Piața imobiliară din România trece printr-o transformare vizibilă. Tot mai multe ansambluri rezidențiale apar în zonele periurbane, promovate de dezvoltatori ca „oază de liniște” și „locuințe premium la câteva minute de centru”. Însă realitatea din teren contrastează adesea cu broșurile lucioase și reclamele optimiste.
Dezvoltatorii împing frontierele orașelor, iar cumpărătorii descoperă că drumul spre noua lor locuință trece prin noroi, praf și gropi, cu asfaltul promis „în curând”. În jur, lipsa peisajului urban este înlocuită de oi, tractoare și lanuri de grâu.
Un alt punct critic semnalat este absența infrastructurii esențiale. În multe dintre aceste cartiere noi lipsesc supermarketurile, școlile, grădinițele și cabinetele medicale, iar pentru locatari acest lucru poate însemna navete zilnice de zeci de minute pentru nevoile de bază.
De ce aleg românii periferia? Explicația este simplă: prețurile din zonele centrale continuă să crească.
București
Prețul mediu pe metru pătrat în capitală a atins pragul de 1.937 de euro. Prețurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în Capitală au continuat să urmeze un trend ascendent pe parcursul trimestrului II. Cumpărătorii au ajuns, astfel, să achite în ultimii doi ani cu 25% mai mult pentru fiecare metru pătrat.
Una dintre zonele care a înregistrat o creștere puternică la nivelul prețurilor este Grozăvești- Politehnică. Aceasta a ajuns printre cele mai scumpe din oraș, după un avans anual cu 16%.

Majorări semnificative au putut fi observate și în cele mai ieftine cartiere bucureștene. Apartamentele localizate în Prelungirea Ghencea se vând cu prețuri cu 20% mai mari decât în urmă cu un an. Pentru cele aflate în zona Giurgiului metrul pătrat s-a scumpit cu 14% în același interval de timp.
Cluj Napoca
Prețurile au continuat să crească pe piața clujeană în trimestrul II. În ultimul an, avansul a fost unul considerabil, cu 15%, potrivit datelor Imobiliare.ro. Cumpărătorii au plătit, în intervalul aprilie-iunie 2025, peste 2.200 euro/mp util, chiar și în cele mai ieftine zone din oraș. În cele mai scumpe zone, prețurile solicitate de proprietari și dezvoltatori au depășit pragul de 3.100 euro/mp util.

Timișoara
Timișoara rămâne unul dintre cele mai accesibile orașe mari din țară pentru cei care își doresc să facă o achiziție imobiliară. Cu toate acestea, în ultimul an prețurile au crescut pe plan local cu 11%, potrivit datelor Imobiliare.ro. O zonă în care prețurile apartamentelor au crescut puternic este Tipografilor. Aceasta a ajuns cea mai scumpă din oraș, pe parcursul trimestrului II, după un avans cu 7% înregistrat în ritm trimestrial și de 24% în ritm anual.

Zona Cetate se menține, de asemenea, în rândul celor mai scumpe din oraș, cu o medie la vânzare de 2.199 euro/mp util. Și de această dată au putut fi observate majorări ale prețurilor, dar acestea au fost ușor mai temperate în comparație cu cele aferente zonei Tipografilor. Apartamentele s-au scumpit cu 10% într-un an.
Vezi AICI raportul complet și prețurile apartamentelor în marile orașe.
Dilema cumpărătorilor: preț vs. locație
Mulți români se confruntă cu o alegere dificilă: să plătească mai mult pentru o locație centrală sau să accepte un preț mai mic pentru un apartament „la marginea lumii”.
„Una este să stai în periurban, dar să poți ajunge într-un interval de timp decent acolo unde ai treabă, unde vrei să-ți petreci timpul sau unde este nevoie. Și alta este să locuiești de-a dreptul în câmp, cu vecinătatea redusă la acel spațiu verde, mioritic, cu oi care behăie dimineața. Sigur, e romantic, dar poate că nu așa vrei să locuiești”, declară Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, care mai subliniază că extinderea orașelor este normală, dar infrastructura ar trebui să primeze, iar oamenii trebuie să fie conștienți de ceea ce cumpără și să nu se lase păcăliți de materialele promoționale.



