35.800 de euro: apartament off-plan la Timon

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 7 Septembrie 2010, Ultima actualizare: 07 Septembrie 2010

În cadrul târgului imobiliar va fi lansat un ansamblu rezidenţial în Mogoşoaia, construit pe structură de oţel.

Cele mai ieftine locuinţe promovate în cadrul Târgului Imobiliar Naţional (Timon) fac parte dintr-un ansamblu rezidenţial off-plan ce va fi lansat odată cu debutul evenimentului. Proiectul este situat în Mogoşoaia şi va cuprinde 170 de unităţi locative. Acestea includ garsoniere cu preţuri de 21.012 de euro (plus TVA de 5%) şi apartamente cu două camere la 35.800 de euro (plus TVA de 5%). „Locuinţele sunt off-plan, pe structură de oţel, vor fi finalizate în maximum trei luni de la startul proiectului (15 septembrie) şi, în premieră pentru piaţa imobiliară românească, cei care semnează contracte nu vor plăti decât în momentul în care îşi vor primi locuinţa finalizată”, se arată într-un comunicat al organizatorilor. La rândul său, George Diculescu, consilier imobiliar Eurometropola (agentul exclusiv al proiectului), arată că, până la finalizarea proiectului, compania va face liste de aşteptare cu potenţialii clienţi şi va verifica bonitatea financiară a acestora, dar contractul efectiv va fi semnat abia la predare.

Târgul Imobiliar Naţional se va desfăşura între 9 şi 12 septembrie în Piaţa Constituţiei şi va reuni circa 100 de expozanţi. Printre aceştia se numără Be Igloo, Adama, Real Time, Volumetric, Pipera CityLights, Casa Felice, Rezidential Orizont, Green City, Obor Towers, Green Angels.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cât costă apartamentele noi din marile orașe la final de an? leșenii au acces la cele mai ieftine locuințe – HARTĂ

Cumpărătorii care vor să se mute în casă nouă în decembrie trebuie să se aștepte să achite, în medie, 3.114 de euro/mp util pe apartamentele din Cluj-Napoca finalizate începând...

citește mai departe
Noua Capitală: Harta locuințelor preferate de bucureșteni și evoluția noilor cartiere rezidențiale dezvoltate în ultimii 4 ani

În ultimii patru ani, locuințele HILS Development din zona Theodor Pallady au înregistrat o creștere substanțială a valorii, depășind media zonei și alte proiecte similare din București, conform analizei...

citește mai departe
Orașul unde plătești cu 75% mai mult decât prețul pe țară pentru un apartament nou – GRAFICE

Românii plătesc tot mai mult pentru a deveni proprietari. Apartamentele s-au scumpit într-un an la nivel național cu 13%. Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori a ajuns la...

citește mai departe
Berceni, cartierul campion la apartamente noi din București. Cât plătesc cumpărătorii? – GRAFICE

Cele mai multe apartamente noi din București pot fi găsite în Berceni. Peste 3.000 de locuințe aflate în clădiri finalizate în ultimii cinci ani sunt disponibile cumpărătorilor la unele...

citește mai departe
Capitala prețurilor în creștere. Cartierele cu cele mai scumpe și cele mai ieftine apartamente noi din București – GRAFICE

Nu există în București nicio zonă în care prețurile solicitate pentru apartamentele noi scoase la vânzare să fie în scădere comparativ cu cele înregistrate în prima jumătate a anului...

citește mai departe