A patra clădire din CBC Timişoara, dezvoltată cu bani europeni

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 14 Octombrie 2010, Ultima actualizare: 14 Octombrie 2010

Fondurile nerambursabile vor asigura finanţarea a 60% din costurile lucrărilor de construcţie.

Cea de-a patra clădire de birouri din cadrul ansamblului timişorean de birouri City Business Centre va beneficia de o finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 29.308.854,16 lei, prin Programul Operational Regional (POR), administrat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). ”Dosarul pentru atragerea finanţării a fost depus în septembrie 2009, în ianuarie 2010 a fost acceptat la finanţare, iar în septembrie 2010 am semnat şi contractul de finanţare. S-a asigurat finanţarea, prin fonduri nerambursabile, a 60% din costurile lucrărilor de construcţie”, a declarat Ovidiu Şandor, CEO al companiei dezvoltatoare a proiectului, ModaTim Investment.

Termen maxim de finalizare: 24 de luni
Noua clădire de birouri va fi construită în vecinătatea Pieţei 700 din Timişoara, alături de celelalte trei edificii ce compun complexul City Business Centre. Imobilul va cuprinde aproximativ 7.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri, un spaţiu de 1.000 de metri pătraţi destinat serviciilor la parter, un centru multimedia de conferinţe precum şi 100 locuri de parcare. Contractul de finanţare prevede finalizarea clădirii într-un termen maxim de 24 de luni. După organizarea licitaţiilor pentru atribuirea contractelor de construcţie, compania dezvoltatoare estimează că activitatea va începe în primăvara anului 2011, clădirea de producţie existentă urmând a fi demolată până la acea dată.

City Business Centre Timişoara urmează a fi dezvoltat în cinci etape, ce vor însuma o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 34.000 de metri pătraţi. Până în prezent au fost finalizate primele trei clădiri. Valoarea totală a investiţiei în centrul de afaceri este de peste 50 de milioane de euro.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Casă lângă Timișoara. Dumbrăvița și Moșnița Nouă “vedetele” zonei periurbane

Dumbrăvița este vedeta zonei periurbane a Timișoarei, dar și una dintre cele mai interesante localități la nivel național pe segmentul rezidențial. În privința prețurilor se poziționează pe locul al...

citește mai departe
Acestea sunt cele mai populare localități de lângă Timișoara. Iată ce caută cumpărătorii și ce zone au potențial să se dezvolte tot mai mult în noul an

Dumbrăvița, Giroc și Moșnița Nouă se numără, la ora actuală, printre cele mai căutate localități din zona periurbană a Timișoarei. Cumpărătorii care ajung să-și concentreze căutările în afara orașului...

citește mai departe
Vești bune pentru cumpărătorii din Timișoara la începutul lui 2024

Apartamentele disponibile la vânzare în Timișoara sunt, la începutul acestui an, unele dintre cele mai accesibile pentru cumpărătorii interesați de o achiziție imobiliară într-unul dintre marile orașe din țară....

citește mai departe
Prețul, important pentru cumpărătorii din Timișoara, dar nu și singurul aspect care dictează achiziția

Atunci când vor să cumpere o locuință, potențialii cumpărători activi pe piața din Timișoara nu se uită doar la preț. Chiar dacă acesta rămâne în continuare un aspect deosebit...

citește mai departe
Cluj-Napoca vs Timișoara. Premisele care au permis dezvoltarea accelerată a unui oraș în defavoarea celuilalt

Cu toții știm că de o perioadă bună de timp Cluj-Napoca este considerat cel mai scump oraș din țară pentru cei aflați în căutarea unei locuințe. Dar care au...

citește mai departe