Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
16 ian. 2017

Ajutor de la stat pentru plata chiriei

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare

Măsura propusă de PSD se află în lucru în momentul de față.

Dacă te afli în căutarea unui job și ești dispus să te muți într-un alt oraș pentru aceasta, ai un motiv de bucurie. Potrivit planului de guvernare realizat la finele anului trecut de PSD, ai putea beneficia de o subvenție importantă pentru plata cheltuielilor de cazare.

ajutor de la stat pentru plata chiriei

Una dintre măsurile prevăzute pentru anul 2017 în documentul citat vizează sprijinirea celor care își doresc un loc de muncă prin acoperirea parțială a chiriei – dar nu numai. „Pentru familiile cu venituri sub 5000 de lei pe lună vom asigura 75% din cheltuielile cu chiria și utilitățile pentru cei care își găsesc un loc de muncă la mai mult de 50 de kilometri față de domiciliu, dar nu mai mult de 900 de lei pe lună. Practic ne interesează această măsură, dar vrem să fim o măsură socială activă, adică pentru cei care își caută un loc de muncă și găsesc un loc de muncă și care au nevoie de chirie”, explică Liviu Dragnea, președintele PSD.

Această măsură este doar una dintre promisiunile reprezentanților PSD către populație. Acesteia i se adaugă obiective precum majorarea pensiilor și salariilor pentru bugetari, eliminarea anumitor taxe și impozite etc.

Intrarea în vigoare a ajutorului pentru chirie poate deveni realitate mai repede decât s-ar crede. La finele săptămânii trecute, Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, pe pagina sa de Facebook, că în acest moment se lucrează la o ordonanță în acest sens. Rămâne deocamdată de văzut în ce manieră va fi implementată această facilitate.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Loara

    Primul si cel mai important efect va fi scaderea preturilor locuintelor. Orice tanar care indeplineste conditiile va prefera sa inchirieze decat sa cumpere. Apartamentele vor ramane astfel nevandute. Pe de alta parte, ne putem astepta ca preturile locuintelor sa creasca minor in cazul achizitiilor pentru investitie. Nu sunt insa prea multi investitori cu bani care sa cumpere doar in scopul inchirierii, si suma oferita este destul de mica pentru a putea deveni o afacere prospera- cumpararea unor apartamente ieftine pentru inchiriere.

  • Catalin Marcu

    Și eu m-am mutat din mai 2016 pana în prezent, în chirie, în oraș. La 60 km de domiciliu deoarece acasă, la tara nu sunt locuri de munca. Plătesc 650 lei chirie lunara+ facturi+ mâncare. Cu ce mai rămân în buzunar? Cu nimic. La limita supraviețuirii. Ca un tânăr de 21 ani, nu îmi pot permite o haina, o încălțăminte deoarece trebuie sa „trag” de bani pt. a ieși la suprafață la sfârșit de luna. Dacă s-ar realiza ce s-a propus poate ușor, ușor am deveni o Românie cum ar trebui sa fie în anul 2017. Am privi și noi, tinerii, viitorul cu mai multa speranta. Speranța și încredere ca putem trai decent în tara noastră! Mulțumim celor care se gândesc ca mai sunt tineri ca și mine, cărora le pasa și vor sa se realizeze în tara lor.

  • Bogdan

    Si daca eu sunt din Braila, dar muncesc in Brasov- unde am inchiriat apartament de cateva luni (fiind mutat din Septembrie) s-ar putea face ceva?

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-ar putea să te mai intereseze și
Discount de 12% în magazinele Mobexpert pentru utilizatorii Imobiliare.ro

Aflată deja în derulare, campania promoțională este programată să se desfășoare până la sfârșitul lunii aprilie. Pentru a veni în sprijinul proprietarilor de locuințe, dar și al chiriașilor, Imobiliare.ro...

citește mai departe
Sfaturi practice, când îți cauți chirie. Cheltuieli pe care nu trebuie să le treci cu vederea

Îți cauți pentru prima oară o chirie? Încearcă să nu subestimezi efortul financiar pe care trebuie să îl faci la început și nu uita să iei în calcul, măcar...

citește mai departe
Investește echilibrat și ține cheltuielile sub control. Recomandări de la CEO-ul unei companii de consultanță imobiliară din București

Nu sta cu toți banii cash pentru că în fiecare zi ei se pot devaloriza, mai bine investește echilibrat și ține costurile sub control. Acestea sunt doar câteva dintre...

citește mai departe
Cum găsești repede un chiriaș? Recomandările specialistului

Detaliile contează, atunci când îți pregătești locuința pentru închiriere, nu doar curățenia. Iar o locuință decorată cu gust poate câștiga detașat într-o competiție cu una care dispune de o amplasare...

citește mai departe
3 factori care te-ar ajuta să-ți renegociezi chiria iarna aceasta

Poți rediscuta termenii acordului încheiat dacă aceștia nu mai corespund realității. Locuiești în chirie de ceva timp și ți se pare că, dintr-un motiv sau altul, suma plătită în...

citește mai departe