Pentru a găsi o locuință potrivită pentru tine, trebuie să știi ce vrei, dar să fii dispus să faci și compromisuri.
Atunci când (eu și soțul meu) ne-am decis să ne cumpărăm o casă anul trecut, am pornit din start cu ideea de a căuta un apartament nou. După șase ani în care amândoi am intrat în contact cu domeniul imobiliar, aceasta părea alegerea logică. (Sau nu…?) Ca în orice drum în viață, am avut de înfruntat o serie de obstacole până să ajungem la destinație:
1. Prejudecățile
Prima piedică au fost ideile preconcepute despre apartamentele noi aflate la vânzare în București – ale noastre, cât și, mai ales, ale celor din jur. În perioada de criză, auzisem, desigur (poate mai mult decât alții), povești înfiorătoare despre ansambluri rezidențiale construite prost, gata oricând să se dărâme, despre proiecte care nu s-au mai finalizat și despre oameni care au rămas și fără casă, și fără avansul plătit. Tuturor acestora li s-au adăugat și sfaturile prietenilor, care ne repetau temători, într-o formă sau alta, același avertisment bine intenționat: “De ce să nu vă luați mai degrabă un apartament vechi, solid, construit pe vremea lui Ceaușescu? Astea știți sigur că sunt rezistente, au trecut deja proba anilor și a câtorva cutremure…”.
Eu sunt o persoană mai optimistă (unii ar zice naivă) de felul meu. M-am gândit că trebuie să existe undeva, în Bucureștiul ăsta mare, și blocuri construite bine, care să nu pice la primul cutremur. Așa că am strâns din dinți și am mers mai departe.
2. Prețurile
Un al doilea hop pe care l-am avut de trecut a fost factorul preț. Voiam să aplicăm la programul Prima Casă, iar un calcul estimativ făcut asupra bugetului nostru ne indica că, deși puteam să împrumutăm chiar și mai mult de 60.000 de euro, recomandabil era să ne situăm sub această sumă, pentru a ne menține în limita unui grad confortabil de îndatorare (circa un sfert din venituri). Or, să găsești, în București, un apartament nou cu minimum două camere (eu, recunosc, mă gândeam la trei…) la mai puțin de 60.000 de euro nu era deloc o treabă ușoară. Știam că, în oraș, unde terenurile fuseseră mai scumpe, și prețurile practicate pentru ansamblurile rezidențiale (majoritatea începute în perioada de boom) erau semnificativ peste cele ale apartamentelor vechi din aceleași zone; în plus, suprafețele mari ale celor dintâi făceau ca o asemenea achiziție să se situeze la un minimum de 70.000-80.000 de euro – ceea ce era, în mod clar, prea mult pentru buzunarul nostru.
3. Localizarea
Așa că ne-a fost clar, încă de la început, că, pentru a găsi un apartament nou pe care să ni-l putem permite, va trebui să ne îndreptăm spre periferia Capitalei. Știam de zone care s-au dezvoltat mult în ultimii ani pe segmentul rezidențial mediu spre low – cum ar fi Prelungirea Ghencea sau Militari -, dar problema noastră era accesul către acestea. Nu aveam mașină (și nici intenția de a ne cumpăra una curând), astfel încât depindeam de mijloacele de transport în comun.
“Casa perfectă”, mit sau realitate?
Am ajuns astfel în sudul Bucureștiului, la limita cu orașul Popești Leordeni. Am programat o vizionare, într-o sâmbătă însorită de vară, și am fost de-a dreptul surprinși să vedem cât de mult se construia (și se construiește încă) aici. Blocurile aveau regim redus de înălțime – D+P+3E+M (fapt ce punea într-o cu totul altă lumină rezistența la cutremure) și erau unele în faza de roșu, altele în faza de gri, iar altele erau deja finisate. Prețurile corespundeau în mod clar bugetului nostru, situându-se și la mai puțin de 50.000 de euro pentru două camere.
După ce am vizionat mai multe proiecte, câștigătorul absolut, cel pe care l-am cumpărat în scurt timp, a fost un apartament cu… trei camere! Nu, nu este o “casă perfectă”, ci doar una potrivită pentru noi, acum. Deși nu are o suprafață foarte mare – 62 de metri pătrați utili -, aceasta este compartimentată eficient, astfel încât să răspundă cerințelor unei familii cu (viitori) copii. Prețul – circa 55.000 de euro – a fost puțin mai mare decât am fi putut plăti pentru două camere în aceeași zonă, însă l-am considerat acceptabil. În ceea ce privește accesul către ansamblu, pentru noi este un mare plus faptul că putem circula cu mijloacele de transport în comun. Este adevărat că, de la ultima stație de tramvai sau de autobuz avem de mers 10-15 minute pe jos până acasă, dar și acesta poate fi un avantaj: așa atingem cele 30 de minute de mișcare recomandate în fiecare zi…
