Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
29 Aprilie 2011

Autorizaţiile pentru clădiri rezidenţiale au scăzut cu 3% în T1 2011

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 29 Aprilie 2011

Peste 67% dintre avizele pe luna martie au fost emise în zona rurală.

Primele luni din 2011 indică o uşoară scădere a interesului pentru demararea de noi construcţii pe segmentul rezidenţial. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în primul trimestru din acest an au fost eliberate 7.396 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, volum ce marchează o scădere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe de altă parte, în luna martie a acestui an au fost emise 3.373 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 47,7% faţă de luna februarie din 2011 şi în scădere cu 2,1% faţă de martie 2010. 67,4% din totalul avizelor eliberate în a treia lună a anului au fost pentru zona rurală.

Spre deosebire de segmentul clădirilor rezidenţiale, cel al construcţiei de locuinţe se situează pe un trend ascendent. Astfel, în luna martie a acestui an au fost emise 4.724 de autorizaţii pentru unităţi locative individuale, în creştere cu 3,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Tendinţa de creştere se menţine şi comparativ cu luna februarie a acestui an, când au fost eliberate 2.783 de avize de construcţie.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Impactul Covid-19 asupra ofertei de pe piața rezidențială nouă

În ciuda dificultăților create de pandemie, volumul total al locuințelor finalizate în 2020 are șanse să depășească nivelul-record consemnat în 2019. După cum era de așteptat, situația din domeniul...

citește mai departe
Autorizaţii de construire: segmentul locuinţelor se contractă mai rapid decât cel al clădirilor rezidenţiale

Peste 65% dintre avizele pentru clădiri acordate în luna aprilie au vizat zona rurală. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna aprilie 2011 au fost eliberate 3.711...

citește mai departe
Numărul autorizaţiilor de construire s-a majorat cu o treime în februarie

Cel mai mare avans a fost înregistrat în zonele Nord-Est, Sud-Muntenia şi Sud-Est. A doua lună a acestui an relevă un reviriment în sectorul construcţiilor. Potrivit datelor Institutului Naţional...

citește mai departe
INS: Mai puţine autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, mai multe pentru locuinţe

Suprafaţa medie utilă a unei unităţi locative ce a primit aprobare pentru construcţie în luna ianuarie se ridică la 119,6 metri pătraţi. Prima lună a acestui an arată relevă...

citește mai departe
Autorizaţiile pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 13% faţă de 2009

Până în luna noiembrie, regiunea de Nord-Vest a înregistrat cel mai mare declin al aprobărilor pentru construcţia de locuinţe noi. În primele 11 luni ale acestui an au fost...

citește mai departe