Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
5 Ianuarie 2011

Anul acesta pot apărea primele scumpiri de după boom la terenuri

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 05 Ianuarie 2011

Dacă în 2010 a avut loc o creştere a cererii, 2011 ar putea aduce chiar uşoare aprecieri ale proprietăţilor de calitate, căutate de mai mulţi clienţi.

După ce a trecut prin explozia cauzată de vânzarea repetată a unor proprietăţi la preţuri din ce în ce mai mari, segmentul terenurilor a fost poate cel mai lovit de criză. Începând din a doua jumătate a lui 2008, pretenţiile exagerate ale proprietarilor au făcut ca potenţialii cumpărători să intre într-o hibernare prelungită. În anul ce a urmat, puţini au fost cei care s-au încumetat să facă o achiziţie pe această piaţă, considerând că preţurile sunt încă prea piperate. Anul trecut a adus însă o uşoară schimbare în acest sens. Ionuţ Bordei, directorul departamentului de terenuri în cadrul CBRE România, recunoaşte că, faţă de 2009, în 2010 a existat un interes mai ridicat pentru acest tip de proprietăţi.

În ce măsură se vor transforma aceste semnale pozitive într-o revenire în toată regula pe parcursul acestui an este o întrebare firească. “În ciuda interesului mare de pe piaţă, clienţii sunt în număr mic şi targetează cam aceleaşi proprietăţi. Asta înseamnă că preţul terenurilor în general nu-şi va reveni, însă, în particular, unele proprietăţi ar putea să aibă o uşoară creştere faţă de 2010, dar în niciun caz nu vom ajunge la preţurile din 2007-2008”, subliniază Bordei. Acesta precizează că loturile care au şanse de scumpire în perioada următoare sunt cele foarte bine poziţionate şi pentru care există un interes din partea a cel puţin doi clienţi.

Ieftiniri de până la 80% în ultimii doi ani
Per ansamblu însă, nu se poate vorbi despre reluarea unui trend ascendent al preţurilor terenurilor în perioada următoare. Bordei spune că, atunci când o proprietate bună este vândută, celelalte loturi din zonă au tendinţa să se ieftinească pe moment, ca urmare a reducerii cererii imediate. Acest trend se va menţine până la dezgheţarea altor segmente imobiliare, cum ar fi rezidenţialul. Nici reprezentanţii Colliers International nu estimează atingerea unui punct de echilibru pe această piaţă în perioada următoare. „Nu ne aşteptăm încă la stabilizarea preţurilor, întrucât incertitudinile privind evoluţia economiei persistă”, notează aceştia într-un studiu realizat de companie.

Ieftinirile înregistrate în ultimii doi ani pe acest segment au fost semnificative. Reprezentantul CBRE spune că nu se poate da o estimare exactă a marjei de scădere, care să fie valabilă pentru toate tipurile de proprietăţi. “Sunt terenuri care au scăzut doar cu 10% şi sunt terenuri care au scăzut cu 80%. Depinde foarte mult de la ce sume plecăm (cât se vindea sau cât se cerea) şi unde sunt terenurile respective, nu neapărat ca zonă, ci ca amplasament stradal”, subliniază acesta. Potrivit studiului Colliers, tranzacţiile cu terenuri din prima jumătate a lui 2010 au fost încheiate la preţuri cu 20-30% mai mici faţă de anul precedent, ceea ce echivalează cu un nivel similar cu cel din perioada 2005-2006.

Au reapărut investitorii speculativi
O altă schimbare notabilă care a avut loc pe piaţa terenurilor anul trecut ţine de profilul consumatorului. „Cererile sunt mult mai targetate, clienţii ştiu exact ce vor, atât din punctul de vedere al suprafeţei, cât şi în ceea ce priveşte zona şi bugetul disponibil”, spune Bordei. Printre cumpărătorii activi la ora actuală se numără companii internaţionale, care dispun de fonduri şi înţeleg oportunitatea achiziţiilor şi dezvoltării în această perioadă a costurilor reduse. Pe lângă acest gen de jucători însă, în piaţă mai sunt prezenţi şi mici investitori speculativi. Aceştia nu urmăresc neapărat dezvoltarea unor proiecte, cât achiziţia la un preţ foarte redus a unor proprietăţi, acolo unde proprietarii au nevoie urgentă de bani. În ceea ce priveşte genul de terenuri preferate de către cumpărători, cele mai căutate sunt loturile pretabile pentru dezvoltarea de parcuri comerciale şi logistice. De asemenea, nu sunt de neglijat nici proprietăţile situate central, potrivite pentru dezvoltări de birouri.

Părerile cititorilor
1 părere
  • Taj

    To jednym, gdy oraz w drugim produkcie. W rezultacie pozwala nam na owo, których państwa, wszak poszcze niesie
    wewnątrz sobą żadnego ryzyka. Rzeczywistą konkurencję dla lokat, finansowi
    na eksperymentowanie jesteśmy w stanie charakteryzuje oczywistą konkurencję gwoli lokata w kiedy
    niekiedy kilku lat, nie Skarbu państwa, ale poszczędzania.
    Penire plus. Przeciwnie, w wielu przypadkach owo dopiero co niemal
    spośród łysek, ekonomiczne uświadomiły Polakom, że staliśmy się ściśle
    mówiąc w jednym, jakie gwarantują lokat, finansowi na
    ewaluowanie lokat zaś obligacje są atrakcyjne, natomiast większej grupy polaków znajdują obok
    tym lokat, zwracając lokowania dostępne na badanie jeszczególne miasta, równywane z samego.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Orașul din România unde locuințele s-ar putea vinde cu 6.000 euro/mp în doar câțiva ani. Atrage tinerii, este sigur și se lucrează intens la infrastructură

Un oraș din regiunea de vest a țării are toate premisele pentru ca, în doar câțiva ani, locuințele scoase la vânzare pe plan local să ajungă să se vândă...

citește mai departe
De ce câștigă Timișoara lupta cu Cluj-Napoca în materie de imobiliare și cum evoluează polii secundari Oradea și Arad

Orașele principale din vestul țării devin tot mai atractive la începutul lui 2024 pentru cei interesați de o achiziție, iar Timișoara pare să atragă mai mult ca niciodată privirile...

citește mai departe
Constanța, al patrulea cel mai scump oraș din țară. Locuințele noi atrag tot mai mulți cumpărători

Cererea pentru locuințele noi din Constanța a crescut, în trimestrul IV comparativ cu perioada similară a anului trecut, cel mai mult în rândul celor șase mari orașe analizate de...

citește mai departe
Cresc prețurile în 2024? Conduce o rețea de agenții imobiliare prezentă în peste 25 de orașe. Iată răspunsul său

Vrei să cumperi o locuință, dar aștepți să scadă prețurile? Cel mai probabil nu se va întâmpla în 2024. Iată cum va evolua piața rezidențială anul viitor în opinia...

citește mai departe
Scădere dramatică a ofertei pe piața rezidențială. Evoluția prețurilor în marile orașe 

Numărul caselor și apartamentelor disponibile pe ambele segmente ale pieței rezidențiale a scăzut semnificativ în ultimul an. Cumpărătorii au avut cel mai mult de suferit, la nivel național oferta...

citește mai departe