
Ești student la Academia de Studii Economice (ASE) din București și îți cauți chirie în zonă? Atunci trebuie să știi că proprietarii au mărit prețurile considerabil în ultimii ani.
În medie, închirierea unui apartament în zona Piața Romană a ajuns să coste 750 euro/lună, potrivit celor mai noi date Imobiliare.ro. În urmă cu doi ani o locuință similară putea fi închiriată cu 600 euro/lună. Desigur, prețurile diferă în funcție de vechimea imobilului, de compartimentare și suprafața locuinței, dar și de dotările acesteia.
Să luăm câteva exemple concrete. Se caută, în această perioadă, un chiriaș pentru un apartament cu 2 camere de la fereastra căruia poți să vezi direct clădirea ASE.

Proprietarul a renovat locuința și cere 850 euro/lună viitorului chiriaș.

Din start, însă, trebuie să te pregătești pentru plata unei luni de chirie, dar și cu echivalentul altor două luni de chirie pentru garanție, deci cu un buget de 2.550 euro.

Pe Bulevardul Dacia a fost scoasă la închiriere și o garsonieră. Locuința se află într-un bloc construit în anii ’40, încadrat la Urgență 2 în caz de seism.

De pe terasă vezi Hotelul Sheraton aflat peste drum de clădirea ASE, iar la final de lună trebuie să-i achiți proprietarului 450 de euro, potrivit anunțului.

În cazul în care te gândești să închiriezi o locuință lângă ASE alături de un coleg, ai putea fi interesat de o proprietate mai spațioasă. Un apartament cu 3 camere aflat pe Calea Dorobanți, într-o clădire situată în fața facultății de Cibernetică de la ASE se închiriază cu 750 euro/lună.

Locuința este mobilată, are bucătăria utilată și are și două băi. În plus, există un loc de parcare în curtea imobilului. Anunțul de închiriere poate fi găsit aici.
Bucureștiul oferă, însă, și variante mai ieftine pentru cei care vor să se mute cu chirie. Pentru a identifica mai ușor locuințele care pot fi închiriate cu un buget cât mai scăzut tot ce trebuie să faci este să selectezi filtrul “Ideal pentru studenți” de pe Imobiliare.ro.

Acesta este disponibil atât pe homepage, cât și în meniul extins de filtre la care poți apela pentru identificarea proprietăților care se potrivesc cât mai bine cerințelor tale. Noul filtru “Ideal pentru studenți” este disponibil și pe harta care îți arată poziționarea locuințelor de închiriat din orașul în care ești interesat să te muți cu chirie.
Dacă ai nevoie de informații suplimentare care te pot ajuta să iei cele mai bune decizii atunci când vine vorba despre închirierea unei locuințe, îți recomandăm să consulți ghidurile Imobiliare.ro dedicate exclusiv chiriașilor. Acestea sunt gratuite și îți pot oferi sfaturi valoroase pentru identificarea rapidă a unei locuințe, negocierea contractului de închiriere sau despre gestionarea relației cu proprietarul. GHIDURILE CHIRIAȘULUI pot fi consultate aici.



