Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
6 August 2018

80.000 de unități locative în ansamblurile rezidențiale din București și împrejurimi

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 06 August 2018

80.000 de locuinte in ansamblurile rezidentiale din Bucuresti si imprejurimi

În trimestrul al doilea al acestui an, în București și împrejurimi existau circa 480 de ansambluri rezidențiale, acestea având un număr impresionant de unități locative planificate.

Potrivit celui mai recent raport realizat de Analize Imobiliare, platforma lansată și susținută de Imobiliare.ro, în Capitală existau la vânzare 318 proiecte rezidențiale de dimensiuni medii și mari în T2 2018. Dintre acestea, 217 se aflau în proces de construcție, în vreme ce restul de 101 erau deja finalizate. Per total, numărul unităților locative planificate a fi construite în cadrul acestor ansambluri ajunge la aproape 57.000. Sectoarele cu cele mai multe proiecte sunt 4 (69 de dezvoltări rezidențiale) și 3 (67 de ansambluri), pe următoarele locuri aflându-se sectorul 1 (57 de proiecte), apoi 6 (50), 2 (43) și, în cele din urmă, sectorul 5 (32). Din punctul de vedere al numărului total de locuințe ce ar trebui construite, însă, sectorul 6 se situează pe primul loc în clasament, cu 20.000 de unități locative. Acesta este urmat, la o distanță considerabilă, de sectorul 4 (cu 10.300 de locuințe), în vreme ce, în fiecare dintre celelalte subdiviziuni majore ale Capitalei, proiectele existente sunt programate să aducă pe piață mai puțin de 10.000 de locuințe.

În județul Ilfov, pe de altă parte, în perioada analizată existau 161 de proiecte rezidențiale, dintre care 130 în construcție, iar 31 finalizate. Numărul total al unităților locative planificate a fi livrate în cadrul acestora este de aproape 23.000. Localitățile ilfovene cu cel mai mare număr de proiecte sunt Bragadiru (28), Voluntari (24), Chiajna (tot 24), Popești Leordeni (20) și Otopeni (17). Din punctul de vedere al numărului de apartamente ce ar trebui livrate, însă, clasamentul arată diferit: pe primul loc se situează localitatea Roșu, cu 5.000 de asemenea unități locative, aceasta fiind urmată de Chiajna (cu 4.386 de apartamente), Bragadiru (4.003), Voluntari (2.503) și Popești Leordeni (1.887). Localitățile cu cele mai multe case planificate spre construcție în cadrul unor ansambluri rezidențiale sunt, însă, Corbeanca (cu 1.557 de unități locative individuale), Popești Leordeni (1.336), Voluntari (794), Otopeni (516) și Bragadiru (367).

Piața construcțiilor, rezultate sub așteptări și în 2018?

Cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) relevă că București-Ilfov se situează pe locul al doilea (după Nord-Vest) în clasamentul regiunilor în funcție de numărul de locuințe finalizate în primul trimestru din 2018. În perioada menționată, toate regiunile de dezvoltare ale țării au consemnat diminuări ale numărului de locuințe finalizate comparativ cu trimestrul anterior. Astfel, volumul livrărilor a scăzut de la 2.448 la 1.176 de unități locative în zona de Nord-Est, de la 1.433 la 1.074 în Sud-Est, de la 1.725 la 1.227 în Sud-Muntenia, de la 625 la 408 în Sud-Vest-Oltenia, de la 1.411 locuințe la 1.275 în Vest, de la 2.489 la 2.221 în Nord-Vest, de la 1.704 la 1.239 de unități în regiunea Centru și de la 2.094 la 1.653 în București-Ilfov.

La nivel național, în primele trei luni ale anului au fost livrate doar 10.273 de unități locative – cifră ce marchează un declin de aproximativ 26% față de trimestrul anterior (când au fost predate 13.929 de locuințe), dar este ușor mai ridicat decât cel consemnat în perioada similară a anului trecut (când au fost înregistrate, la nivel național, 10.084 de unități). Rezultatele sub așteptări ale pieței de profil sunt explicate de dezvoltatori atât prin întârzierile întâmpinate în autorizarea proiectelor, cât și prin cele aferente procesului de predare-primire a locuințelor. În condițiile unui prim trimestru similar cu 2017, rămâne de văzut dacă 2018 va aduce îmbunătățiri semnificative în domeniul construcțiilor rezidențiale.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • 8.000 de locuințe se pot construi pe marile terenuri cumpărate în 2018 în…

    […] cum o arată dealurile încheiate anul acesta pe piața terenurilor, proiectele rezidențiale continuă să fie în centrul atenției dezvoltatorilor imobiliari. „Atât ca suprafață tranzacționată, cât și ca valoare, sectorul […]

  • Expansiunea sudului Bucureștiului continuă: tot mai multe locuințe noi!

    […] Citește și: 80.000 de unități locative în ansamblurile rezidențiale din București și împrejurimi […]

  • Marile orașe „înghit” localitățile limitrofe prin dezvoltările de locuințe noi

    […] finalizate în cele mai mari opt piețe rezidențiale ale țării – incluzând aici și regiunea București–Ilfov – au fost amplasate în localitățile limitrofe marilor orașe. Este vorba, mai exact, de o […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Previziunile specialiștilor: Cum îi vor influența concret pe cumpărători, dar și pe jucătorii din imobiliare, noile măsuri propuse pentru asigurarea sustenabilității financiare a României?

Noi măsuri care ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței imobiliare, și implicit asupra celor aflați în căutarea unei locuințe, sunt așteptate să intre în vigoare din 2024....

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul Parcului20, din nordul Bucureștiului: 485 de apartamente noi, cu sisteme smart home integrate. Eficiența energetică e o realitate! (P)

Prima fază a proiectului este deja finalizată – și locuită de proprietari –, iar cea de-a doua se află în proces de construcție; cele două sunt contractate în proporție...

citește mai departe
Estoria City, o investiție 100% românească în estul Capitalei: 1.200 de apartamente, plus birouri și spații comerciale

Proiectele mixte, care includ facilități complementare componentei rezidențiale, inclusiv spații verzi și de relaxare, devin tot mai populare pe piața imobiliară românească. Compania imobiliară Imoteca a anunțat că ansamblul...

citește mai departe