Dacă te gândești, ca majoritatea investitorilor de astăzi, la o achiziție în scopul închirierii ulterioare, bineînțeles că un factor important de luat în calcul este chiria (estimată) pe care o poți obține pentru o anumită proprietate. În corelație cu prețul pe care îl vei plăti pentru o proprietate, acest aspect are, de altfel, o influență decisivă asupra randamentului investiției tale.
1. Apartamente
Prețurile de închiriere pe segmentul rezidențial diferă, în mod firesc, de la un oraș la altul, dar și de la o zonă la alta. Bineînțeles că cele mai mari valori pot fi găsite – la fel ca și cele mai mari prețuri de vânzare – în marile orașe ale țării.Potrivit datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul se situează pe primul loc în clasamentul național al celor mai mari chirii medii solicitate, devansând Cluj-Napoca. Luând ca reper un apartament cu două camere, un bucureștean trebuie să dispună, în medie, de 590 de euro pe lună pentru plata chiriei . Pe locul al doilea se află Clujul, unde bugetul mediu necesar pentru același tip de locuință este de 550 de euro lunar. Pe următoarele poziții se află, la mică distanță, Constanța și Brașovul, cu chirii medii de 500 de euro pe lună, urmate de Timișoara, unde un apartament cu două camere se închiriază, în medie, cu 420 de euro lunar. În alte reședințe de județ, precum Iași sau Sibiu, nivelul chiriilor este mai redus, dar rămâne, în general, peste pragul de 400 de euro pe lună.
2. Case și vile
Datorită condițiilor superioare de confort oferite (de regulă), o casă sau o vilă se va închiria – cu condiția să fie bine întreținută și bine localizată – la un preț (uneori) semnificativ mai mare decât un apartament. Această discrepanță va fi resimțită în special în marile orașe, unde nevoia de spațiu și cererea pe închirieri sunt mai mari. În cazul Bucureștiului, spre exemplu, în zona Pipera, pretențiile proprietarilor de vile pornesc de la circa 700 de euro pe lună, dar pot ajunge și la circa 8.000 de euro pe lună, în cazul proprietăților celor mai deosebite. În Cluj-Napoca, pe de altă parte, prețurile pe acest segment de piață pornesc de la circa 400 de euro pe lună, dar pot ajunge și la circa 5.000 de euro pe lună. Totul depinde, desigur, de tipul proprietății (suprafața disponibilă, numărul de camere, finisaje și amenajare, dimensiunea curții și a grădinii etc.). Nivelul chiriei obținute trebuie analizat însă în strictă corelație cu prețul de achiziție – poți constata, spre exemplu, că, în ciuda unei chirii mai mici, o proprietate poate fi mai atractivă din punct de vedere investițional decât alta tocmai datorită valorii de achiziție mai reduse.
3. Cum afli ce chirie poți obține?
Pentru a putea face o estimare cât mai realistă în privința prețului de închiriere a unei proprietăți, îți recomandăm să consulți atât baza noastră de date, cât și noul serviciu lansat de Imobiliare.ro: prețExpert. Apelând la acest instrument, disponibil în mod gratuit, vei primi un raport personalizat pentru locuința care te interesează, ce va indica atât valoarea de piață estimată pentru aceasta, cât și valoarea sa recomandată de închiriere (împreună cu detalii despre evoluția pieței per ansamblu și alte proprietăți). Ca exemplu concret, un apartament cu două camere, construit în anul 2001 și situat în zona centrală a orașului Timișoara va avea o chirie (estimată) de 350 de euro pe lună.



