Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
1 Noiembrie 2011

Octombrie a adus cele mai mari ieftiniri la apartamente din ultimul an

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 01 Noiembrie 2011

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile cerute în prezent de proprietari sunt cu 4,4% mai reduse.

Dacă prima lună de toamnă a provocat un val de optimism în rândul proprietarilor de locuinţe din întreaga ţară, aceştia ridicând uşor preţurile, octombrie i-a readus cu picioarele pe pâmânt. Potrivit Indicelui calculat de www.imobiliare.ro, în luna ce tocmai s-a încheiat preţul mediu cerut la nivel naţional a înregistrat cea mai mare scădere din ultimul an, respectiv 2,4% (faţă de septembrie), ajungând la o valoare de 1.023 de euro pe metru pătrat util. „Octombrie este luna în care s-a înregistrat cea mai mare scădere de preţ în ultimele doisprezece luni. Mai mult, pentru prima dată în ultimul an, aceeaşi tendinţă se manifestă liniar în toate oraşele mari din ţară. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în aceeaşi perioadă a anului trecut, până la finalul anului ne putem aştepta în continuare la variaţii negative ale preţului apartamentelor”, subliniază Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul mediu cerut la nivel naţional este acum cu 4,4% mai redus. Cu excepţia Ploieştiului, în octombrie a fost înregistrată o evoluţie descendentă în toate marile oraşe ale ţării, cea mai mare diferenţă de preţ fiind consemnată în Cluj-Napoca (-4%), iar cea mai mică în Timişoara (-0,1%).

Locuinţele noi din Capitală, mai scumpe decât în 2010
În Bucureşti, tendinţa generală a fost una de scădere, dar au existat variaţii în funcţie de segment. Astfel, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a ajuns la 1.378 de euro pe metru pătrat util, în creştere cu 1% faţă de luna septembrie. Valoarea actuală este cu 3,3% mai mare decât cea din urmă cu un an. Pe de altă parte, apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,9% faţă de luna precedentă, ajungând la 1.101 de euro pe metru pătrat util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acest tip de locuinţe sunt mai ieftine cu 2,1%.

În Braşov, apartamentele noi şi vechi au continuat să se ieftinească în octombrie, ajungând la o valoare de 852 de euro pe metru pătrat util, cu 1% mai puţin decât în septembrie. Faţă de intervalul similar din 2010, acest nivel este cu 3,9% mai redus. Preţul apartamentelor noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene a atins valoarea de 861 de euro pe metru pătrat util. Preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi este foarte apropiat, respectiv 851 de euro pe metru pătrat util, după o scădere de 0,7% faţă de luna precedentă.

Campionul scăderilor de preţ
În Cluj-Napoca, Indicele imobiliare.ro a înregistrat cea mai mare scădere dintre toate oraşele analizate, respectiv 4%. Preţul mediu solicitat pentru apartamentele din oraş se ridică la 925 de euro pe metru pătrat util, cu 7,9% mai puţin decât în urmă cu 12 luni. Locuinţele vechi sunt scoase la vânzare cu 977 de euro pe metru pătrat util, în medie, cu 1,1% faţă de septembrie. Faţă de octombrie 2010, preţurile actuale sunt cu până la 6,2% mai mici.

În Constanţa, valoarea medie înregistrată de Indicele imobiliare.ro pentru octombrie este de 936 de euro pe metru pătrat util, cu 2,3% mai puţin faţă de septembrie. Preţul mediu solicitat pentru apartamentele vechi a scăzut cu 2%, până la 937 de euro pe metru pătrat util.

Orice regulă are şi o excepţie
Apartamentele scoase la vânzare în Timişoara au avut cea mai mică rată de scădere în octombrie, respectiv 0,2%. Indicele imobiliare.ro pentru această lună a ajuns până la 808 de euro pe metru pătrat util, valoare cu 0,7% maimare decât în urmă cu 12 luni. Apartamentele noi s-au scumpit în a doua lună de toamnă cu 2,1%, ajungând la 879 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele vechi costă acum, în medie, 796 de euro pe metru pătrat util, cu 0,7% mai puţin decât în septembrie.

Ploieştiul este singurul oraş al ţării unde apartamentele scoase la vânzare au înregistrat scumpiri în ultima lună. Preţul mediu solicitat de proprietarii din oraş se ridică în prezent la 875 de euro pe metru pătrat util. Această valoare este cu 4,9% mai mică decât în aceeaşi perioadă din 2010.

Vezi aici cum au evoluat preţurile apartamentelor în luna septembrie.

Părerile cititorilor
4 păreri
  • emil

    preturi f mari.nicaieri in lume nu se gasesc asemenea preturi pentru asfel de case. oare criza nu le da de gandit? preturile nu au absolut nici un fundament logic.

  • Didina

    Preturile locuintelor sunt f mici comparativ cu alte tari europene ,in timp ce preturile alimentelor sunt mai mari la noi fata de Europa…Care ar fi explicatia ???

  • zirk

    prieteni, indicele trebuie sa reflecte pretul de tranzactionare si nu ce se cere prin toate siteurile de anunturi. sunteti niste amatori mediocri cu pretentii de analisti imobiliari. va recomand sa mai cititi ceva literatura de specialitate in afara de fituicile voastre de anunturi.

  • cristina

    Preturile sint f. mari si nefondate in comparatie cu salariile, ratele de credit, rata de somaj si mai ales CU MIZERIA SI SARACIA LUCIE DIN ROMANIA.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Profilul cumpărătorului din marile orașe: ce fel de locuință își dorește și cât este dispus să plătească pentru aceasta

Pentru unul din patru români, achiziția unei locuințe reprezintă un obiectiv major pentru anul în curs – chiar (sau mai ales!) în contextul Covid-19. Imobiliare.ro a derulat, pe parcursul...

citește mai departe
Românii, cei mai rapizi dintre europeni la achiziția unei locuințe: se hotărăsc în cel mult 3 luni. Cât de mult „cântărește” factorul preț și la cât ajunge marja de negociere

Dorința de a fi proprietari rămâne puternică pe piața locală, în vreme ce chiria este privită, de regulă, ca o soluție temporară – sau chiar de ultimă instanță. În...

citește mai departe
Impact: apartamentele finalizate în Greenfield Băneasa vor fi 100% contractate până la sfârșitul lui 2020

În momentul de față, ansamblul rezidențial numără peste 2.500 de unități locative finalizate, iar dezvoltarea sa este programată să dureze până în 2028. Compania autohtonă Impact Developer & Contractor...

citește mai departe
Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Datorită climatului blând, regiunea este atractivă pentru turiști tot timpul anului, iar cele 80 de terenuri de golf existente aici reprezintă un avantaj suplimentar. La cea mai recentă ediție...

citește mai departe
Apartament exclusivist, cu multiple opțiuni de relaxare în aer liber: parc, piscine, terase, spații verzi și loc de joacă pentru copii. Pretabil și ca investiție! (P)

Visezi la o locuință elegantă și spațioasă, amplasată într-o zonă exclusivistă a Capitalei? Beneficiind de dotări și finisaje de lux, această proprietate îți oferă, în plus, avantajul unor oportunități...

citește mai departe