Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
11 Mai 2011

Vilele continuă să se ieftinească. Unde găseşti cele mai mici preţuri

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 11 Mai 2011

Deşi în Constanţa pretenţiile proprietarilor au scăzut cel mai mult în primul trimestru, oraşul se situează abia pe locul patru în topul celor mai accesibile locuinţe.
De la începutul acestui an, preţurile apartamentelor par că se află în căutarea unui punct de echilibru. Această tendinţă nu se aplică însă pe întreaga piaţă rezidenţială. Astfel, potrivit datelor www.imobiliare.ro, casele şi vilele construite după 1990 în marile oraşe ale ţării au continuat să se ieftinească în primul trimestru al acestui an. „Pe segmentul case-vile, cea mai mare scădere de preţ, de -7,2%, a fost înregistrată la Constanţa. Iar singurul oraş unde putem vorbi de o creştere a preţului cerut este Braşovul. Cererea pentru case şi vile nu a revenit la un nivel care să asigure stabilitatea pe piaţă, deşi prin prisma preţului, în localităţile din vecinătatea marilor oraşe, casele pot reprezenta o alternativă la oferta de apartamente noi”, subliniază Adrian Erimescu, directorul general al www.imobiliare.ro.

Oferte atractive în Iaşi şi Timişoara
În Iaşi se găsesc cele mai accesibile oferte de case şi vile, preţul mediu pe acest segment situându-se la un nivel de 645 de euro pe metru pătrat. Cererea scăzută pentru acest gen de proprietăţi face ca preţul cerut pe metru pătrat util să fie cu peste 25% mai ieftin decât cel al apartamentelor, conform Indicelui imobiliare.ro. O casă construită după 1990 în Iaşi, cu o suprafaţă utilă de 120 de metri pătraţi, este scoasă la vânzare cu un preţ mai mic de 80.000 de euro.

Timişoara se situează pe al doilea loc în topul celor mai ieftine case scoase la vânzare, cu un preţ mediu cerut de 846 de euro pe metru pătrat. Aici, preţurile cerute de proprietari au stagnat în primul trimestru, creşterea de 0,1% înregistrată fiind nesemnificativă. În prezent, un imobil cu o suprafaţă de 120 de metri pătraţi este scos la vânzare cu puţin peste 100.000 euro. În localităţile învecinate Timişoarei, casele costă, în medie, 795 de euro pe metru pătrat, nivel la care se află în concurenţă directă cu apartamentele din oraş. Localităţile cu cea mai mare ofertă sunt cele care au cunoscut cea mai mare dezvoltare în anii de boom: Dumbrăviţa, Moşniţa şi Giroc.

Braşov, singurul oraş pe lista scumpirilor
În Braşov, preţul mediu solicitat pentru o casă nou-construită este de 971 euro pe metru pătrat, ceea ce ar duce preţul unei proprietăţi de 120 de metri pătraţi utili la circa 116.000 de euro. Braşovul este singurul mare oraş al ţării unde casele şi vilele au înregistrat creşteri de preţ în primul trimestru al anului, acest gen de imobile fiind cu 4% mai scumpe faţă de ultimele trei luni din 2010. Pe piaţă pot fi găsite şi proprietăţi mai ieftine decât media. În zona Stupini, spre exemplu, o casă cu cinci camere construită în 2008, cu o suprafaţă de 180 metri pătraţi, este scoasă la vânzare cu 98.000 de euro. În acelaşi timp, casele şi vilele din localităţile învecinate Braşovului sunt mai ieftine, ajungând la 790 euro pe metru pătrat.

În Constanţa, preţul mediu cerut pentru o vilă construită după 1990 este de 1.007 euro pe metru pătrat. În oraşul de la malul mării a avut loc cea mai mare scădere de preţ în primul trimestru al acestui an, în valoare de 7,2%. În prezent, o vilă de 120 de metri pătraţi ar putea fi achiziţionată cu 120.840 euro. Pot fi găsite însă şi oferte mai ieftine decât atât. Astfel, într-una dintre zonele rezidenţiale de la periferia oraşului este scoasă la vânzare o vilă cu cinci camere construită în 2005, cu o suprafaţă de 140 de metri pătraţi şi cu un teren de 260 de metri pătraţi, la preţul de 95.000 de euro. În localităţile din jurul Constanţei, preţul mediu al caselor şi vilelor a ajuns la 850 euro pe metru pătrat util.

Capitala, pe locul doi la ieftiniri
În Cluj-Napoca, vilele costă, în medie, 1.009 euro pe metru pătrat util, după o scădere de 1,8% înregistrată în primul trimestru. În prezent, o casă de 120 de metri pătraţi utili situată în oraşul din vestul ţării ar costa aproximativ 121.000 de euro. Pe de altă parte, preţurile imobilelor situate în localităţile din judeţul Cluj au scăzut cu 2,2% în prima parte a anului, ajungând la un preţ mediu de 992 de euro pe metru pătrat util. Localităţile cu cea mai bogată ofertă la acest capitol sunt Floreşti, Deusu şi Gilău.

În mod firesc, în Bucureşti pot fi găsite cele mai scumpe case şi vile noi. Acestea s-au ieftinit cu 3,7% faţă de finalul ultimului trimestru al anului trecut, ajungând la o valoare medie de 1.367 de euro pe metru pătrat. În prezent, preţul mediu solicitat pentru o vilă cu o suprafaţă de 120 de metri pătraţi utili în Capitală se ridică la aproximativ 164.000 de euro. Proprietăţi mai ieftine pot fi găsite în localităţile limitrofe. În Roşu, spre exemplu, o vilă cu cinci camere finalizată în 2010, cu o suprafaţă utilă de 180 metri pătraţi, este scoasă la vânzare la un preţ de 110.000 de euro, concurând astfel cu oferta de apartamente noi mari, de trei şi patru camere.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Timpul necesar pentru tranzacționarea unui apartament. Cum a evoluat trimestrul trecut marja de negociere în marile orașe?

Capitala are în acest moment cea mai activă piață, pe plan național, având în vedere perioada medie de vânzare pentru un apartament. Capitala este urmată, din acest punct de...

citește mai departe
Ritmul scumpirilor și al ieftinirilor în marile orașe. Prețurile în funcție de zone, în cel de-al treilea trimestru din 2022

Prețul apartamentelor, la nivel național, a scăzut cu 1,8% față de cele trei luni anterioare. Excepție face Timișoara și Brașov, două centre regionale în care prețul apartamentelor a crescut,...

citește mai departe
A venit vara, iar preturile apartamentelor din Cluj au plecat in vacanta!

Indicele Blitz Imobiliare a inregistrat in luna iunie 2014 o valoare medie de 987 euro/mp pentru apartamentele din Cluj-Napoca, in scadere cu 3 euro/mp fata de luna anterioara. Apartamentele...

citește mai departe
un pic despre manipularea pietei imobiliare

Piata imobiliara ca orice alt segment economic, si nu numai, este supusa in mod constant unor actiuni de deturnare si …

Continue reading

citește mai departe
Paradoxul preţurilor la apartamente: creşteri versus scăderi

Per ansamblu, locuinţele din întreaga ţară s-au apreciat uşor în ultima lună de iarnă. În ciuda discuţiilor legate de lansarea programului Noua Casă, care ar urma să scoată apartamentele...

citește mai departe