă parte, preţurile apartamentelor cu două camere pornesc de la 150 de euro pe lună în zonele Florilor, Răcădău, Griviţei sau în apropierea Spitalului Judeţean, iar cele ale locuinţelor cu trei camere încep de la 200 de euro pe lună în 13 Decembrie sau Tractorul.

Iaşi: preţuri mai mari decât în Capitală la 2 şi 3 camere
La mijlocul clasamentului în materie de chirii se situează oraşele Constanţa, Iaşi şi Timişoara. În cel dintâi caz, o garsonieră poate fi închiriată cu 140 de euro pe lună în zonele CET sau Energia. Preţul cerut pentru două camere este de 170-180 de euro pe lună în zonele Boema, Tomis Nord sau Tăbăcărie. Apartamentele cu trei camere pot fi închiriate cu 250 de euro pe lună, în zone precum Far, Tomis II, Tomis Nord sau Dacia.

Şi în Iaşi preţul cerut pentru o garsonieră porneşte de 140 de euro pe lună (în Tătăraşi sau Podu Roş). Pe de altă parte, în Tătăraşi chiria cerută pentru apartamentele noi cu două camere porneşte de la 230 de euro pe lună, în vreme ce chiria cerută pentru locuinţele cu trei camere variază în jurul sumei de 280-300 de euro pe lună.

În Timişoara, o garsonieră în stare bună poate fi închiriată cu 140 de euro pe lună în zonele Matei Basarab sau Bălcescu. Chiria cerută pentru un apartament cu două camere porneşte de 170-180 de euro pe lună, astfel de oferte fiind disponibile în Take Ionescu, Aradului sau la Centrul Bancar. Pentru o locuinţă cu trei camere, chiria porneşte de la 220-250 de euro pe lună în Dacia sau Bucovina. Chirii atractive pot fi găsite şi în zonele Circumvalaţiunii, Girocului, Lipovei sau Şagului.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ce investiții facem în 2022? (P)

Pentru a face o investiție imobiliară de succes, există câteva aspecte de care trebuie să țină cont un potențial cumpărător – dincolo de preferințele personale. În 2022, imobiliarele rămân,...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul multifuncțional HILS Pallady Apartments este contractat în proporție de 65%

Dezvoltatorul estimează că proiectul, ce cuprinde un total de peste 1.900 de unități locative, va fi vândut integral înainte de finalizarea lucrărilor de construcție. Dezvoltatorul imobiliar HILS, având ca...

citește mai departe
Au început vânzările pentru faza a doua a ansamblului rezidențial Aviației Tower

Cea dintâi etapă de construcție a ajuns la un grad de ocupare de 85%, iar dezvoltatorul vizează vânzarea sa integrală până la finele anului. Rădăcini Estate, divizia imobiliară a...

citește mai departe
În 2020 au avut loc mai multe tranzacții imobiliare în Sectorul 2 al Capitalei. Și valoarea acestora a crescut, în ciuda Covid-19

Ca număr, comparativ cu 2019 a fost înregistrat un avans anual de 4%, iar ca valoare, creșterea s-a cifrat la 8%. Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, în colaborare cu Primăria...

citește mai departe