/

Anunțul făcut de unul dintre cei mai activi dezvoltatori din Capitală. „Cererea pentru locuințe noi de calitate rămâne solidă”

Anunțul vine în contextul în care dezvoltatorul are în construcție două proiecte la scară largă în Capitală și a vândut, anul trecut, 300 de apartamente.

Prima Development Group își propune să livreze anual 1.000 de apartamente în București. Anunțul vine în contextul în care dezvoltatorul are în construcție două proiecte la scară largă în Capitală și a vândut, anul trecut, 300 de apartamente.

„Avem acum în lucru în București aproximativ 2.000 de apartamente, iar planurile noastre pentru viitor sunt să ajungem să livrăm în Capitală 1.000 de apartamente pe an, într-o piață solidă, care oferă spațiu de diferențiere pentru dezvoltatorii serioși, preocupați de calitate”, a declarat Adrian Stoichină, co-CEO Prima Development Group.

„Oportunitatea vine din faptul că cererea pentru locuințe noi de calitate rămâne solidă, iar piața se maturizează. Pentru un dezvoltator care își respectă standardele, aceasta este o fereastră bună de consolidare”, e de părere Stoichină.

La începutul anului 2026, dezvoltatorul a dat startul vânzărilor pentru apartamentele din faza I a proiectului PRIMA Solis pe care îl construiește în estul Capitalei. Lucrările pentru faza II sunt programate să înceapă în vară.

Cel de-al doilea proiect la scară largă din portofoliul Prima Development Group este PRIMA Astera. Acesta se află în vestul Bucureștiului. Se estimează că predarea fazei I va avea loc la sfârșitul anului în curs. În 2025, dezvoltatorul a demarat lucrările la faza II.

Citește și: Vinzi, cumperi sau închiriezi un apartament în București? Informații din culisele pieței te ajută să iei cele mai bune decizii – VIDEO

Citește și: Criză în imobiliare în 2026? „România și-a învățat lecțiile după 2008”

Avatar photo
Corina VârlanContent Manager · Imobiliare.ro

Cu o experiență de 14 ani în presa online, comunicare și content marketing, Corina Vârlan s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 8 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Ea este gazda emisiunii „Întreabă expertul” și a seriei 5 Știri Imobiliare.ro, realizate în parteneriat cu Libertatea. Corina își concentrează activitatea pe analiza datelor de piață și pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași.